Recrutare personal cu statut special. Modificarea cadrului legislativ referitor la condiţiile cerute pentru numirea în funcţie. Dreptul angajatorului de a alege metoda de selecţie care să asigure realizarea scopului propus şi a standardelor impuse prin ang

Dosar Nr. 43/CA (11.03.2009)

Recrutare personal cu statut special. Modificarea cadrului legislativ referitor la conditiile cerute pentru numirea în functie. Dreptul angajatorului de a alege metoda de selectie care sa asigure realizarea scopului propus si a standardelor impuse prin angajamentele asumate de România prin Tratatul de aderare la C.E.

Sentinta nr. 43/CA din 11 martie 2009

Faptul ca reclamantul a depus o cerere angajatorului, prin care aducea la cunostinta intentia de ocupare a unui post în institutia publica respectiva, nu este de natura a-i limita acestuia libertatea de alegere, în procedura de selectie ce îi asigura maximim de eficienta, respectiv cea a concursului.

Prin actiune, reclamantul a solicitat anularea partiala a hotarârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 8 mai 2008, precum si obligarea acestuia sa continue procedura de numire în functie, fara concurs, alocând si indisponibilizând un post la nivelul Parchetului de pe lânga Judecatorie si luând masurile organizatorice necesare în vederea efectuarii vizitelor medicale, a testului psihologic si a interviului în fata Sectiei pentru procurori, pe motiv ca a fost încalcat principiul securitatii raporturilor juridice, principiul predictibilitatii legii, principiul neretroactivitatii legilor si Carta Europeana a Drepturilor Omului, sub aspectul dreptului la acces în profesiune.

Pârâtul a solicitat respingerea actiunii, pe motiv ca ratiunea emiterii actului contestat a fost determinata de abrogarea prevederilor alin. 5 – 107 ale art.33 din Legea nr. 303/2004 si ca îndeplinirea conditiilor legale pentru numirea în functia de procuror nu asigura candidatilor un drept la numire în functia de procuror nu asigura candidatilor un drept la numire în functie, vocatia la numire neputându-se transforma într-un drept de numire.

Constatând ca, urmare anuntului privind declansarea procedurii de numire în functia de procuror, fara concurs, reclamantul si-a facut cunoscuta optiunea pentru ocuparea postului de procuror la Parchetul de pe lânga Judecatorie, ca în cadrul acestei proceduri nu a mai fost îndeplinit nici unul din actele ce premerg înaintarii propunerii de numire în functie catre Presedintele României si ca, la data de 8 mai 2008, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis sistarea procedurii de numire în functia de judecator sau procuror, fara concurs, „având în vedere ca la data intrarii în vigoare a Legii nr. 97/2008 privind aprobarea O.U.G. nr.100/2007, nu mai exista temei legal pentru continuarea procedurii numirii directe2, Curtea apreciaza ca cererea de anulare, formulata de reclamant, trebuie cercetata exclusiv prin prisma dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, care stabileste ca doar persoanele ca doar persoanele care sunt vatamate într-un drept prevazut de Constitutie sau de lege, printr-un act administrativ, pot cere instantei de contencios administrativ anularea actului, recunoasterea dreptului si repararea pagubei cauzate.

Ori, sub acest aspect, Curtea a constatat ca, prin actul contestat, reclamantului nu i s-a îngradit dreptul de a accede în functia de procuror, singurul care îi este recunoscut; prevederile de la art.33 alin.7 din Legea nr. 303/2004, invocate ca temei al actiunii, neconsacrând un drept subiectiv absolut, opozabil pârâtului, ci asigurând doar cadrul organizatoric al manifestarii unei vocatii, folosirea termenului „pot” semnificând ca utilizarea modalitatii de selectare a personalului fara concurs este la libera apreciere a organismului care, potrivit art.125 si art. 134 din Constitutia României, are atributul de a face propuneri de numire în functia de magistrat.

Chiar daca judecatorii si procurorii au un statut special, acest fapt nu poate avea nici o înrâurire asupra naturii raportului în care acestia figureaza ca angajati, în sensul larg al termenului, în conditiile în care ceea ce se contesta prin actiunea de fata este – reducând lucrurile la esenta lor – procedura prin care angajatorul îsi selectioneaza personalul.

Fiind vorba de un proces de selectie, Curtea considera ca angajatorul are libertatea de a alege, într-un cadru de reglementare stabilit prin lege, în mod liber, fara nici o constrângere, procedura de selectie care îi asigura maximum de eficienta în realizarea scopului propus, în conditiile în care sistemul judiciar românesc face, sub acest aspect, obiectul evaluarii periodice din partea Comisiei Europene.

Procedura prevazuta de art. 33 alin.7 din Legea nr. 303/2004 era una din exceptie, facultativa pentru angajator, creata exclusiv pentru satisfacerea unor nevoi de moment ale sistemului judiciar, astfel ca nimic nu împiedica pe angajator sa renunte, temporar sau definitiv, la aceasta modalitate de selectie a viitorilor angajati si sa generalizeze, ca singura forma de admitere în magistratura, concursul, procedura care asigura un tratament egal pentru toti cei care si-au manifestat intentia de a ocupa o functie publica de judecator sau de procuror; nici legislatia nationala si nici acordurile internationale la care România este parte, nesustinând mentinerea unui regim privilegiat în procesul de selectie a viitorilor magistrati.

Faptul de a depune o cerere, prin care se aduce la cunostinta angajatorului intentia de a ocupa un post vacant, nu da nastere la un raport obligational între angajator si potentialul angajat, angajatorul fiind cel care are libertatea de a alege procedura de selectie si de a opta, oricând, în favoarea modalitatii celei mai democratice si mai echitabile, pentru atingerea scopului propus, care a fost si ramâne cea a concursului.

Renuntarea, de catre pârât, la procedura de numire fara concurs nu face altceva decât sa-l puna pe reclamant pe picior de egalitate cu celelalte persoane care si-au manifestat intentia de a accede în magistratura, în conditiile în care Înalta Curte de Casatie si Justitie a apreciat ca fiind semnificativ faptul ca, în urma abrogarii alin. 5 – 10 ind. 7 ale art. 33 din Legea nr. 303/2004, realizata prin O.U.G. nr. 46/2008, modalitatea de acces în magistratura, fara concurs, nu a mai fost mentinuta, drept pentru care actiunea a fost respinsa.