Renunţare la judecată după data deschiderii procedurii. Relevanţa existenţei cererilor altor creditori.

Dosar Nr. 2818 COM (05.11.2001)

Renuntare la judecata dupa data deschiderii procedurii. Relevanta existentei cererilor altor creditori.

Formularea unei cereri de înscriere pe tabelul obligatiilor debitoarei, dupa data deschiderii procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului, fara a se solicita si continuarea acestei proceduri, nu exclude pronuntarea unei hotarâri prin care se ia act de renuntarea la judecata a creditorului care a initiat actiunea. (cu nota critica)

Creditoarea S.C. B S.A. a solicitat instantei aplicarea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului fata de debitoarea S.C. TF S.R.L., în vederea recuperarii unei creante certe, lichide si exigibile de 14.210.946 lei, constatata prin hotarâre a Comisiei de Arbitraj de pe lânga C.C.I. Covasna.

S-a invocat faptul ca debitoarea si-a încetat platile pe o perioada de cel putin 30 de zile, fapt care justifica incidenta în cauza a dispozitiilor Legii nr. 64/ 1995.

Prin încheierea din 4.06.2001, judecatorul sindic a dispus deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului.

Ulterior acestui moment procesual si-a declarat creanta fata de acelasi debitor S.C. F S.A., în timp ce creditorul care a initiat procedura a solicitat sa se ia act ca întelege sa renunte la judecata actiunii sale.

În raport de dispozitiile art.246 cod proc.civila, s-a luat act de renuntarea creditoarei S.C. B S.A. la judecata cauzei, cu consecinta radierii mentiunilor legate de deschiderea procedurii.

S-a retinut ca prin cererea depusa în cursul procedurii, cel de-al doilea creditor nu a solicitat, la rândul sau, deschiderea procedurii falimentului fata de debitor, rezumându-se la formularea unei cereri de înscriere pe tabloul obligatiilor.

(încheierea nr. 2818 COM/ 5.11.2001, irevocabila prin nerecurare)

Nota: Solutia nu poate fi legala, în conditiile în care cererea de declarare a creantei poate fi calificata procesual ca o veritabila actiune a creditorului împotriva debitorului supus unei proceduri concursuale de urmarire silita.

Dat fiind specificul executarii silite concursuale, dupa data deschiderii procedurii nu mai are relevanta cererea introductiva, iar eventualele renuntari la judecata a unora dintre creditorii înscrisi, inclusiv a celui care a initiat procesul, nu pot avea impact asupra continuarii procedurii.