Restituire imprumut

Dosar Nr. 132 (14.01.2010)

R O M A N I A

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 2009, sub nr. /2009, reclamantul SS a solicitat, in contradictoriu cu paratul FV, obligarea acestuia din urma la plata sumei de 300 USD- reprezentand restituire imprumut, la care se adauga contravaloarea sumei stabilita conform conventiei, la plata sumei de 2.000 lei-daune morale, la plata de daune cominatorii in suma de 100 lei pentru fiecare zi de intarziere de la ramanerea definitiva a hotararii si pana la data platii efective. Cu cheltuieli de judecata.

In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca in cursul lunii iulie 2006 a acordat paratului un imprumut in suma de 300 USD pentru ca acesta din urma sa-si cumpere un cal. Contractul de imprumut , denumit „Chitanta”a fost incheiat prin scrierea si semnarea de catre parat a unei chitante de mana, conform careia paratul isi lua obligatia de a restitui suma imprumutata in luna octombrie 2006, iar in situatia in care paratul nu va returna banii la data mentionata, acesta s-a obligat sa plateasca reclamantului 50% din suma imprumutata, denumita in cuprinsul inscrisului „camata”.

Ulterior datei scadente a platii, reclamantul a facut numeroase demersuri pentru ca paratul sa-i restituie datoria, insa acesta nu s-a achitat de obligatie. pana la data chemarii in judecata.

Pentru termenul din 26 noiembrie, la interpelarea instantei, reclamantul si-a precizat actiunea in sensul ca intelege sa se judece si cu parata FC, despre care a facut vorbire in cerere, solicitand obligarea acesteia la plata sumei de 200 lei, suma restanta din datoria de 450 lei reprezentand imprumut acordat acesteia, fara incheierea vreunui inscris, obligarea acesteia la plata daunelor morale in cuantum de 1.000 lei, a daunelor cominatorii in suma de 100 lei pe zi de intarziere de la ramanerea definitiva a hotararii si pana la data platii efective; cu cheltuieli de judecata.

In dovedirea actiunii, reclamantul a solicitat prin actiunea introductiva de instanta, iar instanta a incuviintat, administrarea probei cu interogatoriul paratilor si a probei cu inscrisuri.

In administrarea probei cu inscrisuri reclamantul a depus la dosarul cauzei: copie de pe inscrisul sub semnatura privata (filele 4si 9), copie corespondenta postala (fila10), desfasuratoare telefonice privind obligarea paratei FC la plata acestora (filele11-19 si final fila 31)), copie de pe biletele de tren (fila 20), propunere de angajament de plata (fila 21) cupon de pensie (fila 23), copie chitanta privind trimiterea prin posta a sumei de 100 lei - 04.02.2009 de catre reclamant catre parata FC (fila 23, 34), notificare parata si dovada comunicarii acesteia prin A.R. (fila 32,33), cupon mandat postal si recipisa privind achitarea sumei de 250 lei din cei 450 lei de catre FC (fila 35), facturi privind trimiterea cu scrisoare recomandata a unor corespondente (filele 37-40)desfasuratoare telefonice(filele 41,42).

In administrarea probei cu interogatoriul paratilor, instanta a dispus citarea acestora cu mentiunea „personal la interogatoriu” sub sanctiunea aplicarii dispozitiilor art.225 Cod pr.civ.

Actiunea a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 1073 si urm. Cod civil si art-.5 Cod pr.civ. .

Timbrajul actiunii, stabilit la valoare, a fost complinit prin taxa judiciara de timbru in valoare de 79,72 lei si timbru judiciar mobil de 1,5 lei (fila 24)pentru capatul de cerere privind pe paratul FV si taxa judiciara de timbru de 21 lei si timbru judiciar mobil de 1,5 lei pentru capatul de cerere vizand pe parata FC, izvorul celor doua actiunii fiind diferit.

Cu privire la sumele solicitate de reclamant avand ca obiect daune morale, instanta retine ca Curtea Constitutionala a stabilit, prin Decizia nr. 2009, ca dispozitiile art. I pct. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 2001 pentru modificarea si completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru sunt neconstitutionale. Astfel, in concordanta si cu art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale , sunt scutite de taxe judiciara de timbru actiunile avand ca obiect stabilirea si acordarea de despagubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnitatii sau reputatiei unei persoane fizice.

Legal citati, paratii nu s-au prezentat in fata instantei, nu au depus intampinare si nu s-au prezentat pentru luarea interogatoriilor.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

I . Cu privire la capatul principal de cerere vizand pe paratul FV

In cursul lunii iulie 2006, intre reclamant si paratul FV s-a incheiat prin conventie scrisa denumita „Chitanta”, un contract de imprumut de folosinta privind suma de 300 USD, imprumut acordat de catre reclamant paratului pentru ca acesta din urma sa-si cumpere un cal.

Analizand inscrisul sub semnatura privata depus la dosar in copie certificata (fila 4 si 9) instanta constata ca acesta a fost scris, semnat si datat in intregime de catre paratul FV, prin care paratul, in calitate de imprumutat confirma faptul ca a primit in luna iulie 2006, pentru a-si cumpara un cal, suma de 300 USD de la reclamant, cu scadenta in octombrie 2006. Se mai consemneaza faptul ca in caz de deces al reclamantului, suma va fi restituita fiului reclamantului, iar in caz de neachitare a sumei la scadenta, paratul s-a obligat sa plateasca reclamantului 50% din suma imprumutata, denumita in cuprinsul inscrisului „camata”.

Din inscrisurile depuse la dosar instanta retine ca, ulterior datei scadente, reclamantul a incercat prin diverse mijloace, respectiv telefonic, notificare trimisa prin scrisoare recomandata, sa-l determine pe parat sa-i restituie datoria, acesta neachitandu-se de obligatia nici pana la data pronuntarii hotararii.

Desi legal citat pentru administrarea probei cu interogatoriul, paratul nu s-a prezentat la termenul stabilit, astfel ca instanta urmeaza a da eficienta dispozitiilor art. 225 Cod procedura civila.

Astfel, potrivit art. 225 Cod pr. civ. “ Daca partea, fara motive temeinice, refuza sa raspunda la interogatoriu sau nu se infatiseaza, instanta poate socoti aceste imprejurari ca o marturisire deplina sau numai ca un inceput de dovada in folosul partii potrivnice.”

Coroborand atitudinea procesuala a paratului cu inscrisul sub semnatura privata depus la dosarul cauzei, instanta va socoti aceste imprejurari, aplicand dispozitiile art.225 Cod pr.civ., ca o marturisire deplina a paratului cu privire la pretentia reclamantului.

Potrivit art.1176 Cod civil, inscrisul sub semnatura privata, privit, dupa lege, ca recunoscut, „are acelasi efect ca actul autentic intre acei care i-au subscris” astfel ca potrivit art.1173, acesta are deplina credinta despre dispozitiile si conventiile ce constata. Cum inscrisul depus la dosar indeplineste conditiile prevazute la art. 1180 Cod civil, instanta retine ca intre partile litigante din prezenta cauza a intervenit un raport juridic de natura contractuala, constand intr-un contract de imprumut de consumatie, in virtutea caruia paratului ii revenea obligatia de a restitui la scadenta suma de 300 USD imprumutata de reclamant.

In aceste conditii, fata de dispozitiile art.969 C.civ , intrucat prin inscrisul depus la dosar reclamantul a facut atat proba nasterii raportului juridic cat si a indeplinirii propriei obligatii de predare a sumei de 300 USD, la o valoare a dolarului de 27.223 lei ROL, suma totala achitata de reclamant fiind de 8.166.900 ROL, in sarcina paratului opereaza o prezumtie relativa de neexecutare a obligatiei de plata iar conform regulilor probatiunii - art.1169 C.civ. - paratul avea obligatia, in aceasta situatie, de a face dovada contrara – respectiv dovada executarii obligatiei de plata.

Cum paratul nu a facut dovada restituirii imprumutului, instanta apreciaza actiunea reclamantului ca fiind intemeiata in ceea ce priveste capatul principal de cerere, urmand a-l admite si a obliga paratul la plata catre reclamant a echivalentului in lei la cursul de schimb al BNR din data platii a sumei de 300 USD- reprezentand restituire imprumut.

II. . Cu privire la capatul principal de cerere vizand pe parata FC

Prin cererea precizatoare depusa la dosarul cauzei pentru termenul din 2009, reclamantul SI arata ca intre el si parata FC au intervenit mai multe contracte de imprumut de consumatie incheiate verbal, noiembrie 2006-120 lei, februarie 2007- 130 lei, 04.02.2009-100 lei, 05.02.2009-100 lei, fara preconstituirea de probe scrise in dovedirea incheierii acestor contracte. Din totalul datoriei de 450 lei, parata a achitat 250 lei, conform inscrisurilor depuse la dosar de catre reclamant (fila 35).

Reclamantul a notificat parata cu scrisoare recomandata pentru a-i fi achitata datoria, in caz contrar urmand a se adresa instantei, iar parata a semnat personal de primire a notificarii in data de 9.11.2009 (fila 33).

Desi legal citata pentru administrarea probei cu interogatoriul, parata nu s-a prezentat la termenul stabilit, astfel ca instanta, avand in vedere faptul ca procedura de citare cu parata s-a indeplinit prin afisare, urmeaza a da eficienta dispozitiilor art. 225 Cod procedura civila in sensul ca va socoti aceasta imprejurare ca un inceput de dovada in folosul reclamantului.

Prezumtiile judecatoresti sunt potrivit Art. 1199 Cod civil “consecintele ce legea sau magistratul trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut”. Prin urmare, prezumtiile nu au nici scopul, nici rostul de a scuti de orice dovada pe cel ce le invoca. Prezumtiile au rolul de a deplasa obiectul probei de la un fapt greu sau imposibil de dovedit, la un fapt ce poate fi dovedit in mod direct. Potrivit art. 1203 Cod civil, instanta urmeaza a se intemeia pe prezumtiile care au o anumita greutate si puterea de a naste probabilitate. Instanta constata ca este indeplinita conditia de admisibilitate a prezumtiilor simple ca mijloc de proba, prevazuta in art. 1203 Cod civil, intrucat suntem in cazul incheierii verbale a contractului de imprumut, fiind astfel permisa dovada prin martori.

Astfel, din faptul ca parata a achitat sumele de 200 lei si 50 lei catre reclamant, conform inscrisurilor depuse la dosar (fila 35) coroborat cu atitudinea procesuala a acesteia, parata neprezentandu-se in instanta, neformuland intampinare si nici aparari, si cu faptul ca parata a semnat de primire a notificarii reclamantului la data de 9.11.2009, avand astfel cunostinta de cererea acestuia si de existenta procesului precum si cu consecintele aplicarii dispozitiilor art.225 Cod pr.civ., aplicand prezumtiile judecatoresti, instanta apreciaza ca fiind dovedita incheierea contractelor de imprumut intre reclamant si parat si, corelativ, ca fiind dovedita existenta obligatiei de plata a sumei de 200 lei in sarcina paratei.

In aceste conditii, fata de dispozitiile art.969 C.civ , instanta retine ca intre partile litigante din prezenta cauza au intervenit mai multe raporturi juridice de natura contractuala – imprumut de consumatie - in virtutea carora paratei ii revenea obligatia de a restitui suma imprumutata de 450 lei, din care aceasta nu a achitat decat 250 lei, astfel ca in sarcina paratei opereaza o prezumtie relativa de neexecutare a obligatiei de plata iar conform regulilor probatiunii - art.1169 C.civ. - aceasta avea obligatia de a face dovada contrara – respectiv dovada executarii obligatiei de plata.

Cum parata nu a facut dovada restituirii integrale a imprumuturilor acordate, instanta apreciaza actiunea reclamantului ca fiind intemeiata in ceea ce priveste capatul principal de cerere, urmand a-l admite si a obliga parata la plata catre reclamant a sumei de 200 lei.

III. Cu privire la capetele de cerere accesorii privind pe paratii FV SI FC

Dobanzi:

Raportat la inscrisul depus la dosar in probatiunea cererii privind pe paratul FV, prin care s-a consemnat obligarea paratului in caz de nerestituire la scadenta a sumei imprumutate la plata unei sume de 50% din suma imprumutata - denumita „camata”, instanta constata ca aceasta clauza este nula de drept, indiferent de interpretarea clauzei, pentru motivele expuse in continuare.

A. In cazul in care partile au avut in vedere un cuantum al dobanzii legale de 50% pe an aplicat la suma datorata, instanta retine urmatoarele:

Astfel, partile sunt libere sa stabileasca in conventii o rata a dobanzii aplicabile in cazul neexecutarii obligatiei de plata, aceasta dobanda reprezentand daune interese moratorii si nu fructe civile si datorandu-se de la data formularii cererii si nu de la scadenta. Cuantumul acestei dobanzi este limitata de catre dispozitiile art. 8 din O.G. nr. 9/2000, conform carora, pentru a se evita camata legiuitorul a stabilit ca daca prin conventie s-a stabilit o dobanda mai mare decat dobanda admisa prin lege obligatia de plata a acestei dobanzi este nula de drept. Cum potrivit art. 5 alin.1 din O.G. nr.9/2000 in raporturile civile dobanda nu poate depasi dobanda legala cu mai mult de 50% pe an, instanta retine ca un cuantum al dobanzii conventionale anuale de 50% depaseste cuantumul maxim permis al dobanzii conventionale, astfel ca aceasta clauza este nula de drept.

B. In cazul in care partile au avut in vedere la incheierea contractului aplicarea

sanctionarea paratului pentru neplata cu un cuantum de 50% din suma datorata indiferent de durata intarzierii la plata, instanta constata ca aceasta se constituie intr-o evaluare anticipata a daunelor interese datorate de debitorul obligatiei in cazul neachitarii la scadenta a sumei imprumutate.

Potrivit art. 1066 din Codul civil, clauza penala este aceea prin care o persoana, spre a da asigurare pentru executarea unei obligatii, se leaga a da un lucru in caz de neexecutare din partea-i.

Deci, in loc de a lasa la aprecierea instantelor judecatoresti fixarea valorii

daunelor interese, partile, in temeiul textului de lege citat, pot fixa dinainte, printr-o clauza conventionala, suma indemnizarii pe care debitorul o va datora creditului drept daune interese, in caz de viitoare neexecutare sau executare tardiva.

Desi sistemul de drept consacrat de art. 1066 Cod civil, defineste procedeul aratat mai sus drept "clauza penala" acesta nu este altceva decat o fixare conventionala si prealabila a eventualelor daune interese, compensatorii sau moratorii.

In contractele de imprumut este interzisa insa introducerea unei clauze penale.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 313 din 20 februarie 1879, in asemenea contracte, clauza penala este si va ramane anulata, iar art. 2 al aceleiasi legi da judecatorului dreptul sa anuleze chiar clauze penale deghizate si tacite.

Legea din 1879, mai sus citata, a fost si este in vigoare, prin ea au fost modificate chiar dispozitii ale Codului civil (introducerea alineatului 2 la art. 1089 din Codul civil), text in vigoare si prin care se introduce stipularea de dobanda la dobanzile datorate. Texte de lege de o asemenea importanta nu pot fi considerate implicit abrogate, pe motiv de lipsa de modernitate.

C. Instanta, avand in vedere totusi varsta reclamantului si sensul celor consemnate de acesta prin cerere, faptul ca reclamantul a intentionat o rezolvare amiabila a situatiei si i-a asteptat pe parati cu plata datoriei si abia in anul 2009, a facut numeroase demersuri pentru a-i determina pe acestia sa se achite de obligatie, raportat si la atitudinea paratilor, aplicand dispozitiile art.129 Cod pr.civ. coroborat cu art.84 Cod pr.civ. , conform carora instanta, in baza rolului sau activ, nu trebuie sa se orienteze dupa sensul literal sau juridic al termenilor folositi de reclamant ci dupa natura dreptului si scopul urmarit, instanta apreciaza ca reclamantul a urmarit in fapt, prin solicitarea dobanzii stipulate in contract, sanctionarea paratilor pentru neplata la termen a imprumutului acordat. Avand in vedere ca prin contractul cu FV, partile au facut o evaluare conventionala a daunelor interese cu incalcarea dispozitiilor imperative din O.G. nr.9/200, aspect pe care reclamantul, datorita varstei si lipsei de pregatire juridica, l-a facut in necunostinta de cauza, instanta apreciaza ca reclamantul, fara a mentiona expres, intemeindu-si insa actiunea pe dispozitiile art.1073 Cod civil, a intentionat in fapt sanctionarea paratilor si obligarea acestora la plata unor daune interese moratorii. Instanta retine de asemenea ca nerespectarea obligatiei de plata este imputabila debitorilor, astfel ca acordarea dobanzii moratorii nu este conditionata de dovedirea relei credinte a acestora, culpa lor fiind prezumata. Cum, potrivit art. 1088 si 1586 Cod civil, dobanda moratorie legala va fi datorata numai din ziua cererii de chemare in judecata si se va datora doar in cuantumul legal, instanta va obliga paratii la plata dobanzii legale aplicate pentru fiecare debit in parte de la data formularii cererii si pana la data platii efective.

Daune cominatorii

In ceea ce priveste cererea reclamantei de obligare a paratului la plata daunelor cominatorii in cuantum de 1% pe zi de intarziere, instanta retine ca daunele cominatorii pot fi acordate doar in cazul obligatiilor de a face ce nu pot fi aduse la indeplinire decat de insusi debitorul obligatiei. In speta, obligatia paratilor este o obligatie de a da o suma de bani, obligatie ce poate fi, intotdeauna, executata in natura, astfel ca daunele cominatorii nu pot fi acordate. Pentru motivele expuse, instanta va respinge ca neintemeiata cererea reclamantului de obligare a paratilor la plata de daune cominatorii.

Daune morale

In ceea ce priveste cererea reclamantului de obligare a paratilor la plata daunelor morale, instanta retine ca acestea nu au fost motivate si nici dovedite.

Raspunderea patrimoniala invocata in cauza este raspunderea civila contractuala iar, ca regula, o atare raspundere poate avea ca obiect numai repararea prejudiciilor materiale si numai in mod exceptional fiind acceptata si repararea prejudiciul nepatrimonial provocat prin neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale, intrucat daunele morale se cuvin doar in cadrul raspunderii civile delictuale, in conditiile art.998-999 Cod civil.

Regula in raspunderea civila contractuala este ca despagubirile pentru prejudiciul nepatrimonial nu pot fi acordate in cadrul acestui gen de raspundere decat cu titlu de exceptie, fie atunci cand exista o dispozitie legala sau o stipulatie contractuala expresa, fie chiar in lipsa acestora, in domeniile strict limitate ale contractelor de transport al persoanelor, in cel al contractelor privitoare la drepturile de proprietate intelectuala ori in contractele care cuprind obligatii implicite de protectie a persoanelor fizice ( de exemplu, contractele hoteliere, de organizare a spectacolelor si a jocurilor sportive).

Reclamantul nu a dovedit existenta unei dispozitii legale si nici a unei stipulatii contractuale exprese si nici nu a motivat modul in care fapta paratilor de a nu restitui la scadenta suma imprumutata i-au adus prejudicii morale prin atingerea drepturilor nepatrimoniale, respectiv a demnitatii, onoarei sau reputatiei. Cum sarcina probei apartine celui ce face o propunere in fata judecatii, potrivit art.1169 Cod civil, instanta va respinge ca neintemeiata cererea reclamantului privind obligarea paratilor la plata daunelor morale.

Cheltuieli de judecata

Retinand culpa procesuala a paratilor in declansarea prezentului proces, in temeiul art. 274 C.p.c, instanta urmeaza a admite cererea reclamantului de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecata, proportional cu culpa fiecaruia, reprezentand contravaloarea taxelor judiciare de timbru si a timbrelor judiciare mobile corespunzator actiunii indreptata impotriva fiecarui parat in parte si a cheltuielilor prilejuite de prezentul proces, in masura in care acestea au fost dovedite.

Cu privire la cheltuielile de judecata constand in contravaloarea taxelor de trimitere cu scrisoare recomandata a notificarilor catre parati si a cererilor de chemare in judecata, conform facturilor atasate la dosarul cauzei (filele 37,38,39,40), instanta constata ca fiind dovedite aceste cheltuieli si obliga pe paratul FV la plata sumei de 4,7 lei (fila 37) si a sumei de 5,9 lei - taxa de trimitere a inscrisurilor la Judecatoria B, si pe parata FC la plata sumei de 4,7 lei si 7,2 lei conform facturilor de la filele 38 si 40.

Instanta va respinge cererea de obligare a paratei FC la plata contravalorii convorbirilor telefonice, conform desfasuratoarelor depuse la dosar, avand in vedere faptul ca reclamantul a facu simple sustineri, nedovedind prin nicio proba faptul ca numerele de telefon (atat cel fix cat si cel mobil) indicate in cerere ar apartine paratei si nici faptul ca scopul telefoanelor date consta in solicitarea ca aceasta sa-i restituie suma imprumutata. In ceea ce priveste cheltuielile de judecata constand in contravaloarea drumurilor B-B, instanta urmeaza a le respinge motivat de faptul ca reclamantul nu a dovedit prejudiciul suferit, intrucat, analizand biletele de transport depuse la dosar, instanta constata ca acestea au fost distribuite gratuit. In ceea ce priveste taxa de xeroxare a inscrisurilor, instanta constata ca la fila 34, notata de reclamant ca fiind fila 7, se face mentiune despre o taxa de 85 lei in baza achitata conform unei chitante (bon) care, insa, nu a fost depusa la dosarul cauzei, prejudiciul nefiind astfel dovedit, motiv pentru care va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecata avand acest obiect.

In concluzie, instanta va obliga paratul FV la plata cheltuielilor de judecata efectuate de reclamant in suma totala de 92,1 lei astfel cum a fost detaliata mai sus, iar pe parata FC la plata catre reclamant a cheltuielilor de judecata in cuantum total de 34, 4 lei.