Prin cererea înregistrata sub nr.2784/2004 pe rolul Tribunalului Dâmbovita, contestatorul A.I. a chemat în judecata SC „TEXTILA BUCEGI” SA Pucioasa solicitând instantei ca prin sentinta ce se va pronunta, intimata sa fie obligata la plata catre contestator a salariilor compensatorii ce i se cuvin conform art.53 din contractul colectiv de munca art.65/1 si art. 67 din Codul Muncii.
In motivarea cererii, contestatorul a aratat ca a fost salariatul societatii pâna la 21.04.2004 când contractul de munca i-a încetat din motive ce nu îi sunt imputabile, în baza art. 58, 65 si 66 din Codul Muncii, desfacerea contractului fiind facuta prin decizie, fara ca aceasta sa fie urmata de plata drepturilor salariale cuvenite.
A mai sustinut contestatorul ca în raport de disp.art.65/1 si 67 din Codul Muncii si art.53 din contractul colectiv de munca i se cuvin 5 salarii minime compensatorii.
Pe baza probelor administrate în cauza, prin sentinta civila nr.436/30.06.2004 Tribunalul Dâmbovita a admis cererea obligând intimata la plata drepturilor banesti salariale conform art. 65, 66 si 67 din Codul Muncii si art.53 din contractul colectiv de munca.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut, în esenta, ca prin decizia nr.212/20.04.2004 a încetat contractul individual de munca al contestatorului, iar potrivit art.53 din contractul colectiv de munca, unitatea intimata este obligata sa acorde contestatorului cele 5 salarii compensatorii, fapt ce rezulta si din adresa depusa la dosar, emanând de la Directia de Dialog, Familie si Solidaritate Sociala a judetului Dâmbovita, din care reiese, fara dubiu, ca întrucât nu se face distinctie între concedierea colectiva si cea individuala, rezulta obligativitatea platilor compensatorii.
Impotriva sentintei primei instante societatea intimata a declarat recurs criticând-o ca nelegala si netemeinica.
A sustinut recurenta ca instanta de fond nu a tinut cont de probele administrate si nu a facut deosebire între concedierea individuala si cea colectiva, recurenta respectându-si obligatiile contractuale prevazute în situatia concedierii individuale, situatie în care s-a aflat si intimatul contestator, instanta facând confuzie cu restructurarea si concedierea individuala.
S-a mai învederat ca instanta nu a analizat însasi continutul deciziei de concediere din care rezulta ca a fost vorba de o concediere individuala prevazându-se la alin.2 indemnizatia de care beneficiaza la încetarea contractului individual de munca ca fiind cea prevazuta în contractul colectiv de munca si dispozitiile legale, adica 50% din salariul de încadrare în afara drepturilor la zi, situatie de care a beneficiat si intimatul conform art.46/3 din contractul colectiv de munca, coroborat cu art.186/4 si art. 145 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura textila.
S-a aratat în continuare ca la alin.2 din decizia de desfacere a contractului individual de munca au fost mentionate articolele 58, 65 si 66 din Codul Muncii si nu art. 68, ce vizeaza concedierea colectiva pentru ca instanta sa acorde salariile compensatorii conform art. 53 din contractul colectiv de munca.
A concluzionat recurenta, ca a respectat contractul colectiv de munca la nivel de societate exercitându-si obligatia de buna credinta si în mod gresit instanta a obligat-o a da mai mult decât s-a convenit.
Prin decizia civila nr.1645/17 decembrie 2004 Curtea de Apel a admis recursul, a modificat în tot sentinta, în sensul ca a respins cererea contestatorului ca neîntemeiata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de control judiciar a retinut ca prin decizia nr.212/20.04.2004 emisa de societatea recurenta a încetat contractul individual de munca al intimatului contestator în temeiul art. 58 coroborat cu art. 65 si 66 din Codul Muncii, fiind vorba de o concediere individuala, pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, desfiintându-se locul de munca ocupat de intimat, ca urmare a dificultatilor economice ale societatii, asa cum rezulta atât din decizia de concediere, cât si din mentiunile aflate în contractul individual de munca al contestatorului, cuprinzând date privind încetarea contractului de munca al acestuia.
S-a mai aratat ca potrivit art.46/3 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, la desfacerea contractului individual de munca din motive neimputabile salariatului, patronatul va acorda o compensatie de 50% din salariul lunar în afara drepturilor prevazute la zi (conform art.76 din contractul colectiv de munca la nivel national) si, de asemenea, în art. 186/4 din contractul colectiv de munca pe unitate stipuleaza ca la desfacerea contractului de munca din motive neimputabile salariatului, i se va acorda o recompensa în valoare de 50% din salariul tarifar, în afara drepturilor curente.
Dispozitiile art.53 din CCM pe unitate - invocate de contestator în sustinerea actiunii introductive - statueaza ca în situatia în care se fac restructurari, societatea va acorda 3-5 salarii minime compensatorii, în functie de vechimea în munca, însa aceste prevederi nu pot fi aplicabile în cazul concedierii individuale întrucât restructurarea vizeaza concedierile colective.
Astfel, s-a retinut ca restructurarea si procedura aplicarii acesteia sunt reglementate parin OUG nr.98/1999 aprobata prin Legea nr.312/2001 modificata prin OUG nr.49/2002 privind protectia sociala a persoanelor ale caror contracte individuale de munca vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective.
Or, în cauza de fata, a fost vorba de o concediere individuala si nu de una colectiva, situatie în care disp.art. 53 din CCM nu sunt aplicabile, intimatul contestator nepuitând beneficia, pe lânga compensatia prev.de art. 46/3 din CCM pe unitate - recunoscuta de catre recurenta - si de plati compensatorii potrivit art.53, dupa cum gresit a concluzionat prima instanta.
S-a mai aratat ca în raport de considerentele de mai sus, adresa nr.25/2004 a Directiei de Dialog, Familie si Solidaritate Dâmbovita catre Sindicatul Bucegi - Milenium Pucioasa, de care s-a prevalat intimatul contestator în sustinerea actiunii si al carei continut a fost însusit de prima instanta nu putrea justifica admiterea actiunii, în speta având loc o concediere individuala, respectându-se de catre recurenta dispozitiile contractului colectiv de munca pe unitate în cazul unei asemenea concedieri.
Asa fiind, în temeiul art.312 ali.1 Cod pr.civila, Curtea a admis recursul, iar în baza art. 312 alin.2 si 3 Cod pr.civila a modificat în tot sentinta în sensul respingerii cererii ca neîntemeiata.