TITLU:
Propunere de arestare preventiva. Indicii temeinice. Luare de mita. Pericol concret pentru ordinea publica. Criterii de apreciere
C. pen., art. 41 alin. (2), 254 alin. (2)
C. proc. pen., art. 681, 143, 148 al. 1 lit. b si f, 1491
Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 5 par. 1 lit. c
Legea nr. 78/2000, art. 7 alin. (1)
REZUMAT:
Potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, atât la luarea, cât si la prelungirea masurii arestarii preventive, este suficient sa existe indicii (si nu exclusiv probe indubitabile din care sa rezulte vinovatia inculpatului) ca inculpatul a savârsit infractiunea. În hotarârile Brogan c. Marii Britanii si Murray c. Marii Britanii, Curtea a aratat ca art. 5 paragraf. 1 lit. c nu presupune ca autoritatile sa dispuna de probe suficiente pentru a formula acuzatii înca din momentul arestarii. Rolul acestei masuri trebuie sa fie acela de a permite clarificarea sau, dimpotriva, înlaturarea suspiciunilor. Faptele care suscita banuieli nu au acelasi nivel de certitudine cu cele care permit inculparea si, cu atât mai putin, cu cele care permit condamnarea.
În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publica pe care l-ar prezenta lasarea în libertate a inculpatului - învinuit de savârsirea infractiunii de luare de mita -, se au în vedere gravitatea faptelor si împrejurarile concrete de savârsire a acestora, caracterul activitatii infractionale, de natura a compromite prestigiul, autoritatea, credibilitatea organelor, institutiilor, organismelor statului, serviciilor publice, precum si corectitudinea, cinstea functionarilor care-si desfasoara activitatea în cadrul acestora, îndeplinind functiile încredintate. În acest sens, nu pot fi nesocotite realitatile sociale, ordinea publica trebuind a fi înteleasa si ca reactie a cetatenilor în raport de comiterea faptelor de natura penala, sentimentul de insecuritate creat în rândul opiniei publice ca justitia, cei care concureaza la înfaptuirea ei, nu actioneaza îndeajuns împotriva infractionalitatii, sanctionând prompt si eficient mai ales faptele de coruptie, recrudescente în societatea contemporana, din categoria carora fac parte si cele imputate inculpatului.
Chiar daca a trecut o perioada de 3 ani de la savârsirea infractiunii, arestarea preventiva se impune prin prisma rezonantei sociale a acesteia, care în mod evident nu s-a estompat, precum si prin prisma periculozitatii concrete dovedite de faptuitor, functionar public, care prin calitatea pe care a avut-o, de comisar-sef la Garda Financiara, era chemat sa vegheze la respectarea legii si a carui fapta îsi produce urmarile si în prezent, date fiind prejudiciile neacoperite, si care probabil ca nici nu vor putea fi acoperite vreodata, ale persoanelor înselate de inculpatii a caror activitate a „protejat-o”.
Aptitudinile intelectuale si conduita în societate a inculpatului nu sunt de natura a determina luarea unei alte masuri preventive, mai putin restrictive, câta vreme tocmai acestea i-au asigurat inculpatului posibilitatea ocuparii unei functii implicând exercitiul autoritatii de stat, functie de care nu a ezitat sa se foloseasca apoi pentru a lua mita, stirbind astfel autoritatea si prestigiul institutiei în cadrul careia si-a desfasurat activitatea.
(Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penala, Încheierea nr. 45812/3/2009 din 19.11.2009, definitiva prin Încheierea nr.404/24.11.2009 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia I Penala)
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PRESEDINTE: TUDOR GEORGIANA
CONSIDERENTE:
Prin propunerea nr.29/P/18.11.2009, înregistrata pe rolul acestei instante la data de 18.11.2009, Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie - Sectia de Combatere a Coruptiei a solicitat arestarea preventiva a inculpatului O.I.G. pe o perioada de 29 de zile, cu începere de la data de 19.11.2009 la 17.12.2009, inclusiv.
În fapt, dupa o prezentare succinta a activitatii infractionale desfasurate de inculpatii N.A.L., N.C. si învinuitul C.D., în perioada 2005-2008, în calitate de asociati la societatile comerciale R. INVEST S.R.L. (fosta C. INVEST), R. INVESTMENT GROUP S.R.L., R. BUILDING S.R.L., precum si C. GROUP S.R.L., activitate ce se circumscrie infractiunilor prevazute de art.292 si art.215 alin.1, 2, 3, 4 si 5 din Codul penal, art.4, 5, 6, 8 si 9 din Legea nr.241/2005, fiecare cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal, s-a retinut ca în perioada 2006 – noiembrie 2007, inculpatul O.I.G., în calitate de comisar sef al Garzii Financiare – Sectia Timis, a primit de la inculpatul N.C., în mod repetat, atât direct, cât si prin intermediul fiului sau, O.R.I., foloase în suma totala de 54.890,03 lei (RON), reprezentând contravaloarea unor excursii în strainatate si, respectiv, încasarea esalonata a sumei de 38.500 lei (RON), în baza unui contract fictiv de publicitate, în scopul de a nu îsi îndeplini îndatoririle sale de serviciu, privitoare la verificarea activitatii desfasurate de catre S.C. R. INVEST S.R.L., S.C. R. INVESTMENT GROUP S.R.L. si S.C. R. BUILDING S.R.L., precum si la aplicarea unor sanctiuni reprezentantilor acestor agenti economici.
Astfel, inculpatul O.I.G., în scopul anterior mentionat, a beneficiat, în perioada 03.07.2006 – 10.07.2006, împreuna cu sotia sa, O.D., de un sejur în localitatea Nice din Franta, la hotelul Negresco, pentru care inculpatul N.C. a achitat suma de 10.254,27 lei (diferenta, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 1.000 euro, fiind platita de catre inculpat), precum si de contravaloarea unei excursii, efectuata în perioada 30.10.2006–01.11.2006 în Barcelona - Spania, pentru care acelasi inculpat - N.C. - a achitat suma de 1.015 lei, reprezentând cheltuielile de cazare.
Totodata, inculpatul O.I.G., în realizarea aceluiasi scop, a beneficiat în mod indirect, prin intermediul fiului sau, O.R.I., de suma de 5.120,76 lei, care a fost platita de inculpatul N.C. pentru efectuarea de catre O.R.I., în perioada 03.02.2006 – 06.02.2006, a unei excursii în localitatea Bangkok din Thailanda.
De asemenea, inculpatul O.I.G. a beneficiat, tot în mod indirect si pentru scopul mai sus mentionat, de suma totala de 38.500 lei, care a fost achitata esalonat, respectiv, câte 3.500 lei pe luna, de catre inculpatul N.C., în perioada octombrie 2006 – noiembrie 2007, în baza unui contract fictiv de publicitate încheiat între S.C. R. INVEST S.R.L., la care acest din urma inculpat era asociat, si S.C. G.C. S.R.L., la care asociat este O.R.I..
Prin rezolutia din 11.11.2009, ora 14:00, s-a dispus începerea urmaririi penale fata de O.I.G., pentru savârsirea infractiunii de luare de mita, în forma continuata (4 acte materiale), prevazuta de art. 254 alin. 2 Cod penal raportat la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, fata de O.R.I. pentru savârsirea infractiunii de complicitate la de luare de mita, în forma continuata (2 acte materiale), prevazuta de art. 26 Cod penal raportat la art. 254 alin. 2 Cod penal si la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, si fata de N.C., pentru savârsirea infractiunii de dare de mita, în forma continuata (4 acte materiale), prevazuta de art. 255 Cod penal raportat la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si a art. 37 lit. b Cod penal.
Prin Ordonanta nr. 11 din 18.11.2009 a Directiei Nationale Anticoruptie s-a dispus retinerea învinuitului O.I.G. pe o perioada de 24 ore, de la 18.11.2009, ora 11:30 pâna la data de 19.11.2009 ora 11:30.
Prin Ordonanta nr.29/P/2009 din 18.11.2009 s-a pus în miscare actiunea penala împotriva inculpatului O.I.G. pentru savârsirea infractiunii de luare de mita, în forma continuata (4 acte materiale), prevazuta de art. 254 alin. 2 Cod penal raportat la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal
Potrivit art. 148 Cod procedura penala, masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata daca sunt întrunite conditiile prevazute în art. 143 Cod procedura penala si exista vreunul din cazurile prevazute la lit a-f. În cursul urmaririi penale, conform art. 1491 Cod procedura penala, arestarea preventiva a inculpatului se dispune la propunerea motivata a procurorului.
Or, examinând propunerea de arestare formulata, în raport cu actele si lucrarile dosarului, dar si cu dispozitiile legale în materie, se constata ca aceasta este întemeiata, în cauza fiind îndeplinite conditiile prevazute de art. 143 Cod procedura penala si art. 148 lit.b si f Cod procedura penala.
Astfel, din materialul probator administrat pâna în prezent în cauza, rezulta ca sunt probe sau indicii temeinice, în sensul precizat de art. 681 Cod procedura penala, ca inculpatul a savârsit o fapta prevazuta de legea penala, respectiv infractiunea de luare de mita, în forma continuata (4 acte materiale), prevazuta de art. 254 alin. 2 Cod penal raportat la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, pentru care este cercetat, fiind îndeplinite conditiile prevazute de art. 143 Cod procedura penala. Potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, atât la luarea, cât si la prelungirea masurii arestarii preventive, este suficient sa existe indicii (si nu exclusiv probe indubitabile din care sa rezulte vinovatia inculpatului) ca inculpatul a savârsit infractiunea. În hotarârile Brogan c. Marii Britanii si Murray c. Marii Britanii, Curtea a aratat ca art. 5 paragraf. 1 lit. c nu presupune ca autoritatile sa dispuna de probe suficiente pentru a formula acuzatii înca din momentul arestarii. Rolul acestei masuri trebuie sa fie acela de a permite clarificarea sau, dimpotriva, înlaturarea suspiciunilor. Faptele care suscita banuieli nu au acelasi nivel de certitudine cu cele care permit inculparea si, cu atât mai putin, cu cele care permit condamnarea.
În speta, din datele existente rezulta presupunerea rezonabila ca inculpatul a savârsit fapta, relevante sub aspectul îndeplinirii acestei conditii fiind mijloacele de proba administrate pâna în prezent:
- denuntul si declaratiile inculpatului N.A. (potrivit carora începând cu toamna anului 2005 a aflat despre demersurile inculpatului N.C., referitoare la cultivarea de relatii apropiate cu inculpatul O.I.G., care la acea data avea calitatea de sef al Garzii Financiare – Sectia Timis, pentru a beneficia de protectia în ceea ce priveste verificarea activitatii desfasurate de societatile comerciale R. INVEST S.R.L. si R. INVESTMENT GROUP S.R.L., la care cel dintâi era asociat, demersuri care au presupus inclusiv remiterea repetata a unor foloase inculpatului O.I.G., atât direct, cât si prin intermediul fiului lui - O.R.I., în scopul si modalitatile retinute anterior);
- declaratiile învinuitului C.D. (care a confirmat relatia apropiata existenta între anii 2006-2008 între inculpatul N.C. si inculpatul O.I.G. si fiul acestuia, precizând, totodata, ca a asistat, în cursul anului 2006, la mai multe discutii contradictorii între inculpatii N.C. si N.A., acesta din urma reprosându-i celui dintâi cheltuirea unor sume de bani din conturile societatilor R. pentru achitarea facturilor ce reprezentau contravaloarea unor excursii efectuate de N.C. si O.I.G. în acea perioada);
- raportul de constatare întocmit în cauza de specialistul desemnat din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie;
- documentele financiar-contabile ridicate de catre D.G.F.P. Timis si Garda Financiara Timis, precum si de la S.C. R. INVEST S.R.L. si S.C. R. INVESTMENT GROUP S.R.L. (balante de verificare, bilanturi contabile, registru de casa, jurnal pentru vânzari si cumparari, facturi, chitante etc.);
- documentele (facturi, chitante etc.) ridicate de la S.C. V. S.R.L. Timisoara, precum si declaratiile martorei V.M.E. – asociat si administrator al societatii – potrivit carora nu a acordat vreodata reprezentantilor societatilor R. reduceri de pret pentru serviciile turistice prestate, iar în cursul lunii iunie 2006 a primit de la inculpatul N.C. solicitarea pentru achizitionarea unui pachet turistic, în perioada 3.07.2006-10.07.2006, în Nice - Franta, la hotelul Negresco, inculpatul punându-i în vedere faptul ca beneficiarul pachetului turistic urma sa fie inculpatul O.I.G., care trebuia sa plateasca doar suma de 1000 Euro, diferenta de bani urmând a fi facturata în numele S.C. R. INVESTMENT GROUP S.R.L. (aspecte confirmate de facturile fiscale si înscrisurile care atesta plata, aflate la dosarul de urmarire penala – vol.13, f.73, 78-79 si vol.47 – f.142-143), serviciile de cazare si transport pentru excursia din Bangkok – Thailanda a învinuitului O.R.I., din perioada 3.02.2006-6.02.2006, asigurate de operatorul de turism S.C. V. S.R.L. Timisoara, au fost facturate pe numele S.C. R. BUILDING S.R.L. si, ulterior, stornata din evidenta si achitata din contul curent al S.C. R. INVEST S.R.L., iar contravaloarea excursiei în Barcelona – Spania, în perioada 30.10.2006-1.11.2006, în care a fost si inculpatul O.I.G., în suma de 1.015 lei, a fost achitata tot de S.C. R. INVEST S.R.L. (v. înscrisurile aflate la dosarul de urmarire penala – vol.13, f.142, 344-345, si vol.47 – f.164)
- contractul de prestari servicii de promovare nr. 1/10.10.2006, încheiat între S.C. G.C. S.R.L., la care este asociat O.R.I., si S.C. R. INVEST S.R.L.;
- documentele ridicate de la Garda Financiara, inclusiv: sesizarile formulate de partile vatamate B.D. si L.M.M., la data de 28.04.2006 si, respectiv, 13.06.2007, prin care acestea solicitau institutiei pe care o conducea inculpatul efectuarea de controale la S.C. R. INVEST S.R.L. si S.C. R. INVESTMENT GROUP S.R.L., dovada, pe de o parte, ca inculpatul cunostea înca din 2006 activitatea infractionala a reprezentantilor societatilor R., în legatura cu vânzarea unor locuinte despre care spuneau ca le vor construi în Timisoara, sesizari în urma carora nu s-a efectuat niciodata un control care sa permita verificarea tuturor aspectelor semnalate si nici nu s-au putut aplica în consecinta sanctiuni în mod corespunzator sau descoperi la timp si stopa activitatea infractionala, desi se reclamau delapidarea, spalarea de bani, deturnarea de fonduri, evaziunea fiscala, fals intelectual la legea contabilitatii, atitudine care a permis celorlalti inculpati sa continue savârsirea infractiunilor de înselaciune, cauzând un prejudiciu total de peste 2 milioane de Euro pentru mai mult de 100 de parti vatamate;
- declaratiile martorilor D.I. si M.I., comisari în cadrul Garzii Financiare – Sectia Timis, cu privire la controlul efectuat de ei la S.C. R. INVESTMENT GROUP S.R.L., pe linia respectarii prevederilor Legii nr.656/2002, control în urma caruia au sanctionat societatea cu amenda contraventionala de 25.000 lei, iar când s-au întors la sediul Garzii Financiare le-au fost cerute explicatii de catre inculpatul O.I.G. în legatura cu temeiurile care au generat efectuarea controlului, acesta întrebându-i daca nu au fost trimisi de un anume A.E.S., proprietar al terenului din str. Lidia nr.130, cu care inculpatii N.C. si N.A. aveau încheiat o promisiune de vânzare-cumparare, dovada ca inculpatul O.I.G. era la curent cu activitatile societatilor R..
Or, aceste probe nu pot fi înlaturate pentru simplul motiv ca doi dintre martorii audiati, M.D.A. si S.G. - persoane indicate de altfel chiar de inculpatul O.I.G. în declaratiile sale ca fiind cele care ar putea testa cu privire la nevinovatia sa si care se afla în relatii de amicitie cu inculpatul -, ar infirma existenta caracterului penal al unora din faptele retinute în sarcina inculpatului, sau ca învinuitul O.R.I. – fiul sau – si inculpatul N.C. sustin si ei caracterul licit al actiunilor inculpatului O.I.G., în conditiile în care ambii sunt ei însisi acuzati, unul – ca si complice la luarea de mita al carei presupus autor e inculpatul –, iar celalalt – de dare de mita, infractiunea corelativa la cea savârsita de inculpatul O.I.G. –, astfel ca sunt direct interesati în stabilirea inexistentei faptelor si a nevinovatiei inculpatului O.I.G..
Acestea fiind spuse, Tribunalul retine ca, în raport de circumstantele cauzei, astfel cum au fost descrise mai sus, exista fapte si informatii apte sa convinga un observator obiectiv ca este posibil ca inculpatul O.I.G. sa fi savârsit infractiunea pentru care este urmarit penal si, prin urmare, sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 143 Cod procedura penala.
Tot astfel, se constata ca inculpatul se afla în situatiile prevazute la art. 148 lit. b si f Cod procedura penala, întrucât exista date ca inculpatul O.I.G. încearca sa zadarniceasca în mod direct sau indirect aflarea adevarului prin influentarea unor martori, iar pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea comisa este închisoarea mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea sa în libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
Cu privire la cel dintâi caz mentionat, prevazut de art. 148 lit. b) C.p.p., din probatoriul administrat a rezultat ca, în cursul anului 2009, inculpatul O.I.G. a încercat sa zadarniceasca, în mod direct, aflarea adevarului, prin influentarea martorilor S.G. si M.D.A..
Astfel, desi inculpatul O.I.G. a sustinut ca la remiterea banilor pentru excursia din Franta a fost de fata martorul S.G., sustinere confirmata de acest martor, din raportul de constatare tehnico-stiintifica nr. 288.417 din 18.11.2009 a rezultat comportamentul simulat al acestuia cu privire la aceasta sustinere.
Aceleasi date referitoare la comportamentul simulat au fost atestate, prin raportul de constatare tehnico - stiintifica nr. 288.416 din 18.11.2009, în legatura cu martorul M.D.A., care a sustinut, contrar adevarului si în sprijinul inculpatului O.I.G., ca ar fi fost de fata în momentul în care fiul acestuia din urma, învinuitul O.R.I., ar fi remis o suma de bani reprezentând contravaloarea excursiei efectuate la Bangkok - Thailanda.
În absenta încercarii inculpatului O.I.G. de a încerca sa zadarniceasca, în mod direct, aflarea adevarului, prin influentarea martorilor S.G. si M.D.A., nu s-ar explica declaratiile prin care acestia încearca sa acrediteze ideea ca inculpatul si fiul sau i-ar fi platit integral inculpatului N.C. serviciile turistice de care au beneficiat prin intermediul S.C. V. S.R.L. Timisoara, declaratii în care martorii arata ca au fost de fata la efectuarea acestor plati si care în mod evident nu pot corespunde adevarului, fiind contrazise de toate celelalte mijloace de proba administrate în cauza (cu exceptia, bineînteles, a declaratiilor inculpatilor O.I.G., N.C. si ale învinuitului O.R.I., care nu îsi recunosc vinovatia).
În ceea ce priveste cazul prevazut de art. 148 lit. f) C.p.p., si acesta este incident, întrucât pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea comisa este închisoarea mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea sa în libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
În aprecierea acestei ultime conditii, se au în vedere gravitatea faptelor si împrejurarile concrete de savârsire a acestora, caracterul activitatii infractionale, de natura a compromite prestigiul, autoritatea, credibilitatea organelor, institutiilor, organismelor statului, serviciilor publice, precum si corectitudinea, cinstea functionarilor care-si desfasoara activitatea în cadrul acestora, îndeplinind functiile încredintate. În acest sens, nu pot fi nesocotite realitatile sociale, ordinea publica trebuind a fi înteleasa si ca reactie a cetatenilor în raport de comiterea faptelor de natura penala, sentimentul de insecuritate creat în rândul opiniei publice ca justitia, cei care concureaza la înfaptuirea ei, nu actioneaza îndeajuns împotriva infractionalitatii, sanctionând prompt si eficient mai ales faptele de coruptie, recrudescente în societatea contemporana, din categoria carora fac parte si cele imputate inculpatului.
Mai trebuie avute în vedere circumstantele reale de savârsire a faptelor, modul de operare (inculpatul s-a folosit de prerogativele functiei detinute, respectiv, aceea de sef al Garzii Financiare - Sectia Timis pentru a lua mita), precum si caracterul de repetabilitate, aspecte care imprima infractiunii imputate inculpatului un grad de pericol social deosebit de grav.
Faptele de coruptie descrise sunt de natura a afecta în mod grav prestigiul Garzii Financiare, ca institutie a statului ce trebuie sa asigure respectarea actelor normative în scopul prevenirii, descoperirii si combaterii oricaror acte si fapte interzise de lege si respectarea normelor de comert, urmarind prevenirea, depistarea si înlaturarea operatiunilor ilicite, având în vedere dispozitiile art. 4 din O.U.G. nr. 91/2003, în vigoare la data savârsirii faptelor.
Conform art. 7 din acelasi act normativ, în îndeplinirea atributiilor ce le revin, comisarii Garzii Financiare sunt în drept sa efectueze controale în spatiile în care se produc, se depoziteaza sau se comercializeaza bunuri ori se desfasoara activitati ce cad sub incidenta actelor normative în vigoare cu privire la prevenirea, descoperirea si combaterea oricaror acte si fapte care sunt interzise de acestea.
Însa, inculpatul O.I.G., ca urmare a foloaselor primite de la inculpatul N.C., a manifestat o atitudine subiectiva, de favorizare a societatilor R., constând în neîndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu referitoare la controlul activitatii oricarui agent economic din raza sa de competenta, în perioada 2005-2008 Garda Financiara - Sectia Timis neefectuând niciun control amplu al activitatii desfasurate de firmele R., în pofida sesizarilor primite de la partile vatamate cu privire la infractiunile comise de ceilalti inculpati - asociati ai societatilor mentionate. Or, în cazul în care actele materiale de corupere exercitate de inculpatul N.C. ar fi ramas fara rezultat, o atitudine corecta, impartiala si incoruptibila a inculpatului O.I.G. ar fi fost de natura sa limiteze efectele activitatii infractionale descrise, care însa a luat amploare.
Astfel, prin fapta sa, inculpatul O.I.G. a concurat în mod indirect la producerea consecintelor deosebit de grave ale infractiunilor de înselaciune, în forma continuata, comise de catre inculpatii N.A. si N.C., fiind vorba despre cauzarea unei pagube de peste 2 milioane euro.
Partile vatamate nu au suferit doar o paguba materiala, ci si un deosebit prejudiciu moral, întrucât, în conditiile în care seful structurii teritoriale a Garzii Financiare trebuia sa-i apere de orice frauda, evaziune fiscala ori folosirea de catre orice agent economic a sumelor de bani din patrimoniul societatii într-un sens contrar activitatii acesteia, s-au vazut pusi în situatia de a contracta credite ipotecare la banci sau sa îsi vânda apartamentele în care locuiau pentru a avea posibilitatea sa plateasca avansul cerut de reprezentantii societatilor R. pentru vânzarea-cumpararea unei locuinte noi, pentru ca, în cele din urma, acest lucru sa nu se întâmple iar respectivele persoane sa ramâna în strada, ca urmare a executarii silite la care au fost supusi de institutiile bancare.
Toate aceste aspecte îndreptatesc concluzia ca lasarea inculpatului în libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica, generând, implicit, o stare de neîncredere si insecuritate în rândul persoanelor care respecta ordinea de drept si valorile sociale, ordinea publica implicând un climat social firesc, în care sa fie asigurata functionarea normala a institutiilor statului.
Chiar daca a trecut o perioada de 3 ani de la savârsirea infractiunii, arestarea preventiva se impune prin prisma rezonantei sociale a acesteia, care în mod evident nu s-a estompat, precum si prin prisma periculozitatii concrete dovedite de faptuitor, functionar public, care prin calitatea pe care a avut-o, de comisar-sef la Garda Financiara, era chemat sa vegheze la respectarea legii si a carui fapta, dupa cum am aratat, îsi produce urmarile si în prezent, date fiind prejudiciile neacoperite, si care probabil ca nici nu vor putea fi acoperite vreodata, ale persoanelor înselate de inculpatii a caror activitate a „protejat-o”.
Prin prisma celor mai sus aratate, se constata ca masura arestarii preventive a inculpatului O.I.G. se impune pentru o mai buna desfasurare a procesului penal, conform art.136 al.1 C.p.p., iar circumstantele personale ale acestuia vor fi avute în vedere cu ocazia solutionarii în fond a cauzei, în masura în care va fi trimis în judecata, iar instanta se va orienta spre o solutie de condamnare. Sub acest aspect, aptitudinile intelectuale si conduita în societate a inculpatului nu sunt de natura a determina instanta sa se orienteze, la acest moment procesual, spre luarea unei alte masuri preventive, mai putin restrictive, câta vreme tocmai acestea i-au asigurat inculpatului posibilitatea ocuparii unei functii implicând exercitiul autoritatii de stat, functie de care nu a ezitat sa se foloseasca apoi pentru a lua mita, stirbind astfel autoritatea si prestigiul institutiei în cadrul careia si-a desfasurat activitatea.
Pentru aceste motive, va admite propunerea Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie si, în temeiul art. 143, 148 al. 1 lit. b f si 1491 Cod procedura penala, va dispune arestarea preventiva a inculpatului O.I.G. pentru o perioada de 29 de zile, de la data de 19.11.2009, pâna la data de 17.12.2009 inclusiv.
DISPOZITIV:
Admite propunerea Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie - Sectia de Combatere a Coruptiei.
În temeiul art. 143, 148 al. 1 lit. b si f si 1491 Cod procedura penala, dispune arestarea preventiva a inculpatului O.I.G., pentru o perioada de 29 de zile, de la data de 19.11.2009, pâna la data de 17.12.2009 inclusiv.
Cu recurs în 24 de ore de la pronuntare.
Pronuntata în sedinta publica azi, 19.11.2009, ora 1.00.