Suspendarea judecatii de instanta de recurs. Atacarea încheierii. Inadmisibilitate
C. proc. civ., art. 242, art. 2441
Asupra suspendarii judecarii procesului, instanta se va pronunta prin încheiere care poate fi atacata cu recurs în mod separat, cu exceptia celor pronuntate în recurs. Recursul se poate declara cât timp dureaza suspendarea cursului judecarii procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât si împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.
O încheiere interlocutorie, prin care s-a întrerupt cursul judecatii, poate fi atacata cu recurs pe cale separata doar daca fondul este supus vreunei cai de atac, nu si încheierea prin care o instanta de recurs a luat o asemenea masura procesuala, pentru ca altfel s-ar deschide partii calea recursului la recurs.
(Decizia civila nr. 368 din 16 martie 2010, Sectia comerciala, dr. C.B.N.)
Prin încheierea de sedinta din 16 ianuarie 2009 pronuntata în dosarul nr. 4903/325/2008 Tribunalul Timis, în temeiul art. 242 pct. 2 din Codul de procedura civila, a suspendat judecarea cauzei privind recursul declarat de pârâta S.C. G S.R.L. Constanta în contradictoriu cu reclamanta intimata S.C. A S.R.L. Timisoara împotriva sentintei civile nr. 11843 din 30 septembrie 2008 pronuntata de Judecatoria Timisoara în dosarul nr. 4903/325/2008 având ca obiect pretentii comerciale, hotarâre prin care societatea pârâta a fost obligata la plata catre reclamanta a sumei de 46.907,36 lei cu titlu de debit, la care se adauga dobânda legala începând cu data de 23 octombrie 2006 si pâna la achitarea ei integrala.
Pentru a hotarî astfel tribunalul a retinut ca la termenul de judecata din 16 ianuarie 2009 niciuna dintre parti nu s-a prezentat si nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsa, ceea ce face aplicabile prevederile art. 242 pct. 2 din Codul de procedura civila.
Împotriva încheierii de mai sus a declarat recurs pârâta S.C. G S.R.L. Constanta, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând desfiintarea ei si trimiterea cauzei la tribunal în vederea continuarii judecatii, pentru urmatoarele motive:
În fapt, a formulat recurs împotriva sentintei Judecatoriei Timisoara prin care a fost obligata la plata sumei de 46.907,36 lei cu titlu de debit, la care se adauga dobânda legala. Prin cererea de recurs a indicat drept sediu procedural ales adresa reprezentantului sau conventional, avocatul C.U. din loc. Iasi. Recursul a primit termen de judecata la data de 16 ianuarie 2009, dar pentru acest termen citarea sa nu s-a realizat la adresa indicata în petitia de recurs, ci la sediul social din loc. Constanta. Fara ca instanta de control judiciar sa observe acest aspect, la acelasi termen pricina a fost suspendata pentru lipsa partilor, desi procedura de citare nu fusese realizata în mod corect.
Prin decizia civila nr. 368 din 16 martie 2010 Curtea de Apel Timisoara a respins recursul declarat de societatea pârâta împotriva încheierii de sedinta din 16 ianuarie 2009 pronuntata de Tribunalul Timis în dosarul nr. 4903/325/2008.
În considerente Curtea a retinut ca, potrivit art. 242 din Codul de procedura civila, instanta va suspenda judecata: 1) când amândoua partile o cer; 2) daca niciuna din parti nu se înfatiseaza la strigarea pricinii. Cu toate acestea pricina se judeca daca reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsa.
Prin încheierea de sedinta din 16 ianuarie 2009 Tribunalul Timis, constatând ca niciuna dintre parti nu s-a prezentat la dezbateri si nici nu a solicitat judecarea în lipsa, a dispus suspendarea judecatii.
Fara a mai analiza criticile partii privitoare la nelegala îndeplinire a procedurii de citare fata de societate pentru termenul la care tribunalul a dispus suspendarea judecarii recursului sau formulat împotriva sentintei civile nr. 11843 din 30 septembrie 2008 pronuntata de Judecatoria Timisoara în dosarul nr. 4903/325/2008, hotarâre prin care pârâta a fost obligata la plata catre reclamanta a sumei de 46.907,36 lei cu titlu de debit, la care se adauga dobânda legala, Curtea constata ca recursul declarat de aceasta împotriva încheierii de suspendare a judecatii este inadmisibil, întrucât art. 2441 din Codul de procedura civila statueaza fara echivoc ca asupra suspendarii judecarii procesului, instanta se va pronunta prin încheiere care poate fi atacata cu recurs în mod separat, cu exceptia celor pronuntate în recurs. Recursul se poate declara cât timp dureaza suspendarea cursului judecarii procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât si împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.
În alte cuvinte, o încheiere interlocutorie, prin care s-a întrerupt cursul judecatii, poate fi atacata cu recurs pe cale separata doar daca fondul este supus vreunei cai de atac, nu si încheierea prin care o instanta de recurs a luat o asemenea masura procesuala, pentru ca altfel s-ar deschide partii calea recursului la recurs, ceea ce, în actualul sistem al procedurii civile române nu este admis. În opinia Curtii, un asemenea recurs nu poate fi primit pe simplul temei ca întreruperea cursului judecatii si, deci, a solutionarii actiunii unei persoane nu poate ramâne în afara controlului judecatoresc, solutia contrara echivalând în fapt cu refuzul, chiar si pe timp limitat, al accesului la justitie, ceea ce ar încalca prevederile art. 21 din Constitutia României, precum si art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, întrucât, pe de o parte, oricare dintre participantii la proces are la dispozitie, bineînteles, în interiorul termenului de perimare, posibilitatea de a solicita repunerea pricinii pe rol, iar pe de alta parte, instanta de la Strasbourg a statuat în mod constant ca dreptul de acces la justitie nu poate fi în niciun caz un drept absolut, ca orice libertate, el putând suferi anumite limitari din partea puterii de stat, cum este si norma potrivit careia încheierea de suspendare a judecatii unui proces pronuntata de o instanta de recurs nu este susceptibila de a fi atacata cu recurs. Chiar daca limitari aplicate de stat nu pot fi admise daca restrâng accesul la justitie de o maniera sau pâna la un punct în care acest drept fundamental este atins în substanta sa, câta vreme partea interesata nici macar nu a solicitat tribunalului repunerea dosarului pe rol, cerere care, eventual, sa-i fi fost respinsa de catre instanta, în speta nu se poate vorbi de nesocotirea garantiilor conferite de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.