Revizuire. Existenţa unor hotărâri care nu se pot concilia pronunţate în recurs. Instanţa competentă.

Dosar Nr. 70/F (07.07.2009)

Revizuire. Existenta unor hotarâri care nu se pot concilia

pronuntate în recurs. Instanta competenta.

Art. 401 Cod procedura penala

Din perspectiva articolului 401 Cod procedura penala,

instanta competenta sa solutioneze cererea de revizuire este

prima instanta, chiar daca hotarârile pretins a nu se concilia

apartin instantei de recurs.

( Sentinta penala nr.70/F/07.07.2009)

Prin sentinta penala nr.70/F/07.07.2009, pronuntata de

Curtea de Apel Pitesti, în baza în baza art.401 combinat cu art.35 si art.42

Cod pr.penala, s-a declinat în favoarea Judecatoriei Pitesti competenta de

solutionare a cererii de revizuire formulata de condamnat, împotriva

sentintei penale nr.5756/2003 a Judecatoriei Craiova, deciziei penale

nr.674/2004 a Tribunalului Dolj, deciziei penale nr.32/2005 a Curtii de

Apel Pitesti si deciziei penale nr.210/2007 a Curtii de Apel Pitesti.

Investita cu judecarea cauzei aceasta instanta a analizat toate

hotarârile amintite de revizuient.

În preambulul considerentelor hotarârii, s-a retinut ca prin

cererea adresata la data de 30 iunie 2008 Judecatoriei Craiova,

condamnatul, detinut în Penitenciarul de Maxima Siguranta Craiova, a

solicitat revizuirea sentintei penale nr.5756/2003 a Judecatoriei Craiova,

deciziei penale nr.674/2004 a Tribunalului Dolj, deciziei penale

nr.32/2005 a Curtii de Apel Pitesti si deciziei penala nr.210/2007 a Curtii

de Apel Pitesti, sustinând ca, în cauza, sunt îndeplinite conditiile

prevazute de art.394 lit.e Cod pr.penala, în sensul ca în aceeasi cauza si

cu privire la aceeasi fapta au fost pronuntate mai multe hotarâri

judecatoresti definitive care nu se pot concilia.

Astfel, se retine ca acesta a fost condamnat pentru savârsirea

mai multor infractiuni concrete la pedeapsa rezultanta de 7 ani închisoare

în penitenciar si 3 ani interzicerea unor drepturi, prin sentinta penala

nr.5756/2003 a Judecatoriei Craiova .

Sentinta a fost desfiintata prin decizia penala nr.674/2004 a

Tribunalului Dolj, urmare a admiterii apelului inculpatului ( revizuientului

– sn), acesta din urma fiind achitat pentru una din infractiunile

concurente si obtinând reducerea pedepsei principale pentru cealalta

infractiune la pedeapsa de 6 ani si 6 luni închisoare.

Urmare stramutarii, judecarea recursurilor s-a realizat de catre

Curtea de Apel Pitesti, care, prin decizia penala nr.32/R/MF/26.04.2006

a casat decizia si sentinta si, printre altele, a respins, ca nefondat apelul

inculpatului.

Ulterior, prin decizia penala nr.210/R/05.04.2007 pronuntata

de Curtea de Apel Pitesti, a fost admisa contestatia la executare.

Prin decizia penala nr.210/R din 5 aprilie 2007, pronuntata

de Curtea de Apel Pitesti, s-a admis contestatia la executare formulata de

Biroul de executari penale din cadrul Judecatoriei Craiova împotriva

deciziei penale nr.32/R/MF din 26 aprilie 2005, pronuntata de Curtea de

Apel Pitesti, privind pe condamnatul Filip Ion si s-a constatat ca acesta

are de executat o pedeapsa de 7 ani închisoare, prin privare de libertate si

3 ani interzicerea drepturilor prevazute de art.64 lit.a, b, d si e Cod penal.

Nemultumirea revizuientului, asa cum este precizata si în nota

de concluzii (f.18), vizeaza asa-numita „flagranta contradictie” între

dispozitivul deciziei penale nr.32/R/MF/2005 a Curtii de Apel Pitesti,

astfel cum a fost completata prin încheierea din 4 octombrie 2005, si

decizia nr.210/R/2007, pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, în cadrul

contestatiei la executare, hotarâri în raport de care a invocat existenta „a

doua sau mai multe hotarâri judecatoresti definitive care nu se pot

concilia” în sensul dispozitiilor art.394 alin.1 lit.e Cod pr.penala.

Dupa prezentarea hotarârilor indicate de revizuient, asupra

cererii de revizuire, curtea a retinut urmatoarele:

Instanta competenta sa solutioneze cererea de revizuire pe

temeiul invocat este, asa cum prevede art.401 Cod pr.penala, „instanta

care a judecat cauza în prima instanta” iar aceasta prima instanta în cazul

de revizuire invocat se determina potrivit dispozitiilor art.35 Cod

pr.penala.

Or, potrivit art.35 din Codul de pr.penala, când cauza a fost

judecata în prima instanta de instanta de grad egal competenta de a

judeca revine instantei mai întâi sesizata, iar daca competenta dupa

natura faptelor si dupa calitatea persoanelor apartine unor instante de

grad diferit, competenta de a judeca toate cauzele reunite revine instantei

superioare în grad.

Prin urmare, art.401 Cod pr.penala, da în competenta

exclusiva a primei instante, solutionarea cererii de revizuire, chiar si în

situatia în care, asa cum este cazul în speta, hotarârile pretins a nu se

concilia apartin unei instante de recurs, respectiv Curtii de Apel Pitesti.

Aceeasi concluzie se desprinde si din dispozitiile art.35 Cod

pr.penala, care fara a înlatura competenta exclusiva a primei instante,

prevazuta de art.401 Cod pr.penala, stabileste doar instanta competenta

în cazul în care judecarea în prima instanta s-a facut de catre doua

instante de grad diferit.

In concluzie, în raport de textele citate, competenta sa solutioneze

cererea de revizuire este Judecatoria Pitesti, aflata în raza de competenta

a Curtii de Apel Pitesti la care, asa cum s-a precizat, s-a stramutat

judecarea recursului formulat împotriva deciziei penale nr.678/2004 a

Tribunalului Dolj.