Suma stabilita în valuta ce reprezinta prestatia angajatorului, nu constituie "diurna", ci parte din drepturile salariale, stabilite în valuta, conform legislatiei în vigoare.
Decizia civila nr.7918/R din 10.02.2009
Suma stabilita în valuta ce reprezinta prestatia angajatorului, nu constituie "diurna", prin excelenta indemnizatie zilnica necesara acoperirii cheltuielilor deplasarii, ci parte din drepturile salariale, stabilita în valuta, conform legislatiei în vigoare (HG nr. 127/1991), contractului colectiv de munca la nivelul ramurii constructii, pe anii 1997-1998, atestata ca atare si de contractul de munca înregistrat la Ministerul Muncii din Maroc.
Nu se poate sustine cu temei ca un contract valabil încheiat si atestat prin înscris nu produce efectele stipulate în cuprinsul sau, nefiind valid nici argumentul potrivit caruia între parti nu pot exista doua contracte pentru aceeasi perioada, întrucât în speta, astfel cum s-a aratat, a existat un singur contract, în sens de "negotium", acesta fiind îmbracat în mai multe forme juridice ("instrumentum"), ceea ce nu-i afecteaza unicitatea, de vreme ce clauzele sunt aceleasi pe fondul drepturilor si obligatiilor partilor.
Nici faptul verificarii de catre organismele de control din domeniul legislatiei muncii a contractului individual de munca si actului aditional la acesta nu constituie un argument pentru posibilitatea aplicarii de sporuri la "diurna", instanta având posibilitatea, chiar obligatia de a face propriile aprecieri cu privire la vointa reala a partilor si natura juridica a prestatiilor partilor contractante, dincolo de sensul literal al termenilor folositi.
art. 9 alin. 1 din HG nr. 127/1991
Pârâta a fost obligata sa elibereze reclamantului adeverinta privind echivalentul în lei al drepturilor salariale în valuta de care a beneficiat în perioada detasarii la Filiala C Maroc: 23.01.1997-24.12.1998,
În considerente a retinut ca reclamantul a fost detasat, începând cu data de 23.01.1997, la SC C SA, urmând sa-si desfasoare activitatea la o filiala din Maroc a SC C SA.
Din contractul de munca încheiat între SC C SA si reclamant s-a stabilit ca durata detasarii sa fie de un an si s-a convenit posibilitatea prelungirii contractului prin acordul scris al partilor.
Prin contractul de munca încheiat între reclamant si pârâta-societatea cesionara, s-a stabilit ca drepturile salariale aferente meseriei de mecanic explorator utilaje sunt: un salariu brut în tara de 300.000 lei plus sporul de vechime în munca; o diurna lunara de 550 USD.
Instanta a apreciat ca partile în mod gresit au prevazut în contract ca drepturile banesti stabilite în valuta reprezinta "diurna" când, în realitate aceasta suma reprezinta salariul în valuta negociat de parti si pe care reclamantul l-a încasat în strainatate pentru urmatoarele considerente:
Prin esenta, "diurna" reprezinta o indemnizatie platita în perioada detasarii, zilnic, pentru acoperirea cheltuielilor de întretinere suplimentare.
Diurna este fixa, stabilita zilnic si face parte din cheltuielile de detasare care, alaturi de cheltuielile de transport si cazare, nu intra în notiunea de salariu.
Or, din contractul de munca încheiat între parti rezulta ca suma de 550 USD a fost stabilita lunar si nu pentru o zi.
Mai mult, prin actul aditional la contractul sus-mentionat, partile au stabilit modificarea clauzei cuprinse în art. 3 din contract referitoare la salarizare, aratând ca: "la diurna de mai sus se pot acorda sporurile de conditii deosebit de grele de munca, aprobate de societate numai pentru perioadele efective de exercitare a atributiilor de serviciu".
Or, este cunoscut sa sporurile salariale se calculeaza la salariu, si nu la diurna, ce reprezinta, asa cum a mentionat anterior, o indemnizatie zilnica pentru cheltuielile de hrana si întretinere.
Legislatia in vigoare pe perioada cât reclamantul a fost detasat în Maroc art. 9 alin. 1 din HG nr. 127/1991, art. 104 alin.1 din CCM la nivelul ramurii constructii pe anii 1997- 1998 permitea negocierea salariului în valuta, precum si plata unei parti din salariu în tara, în lei. Ca regula generala, detasatul îsi pastreaza pe durata detasarii drepturile salariale avute la angajatorul precedent ( potrivit dispozitiile art. 67 alin. 1 din Codul muncii anterior) însa, conform alin. 2 al art. 67, atunci când detasarea se face la o munca pentru care este stabilit un salariu mai mare, persoana detasata are dreptul la acest salariu, în conditiile prevazute de lege, or, actele normative la care s-a facut referire anterior, permiteau negocierea unui salariu în valuta, cum s-a întâmplat în speta.
În concluzie, instanta a apreciat ca întelegerea partilor a fost ca, pe perioada detasarii cuprinsa între 23.01.1997-11.01.1999, reclamantul sa beneficieze de plata unui salariu în valuta de 550 USD, la care se adauga sporul de conditii deosebit de grele în munca platit în Maroc, si de plata unui salariu în lei, platit în tara, în suma bruta de 300.000 lei. Suma stabilita în valuta, de 550 USD lunar, nu are natura juridica a diurnei, ci a fost stabilita ca salariu si, în consecinta, refuzul pârâtei de a elibera reclamantului o adeverinta care sa contina drepturile salariale în valuta, de care a beneficiat în perioada 01.01.1997-24.12.1998, apare ca neîntemeiata.
În considerarea dispozitiilor art. 40 alin. 2 lit. h) Codul muncii ce prevede ca angajatorul are obligatia sa elibereze la cerere, toate documentele ce atesta calitatea de salariat a solicitantului, instanta a obligat pârâta la eliberarea adeverintei în sensul sus-mentionat.
Împotriva sus-mentionatei hotarâri, în termen legal a declarat recurs recurenta SC C SA, cu motivarea ca prin sentinta recurata, instanta de fond si-a depasit limitele procesuale cu care a fost învestita, în sensul ca prin interpretarea gresita a notiunilor de "salariu" si "diurna", a modificat clauza contractuala privind art.3 lit. b) din contract referitor la "diurna în suma de 550 USD/lunar acordata pe durata detasarii".
Instanta de fond, prin sentinta recurata, a modificat unilateral si abuziv clauza privind "diurna" si printr-o constructie "sui generis", a transformat diurna în salariu (în valuta).
Fata de situatia prezentata, recurenta invoca inadmisibilitatea actiunii formulate de reclamantul-intimat.
Acordarea unor sporuri la diurna lunara, cu acordul de vointa al partilor contractante (prin actul aditional) se explica prin urmatoarele aspecte :la data încheierii contractului, diurna lunara a fost stabilita la 550 USD; pe parcursul derularii contractului si a activitatii în Maroc, datorita schimbarii conditiilor initiale (deprecierea monedei locale dirham in raport cu USD, cresterea preturilor pe plan local, etc.) de comun acord, partile au stabilit majorarea diurnei lunare .
Asa se explica ca diurna lunara de 550 USD acordata reclamantului în primele luni (august 1997 - ianuarie 1998) a fost majorata în urmatoarele luni de activitate, în functie de posibilitatile santierului, ajungându-se la o diurna lunara de 727,10 USD (în luna martie 1998).
Diferenta nu reprezinta în nici un caz, "un spor la salariu", asa cum gresit interpreteaza instanta de fond, ci este o majorare a diurnei stabilita cu acordul de vointa al partilor.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constat ca acesta este nefundat, fiind neîntemeiat motivul de recurs privitor la inadmisibilitatea cererii prin care se cere modificare unei clauze contractuale dupa expirarea perioadei de valabilitate a contractului, cu consecinta nelegalitatii hotarârii care procedeaza la modificarea, întrucât, pe de o parte, obiectul actiunii consta în atestarea unor împrejurari rezultate din contracte, iar pe de alta parte, calificând natura juridica a prestatiei angajatorului stabilite în valuta, prima instanta nu a modificat vreo clauza contractuala, ceea ce ar însemna schimbarea manifestarii de vointa exprimate de parti, în sens de "negotium".
Din aceasta perspectiva, în mod legal si temeinic a stabilit prima instanta ca suma stabilita în valuta ce reprezinta prestatia angajatorului, nu constituie "diurna", prin excelenta indemnizatie zilnica necesara acoperirii cheltuielilor deplasarii, ci parte din drepturile salariale, stabilita în valuta, conform legislatiei în vigoare (HG nr. 127/1991), contractului colectiv de munca la nivelul ramurii constructii, pe anii 1997-1998, atestata ca atare si de contractul de munca înregistrat la Ministerul Muncii din Maroc.
În fine, nu este real nici ca prima instanta ar fi tras concluzia ca majorarea "diurnei" este consecinta aplicarii unor sporuri la cea stabilita initial, ci a apreciat ca argumente distincte, pe de o parte, caracterul variabil, iar nu fix al "diurnei", pe de alta parte, ca "diurna", ca indemnizatie fixa afectata nevoilor deplasarii, nu este susceptibila de sporuri, astfel cum s-a prevazut în ceea ce priveste prestatia angajatorului stabilita în valuta conform actului aditional la contract, conducând la concluzia naturii de drept salarial a acestei prestatii. Nici faptul verificarii de catre organismele de control din domeniul legislatiei muncii a contractului individual de munca si actului aditional la acesta nu constituie un argument pentru posibilitatea aplicarii de sporuri la "diurna", instanta având posibilitatea, chiar obligatia de a face propriile aprecieri cu privire la vointa reala a partilor si natura juridica a prestatiilor partilor contractante, dincolo de sensul literal al termenilor folositi.