Soma?ie de plată

Dosar Nr. 2900 (11.12.2009)

Obiect: soma?ie de plata

Sentin?a civila nr. 2900/11.12.2009

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante, creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. Directia Regionala Drumuri si Poduri Iasi a chemat în judecata pe debitoarea V.S., solicitând instantei ca, prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna emiterea unei ordonante care sa contina somarea acesteia din urma la plata sumei 1215,10 lei, reprezentând rate contractuale neachitate – în cuantum de 607,32 de lei, si penalitati de întârziere la data de 31.07.2009– în cuantum de 607,78 de lei. A mai solicitat creditoarea obligarea debitoarei la plata penalitatilor de întârziere în continuare pâna la achitarea efectiva a debitului, precum si cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, creditoarea a aratat ca a încheiat cu debitoarea Contractul nr. XXXX/XX.XX.20XX , având ca obiect achizitionarea rovinietelor cu plata de catre beneficiar în 4 rate trimestriale, prin care aceasta din urma s-a obligat sa plateasca suma de 576 de Euro, reprezentând contravaloarea tarifelor de utilizare a retelei de drumuri nationale din România, pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare NT-XX-XXX. A mai aratat aceasta ca debitoarea nu si-a achitat a patra rata scadenta, precum si faptul ca acesta datoreaza penalitati în cuantumul indicat, calculate potrivit art. 3 alin. 1 din contract, 0,15% pe zi de întârziere.

În drept, cererea, legal timbrata, a fost întemeiata pe dispozitiile OG nr. 5/2001, art. 969 C. civ. si ale Codului de procedura civila.

În sustinerea cererii creditoarea a depus la dosar, în fotocopie, contractul nr. XXXX/XX.XX.20XX si anexele aferente ( filele 5-8 ) si tabelul de calcul a penalitatilor ( fila 4 ).

Legal citata, debitoarea a formulat întâmpinare, prin care a mentionat ca nu datoreaza nimic creditoarei, întrucât autovehiculul în cauza a fost înstrainat catre SC X SRL, anterior încheierii contractului invocat de creditoare, iar noul proprietar nu a procedat la înmatricularea autovehiculului pe numele societatii.

Analizând probele administrate în cauza, instanta retine urmatoarele:

Între parti s-au desfasurat raporturi contractuale comerciale în baza carora creditoarea a eliberat debitoarei rovinieta pentru utilizarea retelei de drumuri nationale, pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare NT-XX-XXX, în schimbul carora aceasta din urma s-a obligat sa achite suma de 576 de Euro în 4 rate trimestriale, a câte 144 Euro, aspecte dovedite prin contractul XXXX/XX.XX.20XX si anexele aferente ( filele 5-8 ).

Instanta mai retine faptul ca partile au stipulat în acelasi contract, în cuprinsul art. 3 ( fila 6 ), penalitati de întârziere de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere în ceea ce priveste plata sumelor reprezentând ratele esalonate anterior precizate.

Conform art.1 din OG nr.5/2001, creditorul poate solicita instantei obligarea la plata a debitorului, prin emiterea unei somatii de plata, daca sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

exista o creanta certa, lichida si exigibila. Creanta este certa atunci când existenta ei rezulta din chiar înscrisul constatator al creantei, conform art. 379 alin.3 C.pr.civ., deci când existenta creantei este neîndoielnica; creanta este lichida atunci când cuantumul acesteia este determinat prin înscrisul care o constata sau, cel putin, este determinabil prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri ce emana, sunt recunoscute sau, dupa caz, sunt opozabile debitorului, conform art. 379 alin.4 C.pr.civ.; creanta este exigibila (scadenta) daca termenul prevazut în favoarea ori si în favoarea debitorului s-a împlinit ori, în conditiile legii - art. 263 si art. 382 C.pr.civ. - debitorul este decazut din beneficiul termenului;

creanta reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani;

3. obligatiile sunt asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însusit de parti prin semnatura ori în alt mod admis de lege ;

4. înscrisul sa ateste drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii.

În cauza instanta constata ca sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 1 aliniat 1 din OG nr.5/2001, numai pentru debitul principal – reprezentând valoarea celei de a patra rate scadente, dupa cum urmeaza:

Creanta este certa, lichida si exigibila, având în vedere ca existenta ei rezulta din înscrisul constatator, respectiv din contractul evocat si anexele aferente, însusite de parti prin semnatura, în care este determinat si cuantumul, iar termenul prevazut în favoarea debitoarei pentru achitarea celei de a patra rate s-a împlinit la data de 17.04.2007, deci înainte de sesizarea instantei.

De asemenea, creanta a carei valorificare este solicitata de catre creditoare reprezinta obligatia de plata a unor sume de bani, asumata prin conventia partilor.

În plus, contractul evocat atesta existenta unor drepturi si obligatii privind predarea de roviniete în vederea utilizarii legale a retelei de drumuri nationale de catre autovehicule, în schimbul unui pret.

Potrivit art. 1073 C. civ – aplicabil în baza dispozitiilor art. 1 C. com. - creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligatiei. În cazul obligatiilor care au ca obiect o suma de bani, executarea în natura este întotdeauna posibila, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului, drept care-i garanteaza executarea creantei prin executarea silita a bunurilor acestuia .

În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligatie de a da, cum este si obligatia de a transfera proprietatea asupra unei sume de bani, creditorul are datoria sa dovedeasca existenta obligatiei.

În atare situatie, în momentul în care creditorul face aceasta dovada, daca debitorul nu dovedeste îndeplinirea obligatiei ce îi incumba, se presupune ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, fiind obligat la plata de despagubiri catre celalalt contractant. Totusi, instanta apreciaza ca inserarea în contractul de adeziune a penalitatilor de întârziere si, mai ales, posibilitatea depasirii de catre acestea, a debitului principal, are caracterul unei clauze abuzive, sanctionata cu nulitatea, care nu va fi însa analizata, întrucât s-ar antama fondul, creditoarea având, însa posibilitatea de a utiliza calea dreptului comun.

Având în vedere ca societatea creditoare a facut dovada existentei obligatiei debitoarei de a plati suma pretinsa, prin contractul depus si anexele aferente, iar aceasta nu a demonstrat efectuarea platii acestei sume, în temeiul art.1 si art. 7 din OG nr. 5/2001, instanta va admite în parte cererea si o va soma pe debitoare la plata catre creditoare a sumei de 607,32 lei, reprezentând rata contractuala neachitata, în 20 de zile de la comunicare, cu respectarea prevederilor art. 6 alin. 3 din acelasi act normativ, urmând a respinge, ca neîntemeiat, capatul de cerere privind penalitatile de întârziere.

De asemenea, în baza dispozitiilor art.. 274 alin. 1 si 276 C. proc. civ., debitoarea, ca parte care a cazut partial în pretentii, va fi obligata la plata sumei de 20 lei catre creditoare, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând parte din valoarea taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.