Raspundere patrimoniala. Conditii.
Codul Muncii: art.270
Conditiile de fond ale raspunderii patrimoniale, reiesite din art. 270 Codul Muncii, sunt urmatoarele: calitatea de salariat la angajatorul pagubit, a autorului faptei, existenta unui contract de munca valabil încheiat, fapta ilicita a salariatului aflata în legatura cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta si prejudiciu, vinovatia autorului faptei.
Sectia pentru conflicte de munca si asigurari sociale - Decizia civila nr. 906/28 septembrie 2009
Constata ca prin sentinta civila nr. 240/17.03.2009 pronuntata de Tribunalul Sibiu în cauza s-a admis, în parte, actiunea în conflict de munca formulata de reclamanta S.C. B.T. în contradictoriu cu pârâtul M.D si în consecinta: a fost obligat pârâtul sa plateasca reclamantei suma de 12355,54 lei, cu titlu despagubiri si suma de 2290 lei cheltuielilor de judecata.
Pentru a hotarât, astfel, tribunalul a retinut cu referire la probele dosarului si dispozitiile legale incidente, ca pretentiile reclamatei sunt fondate întrucât s-a facut dovada îndeplinirii conditiilor prev. de art.270 Codul Muncii pentru antrenarea raspunderii patrimoniale a salariatilor; cuantumul prejudiciului fiind retinut din raportul de expertiza tehnica efectuat în cauza.
Împotriva acestei hotarâri, a declarat, recurs, în termenul legal prev. de art. 80 din Legea nr.168/1999 pârâtul M.D., solicitând admiterea recursului, modificarea sentintei atacate în sensul respingerii actiunii reclamantei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul critica sentinta atacata ca fiind nelegala si netemeinica sub urmatoarele aspecte:1) prima instanta a încalcat prev. art.270 codul muncii, deoarece din probele administrate nu rezulta vinovatia sa în producerea prejudiciului pretins de societatea reclamanta; 2) în mod eronat prima instanta a ajuns sa stabileasca prejudiciul ca reprezentând c/v sumei de 12.355, 54 lei, deoarece în expertiza întocmita în cauza expertul retine ca nu mai poate efectua constatarea avariilor si ca nu poate stabili care a fost c/v reparatiilor ce s-au impus a fi efectuate ca urmare a avariilor produse, iar reclamanta nu a facut dovada cu alte înscrisuri a prejudiciului pretins. Ca atare, conchide recurentul, instanta trebuia sa manifeste rol activ, sa ceara reclamantei înscrisuri, martori si alte probe pe care eventual si-ar fi întemeiat actiunea si totodata trebuia sa se raporteze la concluziile raportului de expertiza întocmit în cauza, din care nu rezulta sub nici o forma ca prejudiciul suferit de reclamanta ar fi acela la care a fost obligat.
În drept se invoca art.304 indice 1 cod procedura civila.
CURTEA, analizând sentinta atacata prin prisma criticilor formulate, cât si din oficiu conform cerintelor art.304 indice 1 cod procedura civila, în limitele statuate de art. 306 alin.2 cod procedura civila a retinut ca recursul este nefondat.
Astfel, potrivit art. 270 alin.1 Codul Muncii „salariatii raspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legatura cu munca lor”.
Conditiile de fond ale raspunderii patrimoniale, reiesite din textul de lege sus enuntat sunt urmatoarele: calitatea de salariat la angajatorul pagubit, a autorului faptei, existenta unui contract de munca valabil încheiat, fapta ilicita a salariatului aflata în legatura cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta si prejudiciu, vinovatia autorului faptei.
În speta, în mod corect, raportat la probele dosarului instanta de fond a retinut ca fiind întrunite toate aceste elemente de natura sa atraga raspunderea patrimoniala în sarcina pârâtului deoarece: acesta a fost angajat al societatii intimate cu contract de munca pe perioada nedeterminata pe postul de sofer (C.I.M. înregistrat sub nr. 177A/19.11.2007-f.X-X ), din fisa postului reiese ca„ raspunde de integritatea marfurilor primite spre transport, din momentul primirii si pâna la preluarea acestora de catre destinatar -punct 24; nu se contesta efectuarea de catre pârât a transportului autoturismelor Dacia Logan de la furnizor la dealerii autorizati precum si avarierea acestora în timpul transportului; avarii fiind constatate de expertii auto B.D, respectiv A.G. în rapoartele de expertiza extrajudiciara aflate la dosarul cauzei .
Cu privire la întinderea prejudiciului, prima instanta si-a fundamentat solutia pe raportul de expertiza tehnica administrat în fata instantei si chiar daca expertul retine ca nu a mai putut expertiza cele doua autoturisme care între timp au fost reparate, retinerea de catre expert a sumei de 12.355,54 lei- însusita de catre instanta- a avut la baza- asa cum se retine expres la pct 3-raspuns la obiectivele expertizei-filele X-X- raportul de expertiza tehnica extrajudiciara efectuat la scurt dupa eveniment din care reies avariile autoturismului în cauza, faptul ca aceste avarii nu au fost contestate de nici una dintre parti, precum si facturile emise de producator pentru pierderea de valoare suferita ca urmarea descalificarii autoturismului din VN( vehicul nou) si VO (vehicul vechi). Este de retinut ca prejudiciul pretins de reclamanta consta în aceasta pierdere de valoare- care, raportat la probele sus enuntate, a fost pe deplin dovedita.
Contrar sustinerilor recurentului, nu se poate vorbi de o lipsa a rolului activ al instantei în sensul art. 129 alin. 5 cod procedura civila în contextul în care la fond s-au administrat toate probele pertinente, necesare si utile solutionarii cauzei, respectiv: proba cu înscrisuri, proba stiintifica - expertiza tehnica, citarea pârâtului la interogatoriu. Dimpotriva, pârâtul a manifestat o totala pasivitate, deoarece desi litigiu s-a derulat pe 9 termene de judecata si a fost legal citat nu a înteles sa se prezinte, sau sa-si formuleze aparari.
Fata de cele ce preced, curtea constatând ca solutia primei instante se fundamenteaza pe ansamblu probatoriu administrat în cauza, ca reflecta o interpretare si aplicare corecta a textului de lege sus enuntat, iar criticile recurentului nu se încadreaza în nici unul din motivele de casare sau modificarea a hotarârii, prevazute de legiuitor expres si limitativ în continutul art. 304 punct 1-9 cod procedura civila,
În conformitate cu art.312 alin1, cu aplicarea art. 82 din Legea nr. 168/1999, a respins ca nefondat, recursul cu care a fost investita de catre pârâtul recurent, mentinând ca legala si temeinica sentinta atacata.
Cu referire la cheltuielile de judecata, urmare a respingerii recursului, recurentul, ca parte cazuta în pretentii, a fost obligat, potrivit art. 274 cod procedura civila la plata cheltuielilor de judecata, în favoarea intimatei S.C.B.T.
Însa, în aplicarea art. art.274 alin.3 C.pr.civila, art. 41 din CEDO fata de împrejurarea ca litigiul a fost solutionat la primul termen de judecata, fata de complexitatea cauzei în aceasta faza procesuala, curtea, a apreciat cuantumul acestora la suma de 500 lei, ca fiind pe deplin echitabil si rezonabil. (în acest sens Hotarârea Nicolova împotriva Bulgariei- nr. 31.195/96, alin.79, CEDO 1999- II).