Recunoasterea hotarârilor penale straine în baza legii nr.302/2004.Instanta competenta material sa judece cererea de recunoastere a unei hotarâri penale straine.Respectarea disp.art.6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil.
Prin sentinta penala nr. 342/18.09.2007 pronuntata de Judecatoria Caracal în dosarul nr. 2718/207/2007, în baza art. 116 si urm. din legea 302/2004 modif. prin Legea 224/2006 s-a dispus recunoasterea sentintei din 30.11.2004 în dosarul nr. 04/00570 al Curtii de Apel din Pau Franta, privind pe condamnatul P.A.I., ce urmeaza sa execute pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infractiunea de trafic de droguri.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a constatat ca prin sentinta penala nr. 562/23.04.2007 Tribunalul Bucuresti si-a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea sa, învestind-o astfel cu cererea Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, având ca obiect recunoasterea sentintei penale nr. 30.11.2004 pronuntata de Curtea de Apel Pau, din Franta, întemeiat în drept pe dispoz. art. 118 din Legea 302/2004, privind cooperarea judiciara internationala în materie penala.
Conform art. 118 alin. 1 din Legea 302/2004 s-a dispus citarea condamnatului care , la data de 10.07.2007 , în temeiul art. 24 pct. 1 din OG 90/1999 aprobata prin Legea 35/2000, a formulat „opozitie” împotriva sentintei penala pronuntata de instanta franceza motivat de faptul ca aceasta este lovita de nulitate absoluta conform art. 5 alin.2 si art. 7 din CEDO atâta vreme cât pe de o parte declaratia luata de organele vamale franceze, a fost data în limba franceza, pe care nu o cunostea, iar pe de alta parte întrucât, prelungirea arestarii preventive este lovita de aceeasi sanctiune ce produce acelasi efect cu privire la toate actele procesuale subsecvente acesteia.
Prin încheierea de sedinta din data de 10.07.2007 instanta de fond a respins cererea de opozitie apreciind ca din actele existente la dosar rezulta ca nu se poate considera ca hotarârea ar fi fost pronuntata în lipsa numitului P.A.I., fiindu-i respectate toate garantiile procesuale oferite de art. 5 , 6 si 7 din CEDO.
S-a procedat la verificarea conditiei „ reciprocitatii” ca si modalitate de recunoastere a hotarârii penale straine, sens în care Ministerul Justitiei, la cererea instantei a comunicat ca România este parte la Conventia Europeana privind valoarea internationala a hotarârilor represive, adoptata la Haga la 28.05.1970 ratificata prin OG 90/1999, aprobata prin Legea 35/2000 si la Protocolul Aditional la Conventia Europeana asupra transferarii persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 8.12.1997 ratificat prin OG nr. 92/1999 aprobata prin Legea nr. 511/2001.
In raport cu aceste aspecte, prima instanta a considerat îndeplinita conditia reciprocitatii ceruta de art. 116 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 si a procedat la analizarea celorlalte conditii cerute de acelasi text legal, respectiv daca a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din CEDO, daca condamnarea a fost pronuntata pentru o infractiune politica sau pentru o infractiune militara, ce nu este o infractiune de drept comun, daca respecta ordinea publica a statului român, daca hotarârea de condamnare poate produce efecte juridice în România potrivit legii penale române, daca nu s-a pronuntat o condamnare pentru aceleasi fapte împotriva aceleasi persoane în România ori daca o astfel de condamnare a fost pronuntata într-un alt stat si recunoscuta în România.
Cu ocazia verificarii acestor conditii, prima instanta a retinut ca numitul P.A.I. a fost informat în timp scurt asupra acuzatiilor ce i-au fost aduse, în limba româna, fiind asistat de un traducator autorizat în limba româna, atât cu prilejul audierii sale de catre organele de politie cât si ulterior în instanta, a beneficiat de asistenta juridica fiind asistat de un avocat numit din oficiu, fiind avertizat ca nu va putea fi judecat în ziua respectiva decât cu acordul sau, acord pe care inculpatul în prezenta avocatului sau a înteles sa-l dea, ca învinuirea adusa i-a fost comunicata în limba engleza pe care a declarat ca o cunoaste, acceptând sa fie interogat în aceasta limba.
S-a retinut totodata ca numitul P.A.I. a fost condamnat pentru o infractiune de drept comun, respectiv trafic de droguri, infractiune prevazuta si pedepsita de legea româna precum si faptul ca acesta nu a mai fost condamnat pentru aceste fapte, în România ori în alt stat.
Prima instanta a constatat îndeplinite toate conditiile cerute de lege, prevazute de art. 116 din Legea 302/204 privind recunoasterea pe cale principala a unei hotarâri judecatoresti si având în vedere ca, pe de o parte, prin sentinta din 30.11.2004 pronuntata în dosarul nr. 04/00570 a Curtii de Apel din Pau, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare si 20.000 euro amenda vamala, pedeapsa neexecutata, iar pe de alta parte, ca potrivit legii române, respectiv art. 2 alin. 1 si 2 din Legea 143/2000 pedeapsa prevazuta pentru aceasta infractiune este de la 3 la 15 ani pentru fapta prev. de art. 2 alin. 1 si de la 10 la 20 ani pentru fapta prev. de art. 2 alin. 2, a substituit pedepsei aplicate, o pedeapsa de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detentie, retinând si împrejurarea ca amenda vamala nu este prevazuta de legea româna, ca si pedeapsa penala.
In baza art. 192 alin. 3 c.p.p. s-a dispus ca cheltuielile judiciare sa ramâna în sarcina statului.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lânga Judecatoria Caracal si condamnatul P.A.I..
1. Parchetul de pe lânga Judecatoria Caracal a criticat sentinta primei instante pentru motive de nelegalitate, întrucât a fost pronuntata cu încalcarea dispozitiilor relative la competenta dupa materie, ce atrage nulitatea absoluta a acesteia, conform art. 192 alin. 2 c.p.p.
S-a sustinut ca inculpatul P.A.I. a fost condamnat de instanta franceza la pedeapsa de 3 ani închisoare si 20.000 euro amenda vamala pentru delicte de import transport si detinere de stupefiante ( ecstasy) si de import fara declaratia unor marfuri interzise iar în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 din Legea 143/26.07.2007 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, constituie infractiune si se pedepseste cu închisoarea de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpararea, detinerea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc, fara drept”.
Potrivit art. 27 pct. 1lit. d c.p.p. tribunalul judeca în prima instanta infractiunile privind traficul si consumul ilicit de droguri iar potrivit art. 118 alin. 2 din Legea 302/2004 modif. prin Legea 224/2006 relative la competenta teritoriala în ceea ce priveste procedura speciala de recunoastere pe cale principala a unei hotarâri penale straine, trebuie sa fie interpretate în mod corect ca facând referire la instanta care din punct de vedere teritorial este competenta sa solutioneze astfel de cereri, fara însa a putea fi încalcate dispozitiile legale relative la competenta dupa materie, care atrag nulitatea absoluta.
S-a concluzionat ca aplicarea dispoz. art. 118 alin. 2 din Legea 302/2004 modificata prin Legea 224/2006 trebuie sa se faca distinct în fiecare caz în parte , în raport de natura infractiunilor savârsite de persoana condamnata prin hotarârea penala straina, asa încât instanta competenta a recunoaste hotarârea instantei franceze, este Tribunalul Olt, câta vreme conform art. 27 pct. 1 lit. b c.p.p., aceasta este competenta material sa judece în prima instanta infractiunea de trafic si consum ilicit de droguri.
Un alt argument în sprijinul acestui aspect este împrejurarea ca potrivit dispozitiilor art. 26 pct. 1 din Legea 35/2000 privind aprobarea OG 90/1999, opozitia formulata de condamnat conform art. 24 si urm. din Legea nr. 35/2000 se judeca în statul solicitat cu citarea condamnatului,în fata judecatorului competent al statului solicitat si potrivit procedurii acelui stat.
Pe cale de consecinta, noua examinare a cauzei, ca urmare a formularii opozitiei de catre condamnat, nu poate avea loc în fata oricarei instante ci numai în fata instantei competente a statului solicitat , potrivit procedurii acelui stat, în cauza fiind Tribunalul Olt.
S-a sustinut ca Judecatoria Caracal si-a depasit competenta prevazuta de lege pronuntându-se cu privire la opozitia formulata de condamnat iar pe de alta parte substituind pedepsei initiale aplicate de instanta straina, o alta pedeapsa pentru savârsirea infractiunii de trafic de droguri, a pronuntat o hotarâre lovita de nulitate absoluta.
2. În ceea ce priveste recursul condamnatului P.A.I., prin motivele scrise depuse la dosar ( fila 11-12) acesta a criticat sentinta primei instanta, pentru motive de nelegalitate fiind data cu încalcarea normelor de competenta materiala întrucât conform art. 27 pct. 1 lit.d c,.p.p. tribunalul judeca în prima instanta traficul si consumul ilicit de droguri, astfel ca hotarârea de recunoastere pentru o astfel de infractiune trebuia facuta de Tribunalul Olt si nu de Judecatoria Caracal.
S-a sustinut ca desi la data de 10.07.2007 în temeiul art. 24 pct. 1 din Legea 35/2006 a formulat opozitie, prin care a aratat ca hotarârea data de Curtea de Apel Pau din 30.11.2004 e lovita de nulitate conform art. 5 si 7 din CEDO, prima instanta nu s-a pronuntat asupra perioadei de detentie preventiva desi biletul de eliberare exista la fila 27 dosar fond.
Mai mult decât atât, instanta franceza a încalcat procedura vamala citind actul de sesizare într-o limba pe care nu o cunostea, respectiv în limba franceza, fiind audiat ulterior în limba engleza, aspect ce contravine dispoz. art. 5-2 si 7 ale Curtii Europene a Drepturilor Omului.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei Judecatoriei Caracal si rejudecarea cauzei în sensul nerecunoasterii hotarârii straine care este nelegala si lovita de nulitate absoluta.
Tribunalul Olt, prin dec.pen. nr.48/01.02.2008,examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate cât si din oficiu conform art. 385/9 alin. 3 c.p.p. si 385/6 alin. 3 c.p.p. a retinut urmatoarele :
Asa cum a retinut prima instanta, la data de 9.03.2007 Parchetul de pe lânga Inalta Curte de Casatie si Justitie a înaintat Tribunalului Bucuresti referatul cu propunere de recunoastere a hotarârii judecatoresti pronuntata de autoritatile judiciare competente franceze, privind pe numitul P.A.I. conform art. 118 alin.1 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala în materie penala, modificata prin OUG 103/13.12.2006 potrivit careia „ recunoasterea hotarârii penale pronuntata de instanta judecatoreasca din strainatate sau a altor acte judiciare straine se poate face si pe cale principala, de catre instanta de judecata sesizata în acest scop, de catre condamnat sau procuror”.
In referatul de sesizare s-a retinut ca la data de 28.04.2004 autoritatile competente franceze l-au depistat si retinut pe numitul P.A.I. la granita franco spaniola în punctul de trecere a frontierei Biriato, în timp ce transporta 3912 comprimate ecstasy iar prin sentinta din 30.11.2004 pronuntata în dosarul nr. 04/00570 Curtea de Apel din Pau l-a declarat pe acesta vinovat de delicte de import, transport si detinere de stupefiante si l-a condamnat la 3 ani închisoare.
În temeiul art. 465 din c.p.p. Curtea a emis mandat de arestare împotriva acestuia.
Prin sentinta penala nr. 562/23.04.2007 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia I-a penala în dosarul 8616/3/2007 în temeiul art. 42 c.p.p. s-a declinat competenta de solutionare a cauzei Judecatoriei Caracal, având în vedere dispozitiile art. 118 alin. 2 din Legea 302/2004 potrivit carora: „ competenta apartine judecatoriei în a carei circumscriptie teritoriala se afla condamnatul”.
Considerându-se legal investita Judecatoria Caracal a constatat îndeplinite conditiile prev. de art. 116 din aceeasi lege si pe cale de consecinta a dispus ca susnumitul sa execute pedeapsa neexecutata, de 3 ani închisoare, solutie apreciata de tribunal ca fiind legala si temeinica în concordanta cu dispozitiile speciale privitoare la cooperarea internationala în materie penala.
Si aceasta întrucât legea speciala nr. 302/2004 modificata prin Legea 24/2006 instituie o competenta materiala si teritoriala speciala, prin dispozitiile art. 118 alin. 2, dispozitii ce fundamenteaza pe deplin solutia primei instante si care sunt prioritare în raport cu dispozitiile ce reglementeaza competenta generala prevazuta de codul de procedura penala potrivit principiului general de drept conform caruia „ norma speciala deroga de la norma generala”.
Prin urmare, critica formulata atât de Parchetul de pe lânga Judecatoria Caracal cât si de condamnat, potrivit careia dispoz. art. 118 alin. 2 din Legea 302/2004 modificata si completata prin Legea 224/2006, relative la competenta teritoriala, trebuie interpretate în mod corect, ca facând referire la instanta care din punct de vedere teritorial este competenta sa solutioneze astfel de cereri, aplicarea acesteia impunându-se a se face distinct, în fiecare cauza în parte, în raport de natura infractiunii savârsite de persoana condamnata prin hotarârea penala straina, este neîntemeiata si nu poate fi primita câta vreme, dispozitia legala citata este una imperativa, instanta neavând latitudinea aprecierii competentei teritoriale si materiale pentru considerentul ca : „ acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa o faca”.
Asadar legea speciala reglementeaza procedura speciala de recunoastere pe cale principala a unei hotarâri penale pronuntata de o instanta judecatoreasca in strainatate sau a oricaror alte acte juridice straine, în dispozitiile art. 118, stabilind o competenta materiala si teritoriala absoluta, ce nu suporta nici un fel de interpretare câta vreme aceasta este prevazuta în mod expres si imperativ de o norma de competenta cu caracter derogator de la norma de competenta generala.
Nici critica referitoare la împrejurarea ca prima instanta a solutionat în mod nelegal opozitia formulata de condamnat nu are corespondent în dispozitiile legii speciale tocmai pentru motivul ca dispozitiile art. 26 pct. 1 din Legea 35/2000 privind aprobarea OG 90/1999 nu suporta interpretari cu privire la organul judiciar competent întrucât, si sub acest aspect norma legala are acelasi caracter imperativ.
Astfel, potrivit art. 26 din OG 90/1999 : „ noua examinare a cauzei are loc în fata judecatorului competent al statului solicitat si potrivit procedurii acelui stat”.
Ori, este evident ca aceasta dispozitie legala are în vedere procedura prin intermediul careia poate fi formulata o astfel de opozitie de catre condamnat si care este procedura de recunoastere a hotarârii straine, astfel cum este reglementata de dispoz. art. 118 din Legea 302/2004, instanta competenta fiind judecatoria de la domiciliul condamnatului.
În ceea ce priveste respingerea opozitiei facuta de condamnat s-a retinut ca instanta competenta material si teritorial, respectiv Judecatoria Caracal, a respins-o în mod legal si temeinic câta vreme potrivit art. 21 alin. 2 din OG 90/1999 calea „opozitiei” este recunoscuta unui condamnat împotriva hotarârilor si a ordonantelor penale date în lipsa acestuia , ori în cauza de fata condamnatul P.A.I. a fost prezent în fata instantei franceze, toate procedurile de judecata desfasurându-se în prezenta acestuia asistat de avocat din oficiu.
Cât priveste critica recurentului condamnat privind deducerea perioadei în care a fost privat de libertate, tribunalul a retinut ca potrivit art. 117 alin. 4 din Legea 302/2004 – ce se aplica corespunzator si în cadrul procedurii prev. de art. 118, instanta „ daca constata întrunite conditiile legale recunoaste hotarârea penala iar în cazul în care pedeapsa pronuntata prin acea hotarâre nu a fost executata sau a fost executata, în parte substituie pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsa neexecutat, o pedeapsa corespunzatoare legii penale române”.
Asadar, recunoscând hotarârea penala straina, instanta statului solicitat substituie pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsa, o pedeapsa corespunzatoare potrivit legii române.
De altfel, din considerentele sentintei recurate rezulta ca pedeapsa de 3 ani stabilita a fi executata de condamnat a substituit restul de pedeapsa ramas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare si 20.000 euro amenda vamala aplicata prin hotarârea penala straina recunoscuta în conditiile în care amenda vamala nu are corespondent în regimul sanctionator prevazut de Legea 143/2000.
Pe cale de consecinta, întrucât nu au fost identificate alte motive de nelegalitate a hotarârii recurate în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b c.p.p. tribunalul a respins recursurile formulate de Parchetul de pe lânga Judecatoria Caracal si inculpatul P.A.I., ca nefondate.
Fiind în culpa procesuala recurentul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.