Punere in posesie

Dosar Nr. 264 (26.01.2010)

R O M A N I A

Asupra cererii de fatA retine urmAtoarele:

Prin cererea inregistratA sub nr. 2234/189/30.06.2008 pe rolul JudecAtoriei B, reclamantul GCa chemat in judecatA pArAtii BF, primarul com. Bo, jud,V, CP, Primarul com.B, jud.V, arAtAnd cA prin sentinta civilA nr.2468/16.02.2006 a JudecAtoriei B au fost obligati sA-l punA in posesie asupra terenului ce a apartinut fostului IAS din com. B, satul S, jud. V, iar prin sentinta civilA nr. 13.09.2000 a JudecAtoriei B, s-a stabilit dreptul autorilor reclamantului asupra suprafetelor de teren arabil astfel: de la G A, 11,83 ha, iar de la T C, 12,50 ha. AratA cA pe aceste suprafete nu au fost pusi in posesie. Reclamantul a precizat cA a solicitat S.C. Prodagro S.A. sA fie pus in posesie cu terenurile mentionate, dar lichidatorul judiciar al societAtii i-a comunicat reclamantului cA terenul solicitat a fost predat PrimAriei com. Bo, in vederea punerii in posesie.

A mai arAtat cA prin sentinta civilA nr. 21.05.2007 i-a fost atribuitA reclamantului suprafata de 28.700 mp teren arabil intravilan, ,,ferma S”, com. Bo.

In finalul cererii a solicitat sA se fixeze un termen pAnA la care pArAtii sA fie obligati sA execute cele arAtate si dauine morale in cuantum de 10000 lei, cu cheltuieli de judecatA.

Acest dosar a fost conexat cu dosarul nr. 2008, avAnd acelasi obiect, cauzA si intre aceleasi pArti.

I. In urma abtinerii d-lui presedinte al completului nr.8, nespecializat in cauze de fond funciar, s-a procedat la repartizarea aleatorie la complet specializat, formAndu-se dosarul nr/2008.

Cauza a fost solutionatA prin sentinta civilA nr..2008, fiind admisA in parte cererea reclamantului privind daunele cominatorii si daunele morale. De asemenea, s-a stabilit un termen pentru indeplinirea de cAtre Primarul com. Bo si Primarul com. B a obligatiilor ce le reveneau conform sentintei civile nr.2006 a JudecAtoriei B.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamantul GC, recurs ce a fost admis prin decizia civilA nr.788/R/22.05.2009 a Tribunalului V, prin care a fost casatA in temeiul art.312 alin.5 Cod procedurA civilA, iar cauza trimisA spre rejudecare primei instante. In motivarea deciziei se aratA cA instanta de fond a incAlcat dispozitiile art.129 alin 4 Cod procedurA civilA prin necercetarea corespunzAtoare a obiectului cererii, in conditiile in care cererea reclamantului era formulatA ambiguu, ceea ce echivaleazA cu necercetarea fondului cauzei, fAcAnd imposibil controlul judiciar.

II. In rejudecare s-a format dosarul de fatA, cu nr. 2127/18972009.

Instanta, avAnd in vedere decizia Tribunalului V, a solicitat reclamantului sA-si precizeze cererea de chemare in judecatA, pentru clarificarea obiectului actiunii. La data de 09.07.2009 reclamantul a precizat cA solicitA punerea in posesie asupra suprafetei de 24,33 ha teren arabil, conform sentintei civile nr. 2000, datA in dosarul nr. 1999 al JudecAtoriei B, din totalul de 28,70 ha acordati de JudecAtorie prin sentinta nr. 2007 (fila21). Anterior acestei precizAri, reclamantul a solicitat din nou acordarea de daune cominatorii (fila 19).

La solicitarea instantei, comisia localA de fond funciar a com. Bo a comunicat copie de pe protocolul denumit ,,proces verbal”, incheiat la data de 29.03.2001 intre PrimAria com. Bo si S.C. Prodagro S.A. privind predarea unor suprafete de teren cAtre Comisia com. Bo in vederea punerii in posesie a locatorilor si actionarilor existenti in evidenta S.C. Prodagro S.A. Z in total 101,70 ha teren arabil (fila 35 din dosar).

In finalul procesului verbal se precizeazA cA terenul predat este situat pe teritoriul com. B si este semnat de primarul com. Bo, reprezentantul S.C. Prodagro S.A. Z ing. G I si reprezentantul O V.

De asemenea, s-a comunicat tabelul nominal potrivit cAruia familiei G i s-a restituit suprafata de 16,38 ha teren de la Prodagro.

Comisia com. Bo a formulat intAmpinare arAtAnd cA pretentiile mostenitorilor defunctilor G A si C T nu sunt justificate deoarece intrega suprafatA de teren asupra cAreia li s-a reconstituit dreptul de proprietate, respectiv 36,33 ha cAt au detinut autorii reclamantului, GA si C T, a fost restituitA astfel: suprafata de 16,38 ha, pentru care initial au primit actiuni, a fost pusA in posesia mostenitorilor in anul 2002, iar diferenta pAnA la 24,33 ha a fost restituitA pe teritoriul com. Bo in baza legii nr. 18/1991 si este inclusA in titlurile de proprietate emise pe numele mostenitorilor, anexAnd titlurile cu numerele: 999/47567 din 19.02.2003 pentru 10 ha pe raza com. Bo, nr. 47567 din 19.02.2003 pentru 10 ha in aceeasi comunA, nr. 47567 din 2.12.2002 pentru 6,38 ha pe raza satului S, com. B si nr. 47567 din 2.12.2002 pentru 10 ha teren pe raza satului S, com. B (filele 66-71).

PArAtii au depus in instantA si alte inscrisuri in probatiune:

-douA pretitluri privind suprafetele de 10 ha si respectiv 6,38 ha restituite mostenitorilor pe raza satului S, com. B, jud. V, terenuri care anterior au fost administrate de S.C. Prodagro S.A. si pentru care s-au acordat actiuni mostenitorilor indreptAtiti (filele 91-92). Conform sustinerilor pArAtilor, acestea tin loc de procese verbale de punere in posesie si au fost semnate de un frate al reclamantului.

- proces verbal de delimitare a terenurilor ce fac obiectul aplicArii Legii nr.1/2000, terenuri inventariate pentru a fi predate (fila 87);

- tabel nominal cu actionarii care au primit actiuni pentru terenurile administrate de S.C. Prodagro S.A. Z printre care figureazA si mostenitorii lui G, cu 16,38 ha;

- HotArArea nr.46 din 13.03.2002 a Comisiei judetene V pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor;

- Protocol de predare-primire a terenurilor cu destinatie agricolA din domeniul privat al statului, cu nr.13875/14.05.2002, prin care s-a predat cAtre PrimAria com. Bo, jud. V teren in suprafatA totalA de 123,5 ha, teren care a fost in administrarea S.C. Prodagro S.A.

AnalizAnd actele si lucrArile dosarului, instanta constatA urmAtoarele:

Prin sentinta civilA nr. 13.09.2000 a JudecAtoriei B, rAmasA irevocabilA, s-a admis plAngerea formulatA de G C-tin si s-a stabilit pentru mostenitorii lui CT dreptul la actiuni pentru suprafetele de 11,83 ha si respectiv 12,50 ha, terenuri aflate in administrarea S.C. Prodagro S.A..

Prin sentinta civilA nr.468/16.02.2006 a JudecAtoriei B s-a admis plAngerea d-lui G C-tin si au fost obligati primarul com. Bo, Comisia com. Bo, primarul com. B si Comisia com. B sA inmAneze mostenitorilor G C-tin, G D, G V, G I, G G, G G, G P si N M procesele verbale de punere in posesie si schitele terenurilor reconstituite prin titlul de proprietate nr. 47567 din 2.12.2002 pentru 6,38 ha pe raza satului S, com. B si nr. 939/47567 din 2.12.2002 pentru 10 ha teren pe raza satului S, com. B.

Prin sentinta civilA nr.2007 JudecAtoria B a dispus iesirea din indiviziune a mostenitorilor mentionati mai sus, iar reclamantului din prezenta cauzA i-a fost atribuitA in proprietate exclusivA, intre alte bunuri si suprafata de 28.700 mp teren situat in tarlaua 30 parcela 390 A/I, inscrisA in titlul de proprietate nr47567 din 2.12.2002.

In ceea ce priveste procedura de punere in posesie si eliberarea titlurilor de proprietate, legea este clarA. Astfel, art.27 din Legea fondului funciar nr. 18/1991

prevede cA ,,punerea in posesie si eliberarea titlurilor de proprietate celor indreptAtiti nu pot avea loc decAt numai dupA ce s-au fAcut in teren delimitArile necesare pentru mAsurAtori, stabilirea vecinAtAtilor pe temeiul schitei, amplasamentului stabilit si intocmirea documentelor constatatoare prealabile.

In toate cazurile in care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, cu ocazia mAsurAtorilor comisia localA ia act de recunoasterea reciprocA a limitelor proprietAtii de cAtre vecini, le consemneazA in documentele constatatoare, intocmind planurile parcelare si inainteazA documentatia comisiei judetene sau prefectului pentru validare si, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate”.

Din interpretarea acestor texte de lege rezultA cA mai intAi se procedeazA la delimitarea terenurilor ce se restituie, cu intocmirea schitei terenului in cauzA si a celorlalte documente prealabile ce se supun validArii Comisiei judetene. DupA validare se procedeazA la punerea efectivA in posesie si intocmirea si semnarea procesului verbal de punere in posesie. In privinta acestuia din urmA instanta constatA cA este de multe ori uitat, trecAndu-se direct la intocmirea titlurilor de proprietate, fArA ca in prealabil cei indreptAtiti sA fie pusi in posesie si sA se intocmeascA procesul verbal de punere in posesie.

In spetA, obligatia arAtatA mai sus a fost in parte indeplinitA, pArAtul primarul com. B fAcAnd dovada punerii in posesie a mostenitorilor lui G C T, cu privire la suprafata de 16,38 ha situate in extravilanul satului S, com. B, jud. V, conform ,,pretitlurilor” din 16.02.2002 (filele 91 si 92), semnate de unul dintre mostenitori, fatA de totalul de 24,33 ha pentru care li s-a stabilit dreptul la actiuni, conform Respectivele terenuri provin din terenurile administrate de S.C. Prodagro S.A. si predate PrimAriei com. Bo prin protocolul denumit ,,proces verbal”, incheiat la data de 29.03.2001.

Prin urmare, sentinta civilA nr.468/16.02.2006 a JudecAtoriei B a fost executatA, dar conform dispozitiilor Legii fondului funciar, care prevede la art. 38

alin.1 cA persoanele fizice cArora li s-a stabilit calitatea de actionar in temeiul art. 37, persoanele cArora li s-au stabilit drepturi la institutele si statiunile de cercetare agricole si la regiile autonome cu profil agricol, potrivit Legii nr. 46/1992, precum si persoanele care au calitatea de locatori, potrivit art. 25 din Legea arendArii nr. 16/1994, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate si pentru diferenta de peste 10 ha de familie, pAnA la limita suprafetei prevAzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, indiferent dacA reconstituirea urmeazA sA se facA in mai multe localitAti sau de la autori diferiti, in termenul, cu procedura si in conditiile prevAzute la art. 9 din prezenta lege.

Potrivit art.31 alin.1 din lege, terenurile proprietatea statului aflate in exploatarea cooperativelor agricole de productie sunt la dispozitia comisiilor prevAzute la art. 12, in vederea atribuirii lor in proprietatea celor indreptAtiti, conform legii.

Conform art. 27 alin. 3 din acelasi act normativ, pentru terenurile aflate in exploatarea societAtilor agricole de tip privat, constituite in temeiul Legii nr. 36/1991 privind societAtile agricole si alte forme de asociere in agriculturA, comisiile locale si cele judetene, in termen de 12 luni, vor efectua toate operatiunile prevAzute la alin. (1) si (2) ( cu privire la delimitarea terenurilor, intocmirea documentatiei prealabile, validare si punerea in posesie) si vor elibera titlurile de proprietate.

FatA de suprafata pentru care s-a stabilit prin sentinta nr. 2443/13.09.2000 a JudecAtoriei B (24,33 ha, in total) si fatA de prevederile legale mentionate, constatA cA punerea in posesie s-a fAcut partial pentru terenul administrat anterior de societatea agricolA: doar 16,38 ha au fost puse in posesie. Pentru restul pAnA la 24,33 ha, respectiv 7,95 ha, va fi obligat la punerea in posesie si intocmirea procesului verbal corespunzAtor pArAtul primarul com. Bo, deoarece, asa cum reiese din titlurile eliberate, nr. 999/47567 din 19.02.2003 pentru 10 ha pe raza com. Bo, si nr. 47567 din 19.02.2003, terenurile sunt situate pe raza com. Bo, jud. V, unde au detinut teren autorii reclamantului, conform adresei Directiei Generale a Arhivelor, filiala V (fila 30 din dosarul nr.3784/189/2008, in recurs), precum si registrului agricol din 1951.

Din totalul de 36,33 ha, cAt au detinut autorii reclamantului, a rAmas o suprafatA de 20 ha teren situatA pe raza com. Bo (in care este inclusA si diferenta de 7,95 ha) pentru care nu s-a fAcut punerea in posesie si intocmirea procesului verbal conform prevederilor legale in vigoare. PArAtul primarul com. Bo, desi aratA cA tot terenul a fost restituit (conform titlurilor de proprietate nr. 999/47567 din 19.02.2003 pentru 10 ha pe raza com. Bo, si nr.1000/47567 din 19.02.2003 pentru 10 ha in aceeasi comunA), nu a fAcut dovada punerii in posesie, fiind restituit doar ,,pe hArtie”.

Pentru aceste motive, instanta apreciazA cA cererea principalA a reclamantului este intemeiatA in privinta terenurilor mentionate, astfel cA o va admite in parte si va obliga pe pArAtul primarul com. Bo, in calitatea sa de presedinte al comisiei de fond funciar a com. Bo, sA ia mAsuri pentru intocmirea proceselor verbale de punere in posesie si punerea efectivA a reclamantului in posesia suprafetelelor inscrise in titlurile de proprietate nr. 999/47567 din 19.02.2003, privind suprafata de 10 ha pe raza com. Bo, si nr.1000/47567 din 19.02.2003 privind suprafata de 10 ha pe raza aceleiasi comune.

Pentru aceleasi motive, va respinge cererea in contradictoriu cu pArAtul Primarul com. B.

In ceea ce priveste cererea reclamantului de stabilire a unui termen pentru punerea in posesie si obligarea pArAtilor la plata de daune cominatorii, instanta constatA cA este intemeiatA, avAnd in vedere intArzierea foarte mare a indeplinirii acestei obligatii, avAnd in vedere cA pArAtul a avut la dispozitie teren pentru a fi pus in posesie, incA din anul 2001, iar titlurile de proprietate au fost emise in anul 2003, in temeiul art.64 din Legea nr. 18/1991, va fixa pentru pArAtul Primarul com. Bo un termen de 30 de zile calculate de la comunicarea prezentei sentinte pentru indeplinirea obligatiei mentionate mai sus, sub sanctiunea unor daune cominatorii in cuantum de 20 lei pe fiecare zi de intArziere de la expirarea celor 30 de zile.

Pentru suferinta moralA cauzatA reclamantului de imposibilitatea de a-si exercita efectiv dreptul sAu de proprietate, instanta apreciazA ca rezonabilA suma de 500 lei ca o compensatie pentru acest prejudiciu, astfel cA va obliga pArAtul Primarul com. Bo la platra cAtre reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de daune morale.

Reclamantul a fAcut cheltuieli cu acest proces, atAt la prima judecatA, cAt si la rejudecare, in cuantum de 95,50 lei, reprezentAnd contravaloarea expedierilor postale, conform chitantelor depuse la dosar.