Prin sentinta penala nr.887 din 21 mai 2009, pronuntata de Judecatoria
Pitesti, inculpatul C.N. a fost condamnat la pedeapsa închisorii prevazuta de art.184 alin.2 si 4
Cod penal, întrucât, la data de 30 august 2006, în timp ce conducea autobuzul de transport
public de persoane, din cauza neglijentei, a accidentat-o pe partea vatamata D.T., careia i-a
produs leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 120 zile îngrijiri medicale.
Inculpatul a fost obligat, în solidar cu asiguratorul la plata daunelor morale si
materiale catre partea civila.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta, cu privire la latura civila
a cauzei, a apreciat ca sunt îndeplinite cerintele prevazute de art.998-999 Cod civil si art.48 si
urm. din Legea nr.136/1995, obligând pe asigurator, în solidar cu inculpatul, care, la data
savârsirii faptei avea asigurare de raspundere civila auto, la societatea de asigurare respectiva,
la acoperirea prejudiciului moral si material.
Impotriva acestei hotarâri a declarat apel si asiguratorul care, a aratat ca
izvorul obligatiei sale este contractul ale carui clauze sunt stabilite prin normele legale cu
caracter special, si nu delictul.
Prin decizia penala nr.136 din 15 octombrie 2009, pronuntata de Tribunalul
Arges, a fost respins ca nefondat apelul declarat de asigurator.
Decizia data în apel de tribunal se întemeiaza pe urmatoarea argumentatie:
Potrivit deciziei I/2005 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, societatea de
asigurare participa în procesul verbal în calitate de asigurator de raspundere civila. În cadrul
procesului penal, la solutionarea laturii civile sunt aplicabile dispozitiile ce reglementeaza
raspunderea civila delictuala întrucât faptul generator de dauna este întotdeauna un delict. Unul
din principiile acestui tip de raspundere este cel al solidaritatii debitorilor, enuntat ca atare de
dispozitiile art. 1003 cod civil. Prin urmare, existenta unui contract de asigurare nu exonereaza
societatile de asigurare de acoperirea daunei provocate de cei asigurati, în solidar cu acestia,
mai ales ca implicarea acestor societati în procesul penal este întemeiata pe dispozitiile art. 14
cod procedura penala care la rândul sau face trimitere la dispozitiile art. 998 si urmatoarele cod
civil.
Coexistenta raspunderii contractuale bazata pe contractul de asigurare cu
cea delictuala izvorâta din infractiune se constituie într-o adevarata garantie pentru creditorul
obligatiei de despagubire putând fi socotita drept o aplicatie a principiului solidaritatii debitorilor
obligatiei de dezdaunare, amintit mai sus. Practic, partea civila se poate îndrepta împotriva
asiguratorului, în limitele obligatiei acestuia, iar apoi, în mod subsidiar, daca despagubirea
depaseste limitele asumate prin contract, se poate îndrepta împotriva inculpatului. Asadar,
subsidiaritatea nu exclude solidaritatea, ba dimpotriva, o implica, ceea ce se constituie într-o
noua forma de garantie pentru creditor ca îsi va vedea acoperit prejudiciul.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs si asiguratorul, care a criticat
dispozitia primei instante de obligare solidara a sa cu inculpatul, la acoperirea prejudiciului, în
raport de Decizia nr.1/2005 a I.C.C.J., art.54 si 57 din Legea nr.136/1995, Ordinul de
supraveghere a asiguratorilor nr.3108/2004.
Prin decizia penala nr.152/R din 2 martie 2010, pronuntata de Curtea de
Apel Pitesti, printre alte dispozitii, s-a respins ca nefondat recursul declarat de asigurator, pentru
urmatoarele considerente:
În speta, izvorul raspunderii civile a asiguratorului este delictual, rezultat din
infractiunea comisa si nu contractul, cum se încearca a se acredita ideea, de catre recurenta
societate de asigurare.
Prin urmare, în mod legal, este angajata raspunderea, în solidar cu
inculpatul, a societatii de asigurare si a partii responsabile civilmente pentru despagubirile civile
la care inculpatul a fost obligat.
In alta ordine de idei, drepturile persoanei pagubite prin producerea
accidentului de autovehicul se pot exercita si direct împotriva asiguratorului de raspundere civila
în limitele obligatiei sale.
Pe de alta parte, doctrina juridica si practica instantei au stabilit ca, în
notiunea de parte responsabila civilmente în procesul penal, sunt cuprinse, alaturi de persoanele
prevazute de art.1000 din Codul civil si alte persoane care, potrivit unor legi special, sunt tinute
sa acopere prejudiciul provocat de o alta persoana, iar raspunderea societatilor de asigurare
deriva din contract.
Concluzionând, obligarea asiguratorului, în solidar cu inculpatul si partea
responsabila civilmente este legala în virtutea contractului de asigurare tip RCA din care deriva
obligarea asiguratorului de a despagubi persoana vatamata.
DREPT PROCESUAL PENAL – PARTEA SPECIALA
14. Lipsa de rol activ al organului de urmarire penala. Neefectuarea unei anchete
impartiale si aprofundate în sensul art. 3 din Conventie.
Art. 202 Cod pr. penala
Art. 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului
Solutia de neîncepere a urmaririi penale împotriva politistilor s-a bazat exclusiv
si fara rezerve pe declaratiile acestora,restul declaratiilor fiind luate în copie dintr-un alt
dosar al Parchetului de pe lânga judecatorie.
(Decizia penala nr. 94/R din 04 februarie 2010)