Prin sentinta civila nr.4238/4.03.2009 Judecatoria Constanta a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamantii F.V.V., F.V.C., B.V.V. si F.V.I. în contradictoriu cu pârâtul M.A.N. si intervenientul Statul Român prin Ministerul Finantelor si a admis cererea de aratare a titularului dreptului formulata de pârâtul M.A.N.
Prin cererea de investire a instantei, reclamantii mentionati mai sus au solicitat instantei pronuntarea unei hotarâri prin care pârâtul M.A.N. sa fie obligat sa lase în deplina proprietate si linistita posesie suprafata de 5 ha teren extravilan, situat în comuna M. Kogalniceanu, judetul Constanta.
În motivarea cererii, au aratat ca autorul lor F.E. a detinut în proprietate suprafata de 5 ha teren, care a si fost intabulat pe numele acestuia, astfel cum reiese din extrasul eliberat de M.A.I. – Directia Judeteana Constanta a Arhivelor Nationale nr.3543/09.10.2006, din declaratiile notariale date de numitii P.H., P.I., M.E., G.O., C.I. si B.Z., dar si din Monografia Comunei Mihail Kogalniceanu, fiind unicii mostenitori ai acestuia.
Au sustinut reclamantii ca au efectuat demersuri pentru reconstituirea dreptului de proprietate si în temeiul Legii nr.247/2005, cerere care a fost respinsa motivat de faptul ca terenul în cauza se nu se afla în domeniul privat al localitatii, ci în administrarea M.A.N..
În drept, au fost invocate dispozitiile art.480 si art.483 Cod civil.
Pârâtul a formulat întâmpinare si cerere de aratare a titularului dreptului, sustinând în fapt ca este doar titularul dreptului de administrare asupra terenului în suprafata de 15.6089 ha, din care este posibil sa faca parte si terenul în cauza, proprietar fiind Statul Român. Prin decizia nr.74/24.02.1965 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Dobrogea s-a transmis în administrare Ministerului Fortelor Armate, în schimbul unei suprafete egale, teren aflat în administrarea Sfatului Popular al Comunei Mihail Kogalniceanu. S-a aratat ca imobilul face parte din domeniul public al statului, fiind inclus în inventarul acestor bunuri si având destinatia de poligoane militare si terenuri destinate instructiei militare.
Cu privire la cererea reclamantilor, a apreciat ca acestia nu au facut dovada existentei unui titlu de proprietate, în masa succesorala a autorului lor nefiind inclusa suprafata revendicata si, de asemenea, nu au facut dovada preluarii abuzive sau fara titlu de catre stat.
În drept, au fost invocate dispozitiile art.115 -118 C.proc.civ., ale Legii nr.213/1998, art.5 alin.1 din Legea nr.18/1991, art.64-66 din C.proc.civ.
Din analiza probelor administrate în cauza, în considerentele sentintei, prima instanta a retinut ca extrasul emis de Arhivele Nationale, invocat de reclamanti, atesta faptul ca la nivelul anului 1924 numitul F.I.E. detinea, fara a se mentiona cu ce titlu, suprafata de 5 ha teren în comuna Ferdinand I.
Din declaratiile extrajudiciare ale numitilor M.E., G.O., C.I., B.Z., P.H. si P.I. rezulta ca persoanele în cauza cunosc de existenta unei suprafete de teren de 5 ha, aflat pe raza teritoriala a comunei Mihail Kogalniceanu, jud. Constanta, care ar fi fost detinuta de F.E.
S-a retinut ca pentru reconstituirea dreptului de proprietate, reclamantii au efectuat demersuri si în temeiul legilor fondului funciar, cererea fiind respinsa motivat de faptul ca terenul solicitat nu se afla la dispozitia unitatii administrativ-teritoriale, ci se afla în administrarea M.A.N.
Din relatiile oferite de Primaria Mihail Kogalniceanu rezulta ca autorul F.E. a fost identificat în registrul agricol aferent perioadei 1951-1955, cu suprafata totala de 18 ha, din care 17 ha (în câmp) si 1 ha neutilizabil, iar potrivit legilor fondului funciar pentru autorul în cauza a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafete de 50 de ha.
Fata de aceste aspecte, s-a apreciat de prima instanta ca nu s-a probat circuitul civil al suprafetelor de teren care ar fi fost detinute de autorul în cauza ulterior anului 1924 când, potrivit înscrisului atasat, exista evidentiata o suprafata de 14 ha si pâna în perioada 1951-1955, când acelasi autor figura cu o suprafata mai mare, astfel cum rezulta din relatiile mentionate mai sus.
În ceea ce priveste pe pârâtul M.A.N., s-a retinut ca acesta este titularul unui drept de administrare transmis prin decizia nr.74/21.02.1965, bunurile transmise prin aceasta decizie fiind inventariate în categoria bunurilor care fac parte domeniul public al statului, fiind afectate nevoilor apararii nationale, conform art.135 alin.4 din Constitutie, art.4-5 din Legea nr.18/1991, art.3 din Legea nr.213/1998, situatie în care devin incidente si dispozitiile art.11 din Legea nr.213/1998, potrivit carora „bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile”.
Potrivit concluziilor raportului de expertiza topografica efectuat în cauza, terenul la care reclamantul face referire este inclus în suprafata de 15,6089 ha, transmisa în administrarea M.A.N. prin decizia mentionata anterior.
Conform art.480 si urmatoarele Cod civil, „proprietatea este dreptul ce-l are cineva de a se bucura si dispune de un lucru în mod exclusiv si absolut, însa în limitele determinate de lege”.
Fata de considerentele expuse, instanta a retinut ca reclamantii nu au facut dovada calitatii de proprietar neposesor relativ la suprafata de teren în cauza, dar si faptul ca aceasta are regimul juridic mentionat, aspecte fata de care a apreciat ca cererea este nefondata.
Referitor la cererea privind aratarea titularului dreptului, s-a retinut ca potrivit art.12 alin.4 din Legea nr.213/1998, în litigiile privind dreptul de administrare, titularul acestui drept real principal, care sta în judecata în nume propriu, are obligatia de a indica titularul dreptului de proprietate, iar alin.6 al aceluiasi articol extinde aceasta obligatie si în situatia litigiilor referitoare la dreptul de concesiune, închiriere sau dreptul de proprietate asupra bunurilor concesionate ori închiriate.
În speta, pârâtul a probat faptul ca detine pentru Statul Român, iar imobilul în discutie face parte din domeniul public, fiind afectat nevoilor apararii nationale, situatie fata de care s-a apreciat ca cererea privind aratarea titularului dreptului este întemeiata.
Împotriva acestei hotarâri, reclamantii au declarat în termen legal apel, ce a fost calificat de tribunal ca fiind recurs prin încheierea de dezbateri din 11.01.2010, în raport de disp. art.2821 din Codul de procedura civila si valoarea obiectului cererii, astfel cum a fost stabilita prin expertiza tehnica judiciara.
În motivarea cererii de recurs, recurentii au reluat sustinerile din cererea de chemare în judecata privind dovada calitatii de proprietar a autorului lor si demersurile efectuate în baza Legii nr.247/2005. Conform art.17-18 din Decretul-Lege nr.115/1938, un drept real se constituie, modifica, stramuta sau se stinge numai prin efectuarea cuvenitelor înscrieri în cartea funciara, dificultatile dovezii proprietatii prin titluri fiind înlaturate.
De asemenea, au sustinut ca expertiza tehnica administrata în fata primei instante nu a raspuns la toate obiectivele, respectiv nu a aratat cine este proprietarul terenului în acest moment si cine era proprietarul terenului la momentul la care a fost preluat abuziv. Expertul s-a limitat doar sa arate cine e administratorul acestui teren si a aratat vag care sunt vecinatatile acestuia, împrejurare ce impune casarea hotarârii.
Intimatul M.A.N. a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat, sustinând ca reclamantii nu au facut dovada titlului de proprietate, nu au facut dovada ca suprafata revendicata a fost inclusa în masa succesorala ramasa de pe urma autorului si nu au facut dovada preluarii abuzive sau fara titlu de catre stat.
Ca urmare a decesului recurentei B.V. la data de 8.07.2008, în cauza au fost introdusi mostenitorii acesteia conform certificatului de mostenitor nr.130/22.09.2008 emis de BNP Cristache Carmen-Luminita din Bucuresti, B.L. si B.M.
Analizând sentinta recurata în raport de criticile formulate, tribunalul retine urmatoarele :
Hotarârea judecatoreasca atacata nu contine, contrar sustinerilor recurentilor, motive contradictorii ori straine de natura pricinii, ci cuprinde considerentele de fapt si dispozitiile legale aplicabile la speta, pe care judecatorul fondului si-a întemeiat solutia pronuntata.
Înscrisul depus la dosar de reclamanti în dovedirea dreptului de proprietate reprezinta un extras din „Registrul de lucrari tehnice privind masuratorile mosiilor apartinând comunei Mihail Kogalniceanu”, fond Inspectoratul Cadastral Constanta, anul 1924.
Înscrierea într-un registru privind masuratorile cadastrale efectuate nu valoreaza prin ea însasi înscriere în cartea funciara, iar pe de alta parte nu poate fi retinuta oricum incidenta Decretului-Lege nr.115/1938 pentru unificarea dispozitiilor referitoare la cartile funciare, deoarece legea civila nu retroactiveaza. Acest act normativ a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr.95/12.07.1947 si a intrat în vigoare potrivit distinctiilor de la art.147, respectiv în Transilvania si Bucovina, o data cu codul civil unificat, iar în Vechiul regat si Basarabia, potrivit dispozitiilor ce urmeaza la art.148, respectiv „comunele unde urmeaza sa se faca lucrarile de întocmire ale cartilor funciare, se vor arata printr-un jurnal al Consiliului de ministri, dat asupra raportului Ministerului Justitiei si cu avizul Ministerului de Domenii si Agricultura, publicat în Monitorul Oficial si într-unul din ziarele mai raspândite din Capitala”.
În ceea ce priveste monografia comunei Mihail Kogalniceanu (Studiu monografic tiparit în anul 1942), în aceasta nu se face referire la nici o suprafata concreta de teren, ci doar se mentioneaza existenta a 2 cariere de piatra, proprietatea d-lui N.S. si E.F.
Referitor la evidentele oficiale ale comunei Mihail Kogalniceanu, prima instanta a retinut în mod corect ca singurele mentiuni privind pe F.G.E. privesc suprafata de 18 ha în perioada 1951-1952, precum si împrejurarea ca de pe urma acestui autor a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafetei de 50 ha teren în temeiul legilor speciale ale fondului funciar.
Sub un alt aspect, se retine ca suprafata de 5 ha teren în discutie, identificata prin expertiza Iulian Vintilescu administrata în fata instantei de fond, face parte în prezent din suprafata de 15,6089 ha, transmisa în administrarea M.A.N. prin decizia nr.74/24.02.1965 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Dobrogea, în schimbul unei suprafete egale de teren aflat în administrarea Sfatului Popular al Comunei Mihail Kogalniceanu.
Retinem ca expertul a raspuns în mod expres ca suprafata de 5 ha se încadreaza în suprafata de 15,6089 ha ce se afla în prezent în administrarea M.A.N., iar identificarea proprietarului terenului la momentul preluarii abuzive excede competentelor expertului tehnic, astfel ca sunt nefondate criticile recurentilor formulate în acest sens.
Asadar, tribunalul retine ca în anul 1965 acest teren se afla în proprietatea statului, fara a rezulta în baza carui titlu. Devin astfel aplicabile disp. art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, conform carora „bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamântului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie”.
În speta de fata, terenul face obiectul legilor speciale de reparatie ale fondului funciar-Legea nr.18/1991, Legea nr.1/2000 cu modificarile si completarile ulterioare, inclusiv cele aduse prin Legea nr.247/2005- proceduri de care reclamantii au si uzat.
Astfel, prin procesul-verbal din 28.11.2005 al Comisiei locale de fond funciar a comunei Mihail Kogalniceanu a fost respinsa cererea de retrocedare a suprafetei de 5 ha teren de pe urma autorului F.E., pe motiv ca terenul solicitat se afla în administrarea unitatii militare si primaria nu îl poate retroceda. Aceasta hotarâre a Comisiei locale de fond funciar nu a fost contestata, desi legile funciare prevad ca în situatia în care terenul nu poate fi restituit în natura pe vechiul amplasament, poate fi acordat teren în compensare în alta locatie ori despagubiri banesti.
Dreptul de proprietate, fiind un drept subiectiv, nu este susceptibil a fi ocrotit prin doua actiuni directe si distincte, fiind deci exclusa ideea unui cumul de actiuni, situatie reglementata în mod expres de art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998. Epuizând procedura legilor speciale de reparatie, reclamantii nu mai pot uza de calea dreptului comun prin promovarea actiunii în revendicare.
Fata de considerentele de fapt si de drept expuse, în temeiul art.312 alin.1 rap. la art.304 pct.7, 8 si 9 din Codul de procedura civila tribunalul va respinge recursul ca nefondat.