PROCEDURA INSOLVENTEI. HOTARÂREA ADUNARII
GENERALE A CREDITORILOR PRIN CARE SE DECIDE
ASUPRA MODALITATII DE VÂNZARE A BUNURILOR
FALITEI. LIMITELE CONTROLULUI JUDICIAR.
- art. 11 alin. 2, art. 14 alin. 7, art. 116 – 120 din Legea nr.
85/2006 privind procedura insolventei.
Din economia dispozitiilor art.116-120 din Legea
nr.85/2006 rezulta ca bunurile din averea debitorului pot fi
vândute direct, prin licitatie sau într-o combinatie a celor doua,
alegerea apartinând adunarii generale a creditorilor, dupa
propunerea lichidatorului. Lichidatorul este acela care întocmeste
raportul cu propunerile de vânzare, convoaca adunarea
creditorilor, iar aceasta decide daca aproba raportul, situatie în
care judecatorul sindic va da dispozitie lichidatorului sa efectueze
actele necesare în conditiile propuse în raport.
Este adevarat deci, ca dispozitia judecatorului sindic
priveste vânzarea si el supravegheaza activitatea de lichidare, dar
nu este în masura, atâta timp cât nu s-a cerut si nu s-a dispus
anularea unei hotarâri a creditorilor, sa înlature deciziile
adoptate de acestia sub aspectul valorificarii patrimoniului
debitorului.
( Curtea de Apel Pitesti – s.c.c.a.f., decizia nr. 758/R-
C/12 septembrie 2008 )
Prin încheierea din 27 martie 2008, Tribunalul Vâlcea a
invalidat vânzarea catre ofertantul SC M.C. SRL Rm.Vâlcea, a încuviintat
sigilarea bunurilor debitoarei SC F SRL Rm.Vâlcea si a acordat termen
pentru continuarea operatiunilor de lichidare.
Pentru a hotarî astfel instanta a retinut ca ofertantul este
„debitorul din proces”.
Împotriva acestei hotarâri a formulat recurs creditoarea SC B
SA Bucuresti – pentru Sucursala sa din Judetul Vâlcea, invocând
dispozitiile art.304 pct.5, 6, 7 si 9 din Codul de procedura civila si
normele de drept material din Legea nr.85/2006, motivat de urmatoarele:
- încheierea din 27 martie 2008 este nula, întrucât ea nu
cuprinde motivele de fapt si de drept care au stat la baza adoptarii sale;
- judecatorul-sindic si-a depasit atributiile, a încalcat normele
de procedura acordând mai mult decât s-a cerut si a aplicat gresit legea.
Instanta nu putea sa invalideze hotarârea adunarii creditorilor din 21
februarie 2008, pe de o parte pentru ca ofertanta nu este aceeasi persoana
ca si debitorul, iar pe de alta parte pentru ca, în cazul vânzarii directe,
chiar daca ar fi, nu exista o interdictie legala.
Examinând criticile formulate se constata ca ele sunt fondate
pentru cele ce se vor arata mai jos.
La 21 februarie 2008 a avut loc adunarea generala a
creditorilor debitoarei SC F SRL. Cu aceasta ocazie s-a decis ca imobilul
depozit, birouri si teren sa fie licitat public la 7 martie 2008, iar în masura
în care nu se va realiza vânzarea cu aceasta ocazie, el va putea fi înstrainat
catre SC M.C. SRL, potrivit ofertei depuse de aceasta societate la 15
februarie 2008, cu respectarea anumitor conditii de plata a pretului
(f.372).
La 7 martie 2008 (f.389) nu s-a prezentat nici un licitant, asa
încât devenea operanta hotarârea adunarii creditorilor din 21 februarie
2008. Aceasta hotarâre nu a fost atacata de nici unul dintre creditorii care
au votat împotriva ei, situatie în care, de altfel, nu se afla decât AVAS
Bucuresti.
Potrivit art.11 alin.2 din Legea nr.85/2006, atributiile
judecatorului sindic sunt limitate la controlul activitatii practicianului în
lichidare caruia, de principiu, îi apartin atributiile manageriale. „Deciziile
manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunitatii de catre creditori,
prin organele acestora”.
Potrivit art.14 alin.7 din aceeasi lege, „Hotarârea adunarii
creditorilor poate fi desfiintata de judecatorul sindic pentru nelegalitate,
la cererea creditorilor care au votat împotriva luarii hotarârii respective si
au facut sa se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunarii, precum
si la cererea creditorilor îndreptatiti sa participe la procedura insolventei,
care au lipsit motivat la sedinta adunarii creditorilor”.
În cauza, judecatorul sindic nu a fost învestit cu o cerere prin
care AVAS Bucuresti, singurul creditor care a votat împotriva Hotarârii
din 21 februarie 2008, sa solicite cenzurarea legalitatii acesteia. De
subliniat, ca din textele precitate rezulta ca asupra oportunitatii deciziilor
hotarasc creditorii, iar judecatorul sindic, daca este învestit, se pronunta
asupra legalitatii.
În nici una din aceste situatii însa, judecatorul sindic nu se
învesteste din oficiu.
Din economia dispozitiilor art.116-120 din Legea nr.85/2006
rezulta ca bunurile din averea debitorului pot fi vândute direct, prin
licitatie sau într-o combinatie a celor doua, alegerea apartinând adunarii
generale a creditorilor, dupa propunerea lichidatorului. Lichidatorul este
acela care întocmeste raportul cu propunerile de vânzare, convoaca
adunarea creditorilor, iar aceasta decide daca aproba raportul, situatie în
care judecatorul sindic va da dispozitie lichidatorului sa efectueze actele
necesare în conditiile propuse în raport.
Este adevarat deci, ca dispozitia judecatorului sindic priveste
vânzarea si el supravegheaza activitatea de lichidare, dar nu este în
masura, atâta timp cât nu s-a cerut si nu s-a dispus anularea unei hotarâri
a creditorilor, sa înlature deciziile adoptate de acestia sub aspectul
valorificarii patrimoniului debitorului.
Pentru aceste considerente se apreciaza ca este întemeiata
sustinerea din recurs privind nelegalitatea hotarârii criticate.
Sub aspectul motivarii acesteia, ea este deosebit de succint,
limitându-se la aprecierea ca ofertantul este debitorul din proces,
sustinere nereala, întrucât cele doua persoane juridice sunt distincte din
punct de vedere legal.
În concluzie, retinându-se ca sunt întemeiate criticile din
recurs, urmeaza ca în baza art.312 alin.1 Cod pr.civila sa fie admisa calea
de atac si modificata încheierea în sensul înlaturarii dispozitiei privind
invalidarea vânzarii.