Sintagma „pierderea dreptului” folosita de legiuitor în art. 21 alin. 5 din Legea nr.10/2001 este edificatoare în calificarea termenului ca fiind de decadere, si de aici se desprinde concluzia ca cel îndrituit la restituire si care doreste sa uzeze de procedura prev. de Legea nr.10/2001 îi este impusa conditia sine qua non ca mai întâi sa declanseze procedura necontencioasa, prin intermediul notificarii, dupa care se poate adresa instantelor de judecata.
Ratiunea Legii nr.10/2001 este aceea de a reglementa global statutul juridic al imobilelor preluate de stat, indiferent daca titlul a fost valabil sau nu, instituind în acest sens o procedura necontencioasa cu termene exprese, astfel încât la finalizarea ei sa se definitiveze statutul juridic al unor astfel de imobile.
Aceasta procedura administrativa se declanseaza pe calea unei notificari adresate de persoana îndreptatita persoanei juridice detinatoare.
Pentru evitarea perpetuarii starii de incertitudine în ceea ce priveste situatia juridica a unor asemenea imobile Legea nr.10/2001 a instituit un termen de 6 luni de la intrarea ei în vigoare, în interiorul caruia trebuia trimisa notificarea, termen prelungit de doua ori cu câte trei luni. Sanctiunea nerespectarii sale consta în pierderea dreptului de a solicita în justitie masuri reparatorii în natura sau prin echivalent – art. 21 alin 5 .
Sectia civila - Decizia civila nr.120/A/18 iunie 2009
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr.1822/97/2008, reclamantul B.I. a chemat în judecata pe pârâtul Primarul municipiului D. pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna anularea Dispozitiei nr. 624/2008 privind respingerea cererilor nr.163/19.01.1998, respectiv nr.44/17.08.2005, sa se constate calitatea sa de persoana îndreptatita la restituirea imobilului situat în D., str. M. E., nr.113, judetul Hunedoara, înscris în CF 4356 Deva, nr. top 3408/2/4 în suprafata de 696 mp si sa fie obligat pârâtul la emiterea unei decizii de restituire a imobilului, în principal, în natura, iar în subsidiar, prin echivalent.
În motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca a fost proprietarul imobilului în CF 4356 Deva, nr. top 3408/2/4 în suprafata de 700 mp, imobil expropriat prin Decretul nr.39/12.02.1973, pentru suprafata de 696 mp, fiind construita ulterior Policlinica din cartierul Dacia. Dupa aparitia Legii nr.18/1991 a facut demersuri pentru restituirea imobilului, prin adresa nr.1717/20.02.2003, Consiliul Local al municipiului D., comunicându-i ca este cuprins în anexa nr.39, pozitia 236 pentru despagubiri. Ulterior, prin adresa nr.9844/25.02.2005, i s-a comunicat ca i-a fost respinsa cererea de despagubiri întrucât nu a urmat procedura impusa de Legea nr.10/2001.
Prin sentinta civila 24/2009 Tribunalul Hunedoara a admis actiunea reclamantului, a anulat dispozitia nr. 624/2008 emisa de pârâtul Primarul municipiului D. si a constatat ca reclamantul are calitatea de persoana îndreptatita la restituirea imobilului în litigiu, obligând pârâtul sa emita dispozitie de restituire a imobilului, potrivit dispozitiilor legale în vigoare.
Pentru a pronunta aceasta decizie Tribunalul a retinut ca reclamantul a depus în data de 19.01.1998, o cerere înregistrata sub nr.163, întemeiata pe prevederile Legii nr.169/1997 prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în D., str. M. E., nr.113, judetul Hunedoara.
Urmare acestei cereri, reclamantului i s-a comunicat de catre Consiliul Local D.(f.5), prin adresa nr. 53296/08.12.2004, ca figureaza în anexa nr. 39, pozitia nr. 236, pentru despagubiri cu privire la terenul detinut în cartierul Dacia, pe amplasamentul actual al policlinicii, sumele destinate despagubirilor urmând a fi alocate de catre Guvern, în baza unui act normativ ce urma a fi supus aprobarii de catre parlament.
Totodata, i s-a comunicat prin adresa nr. 9844/25.02.2005 (f.6) , ca nu poate beneficia si de prevederile Legii nr.10/2001, pentru terenul solicitat.
Reclamantul a mai solicitat prin cererea nr. 44/17.08.2005, întemeiat pe prevederile Legii nr. 247/2005, reconstituirea dreptului de proprietate asupra aceluiasi teren.
Prin adresa nr. 432/17.05.2006 (f.7), Consiliul Local D. a comunicat reclamantului ca cererea i-a fost respinsa deoarece restituirea/despagubirea priveste un imobil expropriat, pentru care ar fi trebuit sa procedeze la o notificare prin executorul judecatoresc, conform prevederilor Legii nr.10/2001.
Potrivit prev. art. 22 din Lege nr.10/2001, persoana îndreptatita va notifica pâna la data de 14.02.2002, prin executor judecatoresc, persoana juridica detinatoare, solicitând restituirea în natura a imobilului; nerespectarea termenului prevazut pentru transmiterea notificarii atrage pierderea dreptului de a solicita în justitie masuri reparatorii în natura sau prin echivalent.
Este adevarat ca reclamantul nu a urmat întocmai procedura prealabila impusa de Legea nr.10/2001, însa acesta s-a adresat institutiilor publice înca din anul 1998, solicitând restituirea imobilului în natura sau prin echivalent. Pasivitatea reclamantului s-a datorat întrutotul organelor statului, în speta autoritatea competenta în materia fondului funciar, care l-au informat ca urmeaza a beneficia de masuri reparatorii, totodata ca nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.10/2001.
Asa cum s-a retinut si prin sentinta civila nr. 3290/2007, pronuntata de Judecatoria D., în dosarul nr. 2479/221/2007, cele doua comisii de aplicare a Legii nr.18/1991 erau datoare ca, în situatia în care au constatat ca cererea reclamantului face obiectul Legii nr.10/2001, sa o înainteze organului competent spre solutionare, în speta, Primarului municipiului D.
Data fiind corespondenta purtata de institutiile publice cu reclamantul, neputându-i-se retine, acestuia nici o culpa în initierea procedurilor prealabile impuse de Legea nr.10/2001, raportat si la cererea formulata de catre reclamant în data de 19.01.1998, reiterata în data de 17.08.2005, instanta de fond a apreciat ca demersurile promovate de reclamant suplinesc procedura impusa de art.22 din Legea nr.10/2001.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului D., solicitând schimbarea sentintei apelate si respingerea actiunii reclamantului.
În expunerea de motive s-a aratat ca cererile depuse de contestator au fost în mod corect respinse întrucât aceasta nu s-a conformat prevederilor art. 22 din Legea 10/2001 nedepunând notificarea prin executor judecatoresc. Atât termenul prev. de art. 22 din Legea 10/2001 pentru introducerea notificarilor cât si cel prev. de art. 24 pentru contestarea dispozitiilor sunt termene de decadere si nu de prescriptie. Astfel, în speta nu se poate opera repunerea în termen sau o alta modalitate de natura a complini procedura prev. de art. 22 din Legea 10/2001, respectiv de apreciere a cererii formulate în anul 1998.
Prin decizia nr. 120/A/18.06.2009 Curtea de Apel a admis apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului D. împotriva sentintei civile nr. 24/30.01.2009 pronuntata de Tribunalul Hunedoara – Sectia civila pe care a schimbat-o în tot în sensul ca a respins actiunea formulata de reclamantul B. I. împotriva dispozitiei 624/2008 emisa de Primarul Municipiului D.
Pentru a pronunta aceasta decizie Curtea a retinut urmatoarele:
Reclamantul a sesizat instanta de judecata cu o actiune prin care a solicitat anularea dispozitiei nr. 624/2008 emisa de Primarul Municipiului D., dispozitie prin care cererile nr. 163/1998 si nr. 44/2005 au fost respinse motivat de faptul ca reclamantul nu a urmat procedura prev. de Legea 10/2001, nedepunând notificare prin executorul judecatoresc de pe lânga Judecatoria în a carei circumscriptie este situat imobilul notificat în termenul prev. de art. 22 alin 1 din Legea 10/2001.
Ratiunea Legii 10/2001 este aceea de a reglementa global statutul juridic al imobilelor preluate de stat, indiferent daca titlul a fost valabil sau nu, instituind în acest sens o procedura necontencioasa cu termene exprese, astfel încât la finalizarea ei sa se definitiveze statutul juridic al unor astfel de imobile.
Aceasta procedura administrativa se declanseaza pe calea unei notificari adresate de persoana îndreptatita persoanei juridice detinatoare.
Pentru evitarea perpetuarii starii de incertitudine în ceea ce priveste situatia juridica a unor asemenea imobile Legea nr.10/2001 a instituit un termen de 6 luni de la intrarea ei în vigoare, în interiorul caruia trebuia trimisa notificarea, termen prelungit de doua ori cu câte trei luni. Sanctiunea nerespectarii sale consta în pierderea dreptului de a solicita în justitie masuri reparatorii în natura sau prin echivalent – art. 21 alin 5 - .
Sintagma „pierderea dreptului” folosita de legiuitor este edificatoare în calificarea termenului ca fiind de decadere, si de aici se desprinde concluzia ca cel îndrituit la restituire si care doreste sa uzeze de procedura prev. de Legea nr.10/2001 îi este impusa conditia sine qua non ca mai întâi sa declanseze procedura necontencioasa, prin intermediul notificarii, dupa care se poate adresa instantelor de judecata.
Textul art. 21 alin 5 din Legea nr.10/2001 a fost analizat de nenumarate ori de Curtea Constitutionala care a statuat ca, în cazul în care imobilul a fost preluat de stat cu titlu, prin efectul unei asemenea preluari proprietarul initial al imobilului a pierdut titlul de proprietate în favoarea statului, care, în aceasta calitate, este îndreptatit sa exercite, toate prerogativele dreptului sau asupra bunului. Altfel spus, titularul initial al dreptului de proprietate, nemaiavând calitatea de proprietar la acest moment, ci doar posibilitatea de a obtine reconstituirea acestuia, nu are cum sa invoce încalcarea – pe calea reglementarii care sanctioneaza nerespectarea termenului de trimitere a notificarii – unui drept pe care nu-l mai are.
În ceea ce priveste imobilele preluate fara titlu de catre stat, potrivit art. 2 alin 2 din Legea nr.10/2001 persoanele care au fost deposedate de aceste imobile si-au pastrat calitatea de proprietari de la data preluarii. Însa nici în asemenea situatii nu exista temeiuri care sa justifice calificarea reglementarii în cauza ca fiind neconstitutionala, deoarece potrivit art. 44 alin 1 teza a-II-a din Constitutie „continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”.
Recunoasterea sine die a posibilitatii persoanei interesate de a declansa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de catre stat ar fi de natura sa genereze un climat de insecuritate juridica în domeniul proprietatii imobiliare, admisibil pe termen scurt, în considerarea finalitatii reparatorii urmarite, dar intolerabil într-un stat de drept, o perioada îndelungata sau nelimitata.
Imprescriptibilitatea dreptului de proprietate invocata de apelant, chiar daca este consacrata cu titlu de principiu în legislatia noastra, nu tine de esenta dreptului de proprietate imobiliara si ca atare nu este consacrata de
Constitutie, astfel ca legiuitorul poate, în considerarea unor ratiuni majore, sa deroge de la acest principiu, asa cum a procedat prin aceste norme.
Se pune problema daca demersurile urmate de reclamant sunt echivalente procedurii reglementate de Legea nr.10/2001, al carei caracter obligatoriu si prealabil a fost analizat mai sus.
Prima cerere a fost depusa de reclamant la data de 19.01.1998, respectiv cererea nr. 163, întemeiata pe disp. Legii nr.169/1997, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în D., str. M.E. nr. 113, jud. Hunedoara.
Aceasta cerere nu poate fi considerata în nici un caz notificarea la care se refera art. 22 din Legea nr.10/2001, cu atât mai mult cu cât a fost facuta înainte de intrarea în vigoare a legii. A doua cerere a fost facuta de reclamant la data de 17.08.2005, înregistrata sub nr. 44, întemeiata pe disp. Legii nr.247/2005, cererea fiind facuta cu mult dupa expirarea termenului de depunere a notificarilor prev. de actualul art. 22 alin 5 din Legea nr.10/2001, termen care s-a împlinit la data de 14.02.2002.
Se impune analizarea corespondentei purtate de reclamant cu institutiile publice, întrucât instanta de fond a considerat ca pasivitatea reclamantului s-a datorat întrutotul organelor statului, în speta autoritatea competenta în materia fondului funciar, care l-au informat ca urmeaza a beneficia de masuri reparatorii, instanta apreciind ca demersurile reclamantului suplinesc procedura impusa de art. 22 din Legea nr.10/2001.
Instanta de apel a apreciat ca aceasta retinere este gresita si echivalarea facuta de instanta de fond este lipsita de temei legal, pentru urmatoarele considerente:
Urmare a cererii facute în 1998, reclamantului i s-a comunicat de catre Consiliul Local D. prin adresa nr. 53296/8.12.2004 ca figureaza în anexa 39, pozitia 236, pentru a obtine despagubiri cu privire la terenul detinut în cartierul Dacia. Ulterior reclamantul a mai primit adresa 9844/25.02.2005, adresa nr. 432/17.05.2006 si în fine, alte raspunsuri în anii 2007-2008. Toate aceste raspunsuri sunt ulterioare datei de 14.02.2002, respectiv toata aceasta corespondenta s-a purtat dupa expirarea termenului de depunere a notificarilor prevazut de Legea 10/2001. De altfel, adresele din anii 2004-2005 (f. 5-6) au în vedere cererea nr. 163/1998, întemeiata pe disp. Legii nr.169/1997, iar aceste raspunsuri sunt date de Serviciul Comunitar pentru Cadastru si Agricultura, serviciu care nu avea atributii pentru rezolvarea cererilor întemeiate pe Legea nr.10/2001. Faptul ca, de la data depunerii cererii din 1998 reclamantul a stat în pasivitate în toata perioada în care s-a aplicat Legea nr.10/2001 (14.02.2001-14.02.2002), nu este imputabil autoritatilor, în aceasta perioada nepurtându-se nici o corespondenta între reclamant si autoritatile statului, toate adresele depuse la dosar fiind ulterioare anului 2003 (f. 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10).
Asadar, chiar Tribunalul retine ca reclamantul nu a urmat întocmai procedura prealabila impusa de Legea nr.10/2001, însa acesta s-a adresat autoritatilor din anul 1998, autoritatile informându-l ca urmeaza a beneficia de masuri reparatorii, Legea nr.10/2001 nefiindu-i aplicabila.
Aceasta retinere este eronata, reclamantul nu numai ca nu a urmat întocmai procedura prevazuta de Legea nr.10/2001, ci acesta nu a urmat-o deloc, cererea din anul 1998 neputând suplini o notificare si o procedura prevazute într-o lege care a aparut 3 ani mai târziu, iar cererea din anul 2005 fiind facuta cu depasirea termenului prevazut de Legea nr.10/2001, fara ca acest lucru sa fie imputabil autoritatilor, care au purtat corespondenta cu reclamantul numai începând cu anul 2003, dupa expirarea termenului de depunere a notificarilor.
Pentru motivele aratate mai sus, în temeiul art. 296 Cod procedura civila, Curtea a admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului D. împotriva sentintei civile nr. 24/30.01.2009 pronuntata de Tribunalul Hunedoara – sectia civila, si a schimbat în tot sentinta atacata în sensul ca a respins actiunea formulata de reclamant împotriva dispozitiei 624/2008 emisa de Primarul municipiului D.