Schimbarea din funcţie a viceprimarului conform art. 57 alin. 4 din l. nr. 215/2001. Distincţie faţă de eliberarea din funcţie dispusă ca sancţiune în temeiul art. 69 din l. nr. 393/2004

Dosar Nr. 105/CA (12.02.2010)

Schimbarea din functie a viceprimarului conform art. 57 alin. 4 din L. nr. 215/2001. Distinctie fata de eliberarea din functie dispusa ca sanctiune în temeiul art. 69 din L. nr. 393/2004

Prin sentinta nr. 105/c.a./12.02.2010 pronuntata de Tribunalul Iasi. Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ, a fost respinsa exceptia inadmisibilitatii, invocata de pârâtul CL B si a fost respinsa actiunea formulata de reclamantul DA în contradictoriu cu pârâtul CL B, actiune prin care reclamantul a solicitat instantei anularea Hotararii CL B nr. 72 din data de 29.10.2009, prin care a fost schimbat din functia de viceprimar, repunerea sa în functia de viceprimar si suspendarea executarii acestei hotarâri pâna la solutionarea irevocabila a primului capat de cerere, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata efectuate.

Pentru a se pronunta astfel, Tribunalul a retinut urmatoarele:

Exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere vizând repunerea reclamantului în functia de viceprimar, exceptie invocata de pârâtul CL B prin intampinare este neintemeiata Astfel, o atare cerere nu este de plano inadmisibila, reclamantul putând pretinde, urmare a unie eventuale nelegalitati a hotarârii de schimbare a sa din functie, sa se dispuna repunerea sa în situatia anterioara respectivei hotarâri, redobândind în asa fel functia de viceprimar.

Cu referire la fondul cauzei, instanta a apreciat, verificând documentatia aferenta adoptarii hotarârii CL B nr. 72/29.10.2009 dispozitiile legale incidente în cauza, ca actiunea este neîntemeiata, hotarârea fiind legala.

Astfel, pe ordinea de zi a sedintei din 29.10.2009 a existat prezentarea si analizarea referatului nr. 7632/22.10.2009 privind schimbarea din functia de viceprimar al comunei a reclamantului AD. Acest referat a fost inclus pe ordinea de zi ca urmare a solicitarii unui numar de 6 consilieri locali din totalul de 15 al CL B.

Instanta a constatat ca, asa cum rezulta din procesul-verbal al sedintei de consiliu local din 29.10.2009, aceasta s-a desfasurat cu respectarea tuturor conditiilor stipulate de Sectiunea a 3-a a L. nr. 215/2001, hotarârea adoptata întrunind conditiile de forma cerute de legislatia în vigoare.

Reclamantul a motivat actiunea, învederând în principal ca nu erau motive pentru schimbarea sa din fucntie, aceasta fiind una arbitrara, pe criterii politice.

Instanta a constatat ca temeiul de drept al schimbarii sale din functie l-a constituit art. 57 alin. 4 din L. nr. 215/2001 modificata si completata, potrivit careia schimbarea din functie a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotarâre adoptata cu votul majoritatii consilierilor în functie, la propunerea primarului sau a unei treimi din numarul consilierilor locali în functie. Propunerea, în acest caz, s-a facut de 6 dintre cei 15 consilieri, deci mai mult de o treime, si a fost adoptata cu votul favorabil a 8 dintre cei 15 consilieri în functie (doar 14 fiind prezenti), asadar a fost întrunita majoritatea ceruta de lege.

A retinut instanta ca pentru schimbarea din functie a viceprimarului, ales tot de colegii sai consilieri locali, art. 57 alin. 4 din L. nr. 215/2001 nu cuprinde expunerea unor anume motive pentru care sa se poata face schimbarea, fiind optiunea libera a consilierilor locali alesi, pe baza modului în care acestia au perceput activitatea ca viceprimar a celui ce ocupa aceasta functie.

Doar în situatia eliberarii din functie, ca sanctiune aplicata viceprimarului în temeiul art. 69 din L. nr. 393/2004 modificata si completata - text de lege pe care nu îl regasim în hotarârea contestata si care nu este aplicabil în speta - este nevoie a se dovedi savarsirea unor abateri grave si repetate, comise in exercitarea mandatului, incalcarea Constitutiei si a celorlalte legi ale tarii sau prejudicierea intereselor tarii, ale unitatii administrativ-teritoriale sau ale locuitorilor din unitatea administrativ-teritoriala respectiva.

Cât priveste sustinerea reclamantului, prin avocat, cu prilejul dezbaterilor asupra fondului, cum ca la deliberare, în cazul schimbarii din functie a reclamantului, nu puteau participa o serie de consilieri locali, care ar fi fost interesati în numirea unei alte persoane în aceasta functie, instanta constata ca potrivit art. 46 din L. nr. 215/2001, nu poate lua parte la deliberare si la adoptarea hotarârilor consilierul local care, fie personal, fie prin sot, sotie, afini sau rude pâna la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusa dezbaterilor consiliului local. Cu privire la schimbarea din functie a viceprimarului nu s-a probat - fiind de altfel greu de prezumat ca ar fi existat - un eventual interes patrimonial, iar nu unul personal, al vreunuia dintre consilierii locali prezenti ori a unei rude ori afin a acestuia la adoptarea hotarârii.

Cât priveste motivul invocat de reclamant, cum ca nu putea fi schimbat din functie atâta timp cât era în concediu de odihna, instanta retine, pe de o parte, ca nu este vorba despre un contract de munca al reclamantului, ci de ocuparea unei functii în cadrul comunei - cea de viceprimar - pe baza alegerii colegilor consilieri locali, dispozitiile Codului Muncii nefiind incidente în cauza. Pe de alta parte, din înscrisurile aflate la dosar rezulta ca reclamantul a fost în concediu de odihna între 23 septembrie si 23 octombrie 2009. Mai mult, la sedinta de consiliu local din 29.10.2009, când s-a votat schimbarea sa din functie, iar nu eliberarea din functie ca sanctiune, a fost invitat sa participe si a participat, luând cuvântul si având cunostinta nemijlocit, înca de la acea data, de hotarârea luata.