Somaţie de plată - facturi neacceptate

Dosar Nr. 1157 (20.01.2009)

Dosar nr. 24127/212/2008

R O M Â N I A

JUDECATORIA CONSTANTA

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR.1157

Sedinta publica de la 20.01.2009

Pe rol judecarea cauzei Comercial privind pe creditor SC PMH SRL si pe debitor SC SCE SRL, având ca obiect somatie de plata

La apelul nominal facut în sedinta publica se constata lipsa partilor

Prezenta actiune s-a timbrat cu suma de 39 ,00 lei conform chitantei depusa si anulata la dosar si 0,30 lei timbru judiciar.

Procedura este legal îndeplinita.

Instanta constata terminata cercetarea judecatoreasca si ramâne în pronuntare.

INSTANTA,

Deliberand asupra actiunii civile de fata constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta la data de 01.10.2008, reclamanta SC PMH SRL a solicitat instantei obligarea paratei SC SCE S.R.L., pe cale de somatie , la plata sumei de 111.05 lei reprezentand debit restant aferent prestatiilor efectuate acesteia, 23.36 lei penalitati legale de intarziere, 2.07 lei dobanda legala pana la data stingerii integrale a debitului si cheltuielile de judecata ocazionate cu desfasurarea litigiului.

In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca a incheiat cu parata un contract avand ca obiect colectarea, transportul si neutralizarea deseurilor de la adresa de colectarea indicata de parata. Desi precizeaza reclamanta ca si-a executat prestatiile asumate prin contract, societatea-parata nu a achitat la scadenta facturile fiscale emise continand tipul serviciului si suma de plata.

Pentru dovedirea actiunii, reclamanta a depus un set de inscrisuri, constand in contractul de prestari servicii nr. x/30.05.2007, cele doua facturi fiscale pretins neachitate de parata si un centralizator al calculului penalitatilor datorate de parata.

In drept au fost invocate dispozitiile O.G nr.5/2001, art.969, 970 si 1073 Cod Civil si O.G nr.9/2000.

Parata nu a formulat intampinare si nu s-a in instanta, prin reprezentant, pentru a-si preciza pozitia procesuala in legatura cu actiunea promovata de societatea-reclamanta.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele :

Procedura somatiei de plata se desfasoara, la cererea creditorului, în scopul realizarii de bunavoie sau prin executare silita a creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însusit de parti prin semnatura ori în alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii.

In prezenta cauza, societatea-reclamanta nu a facut dovada unei creante certe, lichide si exigibile impotriva paratei. Astfel, desi au fost anexate la dosar facturile fiscale pretins neonorate prin plata de catre parata, aceste facturi nu sunt insusite prin semnatura sau in alta modalitate reglementata de art.1 din O.G nr.5/2001, privind procedura somatiei de plata. In consecinta, instanta constata ca situatia de fapt concreta nu se circumscrie domeniului de aplicare al procedurii somatiei de plata, astfel cum acest domeniu este configurat prin dispozitiile art.1 din O.G nr.5/2001.

Raportat la aspectele expuse, pentru clarificarea raporturilor juridice derulate de partile cauzei pe diferite segmente de timp, ar fi necesar administrarea unor mijloace de proba incompatibile cu procedura somatiei de plata, precum si cu celeritatea ce ar trebui sa caracterizeze aceasta procedura judiciara simplificata, in care doar inscrisurile insusite sunt admisibile ca mijloace de proba. Extrasul de cont depus la dosar nu este relevant in cauza. Nu rezulta din continutul sau care sunt facturile fiscale restante ce au fost achitate de societatea-parata prin intermediul operatiunilor bancare ce se doresc a fi probate cu acest inscris, depus la fila 26 din dosar, iar un alt inscris insusit de parata care sa recunoasca debitul pretins de reclamanta nu exista la dosarul cauzei.

In considerarea argumentelor expuse si constatand lipsa de la dosar a inscrisului probator cuprinzand obligatia de plata certa, lichida si exigibila in sensul art.1 alin 1 din O.G nr.5/2001, privind procedura somatiei de plata, instanta va respinge ca neintemeiata cererea de obligare a paratei, pe cale de ordonanta, la plata debitului pretins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge ca neîntemeiata actiunea având ca obiect somatie de plata formulata de creditoarea SC PMH SRL în contradictoriu cu debitoarea SC SCE SRL.

Irevocabila.

Pronuntata în sedinta publica azi 20.01.2009