Tip speta: sentinta civila
Titlu: propunere de arestare preventiva a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.)
Data speta: 31.03.2010
Prin sesizarea înregistrata la data de 31.03.2010 sub numarul 460/199/2010 pe rolul Judecatoriei B., Parchetul de pe lânga Judecatoria B. a propus instantei, în conformitate cu dispozitiile articolului 149? din Codul de procedura penala, luarea masurii arestarii preventive fata de inculpatul M. G.R., pentru savârsirea infractiunii prevazuta si pedepsita de art.208 al.1-209 al.1 lit. a,e,g,i cod penal,art.20 cod penal raportat la art. 208 al.1-209 al.1 lit. g,i cod penal,art.192 al.1 cod penal,art.208 al.1 cod penal toate cu aplicarea art.33 lit. a cod penal,cu aplicarea art.37 lit. a cod penal si art.75 lit. a cod penal constând în savârsirea a sapte acte materiale de furt din care doua cu învinuiti minori precum si un act material de tentativa de furt.
În motivarea propunerii s-a aratat ca este necesara luarea acestei masuri fata de inculpat având in vedere ca inculpatul a comis sapte infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani,inculpatul este recidivist,intervalul de timp dintre momentele savârsirii acestora este redus si exista probe certe ca lasarea sa în libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica,astfel încât subzista temeiurile prevazute de art.148 alin1 lit. f C.p.
A fost atasat propunerii dosarul penal nr.921/P/2009 al Parchetului de pe lânga Judecatoria B. .
Analizând propunerea formulata în raport cu actele dosarului de urmarire penala, instanta retine urmatoarele :
Prin ordonanta din 31.03.2010 a fost pusa în miscare actiunea penala dupa ce anterior se dispusese începerea urmaririi penale împotriva învinuitului M. G. R. sub aspectul savârsirii infractiunii prevazuta si pedepsita de art.208 al.1-209 al.1 lit. a,e,g,i cod penal,art.20 cod penal raportat la art. 208 al.1-209 al.1 lit. g,i cod penal,art.192 al.1 cod penal,art.208 al.1 cod penal toate cu aplicarea art.33 lit. a cod penal,cu aplicarea art.37 lit.a cod penal si art.75 lit. a cod penal constând în savârsirea a sapte acte materiale de furt din care doua cu învinuiti minori precum si un act material de tentativa de furt.
În sarcina inculpatului s-a retinut faptul ca în perioada 16.10.2009-21.03.2010 acesta a savârsit mai multe fapte de furt precum si o tentativa de furt. Doua dintre fapte au fost savârsite împreuna cu învinuiti minori. De asemenea,se retine în sarcina inculpatului si o tentativa de furt precum si o infractiune de violare de domiciliu.
La baza propunerii de arestare preventiva au stat dispozitiile articolului 148 alin 1 litera f din Codul de procedura penala, respectiv ca inculpatul a savârsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si ca exista probe certe ca lasarea lui în libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
Conform dispozitiilor articolului 143 si articolului 148 din Codul de procedura penala, masura arestarii inculpatului poate fi luata numai daca exista probe sau indicii temeinice ca inculpatul a savârsit o fapta prevazuta de legea penala si exista cel putin unul dintre cazurile prevazute de dispozitiile articolului 148 din Codul de procedura penala la literele a-f.
Raportat la probatoriul administrat în cauza pâna în acest moment procesual, respectiv proces-verbal de consemnare a plângerii penale, declaratiile martorilor,procesul verbal de perchezitie, declaratiile martorilor asistenti, plansele fotografice,planse de identificare a urmelor papilare,declaratiile învinuitului sunt indicii ca inculpatul ar fi savârsit macar o fapta prevazuta de legea penala în sensul dispozitiilor art.143 C.p.p.
În ceea ce priveste conditia existentei unuia dintre cazurile prevazute de art.148 C.p.p., instanta retine ca, în cuprinsul sesizarii, Parchetul de pe lânga Judecatoria B. a facut referire la dispozitiile art.148 alin1 lit. f C.p.p.
În privinta dispozitiilor art.148, al. 1, lit. f C.p.p., instanta constata ca acest temei presupune îndeplinirea cumulativa a doua conditii: savârsirea unei infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau închisoare mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea în libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
Instanta constata ca prima dintre aceste conditii este realizata, fapta presupus a fi savârsita de catre inculpat fiind o infractiune pedepsita de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani,limitele speciale fiind în cazul de fata 3-15 ani.
În ceea ce priveste gradul de pericol social concret al inculpatului pentru ordinea publica, instanta apreciaza ca pericolul concret pentru ordinea publica reprezinta o reactie colectiva fata de infractiunea savârsita de infractor care, prin rezonanta ei, afecteaza echilibrul social firesc, creeaza o stare de indignare, revolta, teama. Un astfel de pericol se deduce în lipsa unor criterii legale expres si limitativ prevazute, fie dintr-un pericol social concret deosebit al faptei savârsite, fie din circumstantele personale ale inculpatului.
În acest sens instanta retine ca pericolul social al faptei deriva din împrejurarile savârsirii acesteia si nu din încadrarea juridica data faptei în actul de sesizare, încadrarea juridica a faptei fiind stabilita cu autoritate de lucru judecat doar prin hotarârea definitiva a instantei de judecata. In consecinta, instanta constata, din probele administrate pâna în acest moment procesual, ca fapta nu a are un impact major asupra societatii si ca nu se poate vorbi de un pericol social real,major si concret.
În lipsa unei definitii legale a notiunii de pericol pentru ordinea publica,în practica sunt avute în vedere mai multe aspecte ( care constituie totodata criterii complementare de care se tine cont la alegerea masurii preventive , conform art. 136 al. final Cod procedura penala ), printre care natura si gravitatea faptei savârsite ,urmarile produse si circumstantele personale ale inculpatului .
Însa, gravitatea faptelor si limitele de pedeapsa prevazute de lege nu pot constitui singurele temeiuri de apreciere asupra pericolului pentru ordinea publica .
Prezervarea ordinii publice este apreciata ca un element pertinent sau suficient pentru privarea de libertate a unei persoane,daca se bazeaza pe fapte de natura sa arate ca eliberarea respectivei persoane ar tulbura în mod real ordinea publica,adica doar atunci când ordinea publica este efectiv amenintata iar necesitatea prelungirii arestarii preventive nu se poate examina într-o maniera pur abstracta .
Din analiza întregului probatoriu administrat pâna acum în cauza nu exista dovezi temeinice ca inculpatul ar fi savârsit toate aceste infractiuni. Acesta nu a fost surprins,la toate faptele presupus a fi savârsite de inculpat,de organele de politie în flagrant. Mai mult unele dintre fapte au fost înregistrate cu autor necunoscut. De altfel,probatoriul în prezenta cauza nu este administrat în totalitate.
Instanta considera, fata de gravitatea concreta a faptelor, ca lasarea în liberate a inculpatului nu prezinta pericol pentru ordinea publica si apreciaza ca exista îndoieli cu privire la faptul ca inculpatul ar prezenta un pericol.
În ceea ce priveste persoana inculpatului, instanta retine ca acesta nu a exercitat violente asupra partilor vatamate, nu a premeditat faptele savârsite, necunoscând partile vatamate, a avut o pozitie sincera pe parcursul cercetarilor si în fata instantei si a colaborat cu organele de politie.
Fara îndoiala toate aceste aspecte vor fi avute în vedere la cercetarea pe fond a cauzei alaturi de chestiunile pe fondul cauzei.
Mai mult, potrivit dispozitiilor articolului 5 paragraful 1 litera c din Conventia europeana a drepturilor omului, conform carora este permisa restrângerea libertatii persoanei, când exista motive verosimile pentru a banui ca persoana fata de care s-a luat aceasta masura extrema, a savârsit o infractiune si fara a aduce atingere prin aceasta prezumtiei de nevinovatie de care se bucura inculpatul, instanta apreciaza ca în speta nu exista motive serioase de banuiala, în sensul conventiei.
De altfel,în ultimele doua hotarâri ale CEDO în cauze împotriva României – Scudeanu si Jiga - curtea a constatat ca, în speta, existau suficiente motive pentru a considera ca reclamantul a comis o infractiune, însa acest fapt nu este suficient pentru a permite arestarea sa. Curtea a amintit ca referirea la pericolul pentru ordinea publica nu poate fi invocata de o maniera abstracta de catre autoritati, acestea trebuind sa se bazeze pe probe, nu pe prezumtii si presupuneri. Curtea a amintit si faptul ca, asa cum a decis în hotarârea Letellier c. Franta, luarea în considerare a pericolului pentru ordinea publica se poate face doar în circumstante exceptionale, în care exista probe care sa indice magnitudinea pericolului real pentru ordinea publica pe care l-ar prezenta lasarea unui acuzat în libertate.
În consecinta, având în vedere circumstantele concrete în care se presupune ca au fost savârsite faptele, atitudinea inculpatului fata de fapta, urmarile savârsirii faptei, instanta apreciaza ca,în cauza,nu este îndeplinita cerinta existentei unui pericol social concret pentru ordinea publica.
Ori judecarea în stare de libertate constituie regula, în orice stat de drept, privarea de libertate având doar caracter exceptional, exceptie care nu îsi gaseste aplicare în speta câta vreme nu exista nici unul din temeiurile prevazute de art. 148 C.p.p. iar buna desfasurare a procesului penal poate fi realizata în contextul stabilirii unei masuri preventive restrictive si nu privative de libertate.
Pentru considerentele aratate anterior instanta va respinge propunerea Parchetului de pe lânga Judecatoria B..
Instanta va dispune plata onorariului avocatului din oficiu din fondurile MJLC.
Red. ANT