Dosar nr. 3722/327/2007
R O M Â N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, COMERCIALA
SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
DECIZIA CIVILA NR.186
Sedinta publica din data de 4 martie 2009
Prin cererea înregistrata la data de 13 iulie 2007 sub nr. 3722/327/2007, reclamantul (...) a chemat în judecata pe pârâtii (...) si (...), solicitând obligarea acestora în solidar la plata sumei de 10.625 lei reactualizata, reprezentând suma primita de catre acestia la data de 6 iulie 2004.
Prin sentinta civila nr. 1742 din 20 iunie 2008, Judecatoria Tulcea a respins actiunea ca nefondata.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Reclamanta a prezentat în sustinerea actiunii un înscris sub semnatura privata, intitulat "chitanta" care are doua semnaturi indescifrabile, înscris care nu poarta mentiunea "bun si aprobat", astfel ca înscrisul nu îndeplineste conditiile impuse de lege.
Instanta a mai retinut ca din declaratiile martorilor audiati a rezultat ca între parti a intervenit o conventie, o întelegere ad-hoc prin care s-au înteles sa intre într-o afacere, fiecare cu o cota de contributie în bani si bunuri, astfel ca suma pretinsa de catre reclamant prin actiune nu reprezinta un împrumut.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul (...) care a criticat-o ca netemeinica, nelegala.
S-a sustinut în motivarea recursului ca gresit instanta de fond a retinut ca înscrisul nu prezinta elementele prevazute de lege întrucât este suficient sa fie semnat de catre cei de la care provine, iar nementionarea "bun si aprobat" aratând în litere suma sau câtimea lucrurilor si apoi semnatura, nu este de natura sa afecteze valabilitatea înscrisului.
S-a mai aratat ca unul dintre pârâti si-a recunoscut semnatura de pe înscris, astfel ca instanta de fond trebuia sa dea eficienta acestei situatii, urmând sa tina seama de dispozitiile art. 1176 Cod civil.
Recurentul a mai aratat ca pârâtii intimati nu au contestat înscrisul sub semnatura privata, nici semnaturile, astfel ca trebuiau avute în vedere dispozitiile art. 1178 Cod civil.
Instanta de fond nu putea sa retina doar pe baza declaratiilor martorilor faptul ca partile nu s-au înteles cu privire la un împrumut ci cu privire la o asociere, în scopul derularii unei afaceri întrucât conform dispozitiilor Codului comercial, asocierile în participatiune trebuie sa fie probate prin act scris - contract de asociere, cod de înregistrare fiscala, bilant contabil, contract de arenda, declaratie anuala de venit la organul fiscal.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei în sensul admiterii actiunii.
Examinând cauza în recurs, în raport de criticile formulate, tribunalul constata recursul întemeiat.
Inscrisul care a stat la baza promovarii actiunii este intitulat "chitanta" si s-a încheiat între (...), (...) care au luat cu împrumut suma de 106.249.904 lei vechi de la (...), la data de 6 iuli3 2004, cu obligatia primilor doi sa restituie suma pâna la 15 decembrie 2004.
Chiar înscrisul denumit "chitanta" foloseste ca terminologie notiunile de "împrumut", "ne obligam sa restituim pâna la data de 15 decembrie 2004" si cuprinde numele împrumutatilor si ale împrumutatorului.
Inscrisul este partial dactilografiat, tipizat partial scris de mâna, purtând trei semnaturi la rubrica "semnatura".
Inscrisul avut în vedere de catre reclamant la promovarea actiunii este un înscris sub semnatura privata ce poate fi întocmit în orice mod si semnat personal de catre parti, fara interventia vreunui organ de stat, prin care se constata existenta unui fapt juridic ori încheierea unui act juridic sau orice situatii si împrejurari privitoare la acestea.
Inscrisul sub semnatura privata poate servi ca mijloc legal de proba, iar pentru anumite categorii de înscrisuri se cere îndeplinirea unor conditii speciale de forma.
Chiar daca înscrisul intitulat "chitanta" nu poarta mentiunea "bun si aprobat", scrisa de debitor, nu înseamna însa ca nu poate avea valoarea unui început de dovada scrisa, ca nu face dovada existentei conventiei de împrumut si care este valabila între parti, în conditiile în care însa înscrisul nu este tagaduit sub aspectul scrierii, a mentiunilor consemnate, a semnaturilor de catre pârâti.
Daca pârâtii ar fi înteles sa conteste scrierea din înscris ori semnaturile, instanta ar fi putut face verificari în acest sens ori tagaduirea înscrisului, nu s-a facut cercetarea în ce priveste falsul, nu s-a solicitat acest lucru ba chiar mai mult decât atât, unul dintre pârâti si-a recunoscut semnatura de pe înscris, prezentat în original instantei, spre recunoastere, fapt consemnat si în încheirea de sedinta din 8 mai 2008 a Judecatoriei Tulcea.
Faptul ca pârâtii neaga existenta acestui înscris, dar nu solicita verificarea lui sub aspectul falsului, nu este de natura sa determine instanta sa aprofundeze cercetarea judecatoreasca pentru a dovedi o alta conventie ce ar fi intervenit între parti, si care nu are nicio legatura cu conventia derivata din înscrisul denumit "chitanta" încheiat la 6 iulie 2004, înscris care cuprinde termeni clari, precisi si care vizeaza un împrumut, fara a se face vreo referire la o asociere dintre parti.
Este posibil ca între parti sa se fi derulat si operatiuni de asociere în vederea desfasurarii unei activitati agricole profitabile dar aceasta evident nu se confunda cu obligatia asumata de pârâti de a restitui împrumutul sumei de 106.249.904 lei la data de 15 decembrie 2004.
Din înscrisul intitulat "proces verbal de predare primire din 6 ianuarie 2005 (fila 15 dosar fond) rezulta ca si martorul (...) audiat de catre instanta a avut o astfel de obligatie de restituire a unei sume de bani, restituire pe care a facut-o, rezultând din acel înscris ca si pârâtii din actiune au de restituit o suma de bani, ca acestia personal vor face restituirea, aspecte consemnate în înscris si atestate prin semnatura si de martorul (...).
Din înscrisurile aflate la fila 32 - 33 dosar recurs, rezulta ca reclamantul recurent a împrumutat si altor persoane în conditii similare, pe baza înscrisului identic cu cel din dosar denumit chitanta dar pe aceste exemplare rezulta ca sumele au fost restituite, fiind efectuate mentiuni, atestate prin semnatura în acest sens, chiar pe înscrisul ce a stat la baza împrumutului.
De altfel, nici conventia de asociere dupa cum sustin pârâtii nu s-a materializat într-un contract de asociere, nu s-a putut face dovada acestei asocieri decât pe baza martorilor audiati astfel ca orice legatura dintre înscrisul denumit "chitanta" si orice alta conventie decât cea de împrumut nu va putea fi retinuta de catre Tribunal în urma analizei probelor administrate.
In consecinta, cum critica recurentului este întemeiata, în conformitate cu dispozitiile art. 312 alin. 3 Cod proc.civ., se va admite recursul, se va modifica sentinta atacata în totalitate în sensul admiterii actiunii si obligarii pârâtilor în solidar la plata sumei de 10625 lei RON (106.249.904 ROL) reactualizata catre reclamant, reprezentând împrumut conform chitantei din 6 iulie 2004.
Urmeaza a fi obligati pârâtii la plata sumei de 1226 lei cheltuieli de judecata catre reclamant.
????