5.Procedura administrativ jurisdictionala în materie fiscala. Natura juridica a actului de control si respectiv a deciziei de solutionare a contestatiei împotriva acestuia
Raportul juridic dintre administratorul bugetului asigurarilor de somaj si beneficiarul facilitatilor acordate pe baza acestui buget, conform conventiilor încheiate, apare ca un raport de drept administrativ fiscal, al carui regim juridic este guvernat de Codul de procedura fiscala, controlul legalitatii actului administrativ de autoritate emis revenind instantei de control administrativ.
Întrucât prin cererea sa reclamantul a înteles sa aduca doar procesul verbal constatator, nu si decizia de solutionare a contestatiei, actiunea reclamantului trebuia respinsa pentru ca actul de control nu putea fi atacat separat de actul de finalizare procedurii administrative.
(Decizia nr. 22/C.A./29.01.2007)
Prin sentinta civila nr.137/CA/din 16 octombrie 2006, Tribunalul Vaslui a respins actiunea în contencios administrativ formulata de reclamanta SC”TEXTOR” SA Vaslui, împotriva pârâtei Agentia Judeteana pentru Ocuparea fortei de Munca Vaslui.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca reclamanta a chemat în judecata pe pârâta, solicitând anularea procesului verbal de control din 1 iunie 2006, prin care s-a dispus plata sumei de 8.060,18 lei, pe motiv ca acesta nu ar fi îndeplinit conditiile prevazute de Ordinul nr.279/2004 si ca, desi se pretinde ca s-a formulat plângere prealabila împotriva acestui act nu s-a facut aceasta dovada.
Prima instanta mai retine ca actiunea în anulare a fost promovata în procedura contenciosului administrativ, ca ea trebuia sa fie precedata de parcurgerea procedurii administrativ-jurisdictionale, ca aceasta trebuia sa se finalizeze prin emiterea unei decizii, ceea ce nu echivaleaza cu procedura prealabila si ca întrucât nu s-a renuntat la procedura administrativ jurisdictionala, nu se poate aplica procedura contencios-administrativa comuna, în conditiile în care lipseste procedura prealabila de contencios administrativ.
Curtea a respins recursul promovat de catre reclamanta ca nefondat, pentru urmatoarele consideratiuni:
Este necontestat faptul ca, la termenul din 16 octombrie 2006, tribunalul a pus în discutie chestiunea competentei sale materiale de a solutiona pricina si ca, prin dispozitivul hotarârii, nu s-a pronuntat în mod expres în legatura cu aceasta exceptie.
Având însa în vedere ca, în considerentele hotarârii, Tribunalul Vaslui a apreciat ca actul dedus judecatii este un act administrativ de autoritate si ca cercetarea legalitatii lui nu se poate realiza decât în procedura consacrata de Legea nr.554/2004, Curtea considera ca lipsa din dispozitiv a mentiunii referitoare la solutia privind exceptia necompetentei materiale a instantei de contencios administrativ apare ca fiind o chestiune strict formala, care nu este de natura a influenta solutia primei instante, care s-a considerat – în mod corect – legal investita cu solutionarea actiunii în anularea procesului verbal încheiat de pârâta la data de 1 iunie 2006.
Este de asemenea necontestat faptul ca procesul-verbal mentionat a fost încheiat de pârâta în exercitarea atributiilor conferite ei prin Legea nr.76/2002, care, la art.116 prevede ca „controlul respectarii obligatiilor privind încadrarea si mentinerea în munca, asumate de angajatorii care au beneficiat de subventii, credite sau fonduri nerambursabile din bugetul asigurarilor pentru somaj, se efectueaza de catre organele de control din cadrul agentiilor pentru ocuparea fortei de munca judetene”.
Cum reclamanta-recurenta recunoaste ca, în baza conventiei nr.90 din 26 noiembrie 2002, a beneficiat de subventii pentru acoperirea cheltuielilor cu forta de munca, de la bugetul asigurarilor de somaj, raportul dintre administratorul bugetului asigurarilor de somaj si beneficiarul facilitatilor acordate pe baza acestui buget, apare ca un raport de drept administrativ fiscal, al carui regim juridic este guvernat de Codul de procedura fiscala.
În cadrul acestui raport, institutia publica pârâta a lucrat în regim de putere publica, actul emis la 1 iunie 2006 având valentele unui act administrativ de autoritate, creanta nascuta prin dispozitia de plata a sumei de 8.060,18 lei fiind o creanta fiscala, ce vizeaza reîntregirea bugetului asigurarilor de somaj.
Fiind vorba de un act administrativ de autoritate, emis de catre o institutie publica, ce a lucrat în regim de putere publica, controlul legalitatii acestuia apartine instantei de contencios administrativ, în mod corect Tribunalul Vaslui retinând cauza în vederea judecarii ei.
Pentru a se ajunge însa la instanta de contencios administrativ, reclamanta – recurenta era obligata sa parcurga procedura prevazuta de art.179 si urmatoarele din codul de procedura fiscala.
Chiar daca prima instanta a considerat – în mod gresit – ca, pe lânga contestatia ce s-a format împotriva actului de control si a masurilor dispuse prin acesta, reclamanta ar fi trebuit sa parcurga procedura prevazuta de art.7 din Legea nr.554/2004, recurenta este în eroare atunci când considera ca actul de control si decizia de solutionare a contestatiei au naturi diferite si trebuie sa urmeze proceduri diferite pentru verificarea legalitatii lor.
Actul de control si decizia de solutionare a contestatiei formulate împotriva acestuia fac corp comun, în mod gresit cel din urma act fiind asimilat unei contestatii la executare, cu indicarea judecatoriei ca instanta competenta a o solutiona.
Art.188 Cod procedura fiscala stabileste ca doar împotriva deciziei prin care a fost solutionata contestatia formulata împotriva actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere cel nemultumit are deschisa calea actiunii în anulare la instanta de contencios administrativ competenta.
Ca atare, dispozitiile evocate în considerentele hotarârii recurate nu erau incidente, dispozitiile Codului de procedura fiscala prevalând si derogând de la dispozitiile art.7 din Legea nr.554/2004.
Întrucât prin cererea introductiva reclamanta a înteles sa atace doar procesul verbal din 1 iunie 2006, nu si decizia nr.108 din 29 iunie 2006, care-i fusese comunicata anterior, prima instanta era în drept sa respinga actiunea reclamantei, dar nu pentru ca nu s-ar fi parcurs procedura administrativa specifica raportului juridic dedus judecatii, ci pentru ca actul de control nu putea fi atacat separat de actul ce a finalizat procedura administrativa, respectiv de decizia mentionata.
Neatacarea deciziei ce a finalizat procedura administrativa în fata instantei de contencios administrativ, obliga prima instanta sa constate ca nu este îndeplinita cerinta prevazuta de art.188 Cod procedura fiscala si sa respinga actiunea ca prematura, neinteresând faptul ca reclamanta a înteles sa aleaga o alta cale pentru realizarea controlului de legalitate.
Ca atare, constatând ca solutia de respingere a actiunii este legala, doar pentru motivele aratate în decizia de fata, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedura civila, a respins recursul promovat de catre reclamanta ca nefondat.