- restituire cauza la procuror pentru refacerea urmaririi penale -
SENTINTA PENALA NR. 515/2009
Pe rolul aceste instante a fost înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lânga Tribunalul Vaslui , prin care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata în stare de libertate a inculpatelor:
1. SC Sub aspectul comiterii în concurs real a infractiunilor de fals în înscrisuri sub semnatura privata si complicitate la înselaciune, fapte prevazute de art. 290 si art. 26 raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal, toate cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si art. 33 lit. a ) Cod penal (117 acte materiale);
2. UA, sub aspectul comiterii în concurs real a infractiunilor de fals în înscrisuri sub semnatura privata, complicitate la înselaciune si abuz în serviciu contra intereselor publice, fapte prevazute de art. 290 (15 acte materiale), art. 26 raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 si art. 248 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si art. 33 lit. a ) Cod penal (22 acte materiale);
3. S V, sub aspectul comiterii infractiunii de fals în înscrisuri sub semnatura privata, fapta prevazuta de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (63 acte materiale).
Prin actul de sesizare a instantei s-a retinut în sarcina inculpatei SC ca în perioada 2002-2004 a întocmit în fals un numar de 117 cereri în numele unor pensionari pentru emiterea unor bilete de odihna si tratament, urmate de folosirea acestora fara drept de catre autori necunoscuti, ajutându-i pe acestia sa însele Casa Nationala de Pensii si Asigurari Sociale (C.N.P.A.S.). Prejudiciul cauzat de inculpata C.N.P.A.S. prin comiterea infractiunii de complicitate la înselaciune este în valoare de 656.723.151 ROL, din care s-a recuperat suma de 45.730 ROL prin plata de catre autorii infractiunii de înselaciune.
Prin rechizitoriu s-a retinut în sarcina inculpatei UA ca în perioada 2002-2004 a întocmit în fals un numar de 15 cereri în numele unor pensionari pentru emiterea unor bilete de odihna si tratament, urmate de folosirea acestora fara drept de catre autori necunoscuti, ajutându-i pe acestia sa însele Casa Nationala de Pensii si Asigurari Sociale (C.N.P.A.S.). Prejudiciul cauzat de inculpata C.N.P.A.S. prin comiterea infractiunii de complicitate la înselaciune este în valoare de 125.228.770 ROL si nu a fost recuperat.
Prin actul de sesizare a instantei s-a retinut în sarcina inculpatei SV ca în perioada anilor 2002-2004 a emis un numar de 63 de adeverinte medicale pe numele unor pensionari, în care a consemnat în fals ca acestia sufera de anumite boli fara a-i consulta, adeverinte ce au fost folosite pentru obtinerea unor bilete de tratament de catre persoane ce nu au acest drept.
Savârsirea acestor fapte de catre inculpate a rezultat din urmatoarele mijloace de proba: declaratiile învinuitelor (f. 179-191, 316-319, dosar urmarire penala , volumul I), declaratiile martorilor, rapoarte de constatare tehnico-stiintifice (f. 214-245, 247-263, dosar urmarire penala, volumul I), procese-verbal de verificare în statiuni, alte documente.
La termenul din data de 13.02.2009, inculpata U A, prin aparatori, a invocat exceptia de nelegala sesizare a instantei si restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmaririi penale.
În acest sens, inculpata a aratat ca urmarirea penala a fost efectuata de un organ necompetent, respectiv Parchetul de pe lânga Tribunalul Vaslui, în conditiile în care infractiunile pentru care s-a întocmit rechizitoriul sunt de competenta judecatoriei. Inculpata a mai precizat ca a fost trimisa în judecata pentru trei infractiuni, dar în rechizitoriu a fost descrisa doar infractiunea de fals în înscrisuri sub semnatura privata. Actele materiale care au determinat retinerea în sarcina acesteia a înca a doua infractiuni - complicitate la înselaciune si abuz în serviciu contra intereselor publice – nu sunt descrise iar situatia de fapt retinuta în rechizitoriu nu este lamurita , edificatoare din care sa rezulte în mod concret actele materiale ce intra în continutul fiecarei infractiuni retinute în sarcina acesteia precum si probele pe care se întemeiaza fiecare învinuire în parte.
Un alt motiv de nelegalitate invocat se refera la faptul ca în mod nelegal s-a dispus disjungerea acestei cauze dintr-un alt dosar si nu poate fi sesizata în mod legal o instanta cu trimiterea în judecata a complicelui, fara ca autorul sau autorii infractiunii sa fie determinati. S-a mai invocat faptul ca în rechizitoriu nu exista nici o mentiune privitoare la modul în care a fost calculat prejudiciul, nu se precizeaza cât reprezinta eventuala vinovatie a inculpatei U A si nici nu se mentioneaza care este prejudiciul cauzat prin fiecare infractiune. Aparatorii inculpatei au mai aratat ca declaratiile date de pensionari nu au calitatea de probe deoarece au fost date înainte de a se începe urmarirea penala, astfel încât nu sunt decât acte premergatoare. Un alt aspect invocat se refera la faptul ca inculpata a fost trimisa în judecata pentru o infractiune pentru care nu a fost începuta urmarirea penala, respectiv infractiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. Aparatorii inculpatei au mai invocat si încalcarea dreptului la aparare deoarece la o cerere de administrare a unor probe s-a raspuns printr-o ordonanta care a fost comunicata incomplet prin fax, lipsind pagina 2.
La data de 19.02.2009, partea vatamata C.N.P.A.S. a depus o cerere de constituire ca parte civila în cauza cu suma de 1.307.200.486 ROL, suma care reprezinta valoarea prejudiciului cauzat din care s-a recuperat pâna la data de 10.02.2009 suma de 173.372.600 ROL.
La termenul din data 13.03.2009, inculpata SV, prin aparator, a solicitat restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii urmaririi penale pe motiv ca urmarirea penala a fost organizata de un organ necompetent, declaratiile pensionarilor nu pot constitui mijloace de proba, dupa prima prezentare a materialului de urmarire penala s-au mai administrat probe noi fara a se mai proceda la o noua prezentare a materialului de urmarire penala, rechizitoriul este incomplet deoarece nu priveste si pe autorii infractiunilor.
Inculpata SC, prin aparator, a solicitat restituirea cauzei la Parchet în vederea refacerii urmaririi penale pe motiv ca urmarirea penala a fost organizata de un organ necompetent, iar fapta retinuta în sarcina sa nu este descrisa în rechizitoriu.
La dosar a fost depusa Hotarârea nr. 1 din 15.04.2008 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lânga Tribunalul Vaslui (f. 85).
Instanta , examinând regularitatea sesizarii potrivit art. 300 alin. 1 Cod procedura penala , pe baza cererilor si exceptiilor invocate de aparatori , retine urmatoarele:
Potrivit art. 332 alin. 1 din Codul de procedura penala, atunci când, înainte de terminarea cercetarii judecatoresti, se constata ca în cauza supusa judecatii s-a efectuat cercetare penala de un alt organ decât cel competent, instanta se desesizeaza si restituie cauza procurorului.
Potrivit dispozitiilor art. 209 alin. 4 Cod proc. pen. , este competent sa efectueze urmarirea penala si sa exercite supravegherea asupra activitatii de cercetare penala procurorul de parchetul corespunzator instantei , care , potrivit legii . judeca în prima instanta cauza.
În cauza, urmarirea penala a început prin rezolutiile de începere a urmaririi penale la data de 18.06.2007, respectiv 17.04.2008 si 12.06.2008 fata de inculpata SC, la data de 18.06.2007, respectiv 17.06.2008 fata de inculpata UA si la 01.07.2007, respectiv 17.12.2007 fata de inculpata SV, rezolutii confirmate de procuror.
Art. 209 alin. 4¹ Cod procedura penala prevede ca procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în vederea efectuarii urmaririi penale, cauze de competenta parchetelor ierarhic inferioare, prin dispozitia conducatorului parchetului ierarhic superior în patru cazuri determinate de cod:
a) impartialitatea procurorilor ar putea fi stirbita datorita împrejurarilor cauzei , dusmaniilor locale sau calitatii partilor ;
b) una din parti are o ruda sau un afin pâna la gradul IV inclusiv printre procurorii ori grefierii parchetului sau judecatorii , asistentii judiciari ori grefierii instantei :
c) exista pericol de tulburare a ordinii publice;
d) urmarirea penala este împiedecata sau îngreunata datorita complexitatii cauzei ori altor împrejurari obiective , cu acordul procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala.
Prin decizia nr. 1058/14.11.2007 a Curtii Constitutionale, publicata în Monitorul Oficial în data de 28.11.2007, au fost declarate neconstitutionale dispozitiile lit. a), b), c) si d) ale art. 209 alin. 4¹ din Codul de procedura penala.
În Hotarârea nr. 1 din 15.04.2008 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lânga Tribunalul Vaslui, depusa la dosar de reprezentantul Ministerului Public, se precizeaza ca, începând cu data de 21.04.2008, sesizarile privind savârsirea de infractiuni economice de competenta materiala a Parchetului de pe lânga Judecatoria Vaslui vor fi înregistrate cu numar unic la Parchetul de pe lânga Tribunalul Vaslui.
Din coroborarea textelor legale mentionate si din analiza actelor depuse la dosar rezulta ca anterior datei de 21.04.2008 Parchetul de pe lânga Tribunalul Vaslui nu putea instrumenta în mod legal infractiuni economice de competenta Parchetului de pe lânga Judecatoria Vaslui, deoarece nu era îndeplinita conditia prevazuta de lege, respectiv nu exista dispozitia conducatorului unitatii.
În ceea ce priveste urmarirea penala începuta la datele de 18.06.2007, si respectiv 01.07.2007, deci anterior emiterii deciziei Curtii Constitutionale de declarare a neconstitutionalitatii prevederilor lit. a), b), c) si d) ale art. 209 alin. 4¹ din Codul de procedura penala, pentru urmarirea penala începuta la aceste date trebuia îndeplinita si conditia ca în cauza sa fie incidenta una din împrejurarile prevazute de art. 209 alin. 4¹ Cod proc. pen., împrejurare care sa justifice preluarea acestei cauze de catre parchetul ierarhic superior. Aceasta împrejurare nu a fost dovedita în cauza.
Desi urmarirea începuta la data de 12.06.2008 si respectiv 17.06.2008 a fost efectuata de catre organul competent, în baza hotarârii Colegiului de conducere al Parchetului de pe lânga Tribunalul Vaslui, având în vedere legatura strânsa între faptele savârsite de inculpate care impune ca toate actele materiale sa fie cercetate împreuna si faptul ca pentru unele din aceste fapte urmarirea penala nu a fost efectuata de organul competent, iar în ceea ce o priveste pe inculpata SV întreaga urmarire penala a fost efectuata de un organ necompetent, precum si faptul ca instanta a fost sesizata printr-un singur rechizitoriu cu privire la toate aceste fapte, instanta apreciaza sunt incidente prevederile art. 332 alin. 1 Cod procedura penala va dispune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmaririi penale.
În ceea ce priveste descrierea faptelor retinute în sarcina inculpatelor, potrivit art. 317 Cod procedura penal, judecata se margineste la fapta si la persoana aratate în actul de sesizare a instantei.
Pentru a determina ce se întelege prin „fapta” si „persoana” aratate în actul de sesizare, prevederile art. 317 trebuie raportate la cele ale art. 263 Cod procedura penala, care se refera la cuprinsul rechizitoriului.
În art. 263 alin. 1 se prevede ca rechizitoriul trebuie sa se limiteze la fapta si persoana pentru care s-a efectuat urmarirea penala si trebuie sa cuprinda, pe lânga mentiunile prevazute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta retinuta în sarcina sa, încadrarea juridica, probele pe care se întemeiaza învinuirea, masura preventiva luata si durata acesteia, precum si dispozitia de trimitere în judecata. Aceste mentiuni pe care trebuie sa le cuprinda rechizitoriul si care fixeaza obiectul judecatii, adica limitele învestirii, se refera numai la fapta si persoana.
Rechizitoriul trebuie sa cuprinda în mod detaliat , precis si complet acuzatiile formulate fiind necesar sa cuprinda:
a)prezentarea situatiei de fapt cu care va fi sesizata instanta;
Procurorul trebuie sa analizeze detaliat mijloacele de proba administrate pentru retinerea situatiei de fapt pe care este întemeiata ( cauza acuzarii ) , sa prezinte motivele pentru care sunt retinute unele mijloace de proba sau pentru care sunt înlaturate altele. În cadrul acestei analize procurorul trebuie sa antameze si apararile facute de învinuit sau inculpat , combatând sau retinând apararile acestuia.
b ) încadrarea juridica completa;
Sectiunea în drept a rechizitoriului presupune analiza elementelor constitutive ale infractiunilor pentru care s-a început urmarirea penala : latura obiectiva , latura subiectiva.
În jurisprudenta Înaltei Curti de Casatie si Justitie s-a precizat ca prin fapta aratata în actul de sesizare nu se poate întelege doar simpla referire la o anumita fapta mentionata în succesiunea activitatilor inculpatului, ci la descrierea acestei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinte juridice si anume de a învesti instanta.
În cuprinsul actului de sesizare a instantei, descrierea faptelor priveste doar infractiunea de fals în înscrisuri sub semnatura privata. Infractiunea de complicitate la înselaciune retinuta în sarcina inculpatelor SC si UA si infractiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice retinuta în sarcina inculpatei UA nu sunt descrise, nu se arata în ce au constat si care a fost modalitatea de comitere a acestor fapte.
Aceasta omisiune constituie o încalcare a dreptului la aparare, principiu fundamental al dreptului procesual penal, inculpatele fiind puse în imposibilitatea de a formula aparari cu privire la infractiuni pentru care au fost trimise în judecata, dar pentru care nu sunt prezentate elementele de fapt, respectiv actele materiale retinute în sarcina lor.
Fara aceste aspecte , acuzatelor li s-a încalcat dreptul de a fi informate cu privire la natura acuzatiei si la calificarea juridica a faptei , pentru posibilitatea unui proces echitabil , asa cum arata si Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
Articolul 6 paragraful 3 lit. a din Conventia europeana recunoaste acuzatului dreptul de a fi informat , în mod , detaliat , nu numai cu privire la cauza acuzarii , adica faptele materiale de care este acuzat si pe care este fondata acuzatia , dar si cu privire la natura acuzarii , adica încadrarea juridica a faptelor.
Aceasta prevedere trebuie apreciata în lumina dreptului la un proces echitabil în forma cea mai generala , garantat de art. 6 paragraful 1.
În acest sens , în cauza Mattocia contra Italiei , Curtea Europeana a constatat ca informatiile continute în acuzatie cu privire la detaliile esentiale privind locul si timpul savârsirii infractiunii erau vagi si contradictorii , fiind încalcat dreptul la un proces echitabil care ar fi trebuit sa garanteze reclamantului oportunitatea si posibilitatea de a se apara într-o modalitate concreta si efectiva.
Tot o încalcare a dreptului la aparare o constituie si disjungerea prezentei cauze si judecarea separata a complicilor, întrucât o solutionare corecta implica analizarea coroborata a activitatilor infractionale ale tuturor persoanelor implicate în comiterea infractiunilor si stabilirea contributiei fiecarei persoane în comiterea faptelor.
În ceea ce priveste latura civila, instanta are în vedere faptul ca în rechizitoriu se mentioneaza ca prejudiciul cauzat de inculpata UA prin comiterea infractiunii de complicitate la înselaciune este de 125.228.770, fara însa a se preciza modul în care a fost stabilit acest cuantum, de unde rezulta aceasta valoare si cum a fost determinata contributia acestei inculpate în raport cu activitatea infractionala a celorlalte inculpate.
Aceasta omisiune încalca dreptul la aparare al inculpatei, acesta neavând posibilitatea de a formula aparari eficiente fata de aceasta suma, în conditiile în care nu poate cunoaste ce anume s-a avut în vedere la stabilirea cuantumului despagubirilor.
În ceea ce priveste retinerea în sarcina inculpatei UA a infractiunii prevazute de art. 248 Cod penal, instanta retine ca prin ordonanta de schimbare a încadrarii juridice din 17.06.2008 s-a schimbat încadrarea juridica a faptelor retinute în sarcina acestei inculpate din doua infractiuni prevazute de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si doua infractiuni de complicitate la înselaciune, prevazute de art. 26 raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, într-o singura infractiune prevazuta de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (15 acte materiale) si o singura infractiune de complicitate la înselaciune prevazuta de art. 26 raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (22 acte materiale), fara a se mentiona daca în încadrarea juridica a faptelor retinute în sarcina acestei inculpate se retine în continuare, deci si ulterior schimbarii încadrarii juridice, infractiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Tot ca o încalcare a dreptului la aparare se poate retine si faptul ca inculpatei UA i-a fost comunicata prin fax ordonanta de respingere a cererii de probatorii din data de 09.10.2008, dar în mod incomplet, lipsind pagina nr.2, aspect probat în instanta de aparatorul inculpatei. Având în vedere faptul ca ulterior emiterii acestei ordonante, nu s-a mai procedat la prezentarea materialului de urmarire penala, inculpata nu a avut posibilitatea sa ia cunostinta de continutul acestei ordonante, respectiv de motivele pentru care i-a fost respinsa cererea de a fi audiate anumite persoane, si a observat faptul ca ordonanta care i-a fost comunicata nu era completa, doar în momentul studierii dosarului dupa ce a fost trimisa în judecata.
Totusi, instanta nu va da curs solicitarii aparatorului acestei inculpate de a infirma ordonanta de respingere a cererii de probatorii din data de 09.10.2008, deoarece, potrivit art. 275 Cod proc. pen., împotriva masurilor si actelor de urmarire penala efectuate de procuror, daca prin acestea s-a adus o vatamare intereselor legitime ale unei persoane, se poate face plângere la prim-procurorul parchetului sau, astfel încât solicitarea aparatorului inculpatei UA trebuia adresata prim-procurorului Parchetului de pe lânga Tribunalul Vaslui, iar nu instantei.
Cu privire la actele premergatoare efectuate în cauza, instanta are în vedere faptul ca începerea urmaririi penale se dispune, de principiu, in rem, atunci când exista date cu privire la savârsirea unei infractiuni, astfel cum prevede art. 228 alin. 1 din Codul de procedura penala, potrivit caruia "Organul de urmarire penala sesizat în vreunul din modurile prevazute în art. 221 dispune prin rezolutie începerea urmaririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergatoare efectuate nu rezulta vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale prevazute în art. 10, cu exceptia celui de la lit. b^1)". Începerea urmaririi penale se dispune in personam numai daca, în acelasi timp, exista suficiente date si cu privire la persoana autorului infractiunii.
Alin. 3 al art. 224 din Codul de procedura penala prevede ca "Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui mijloc de proba". Rezulta deci ca în aceasta faza, cu exceptia procesului-verbal mentionat în textul citat, nu pot fi efectuate acte de procedura care sa constituie mijloace de proba în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedura penala si care sa vizeze o anumita persoana, banuita ca fiind autorul infractiunii.
Prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea Constitutionala a retinut ca "garantarea dreptului la aparare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmaririi penale, când faptuitorul nu are calitatea procesuala de învinuit sau inculpat. [...] Efectuarea de catre organele de urmarire penala a unor acte premergatoare, anterior începerii urmaririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declansarii procesului penal, nu reprezinta momentul începerii procesului penal si se efectueaza tocmai pentru a se constata daca sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal". S-a mai retinut, de asemenea, ca, desi "în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedura penala, procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui mijloc de proba, dreptul la aparare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încalcat, pentru ca acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de proba, atunci când instanta ar întelege sa-i dea eficienta".
Constatarile finalizate de catre organul de urmarire penala cu ocazia efectuarii actelor premergatoare se materializeaza în procesul verbal de consemnare a actelor premergatoare, care se încheie în vederea începerii urmaririi penale. Acest proces verbal cuprinde date sau informatii privind actele de investigatii care au fost întreprinse cu privire la savârsirea infractiunilor.
Procesul verbal de consemnare a actelor premergatoare se încheie de catre organul de urmarire penala competent , reprezentând unicul mijloc de materializare a actelor la care se refera textul art. 224 Cod procedura penala si nu se confunda cu procesul verbal de constatare ori de sesizare din oficiu si nici cu cel de începere a urmaririi penale.
Textul art. 224 Cod procedura penala , care reglementeaza institutia actelor premergatoare precizeaza scopul efectuarii acestora , organelle ce le pot efectua si faptul ca procedusl verbal de consemnare poate constitui mijloc de proba.
În ceea ce priveste calitatea de mijloace de proba a declaratiilor date de pensionarii în numele carora au fost întocmite cererile de obtinere a biletelor de tratament, dupa începerea urmaririi penale fata de inculpate era necesara întocmirea unui proces-verbal prin care se constata efectuarea acestor acte premergatoare pentru a putea constitui mijloc de proba, în conformitate cu art. 224 al. 3 Cod procedura penala. În decizia penala nr. 309/R/2004 a Curtii de Apel Brasov s-a retinut ca :„Actele premergatoare nu au valoare probatorie în lipsa procesului-verbal prin care se constata efectuarea lor si care constituie mijloc de proba”. În cuprinsul aceleiasi decizii penale s-a mai aratat ca:”Potrivit art. 224 Cod procedura penala în vederea urmaririi penale, organul de urmarire penala poate efectua acte premergatoare, iar procesul-verbal prin care se constata efectuarea lor poate constitui mijloc de proba .
Spre deosebire de faza actelor premergatoare, care vizeaza numai verificarea sau completarea informatiilor din actul de sesizare, urmarirea penala este cea care are ca scop, potrivit art. 200 Cod procedura penala, strângerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea autorilor si la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este cazul sau nu sa fie trimis în judecata. Daca actele procesuale si procedurale, cum sunt: cercetarea la fata locului, perchezitiile domiciliare, declaratiile partilor vatamate si ale martorilor, au fost efectuate înainte de începerea urmaririi penale, în faza actelor premergatoare, iar dupa începerea urmaririi penale nu a mai administrat nici o proba, ci a procedat la audierea inculpatului si prezentarea materialului de urmarire penala, dispunând trimiterea în judecata a acestuia, în cauza nu s-a efectuat urmarirea penala în sensul prevazut de Codul de procedura penala .
Urmarirea penala, potrivit art. 2 Cod procedura penala, este o faza obligatorie a procesului penal, în cadrul caruia inculpatul îsi poate exercita corespunzator toate drepturile procesuale, lipsa acestuia conduce la o sesizare nelegala a instantei de judecata si la incidenta dispozitiilor art. 197 al.2 Cod procedura penala .
În acest caz se impune restituirea dosarului la procuror în vederea efectuarii urmaririi penale” .
Toate aspectele mentionate mai sus sunt incidente în prezenta cauza în conditiile în care nu s-au respectat prevederile art. 224 alin. 3 Cod procedura penala si nu s-a întocmit procesul verbal de consemnare a actelor premergatoare. Având în vedere importanta pe plan probatoriu a declaratiilor date de martorii audiati înainte de începerea urmaririi penale, precum si faptul ca în cadrul urmaririi penale singurele probe administrate sunt declaratiile inculpatelor si rapoartele de constatare tehnico-stiintifica, instanta apreciaza ca lipseste o etapa obligatorie a procesului penal, respectiv urmarirea penala, astfel încât sesizarea instantei s-a facut în mod nelegal si se impune restituirea cauzei la procuror în vederea efecutarii urmaririi penale.
În ceea ce priveste prezentarea materialului de urmarire penala, la data de 16.09.2008 s-a procedat la prezentarea materialului de urmarire penala fata de inculpata SV, moment în care aceasta a solicitat audierea unui martor. În data de 18.09.2008 s-a procedat la audierea martorului TA, declaratia sa fiind cosemnata în dosarul de urmarire penala (vol. I, fila 311).
La data de 03.10.2008 s-a procedat la prezentarea materialului de urmarire penala fata de inculpata UA, iar aceasta a solicitat sa fie audiata din nou si a formulat o cerere de probatorii. La data de 07.10.2008, inculpata a fost audiata de procuror, declaratia sa fiind cosemnata în dosarul de urmarire penala (vol. I, fila 316-319). Cerere de probatorii a fost respinsa prin ordonanta procurorului din data de 09.10.2008.
Potrivit art. 253 Cod procedura penala , organul de cercetare penala este obligat sa procedeze din nou la prezentarea materialului de urmarire penala, daca a efectuat noi acte de cercetare penala.
Momentul prezentarii materialului de urmarire penala este crucial în stabilirea valorii probatorii administrate , indiciilor de vinovatie , a utilitatii administrarii altor probe , dimensionarea prejudiciului având consecinte importante în aflarea adevarului , regula de baza în procesul penal , asa cum este definita în art. 3 Cod procedura penala.
Potrivit dispozitiilor art. 250 Cod procedura penala , dupa punerea în miscare a actiunii penale , daca au fost efectuate toate actele de urmarire necesare , organul de cercetare penala cheama pe inculpat în fata sa si :
- îi pune în vedere ca are dreptul de a lua cunostinta de materialul de urmarire penala , aratându-i si încadrarea juridica a faptei savârsite;
- îi asigura posibilitatea de a lua la cunostinta de material
- îl întreaba dupa ce a luat la cunostinta de materialul de urmarire penala daca are de formulat cereri noi , sau daca voieste sa faca declaratii suplimentare.
Economia textului nu da loc de interpretari asupra obligativitatii respectarii continutului sau , iar examinarea articolelor ce se succed , atesta importanta deosebita a acestui act procesual , prin instituirea obligativitatii examinarii , de îndata , a noilor cereri ale inculpatului ( art. 252 alin. 1 Cod procedura penala ) si a obligativitatii de a proceda la o noua prezentare a materialului daca s-au efectuat noi acte de cercetare penala , ori daca trebuie schimbata încadrarea juridica ( art. 253 Cod procedura penala )
Examinarea acestor texte procedurale conduce la ideea evidenta ca , prezentarea materialului de urmarire penala nu este un act facultativ si ca este o garantie a dreptului la aparare a inculpatului.
Garantarea dreptului la aparare , nu trebuie sa existe doar enuntiativ , ci trebuie realizat prin recunoasterea si acordarea tuturor drepturilor procesuale ale inculpatilor.
Dupa prezentarea materialului de urmarire penala fata de cele doua inculpate, desi s-a procedat la administrarea de probatorii, respectiv la audierea unui martor si a inculpatei UA, procurorul nu a dat curs prevederilor art. 253 Cod procedura penala încalcând astfel dreptul lor la aparare. În aceste conditii, instanta apreciaza ca inculpatelor li s-a adus o vatamare care nu poate fi înlaturata decât prin anularea actului, fiind îndeplinite cerintele art. 197 alin. 1 si 4 Cod procedura penala si va dispune restituirea dosarului la procuror.
Fata de aspectele retinute mai sus, având în vedere faptul ca unele din motivele de nelegalitate a actului de sesizare impun restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmaririi penale, altele restituirea cauzei la procuror pentru efectuarea urmaririi penale, iar altele implica doar refacerea anumitor acte, instanta va admite solicitarile aparatorilor inculpatelor apreciind ca nelegala sesizarea instantei prin si va dispune în baza art. 300 Cod procedura penala si art. 332 alin. 2 Cod procedura penala restituirea cauzei la Parchetul de pe lânga Tribunalul Vaslui pentru refacerea urmaririi penale de catre organul competent.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedura penala , cheltuielile judiciare avansate ramân în sarcina statului.