Suspendarea acţiunii în temeiul dispoziţiilor art.244 alin.1 cod procedură civilă până la soluţionarea unul alt dosar, suspendat în baza aceluiaşi temei legal. Îngrădirea accesului la instanţă.

Dosar Nr. 495 (09.10.2007)

Prin actiunea înregistrata la Judecatoria Galati sub nr. 675/233/2006, reclamantele M.M. si B.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtii Consiliul Local Galati si Primaria Municipiului Galati, repunerea partilor în situatia anterioara de proprietari, conform actului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 3311-524/1959, pentru imobilul din Galati, strada Brailei, nr. 155.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantele au aratat ca în perioada anterioara anului 1989 au donat imobilul statului.

Prin sentinta civila nr. 7138/2002 a Judecatoriei Galati, definitiva si irevocabila, s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de donatie însa s-a omis a se cere si repunerea partilor în situatia anterioara, desi acesta este efectul juridic esential al nulitatii.

Pârâta, Primaria Municipiului Galati a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii, motivat de faptul ca repunerea reclamantelor în situatia de proprietar nu poate avea loc decât în cadrul procedurii reglementate de Legea 10/2001. De altfel, reclamantele au uzat de aceasta procedura sens în care au promovat cererea cu nr. 374/121/2006 înregistrata pe rolul Tribunalului Galati.

Prin sentinta civila nr. 93 din 10.01.2007 a Judecatoriei Galati a fost admisa actiunea reclamantelor si s-a dispus repunerea partilor în situatia anterioara încheierii contractului de donatie.

Exceptia inadmisibilitatii actiunii a fost respinsa ca nefondata.

Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut ca repunerea partilor în situatia anterioara este o consecinta fireasca a constatarii nulitatii absolute a contractului de donatie.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel pârâta Primaria Municipiului Galati, cu motivarea ca reclamantele au urmat procedura prevazuta de Legea 10/2001, sens în care s-a emis dispozitia nr. 2961/2006, prin care s-a propus acordarea de despagubiri pentru imobilul în litigiu. Aceasta dispozitie a fost contestata, sens în care pe rolul Tribunalului Galati a fost înregistrat dosarul nr. 374/121/2006 a carui judecata a fost suspendata conform art. 244 punctul 1 Cod procedura civila.

Apelanta a sustinut ca reclamantele eludeaza procedura prevazuta de Legea 10/2001 si ca nulitatea contractului de donatie este doar o etapa premergatoare prevazuta de actul normativ mai sus mentionat pentru revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv de stat.

Apelanta a solicitat suspendarea judecarii prezentei cauze pâna la solutionarea definitiva si irevocabila a dosarului nr. 374/121/2006 având ca obiect contestatia formulata de reclamante, în conformitate cu dispozitiile Legii 10/2001.

În aparare intimatele au invocat inadmisibilitatea apelului declarat de o persoana care nu a fost parte la fond.

Au mai sustinut ca nu se impune suspendarea judecatii, deoarece apelanta urmareste sa mentina o dispozitie emisa pentru un amplasament inferior din punct de vedere valoric si ca asezare.

Pe fond a solicitat respingerea apelului ca nefondat, deoarece prin actiunea promovata se urmareste readucerea imobilului în patrimoniul reclamantelor.

Prin încheierea de sedinta din data de 19.04.2007, Tribunalul Galati a dispus, în conformitate cu dispozitiile art. 244 punctul 1 Cod procedura civila, suspendarea judecarii cauzei.

Pentru a hotarî astfel, instanta de apel a retinut ca actiunea în constatarea nulitatii absolute a contractului de donatie a fost promovata în temeiul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 10/2001, pentru a facilita restituirea în natura a imobilului.

În cauza, în cadrul procedurii prevazute de Legea 10/2001, s-a emis dispozitia nr. 2961/SR/12.06.2006 prin care s-au acordat despagubiri, deoarece imobilul este concesionat fostei Banci Agricole S.A. Sucursala Galati.

Repunerea partilor în situatia anterioara contractului de donatie, prin efectele pe care le presupune, are ca finalitate eludarea dispozitiilor Legii 10/2001, deoarece se ajunge la o restituire în natura prin alta modalitate decât cea prevazuta de legea speciala.

S-a mai retinut ca actiunea în constatarea nulitatii absolute a contractului de donatie face parte din procedura de restituire prevazuta de Legea 10/2001 care constituie temeiul de drept al acesteia si, ca urmare, nu poate produce efecte juridice contrare actului normativ mai sus mentionat.

Din acest punct de vedere, Tribunalul a apreciat ca are importanta modul de solutionare a dosarului nr. 374/121/2006 în cadrul caruia se analizeaza legalitatea si temeinicia dispozitiei nr. 2961/SR/12.06.2006 si în care, implicit se va pune în discutie si posibilitatea restituirii în natura a imobilului în litigiu.

Cu privire la exceptia inadmisibilitatii apelului declarat de Primaria Municipiului Galati, instanta a retinut ca la fond întâmpinarea a fost depusa de Municipiul Galati prin Primar, apelul fiind declarat de aceeasi institutie.

În aceste conditii, câta vreme aceasta a avut calitate procesuala pasiva în cauza, nu i se poate contesta dreptul de a exercita calea de atac.

Din acest punct de vedere s-a apreciat ca exceptia inadmisibilitatii nu poate fi primita.

Împotriva încheierii de sedinta din data de 19.04.2007 a Tribunalului Galati au declarat recurs reclamantele M.M. si B.E. care au sustinut ca aceasta a fost data cu încalcarea si aplicarea gresita a legii (art. 304 punctul 9 Cod procedura civila).

În esenta, recurentele au sustinut ca încheierea este lovita de nulitate absoluta întrucât instanta de apel a omis sa se pronunte prin dispozitivul hotarârii asupra exceptiei inadmisibilitatii, limitându-se doar la a arata în considerentele acesteia, motivele pentru care exceptia nu poate fi primita.

Recurentele au reiterat exceptia lipsei calitatii procesuale active a apelantei aratând ca aceasta subzista si ca atrage si lipsa calitatii de a cere suspendarea judecatii. Reclamantele au aratat ca apelul a fost declarat de un tert neparticipant la judecata fondului, fapt ce nu-i confera calitate procesuala activa pentru intentarea apelului inclusiv a cererilor subsecvente acestuia.

În sfârsit, recurentele au mai sustinut ca în mod nelegal s-a dispus suspendarea judecarii prezentei cauze pâna la solutionarea dosarului nr. 374/121/2006 întrucât, în conditiile în care judecata în dosarul mai sus mentionat este, de asemenea, suspendata s-a ajuns la situatia inacceptabila a doua judecati suspendate vizând acelasi drept, ceea ce echivaleaza cu interdictia accesului liber la justitie.

Recursul este întemeiat si urmeaza a fi admis cu consecinta casarii încheierii atacate si a trimiterii cauzei la aceeasi instanta în vederea continuarii judecatii pentru motivele ce se vor arata în continuare:

Potrivit art. 244 punctul 1 Cod procedura civila, instanta poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârna, în totul sau în parte, de existenta sau neexistenta unui drept ce formeaza obiectul unei alte judecati.

Textul se refera la existenta unor chestiuni prejudiciale a caror solutionare ar putea avea o înrâurire hotarâtoare asupra rezolvarii cauzei.

Aliniatul final al aceluiasi articol dispune ca suspendarea va dainui pâna când hotarârea pronuntata în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabila.

În acest caz, în cererea pentru redeschiderea judecatii, partea interesata va arata, pe lânga numarul dosarului data si cauza suspendarii, si elementul care a dus la disparitia motivului de suspendare, respectiv va indica numarul hotarârii pronuntate în cauza din pricina careia s-a dispus suspendarea, cu aratarea si dovedirea aspectului ca aceasta este definitiva si irevocabila.

În caz contrar, repunerea pe rol a cauzei nu este posibila, dispozitiile art. 244 aliniat final în sensul ca suspendarea va dainui pâna când hotarârea pronuntata în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabila fiind imperative.

În speta, Curtea constata ca instanta de apel a dispus, prin încheierea atacata, suspendarea judecarii pricinii pâna la solutionarea definitiva si irevocabila a dosarului nr. 374/121/2006 al Tribunalului Galati.

Fara a mai verifica temeinicia motivelor pentru care Tribunalul a apreciat ca dezlegarea prezentei pricini atârna de existenta sau inexistenta dreptului ce face obiectul judecatii în dosarul mai sus mentionat, Curtea urmeaza a constat ca solutia adoptata în cauza este nelegala în conditiile în care, asa cum rezulta din încheierea de sedinta din data de 06.10.2006 a Tribunalului Galati, pronuntata în dosarul nr. 374/121/2006, si în acest dosar judecarea cauzei a fost suspendata tocmai pentru ca s-a apreciat ca dezlegarea acestei pricini atârna de solutionarea dosarului nr. 675/233/2006 al aceleiasi instante, respectiv dosarul în care s-a pronuntat încheierea ce face obiectul prezentului recurs.

S-a ajuns, astfel, la situatia inacceptabila ca doua cauze privind, practic, aceleasi parti si urmarind aceeasi finalitate, respectiv retrocedarea unui imobil, sa fie suspendate, una din pricina celeilalte, astfel încât, la acest moment, reclamantele se afla în imposibilitatea de a-si mai vedea rezolvata în vreun fel situatia.

Instanta de apel era obligata sa efectueze verificarile necesare pentru a constata daca suspendarea poate sau nu sa fie dispusa.

Chiar daca s-ar aprecia ca suspendarea judecarii primei pricini, respectiv cea dispusa în dosarul nr. 374/121/2006, ar fi gresita si ca se impune, mai degraba, suspendarea prezentei cauze pâna la solutionarea celei dintâi, instanta tot nu putea sa se pronunte în sensul suspendarii prezentei cauze, cu indicatia de a se continua judecata în primul proces întrucât, pe de o parte, reclamantele nu pot fi obligate sa repuna pe rol dosarul nr. 374/121/2006, iar pe de alta parte, nici nu au cum, din punct de vedere legal sa faca acest lucru câta vreme, asa cum s-a aratat mai sus, art. 244 aliniat final prevede în mod expres ca suspendarea dainuie pâna la ramânerea definitiva si irevocabila a hotarârii pronuntate în cauza care a motivat suspendarea, iar în cererea de repunere pe rol reclamantele ar trebui sa indice numarul hotarârii astfel pronuntate, cu dovedirea aspectului ca aceasta este irevocabila, lucru imposibil de facut în conditiile în care si dosarul anterior este suspendat, astfel încât nu exista posibilitatea pronuntarii unei hotarâri care sa devina irevocabila.

Prin urmare, câta vreme în dosarul nr. 374/121/2006 al Tribunalului Galati, exista deja o încheiere prin care s-a dispus suspendarea judecarii cauzei pâna la solutionarea prezentului litigiu, încheiere care nu a fost desfiintata, o solutie de suspendare a judecatii si în prezenta cauza, pâna la solutionarea dosarului nr. 374/121/2006, apare ca fiind total nelegala, reclamantele fiind puse în situatia de neconceput ca ambele dosare în care încearca sa obtina rezolvarea cererii lor de restituire a imobilului preluat abuziv de stat sa ramâna în nelucrare, suspendate fiind unul din pricina celuilalt, ceea ce echivaleaza cu îngradirea dreptului lor de acces liber la justitie.

Pentru aceste considerente, admitând, în conformitate cu dispozitiile art. 312 Cod procedura civila, recursul declarat de reclamante, Curtea va casa încheierea atacata si va trimite cauza la aceeasi instanta în vederea continuarii judecatii.

Celelalte aspecte invocate prin motivele de recurs nu vor mai fi analizate, câta vreme, oricum încheierea recurata va fi casata în totalitate, exceptiile invocate de parti ca si celelalte aparari urmând a fi analizate cu ocazia judecarii apelului. (G.P.)