Procedura insolventei. Raspunderea membrilor organelor de conducere. Raspundere civila delictuala. Proba elementelor raspunderii civile delictuale.
Retinând teza raspunderii civile delictuale a raspunderii organelor de conducere ale debitoarei, Curtea apreciaza ca, în speta, trebuie dovedite toate elementele raspunderii civile delictuale.
Recurenta nu a facut dovada acestor elemente-conditie a caror îndeplinire este impusa cumulativ de principiile raspunderii civile delictuale, nefiind probata nici culpa persoanei vizata, nici legatura de cauzalitate dintre starea de insolventa a societatii debitoare si faptele retinute de lichidator în rapoartele sale de activitate, privind încalcarea dispozitiilor Legii contabilitatii nr.82/1991, republicata.
Simplele afirmatii în fata instantei, nedovedite în conditiile art.1169 Cod civil, nu pot fundamenta decizia instantei de admitere a cererii formulate, Curtea retinând ca netinerea contabilitatii conform legii ut singuli, fara raportare la celelalte elemente ale raspunderii civile delictuale, nu echivaleaza cu dovada elementelor raspunderii civile delictuale.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A VI-A COMERCIALA
Decizia comerciala nr.256 R/ 26 Februarie 2008)
Prin sentinta comerciala nr.4667/05.12.2007, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a Comerciala a respins cererea de atragere a raspunderii patrimoniale ca neîntemeiata si, în baza art.131 din Legea nr.85/2006, a dispus închiderea procedurii de insolventa împotriva debitoarei.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, tribunalul a retinut ca legea prevede limitativ cauzele pentru care poate fi antrenata raspunderea patrimoniala a administratorilor, iar motivul invocat de creditoare nu se încadreaza în art.138 lit.c din lege, situatiile de fapt reglementate de textul de lege mentionat, nefiind probate conform art.1169 Cod civil.
Judecatorul sindic a mai retinut ca raspunderea prevazuta de art.138 din Legea nr.85/2006 este o raspundere speciala, având natura juridica delictuala, astfel încât trebuie demonstrate toate elementele prevazute de art.998-999 Cod civil.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs, lichidatorul judiciar, recurs înregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala.
În motivarea recursului declarat, recurenta a aratat ca sentinta atacata este netemeinica, fiind data cu aplicarea si interpretarea gresita a legii, întrucât lichidatorul judiciar a dovedit atât prejudiciul produs masei credale, cât si legatura de cauzalitate dintre fapta culpabila a administratorului judiciar si acest prejudiciu.
Din actele depuse în dosarul de fond, a aratat recurenta, rezulta cu prisosinta faptul ca societatea debitoare se afla în stare de faliment înca din anul 2001, înregistrând capitaluri proprii negative, iar administratorul statutar dispunând continuarea activitatii în interes personal.
Ca atare, conform art.71 din Legea nr.31/1990 raportat la art.1540 Cod civil, instanta de fond trebuia sa retina ca mandatarul este raspunzator nu doar pentru dol, dar si pentru culpa comisa în executarea mandatului.
În plus, conform art.374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat cu titlu oneros.
În cazul raspunderii contractuale, a învederat recurenta, culpa pârâtului este prezumata, conform art.1082 Cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006.
Ca atare, instanta de fond a retinut gresit ca în cazul raspunderii civile, legiuitorul nu instituie o prezumtie de culpa, întrucât conform art.1080 Cod civil raportat la art.1600 Cod civil, devine operativ criteriul obiectiv ce presupune compararea activitatii administratorului cu activitatea unei persoane diligente.
Totodata, a aratat recurenta, instanta de fond ar fi trebuit sa observe ca pârâta a dispus continuarea unei activitati defectuoase, care ducea în mod vadit societatea la încetarea de plati, fapta ilicita neînsemnând neaparat o actiune, dar si o inactiune, daca rezultatul este negativ, fraudând creditorii societatii.
Or, din actele dosarului, rezulta ca pârâta nu a luat acele masuri care se impuneau pentru ca societatea sa functioneze normal.
Examinând actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, vazând si dispozitiile art.3041 Cod procedura civila, Curtea retine ca recursul declarat este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Raspunderea organelor de conducere a debitoarei se analizeaza ca fiind o forma a raspunderii civile delictuale, literatura si practica judiciara fiind unanime sub acest aspect, iar Legea nr.85/2006 privind insolventa, de modificare a Legii nr.64/1995, republicata, lege aplicabila în speta, nu aduce nici o modificare sub acest aspect. Unul dintre argumentele juridice importante invocate în sustinerea tezei raspunderii civile delictuale este acela ca art.72 din Legea nr.31/1990, republicata, care face trimitere la dispozitiile Codului civil privitoare la mandat, respectiv, art.1540 Cod civil, vizeaza exclusiv raporturile juridice dintre administratori si societatea debitoare.
Asadar, administratorii raspund în conditiile reglementate de contractul de mandat, dar numai fata de societate, dispozitiile legale fiind speciale si deci, de stricta interpretare, neputând fi extinsa prin analogie. Nu se poate sustine ca raspunderea instituita de o dispozitie legala speciala poate fi extinsa prin analogie si la raporturile dintre societate si tertii creditori, astfel cum este cazul cererilor întemeiate pe dispozitiile art.138 din legea insolventei, deoarece o astfel de extrapolare adaugând la lege si, conform principiului: ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus.
Retinând teza raspunderii civile delictuale, fata de argumentele logico-juridice aratate anterior, Curtea apreciaza ca în mod temeinic si legal, instanta de fond a aratat ca, în speta, trebuie dovedite toate elementele raspunderii civile delictuale, motivele invocate de recurenta în sustinerea recursului promovat, relative la raspunderea civila contractuala si la prezumtia culpei, neputând fi retinute de instanta de recurs.
Curtea retine ca, în speta, recurenta nu a facut dovada acestor elemente-conditie a caror îndeplinire este impusa cumulativ de principiile raspunderii civile delictuale, nefiind probata nici culpa persoanei vizata, nici legatura de cauzalitate dintre starea de insolventa a societatii debitoare si faptele retinute de lichidator în rapoartele sale de activitate, privind încalcarea dispozitiilor Legii contabilitatii nr.82/1991, republicata.
Ca atare, simplele afirmatii în fata instantei, nedovedite în conditiile art.1169 Cod civil, nu pot fundamenta decizia instantei de admitere a cererii formulate, Curtea retinând ca netinerea contabilitatii conform legii ut singuli, fara raportare la celelalte elemente ale raspunderii civile delictuale, nu echivaleaza cu dovada elementelor raspunderii civile delictuale.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.312 raportat la art.3041 Cod procedura civila, coroborat cu art.138 din Legea nr.85/2006, republicata, Curtea va respinge recursul ca nefondat.????