Fata de faptul ca s-a pronuntat o decizie în interesul legii asupra interpretarii dispozitiilor art. 77 alin. 2 raportate la art. 43 alin. 1 si 2 din Legea nr. 19/2000, instanta de judecata nu poate da o alta solutie si nu poate emite o alta interpretare contrara acesteia.
Decizia civila nr. 470/R/05.05.2009 a Curtii de Apel Galati
Prin sentinta civila nr. 1563/11.12.2008 pronuntata de catre Tribunalul Galati în dosarul nr. 4612/121/2008, a fost admisa actiunea formulata de reclamantul B. E. în contradictoriu cu pârâta C. J. P. Galati.
A fost obligata pârâta sa recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului conform O.U.G. nr. 4/2005 prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani începând cu data de 01.07.2005.
A fost obligata intimata la plata diferentelor dintre pensia astfel stabilita si cea efectiv încasata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
Reclamantul B.E. a chemat în judecata civila pe pârâta C. J. P. Galati, solicitând ca aceasta sa fie obligata sa emita o decizie de recalculare a pensiei, conform disp. O.U.G. nr. 4/2005, din data de 01.07.2005, în care la stabilirea punctajului anual sa fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
A solicitat, de asemenea ca pârâta sa fie obligata la plata diferentelor dintre pensia cuvenita si cea efectiv încasata.
A aratat în motivarea cererii ca drepturile de pensie i-au fost stabilite anterior intrarii în vigoare a Legii nr. 19/2000, pensia sa încadrându-se în categoria celor ce li se aplica recalcularea potrivit O.U.G. nr. 4/2005.
A aratat ca are o vechime în munca de 42 de ani, 10 luni, 9 zile din care, în grupa I de munca, 26 ani.
A considerat ca stagiul complet de cotizare ce trebuia avut în vedere de pârâta este de 20 de ani si nu de 30 ani, întrucât la recalcularea pensiei trebuiau avute în vedere conditiile de stagiu si vârsta prevazute de Legea nr. 3/1977. Potrivit art. 14 din acest act normativ pentru o activitate desfasurata în grupa I de munca de cel putin 20 de ani, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani si nu de 30 ani.
A depus la dosar deciziile nr. 111531 din 02.04.2003, din data de 30.06.2005, din data de 01.07.2007, precum si cea emisa la 01.06.1990, copia buletinului de identitate si a carnetului de munca.
În drept si-a întemeiat cererea pe disp. Legii nr. 19/2000, Legii nr. 3/1977, H.G. nr. 1550/2004, O.U.G. nr. 4/2005, H.G. nr. 550/2005.
A solicitat ca solutionarea cauzei sa se faca în lipsa sa.
Pârâta, prin întâmpinarea depusa la dosar, a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
Potrivit normelor metodologice date în aplicarea H.G. nr. 1550/2004, privind procesul de evaluare al pensiilor în vederea recalcularii reglementata de O.U.G. nr. 4/2005, „pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07.1977 – 31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977(art. 2, alin. 3 din norme).
Reclamantul, ale carui drepturi de pensie au fost deschise la 01.06.1990, se încadreaza în aceasta categorie de pensionari, deci îi sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 3/1977, privind stabilirea stagiului complet de cotizare.
Prevederile art. 8 din Legea nr. 3/1977, statueaza faptul ca „personalul muncitor care are o vechime în munca de 30 de ani barbatii si 25 de ani femeile are dreptul la pensie pentru munca depusa si limita de vârsta”.
În aceste conditii, în mod corect, la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite, conform O.U.G. nr. 4/2005, C.L.P. Tecuci a folosit la stabilirea punctajului mediu anual stagiul complet de cotizare de 30 de ani si nu de 20, cum în mod gresit solicita reclamantul.
S-au depus la dosar deciziile de pensionare nr. 111531/2.04.2008 si din 30.06.2005, precum si documentele ce au stat la baza emiterii lor.
La termenul de judecata din data de 28.10.2008, prin cererea depusa la dosar, reclamantul a aratat ca, contesta decizia emisa la data de 02.04.2008, solicitând ca pârâta sa depuna la dosar si buletinul de calcul ce a stat la baza emiterii sale.
A depus la dosar adeverinta nr. 1.8/250/2007 emisa de compania Nationala de Cai Ferate CFR SA Iasi, copia recursului în interesul legii promovat de Procurorul General al României, sentintele civile nr. 4801/2008 pronuntata de Tribunalul Ialomita, nr. 671/2008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, decizia civila nr. 1453/2008 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti.
Pârâta a mai depus la dosar la termenul de judecata din data de 04.11.2008 o noua decizie de recalculare a pensiei emisa la data de 04.11.2008 în baza O.U.G. nr. 100/2008.
Analizând si coroborând ansamblul probator administrat în cauza, instanta a retinut urmatoarele:
Prin decizia civila nr. 55/1.10.1990, reclamantului B. E. i-a fost acordata o pensie pentru limita de vârsta si munca depusa începând cu data de 01.06.1990.
Potrivit înscrisurilor din carnetul de munca, acesta avea la data pensionarii un stagiu de cotizare, respectiv o vechime în grupa I de munca de 24 ani, 10 luni si 9 zile.
Pensia reclamantului a fost recalculata începând cu data de 01.07.2005 în baza O.U.G. nr. 4/2005, retinându-se un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, asa cum rezulta si din decizia nr. 111531/02.04.2008.
În cauza, în raport de data la care drepturile de pensie ale contestatorului au fost stabilite, respectiv 01.06.1990, la recalculare se aplica dispozitiile art. 4 alin. 1 din O.U.G. nr. 4/2005 potrivit carora determinarea punctajului mediu anual si cuantumul fiecarei pensii se face pe baza datelor, elementelor si informatiilor din documentatiile de pensie aflate în pastrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor H.G. nr. 1550/2004.
Art. 2 alin. 4 din H.G. nr. 1550/2004 prevede ca pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07.1977 – 31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Art. 14 din acest act normativ prevede ca:
1) Persoanelor care au lucrat efectiv cel putin 20 ani în locuri care,potrivit legii, se încadreaza în grupa I de munca, sau cel putin 25 ani în grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:
- un an si sase luni pentru grupa I de munca;
- un an si trei luni pentru grupa II de munca;
2) Pe aceasta baza persoanele care au lucrat în grupele I si II de munca au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la împlinirea vârstei de:
- 52 ani, pentru grupa I si 57 ani pentru grupa II, barbatii;
- 50 ani pentru grupa I si 52 ani pentru grupa II, femeile
3) Persoanele care îndeplinesc conditiile prevazute de alin 1 sunt pensionate, la cerere, si la 50 de ani, atât barbatii cât si femeile din grupa I de munca, si la 55 ani barbatii sau 50 de ani femeile, din grupa II de munca.
4) Persoanele care au vechime în munca prevazuta de lege si au lucrat efectiv cel putin 15 ani în locurile încadrate în grupa I de munca sau cel putin 20 ani în locurile încadrate în grupa II de munca au dreptul,la cerere, sa li se reduca vârsta de pensionare prevazuta de art. 8 alin 2, în mod proportional cu anii lucrati în grupele I sau II de munca, dar nu mai putin de 52 ani, pentru grupa I si 57 ani pentru grupa II, barbatii, sau 50 ani pentru grupa I si 52 ani pentru grupa II, femeile.
Dispozitiile art. 14 mai sus invocate deroga de la cele ale art. 8 din aceeasi lege, prevazând un stagiu de cotizare de 20 de ani pentru persoanele care au lucrat efectiv cel putin 20 de ani în locuri de munca încadrate în grupa I de munca iar reclamantul a muncit peste 20 de ani în astfel de locuri.
În acest sens s-a pronuntat si Înalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr. 40/22.09.2008 pronuntata în solutionarea recursului în interesul legii.
Împotriva acestei sentinte civile a declarat recurs pârâta C. J. P. Galati, pentru urmatoarele motive:
În situatia celor care si-au desfasurat activitatea în grupa I sau II de munca nu se poate vorbi de un alt stagiu complet de cotizare în afara celui de 30 de ani.
A opinat în sensul ca recursul în interesul legii solutionat prin decizia nr. 40 din 22.09.2008 si retinut de instanta de fond nu este de natura sa sustina solutia recurata ci dimpotriva, opinia Procurorului General este în concordanta cu cele învederate de Casa de Pensii.
În consecinta, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei recurate si, în rejudecare, respingerea actiunii ca nefondata.
În drept a întemeiat recursul pe disp. art. 304 pct. 9 si 304 indice 1 C.pr.civila.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât prima instanta a pronuntat o hotarârea legala si temeinica, fiind aplicabile disp. art. 329 C.pr.civila.
Prin decizia nr. 470/R/05.05.2009 a Curtii de Apel Galati a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. P. Galati împotriva sentintei civile nr. 1563/11.12.2008 pronuntata de Tribunalul Galati.
Curtea a apreciat ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
În cauza, la data de 22.09.2008, s-a pronuntat Înalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 40, admitându-se recursul în interesul legii, stabilindu-se ca:
Dispozitiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) si alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, se interpreteaza în sensul ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001 si care si-au desfasurat activitatea în grupe speciale de munca este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 C.pr.civila.
Deci, interpretarea data de Înalta Curte de Casatie si Justitie este în concordanta cu motivele invocate de intimatul reclamant si de catre prima instanta.
Potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului (Hotarârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva contra României), rolul unei instante supreme este tocmai acela de a reglementa contradictiile jurisprudentei, fiind mecanismul capabil sa asigure coerenta practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridica si incertitudinea.
În consecinta, fata de faptul ca s-a pronuntat o decizie ca urmare a promovarii recursului în interesul legii asupra interpretarii art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) si alin. (2) din Legea nr. 19/2000, Curtea nu poate da o alta solutie si nu poate emite o alta interpretare contrara deciziei nr. 40/22.09.2008 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constitutionala a statuat ca, în temeiul art. 329 din Codul de procedura civila, scopul reglementarii recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii pe întreg cuprinsul tarii. Pentru realizarea acestui scop Curtea Suprema de Justitie se pronunta asupra chestiunilor de drept care au fost diferit solutionate de instantele judecatoresti. Potrivit aceluiasi text, dezlegarea data de instanta suprema acestor probleme de drept este obligatorie pentru instante.
„Oricât de clar ar fi textul unei dispozitii legale - se arata într-o hotarâre a Curtii Europene a Drepturilor Omului (cauza "C.R. contra Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic exista, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciara [...]”. Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicari diferite ale legii în practica instantelor de judecata. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridica a unor situatii de fapt si pentru a se asigura aplicarea unitara a legii în practica tuturor instantelor de judecata, a fost creata de legiuitor institutia recursului în interesul legii.
Pronuntându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanta suprema contribuie la asigurarea suprematiei Constitutiei si a legilor, prin interpretarea si aplicarea unitara a acestora pe întreg teritoriul tarii, fapt de natura sa concretizeze un alt principiu fundamental, prevazut în art. 16 alin. (1) din Constitutie în conformitate cu care: „Cetatenii sunt egali în fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari”.
Printr-o alta decizie, nr. 528/02.12.1997, Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 lit. d) si ale art. 31 din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993, statuând ca: „Principiul supunerii judecatorului numai fata de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constitutie, nu are si nu poate sa aiba semnificatia aplicarii diferite si chiar contradictorii a aceleiasi dispozitii legale, în functie exclusiv de subiectivitatea interpretarii apartinând unor judecatori diferiti. O asemenea conceptie ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independentei judecatorilor, a unor solutii ce ar putea reprezenta o încalcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeasi, aplicarea ei nu poate fi diferita, iar intima convingere a judecatorilor nu poate justifica o asemenea consecinta”. De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeasi decizie, ca „Asigurarea caracterului unitar al practicii judecatoresti este impusa si de principiul constitutional al egalitatii cetatenilor în fata legii si a autoritatilor publice, deci inclusiv a autoritatii judecatoresti, deoarece acest principiu ar fi grav afectat daca în aplicarea uneia si a aceleiasi legi solutiile instantelor judecatoresti ar fi diferite si chiar contradictorii”.
Curtea Constitutionala a retinut, de asemenea, ca aceasta solutie legislativa este în concordanta si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricarei persoane la un „proces echitabil”, conform art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat (prin hotarârea pronuntata în Cauza „Brincat contra Italiei”, 1992) ca independenta judecatorilor este privita în raport cu puterea executiva, fara ca aceasta independenta sa excluda subordonarea fata de alti judecatori, daca acestia se bucura, ei însisi, de independenta fata de puterea executiva.
În aceste conditii, sustinerea recurentei în sensul ca se poate lua în considerare punctul de vedere al Procurorului General al României exprimat în cadrul recursului promovat nu este întemeiata.
Pentru instante este obligatorie opinia Înaltei Curti de Casatie si Justitie statuata prin solutia data în urma admiterii recursului în interesul legii, asa cum prevad dispozitiile art. 329 alin. 3 C. pr. civila.