Retractarea demisiei ca act unilateral de voinţă se face numai cu acordul expres al angajatorului, în caz contrar demisia îşi produce efectele.

Dosar Nr. 1210/R-CM (02.07.2009)

Retractarea demisiei ca act unilateral de vointa se face numai cu

acordul expres al angajatorului, în caz contrar demisia îsi produce

efectele.

Art. 57 si 79 din Codul muncii

Potrivit doctrinei si practicii judiciare în materie,

manifestarea de vointa a salariatului cu privire la încetarea, din

initiativa sa, a contractului individual de munca este irevocabila,

retractarea ei fiind posibila numai cu acordul expres sau implicit al

angajatorului.

Cum în speta, angajatorul nu si-a exprimat acest acord,

în mod legal a fost emisa decizia de încetare a contractului

individual de munca conform art.57 si 79 din Codul muncii.

(Decizia civila nr.1210/R-CM/02 iulie 2009)

La data de 11.09.2008, contestatoarea I.C.M., în

contradictoriu cu intimata S.C. Distrigaz Sud S.A. a formulat contestatie

împotriva Deciziei nr.106/2008 emisa de intimata , solicitând anularea

acesteia .

În motivare, contestatoarea a aratat ca a fost angajata

intimatei în perioada noiembrie 1999-08.09.2008 si ca la 29.08.2008 a

formulat cerere prin care a demisionat La data de 01.09.2008 si-a

retractat cererea de demisie, continuând sa se prezinte la serviciu si sa-si

îndeplineasca atributiile pâna la data de 08.09.2008 când i-a fost înmânata

decizia de desfacere a contractului de munca .Aceasta masura este

nelegala pentru ca nu se încadreaza în dispozitiile art.79 din Legea

nr.53/2003 deoarece la momentul luarii ei nu mai exista o manifestare

de vointa din partea sa privind încetarea raporturilor de munca.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestatiei

,aratând ca manifestarea de vointa a salariatului cu privire la încetarea, din

initiativa sa a contractului individual de munca este irevocabila,

retractarea acesteia fiind posibila doar cu acordul angajatorului .În situatia

de fata conducerea unitatii nu a fost de acord cu retractarea demisiei

astfel ca în mod legal contractul de munca al acesteia a încetat.

Tribunalul Arges, prin sentinta civila nr.42/CM din 14

ianuarie 2009 a respins contestatia, retinând urmatoarele:

La data de 29.08.2008, contestatoarea a solicitat desfacerea

contractului de munca prin demisie, aratând în cuprinsul cererii ca a

optat pentru aceasta masura ca urmare a presiunii exercitate de sefa sa

directa. Pe cerere se afla înscrisa rezolutia conducatorului unitatii

intimate din data de 1.09.2008, în sensul aprobarii acesteia cu mentiunea

respectarii termenului de preaviz. La data de 1.09.2008 contestatoarea a

depus o noua cerere prin care a solicitat retragerea cererii de demisie,

însa directorul unitatii nu a fost de acord cu aceasta, fapt ce rezulta din

mentiunile înserate de acesta pe petitie, emitând decizia de încetare a

contractului de munca nr.106/2008 potrivit disp.art.57 si 79 din Codul

muncii.

Manifestarea de vointa a salariatului cu privire la încetarea,

din initiativa sa a contractului de munca este irevocabila, retractarea ei

fiind posibila numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului.

S-a retinut de catre prima instanta ca a fost respectat si

termenul de preaviz, din moment ce potrivit art.57 din contractul

colectiv de munca la nivel de unitate acest termen de preaviz nu poate fi

mai mare de 15 zile calendaristice pentru salariatii cu functii de executie,

iar cererea de demisie a fost depusa la 29.08.2008, rezolutia directorului

unitatii de aprobare a demisiei poarta data de 1.09.2008, iar decizia de

încetare a contractului de munca a fost emisa la 8.09.2008. Este astfel

evident ca s-a respectat termenul de preaviz conform dispozitiilor

articolului sus enuntat, iar contestatoarea si-a continuat activitatea în

perioada de preaviz.

Pentru cele ce preced, având în vedere si faptul ca nu s-a

dovedit existenta vreunui viciu de consimtamânt, asa cum a sustinut

contestatoarea, s-a respins contestatia în baza art.41,76 din codul muncii.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs în termen legal

contestatoarea, invocând prevederile art.304 pct.9 Cod procedura civila,

dupa cum urmeaza:

1.- Lipsa de rol activ a instantei în ceea ce priveste

administrarea probelor, cât si în aprecierea celor existente la dosar.

Dezvoltând aceasta critica, contestatoarea a aratat, în esenta,

ca s-au exercitat presiuni psihice si morale asupra sa din partea sefei de

serviciu, presiuni care au determinat-o la gestul demisiei. Aceste presiuni

le-a dovedit., însa i s-a respins cererea de completare a lor. Oricum, în

dosar exista suficiente probe care explica presiunile psihice la care a fost

supusa neîntrerupt în urmatoarele 2 luni premergatoare demisiei.

Normal era sa se constate ca demisia nu mai reprezinta un

act final de vointa al angajatei, pentru ca ea a fost urmata de celalalt act

de renuntare la demisie si deci trebuia sa se mentina în continuare

contractului individual de munca.

2.- Au fost apreciate eronat probele si s-au interpretat gresit

dispozitiile legale.

În cauza de fata, cererea de demisie s-a facut fara niciun

preaviz, desi potrivit art.79 din Legea nr.53/2003 prin demisie se întelege

actul unilateral de vointa al salariatului care, printr-o notificare scrisa,

comunica angajatorului încetarea contractului individual de munca, dupa

împlinirea unui termen de preaviz.

Este adevarat ca, potrivit art.79 pct.7 din Legea nr.53/2003,

contractul individual de munca înceteaza fie la data expirarii termenului

de preaviz, fie la data renuntarii totale ori partiale de catre angajator la

termenul respectiv, dar legiuitorul a facut aceasta precizare atunci când

angajatorul are initiativa îndepartarii din serviciu a angajatului respectiv,

ori în speta preavizul, deci termenul de 15 zile era apanajul

contestatoarei.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, iar pe

fond admiterea contestatiei.

Recursul a fost respins ca nefondat, Curtea retinând

urmatoarele:

În ceea ce priveste prima critica invocata, asa cum în mod

judicios a retinut si instanta de fond, contestatoarea nu a dovedit ca a

formulat cerere de demisie urmare exercitarii asupra sa a unor presiuni

psihice si morale.

În mod normal, din moment ce salariatul a avut initiativa

încetarii contractului, neexistând deci o decizie a angajatorului, persoana

în cauza nu are cum sa sesizeze instanta judecatoreasca invocând

nelegalitatea sau netemeinicia concedierii.

Totusi, se poate solicita anularea demisiei, în situatia în care

consimtamântul celui care a demisionat a fost viciat prin eroare, dol sau

violenta.

Desi recurenta a sustinut ca a dovedit existenta unor presiuni

psihice si morale, în cauza nu s-a demonstrat ca i-a fost viciat

consimtamântul printr-unul din cele trei vicii de consimtamânt.

În cadrul aceleiasi critici recurenta a pretins ca trebuia

mentinut în continuare contractul individual de munca, din moment ce

cererea sa de demisie a fost urmata de o alta cerere, de renuntare la

demisie.

Este adevarat, din acest punct de vedere, ca la data de

1.09.2008 contestatoarea a depus o noua cerere prin care a solicitat

retragerea cererii de demisie, însa angajatorul nu a fost de acord cu

retragerea demisiei.

Potrivit doctrinei si practicii judiciare în materie,

manifestarea de vointa a salariatului cu privire la încetarea, din initiativa

sa, a contractului individual de munca este irevocabila, retractarea ei fiind

posibila numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului.

Cum în speta, angajatorul nu si-a exprimat acest acord, în

mod legal a fost emisa decizia nr.106 din 8 septembrie 2008 de încetare a

contractului individual de munca conform art.57 si 79 din Codul muncii.

Nici urmatoarea critica nu a fost retinuta de instanta de

control judiciar.

Potrivit disp.art.79 alin.1 din Codul muncii, prin demisie se

întelege actul unilateral de vointa a salariatului care, printr-o notificare

scrisa, comunica angajatorului încetarea contractului individual de

munca, dupa împlinirea unui termen de preaviz.

Conform art.79 alin.7 din Codul muncii, contractul

individual de munca înceteaza la data expirarii termenului de preaviz sau

la data renuntarii totale ori partiale de catre angajator la termenul

respectiv.

Prin urmare, termenul de preaviz opereaza în favoarea

angajatorului, ci nu al angajatului, asa cum sustine recurenta, tocmai

pentru a asigura angajatorului posibilitatea de a lua masurile necesare

înlocuirii salariatului demisionar, evitându-se astfel consecintele negative

pe care le-ar putea avea încetarea intempestiva a contractului de munca,

acesta fiind de fapt scopul preavizului.

În consecinta, pentru cele ce preced, în baza disp.art.291 Codul muncii si

art.312 alin.1 Cod procedura civila, s-a dispus respingerea recursului.