SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.
Materie : RECURS COMERCIAL. ANTRENARE RASPUNDERE ADMINISTRATOR.
- art.138 din Legea 85/2006;
- art.998-999 Cod civil;
- art.304 pct.9, 312 Cod procedura civila.
Natura juridica a raspunderii administratorilor împrumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale, fiind o raspundere speciala pentru antrenarea careia este necesara îndeplinirea conditiilor cumulative prevazute la art. 998 – 999 cod civil; neîndeplinirea acestor conditii duce la respingerea cererii de antrenare a raspunderii patrimoniale.
Prin sentinta nr. 1084/F din 30 aprilie 2009 pronuntata de Tribunalul Bihor, In temeiul art.138 alin. 1 lit. a din Legea privind procedura insolventei, a fost admisa sesizarea formulata de creditorul T.-S.F.KFT, în contradictoriu cu administratorul M.O.P.
A fost obligat administratorul M.O.P. sa aduca la masa credala a debitoarei S.C. M.T.S.R.L., reprezentata prin lichidator judiciar suma de 785.000.000 lei vechi (78.500 lei), suma destinata acoperirii datoriei catre creditori.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, judecatorul sindic a retinut ca prin Sentinta nr.479/F/2003 pronuntata de Tribunalul Bihor - judecator sindic, a fost admisa cererea introductiva formulata de creditoarea CASA DE PENSII, împotriva debitoarei în cauza dispunându-se deschiderea procedurii prevazute de Legea nr. 64/1995, republicata si numirea administratorului judiciar S.C. E.S.R.L.
Prin Încheierea data în sedinta publica din data de 19.03.2004 a Tribunalului Bihor - Sectia Comerciala, întrucât nici unul din subiectele îndreptatite nu a depus un plan de reorganizare judecatorul sindic, în temeiul art.77 din Legea nr.64/1995 republicata, a dispus intrarea în faliment, dizolvarea societatii debitoare si desemnarea lichidatorului judiciar, caruia i s-au stabilit atributiile prevazute de art. 23 si 77 ind. 1 din lege.
Din concluziile Raportului privind cauzele si împrejurarile care au dus la insolventa debitoarei depus de lichidatorul judiciar numit în cauza, la termenul de judecata din 29.01.2004, rezulta ca, principalele cauze si împrejurari care au dus la starea de insolventa a debitoarei sunt: achizitionarea în regim de leasing financiar a unor mijloace de transport în numar si la o valoare foarte mare, ceea ce a determinat un grad foarte mare de îndatorare si a condus la incapacitatea firmei de a face fata obligatiilor de plata; scaderea accentuata a cifrei de afaceri în anul 2002 concomitent cu reducerea cheltuielilor, dar nu în aceeasi masura, cheltuielile depasind cu mult veniturile, ceea ce denota o activitate nerentabila; lichiditate foarte scazuta în ultimul an, debitoarea fiind în imposibilitate de a-si achita datoriile; nivelul foarte ridicat al cheltuielilor de exploatare, ceea ce denota o alocare insuficienta a resursei firmei; durata de recuperare a creantelor, desi este destul de favorabila în ultimii doi ani, în totalul clientilor valoarea celor incerti este foarte mare, peste jumatate, ceea ce arata ca societatea a avut dificultati în încasarea clientilor; grad de îndatorare foarte ridicat si durata de rambursare a datoriilor foarte mare; insuficienta controlului intern, care a avut repercusiuni semnificative asupra situatiilor financiare; inexistenta unui plan de afaceri pe termen lung.
Potrivit Completarii la raportul privind cauzele si împrejurarile care au dus la insolventa debitoarei, rezulta ca, în urma analizei economico-financiare a activitatii debitoarei, ale carui concluzii au fost cuprinse în raportul întocmit, s-a constatat faptul ca la începutul anului 2002, valoarea totala a furnizorilor neachitati era de 5.655.936 mii lei, din care 3.219.235 mii lei reprezenta categoria furnizorilor de imobilizari, restul de 2.436.700 mii lei fiind furnizori obisnuiti. La sfârsitul anului 2002, din totalul sumei amintite ramâne un rest de 1.420.239 mii lei, din care 3.407 mii lei constituie soldul furnizorilor de imobilizari, restul fiind furnizori obisnuiti. Având în vedere specificul activitatii societatii debitoare, respectiv transport intern si international de marfa, în categoria furnizorilor de imobilizari erau cuprinse ratele aferente mijloacelor de transport achizitionate în leasing.
În plus, din cuprinsul documentelor contabile puse la dispozitie de fostul administrator al debitoarei cu privire la plati efectuate în cursul anului 2002 rezulta faptul ca majoritatea au fost efectuate catre furnizorii de imobilizari, furnizorii straini si catre alti furnizori care, prin specificul activitatii, aveau legaturi comerciale cu societatea debitoare (comisionari vamali, transportatori).
Din cuprinsul actelor existente la dispozitia lichidatorului judiciar reiese ca singurele sume care au fost achitate catre societati care fac parte din acelasi grup de firme cu debitoarea sunt în valoare de 765 mil. lei (vechi) catre S.C. L.S.S.R.L. si 20 mil. lei (vechi) catre S.C. C.M.S.R.L. Prima suma se refera la chiria achitata pentru utilizarea de catre falita a spatiului detinut de catre S.C. L.S. S.R.L. în baza contractului încheiat între cele doua societati, iar cea de-a doua suma priveste contravaloarea unor utilitati achitate catre S.C. C.M.S.R.L. ca urmare a utilizarii unui spatiu apartinând acesteia din urma.
Cu privire la aceste plati, intentia de fraudare a intereselor creditorilor s-ar putea retine raportat la valoarea lor totala, însa luând în calcul si izvorul acestei creante si faptul utilizarii efective a spatiului de catre falita, lichidatorul judiciar considera ca nu exista certitudinea caracterului fraudulos al acestor plati.
În conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, „La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una din urmatoarele fapte: (…) a) „au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.”
Analiza elementelor raspunderii patrimoniale întemeiate pe dispozitiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei presupune îndeplinirea urmatoarelor conditii cumulative: existenta uneia dintre faptele prevazute la art. 138 alin. 1 lit.a-g din Legea nr. 85/2006, retinerea unei culpe grave în administrarea societatii, existenta unui prejudiciu patrimonial si existenta raportului de cauzalitate între fapta culpabila si prejudiciul produs societatii si implicit, creditorilor.
Referitor la existenta faptei culpabile, s-a retinut ca potrivit listingurilor generale si speciale comunicate sub nr. 3431/07.06.2004 de catre Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bihor, administratorul societatii debitoare are calitatea de asociat si administrator la mai multe societati comerciale cu raspundere limitata, societati pe actiuni sau societati în nume colectiv, respectiv: S.C. A. & M.S.N.C. – Sucursala O.; C.M.S.R.L.; I. S.R.L.; L.S.S.R.L.; M.S.A.; M.T.S.R.L.; R.B.S.A.; S.I.S.R.L.; M.C., societate cu raspundere limitata, cu capital privat autohton integral si participare straina, aflata în lichidare la data comunicarii starii de firma, în majoritate societati a caror principala caracteristica este starea de lichidare.
Raportul de cauze întocmit de lichidatorul judiciar a atestat faptul ca au fost achitate catre societati care fac parte din acelasi grup de firme cu debitoarea 765 mil. lei (vechi) catre S.C. L.S.S.R.L. reprezentând chiria achitata pentru utilizarea de catre falita a spatiului detinut de catre S.C. L.S.S.R.L. în baza contractului încheiat între cele doua societati si 20 mil. lei (vechi) catre S.C. C.M.S.R.L. reprezentând contravaloarea unor utilitati achitate catre S.C. C.M.S.R.L. ca urmare a utilizarii unui spatiu apartinând acesteia din urma.
Achitarea cu prioritate a acestor sume, în favoarea unor societati comerciale în cadrul carora administratorul debitoarei are calitatea de asociat si administrator, în detrimentul celorlalti furnizori neachitati si a creditorilor bugetari, în conditiile în care unele dintre creantele fiscale, cum sunt contributiile angajatorului, se colecteaza prin retinere la sursa, denota în mod evident intentia de fraudare a creditorilor si de folosire a bunurilor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, în speta acele persoane juridice care fac parte din acelasi grup de firme cu societatea falita, întrucât existenta grupului nu este recunoscuta juridic, fiecare entitate fiind considerata independenta.
Aceasta este o forma a obiectului folosintei abuzive, un act contrar interesului social, ce poate fi retinut atunci când conducatorul din cadrul grupului de societati a avut interese personale, de natura pecuniara sau morala, în societatea favorizata.
În consecinta, s-a retinut în sarcina administratorului debitoarei fapta culpabila prevazuta de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, constând într-o actiune, fapta comisiva, având ca element material folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, obiectul folosintei abuzive constituindu-l atât bunurile, cât si creditele societatii.
Referitor la existenta raportului cauzal dintre fapta ilicita si prejudiciul cauzat societatii si implicit, creditorilor, aceasta consta în aceea ca administratorul societatii, prin fapta sa culpabila, greseala de gestiune în sens larg, a contribuit la aducerea societatii în stare de insolventa.
Astfel, prin fapta sa culpabila administratorul debitoarei a creat conditiile favorabile unei activitati contabile necontrolate, cu consecinte pagubitoare pentru patrimoniul societatii si implicit, pentru creditori.
Totodata, jurisprudenta (Decizia nr. 156/31.01.2003 a Curti de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comerciala), s-a pronuntat în sensul ca se impune existenta raportului de cauzalitate între fapta personala si prejudiciul suferit de averea debitorului si, consecutiv, de creditori, (…) si în situatia în care fapta a constituit numai o conditie favorabila pentru realizarea efectului”, aceasta opinie fiind exprimata si în doctrina juridica.
Cu privire la conditia privind existenta si întinderea prejudiciului, aceasta consta în contributia administratorului la diminuarea activului societati debitoare, în speta prin fapta sa culpabila administratorul debitoarei fiind raspunzator de întreg pasivul patrimonial.
În plus, fata de lipsa repetata si nejustificata de la interogatoriu a administratorului debitoarei, la termenul de judecata din 22.01.2009 instanta a facut aplicarea dispozitiilor art. 225 Cod proc. civila, potrivit caruia, „Daca partea, fara motive temeinice, refuza sa raspunda la interogatoriu sau nu se înfatiseaza, instanta poate socoti aceste împrejurari ca o marturisire deplina sau numai ca un început de dovada în folosul partii potrivnice.”
Fata de considerentele anterior expuse, în cauza fiind întrunite conditiile prevazute de art.138 alin.1 lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, instanta a admis sesizarea formulata de creditoarea introductiva, privind atragerea raspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei, si în consecinta, l-a obligat pe acesta sa aduca la masa credala a debitoarei, suma de 785.000.000 lei vechi (78.500 lei), suma destinata acoperirii datoriei catre creditori.
Împotriva acestei sentinte, a declarat recurs pârâtul M.O.P., solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii cererii formulata de creditoare cu privire la admiterea raspunderii patrimoniale a administratorului, cu cheltuieli de judecata, cerere pe care nu a mai sustinut-o în sedinta publica din 11 februarie 2010.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat ca hotarârea atacata este nelegala si netemeinica, deoarece, în primul rând, instanta acordat mai mult decât s-a cerut.
Astfel, s-a sustinut ca, creditoarea are o creanta în suma de 4.455,90 EURO si , cu toate acestea, instanta îl obliga pe recurentul pârât la plata sumei de 785.000.000 lei vechi, fara ca prin cerere sa se fi solicitat aceasta creanta si fara ca vreun creditor sa solicite antrenarea raspunderii sale patrimoniale.
În ceea ce priveste aspectele de fond, recurentul a sustinut ca instanta a facut o apreciere eronata a probelor administrate, astfel, din raportul de expertiza contabila rezulta ca, nu se poate retine vreo culpa în sarcina sa , pentru starea de insolventa a societatii debitoare, si, cu toate acestea prin hotarârea atacata s-a stabilit ca, pârâtul este vinovat de starea de încetare de plati a societatii.
De asemenea s-a sustinut ca, în mod gresit s-a retinut de instanta de fond ca, plata contravalorii chiriei pentru spatiul unde societatea îsi desfasoara activitatea este de natura a retine culpa administratorului si implicit ar determina atragerea raspunderii sale patrimoniale, deoarece, existenta unui sediu este un element indispensabil existentei unei peroane juridice.
Verificând hotarârea atacata, prin prisma motivelor de recurs cât si din oficiu, conform art.304/1 cod procedura civila, Curtea de Apel Oradea a retinut ca prin sentinta nr.479/F/2003 a Tribunalului Bihor a fost admisa cererea introductiva formulata de creditoarea Casa de Pensii, împotriva debitoarei, dispunându-se deschiderea procedurii prevazute de Legea 64/1995, si numirea administratorului judiciar SC E.SRL, iar prin încheierea data în sedinta publica din 19.04.2004, în temeiul art.77 din acelasi act normativ, s-a dispus intrarea în faliment, dizolvarea societatii debitoare si desemnarea lichidatorului judiciar caruia i s-au stabilit atributiile prev.de art.23 si 77/1 din Legea nr.64/1995.
Prin cererea depusa la dosarul instantei de fond la data de 26 mai 2005, creditoarea T.S.F.KFT, a solicitat, ca în baza art. 124 alin.1 din Legea nr. 64/1995, sa se dispuna antrenarea raspunderii personale a administratorului societatii debitoare, M.O.P., cerere admisa de Tribunalul Bihor, prin hotarârea atacata, în temeiul art.138 lit.a din Legea privind procedura insolventei.
Potrivit art.1169 cod civil, cel care face o propunere înaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca.
Astfel, antrenarea raspunderii materiale a fostului administrator al societatii debitoare, în conditiile art.138 lit.a din Legea 85/2006, presupune îndeplinirea cerintei esentiale de admisibilitate a cererii, respectiv existenta unui raport de cauzalitate între fapta administratorului si prejudiciul creat – instalarea starii de insolventa.
Potrivit textului de lege mai sus invocat, angajarea raspunderii patrimoniale a persoanelor enumerate de art.138, intervine atunci când „acestea au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al altei persoane ”.
Conform art.138 din Legea 85/2006 judecatorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoana juridica ajunsa în stare de insolventa, sa fie suportat de catre membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în aceasta situatie, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridica a raspunderii administratorilor împrumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale, fiind o raspundere speciala.
Fiind vorba de o raspundere delictuala, pentru a fi angajata este necesar a se îndeplini conditiile generale ale raspunderii civile delictuale, conform art.998 – 999 cod civil : fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate între fapta si prejudiciu.
În cauza, creditoarea nu a dovedit existenta raportului de cauzalitate între fapta administratorului si prejudiciul cauzat, care este acela al ajungerii debitoarei în stare de insolventa.
În fapt, din raportul privind cauzele si împrejurarile care au dus la insolventa debitoarei întocmit de administratorul judiciar, reiese ca, în urma analizei economico-financiare efectuate, nu au rezultat aspecte de natura a duce la concluzia angajarii raspunderii personale a membrilor conducerii debitoarei, apreciindu-se ca în cauza nu sunt incidente prevederile art.124 din Legea nr.64/1995.
Apoi, potrivit completarii la raportul privind cauzele si împrejurarile care au dus la insolventa debitoarei, întocmit de lichidatorul judiciar, acesta a retinut ca, singurele sume care au fost achitate catre societati care fac parte din acelasi grup de firme cu debitoarea, sunt în valoare de 765 milioane lei, catre SC L.S. SRL si 20 milioane lei catre SC C.M. SRL, prima suma se refera la chiria achitata pentru utilizarea de catre falita a spatiului detinut de catre SC L.S. SRL, în baza contractului încheiat între cele doua societati, iar cea de-a doua suma, priveste contravaloarea unor utilitati achitate catre SC C.M. SRL, ca urmare a utilizarii unui spatiu apartinând acestuia din urma.
Cu privire la aceste plati, punctul de vedere al lichidatorului judiciar, exprimat prin completarea la raportul invocat mai sus, a fost în sensul ca nu exista certitudinea aspectului fraudulos al efectuarii acestora, ori raportul întocmit de lichidator constituie premisa angajarii raspunderii patrimoniale a persoanelor enumerate de art. 138 din Legea nr.85/2006.
Pe de alta parte, din raportul de expertiza contabila, întocmit de expert contabil N.C. rezulta ca, SC M. SRL, a desfasurat activitati diverse, mai ales în domeniul prestarilor de servicii, cum ar fi : vânzari de marfuri, comisionariat în vama, transport – expeditii de marfuri pe rute interne si internationale. Ca, din activitatea de transport, în cursul anului 2001 a avut loc o crestere spectaculoasa a încasarilor însa, în anul urmator, veniturile realizate din transport au scazut foarte mult, datorita mai multor factori, în special ca urmare a rezilierii contractelor de leasing si obligatiei de restituire a mijloacelor de transport astfel achizitionate.
Potrivit concluziilor raportului de expertiza contabila, administratorul M.O.P., nu are nici o culpa în ajungerea societatii în stare de insolventa.
Din probele administrate în cauza si analizate mai sus, Curtea a retinut ca fondate criticile recurentului pârât si apreciaza ca, în mod gresit judecatorul sindic a admis cererea formulata de catre creditoare, câta vreme, în speta nu s-a facut dovada întrunirii cumulative a conditiilor pentru atragerea raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Asa fiind, pentru considerentele mentionate mai sus, în temeiul art.312 alin.1, coroborat cu art.304 pct.9 cod procedura civila, Curtea de Apel Oradea, a admis ca fondat recursul a modificat în tot sentinta si a respins cererea formulata de creditoare având ca obiect atragerea raspunderii patrimoniale a pârâtului.
(Decizia nr.167/C/18.02.2010 a Curtii de Apel Oradea - Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal).