Taxa de prima înmatriculare pentru autovehiculele înmatriculate anterior in state membre ale Uniunii Europene. Nelegalitatea perceperii. Restituirea acestor taxe achitate cu dobânda legala la data cererii.
Conform dispozitiilor art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Legea nr. 571/2003, taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule se plateste cu ocazia primei înmatriculari în România, de catre persoana fizica sau juridica ce face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi, cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.
Dispozitiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunitatii Europene prevad ca nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare.
Taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule a fost introdusa în Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, initial pentru toate autovehicule, iar dupa modificarea acestei legi prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 110/2006, a fost restrânsa la toate autoturismele si autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevazându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.) cât si scutiri de la plata taxei (în cazul vehiculelor istorice, etc.). Aceasta taxa speciala se datoreaza cu ocazia primei înmatriculari în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.
Taxa în litigiu nu este perceputa pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind perceputa numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare si reînmatriculate în România, dupa aducerea acestora în tara.
În dispozitiilor prevazute de art. 214 ind. 1 din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeana în scopul reînmatricularii lor în România, în situatia în care acestea au fost deja înmatriculate în tara de provenienta, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este perceputa.
De obicei, detinatorii unor astfel de autoturisme s-au adresat administratiilor finantelor publice locale pentru a obtine restituirea taxei platite, cereri care sunt respinse, prin emiterea unei adrese în care s-a precizat ca nu exista temei legal pentru restituire, astfel ca ne aflam în acest fel în prezenta unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozitiile dreptului comunitar mai sus analizate.
Desi nu îmbraca forma unei decizii sau dispozitii, adresele reprezinta modalitatea de solutionare a plângerii prealabile urmata de petenti, conform dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În prezent, prin dispozitiile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 50/2008 a fost abrogat art. 214 ind. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, rezultând ca taxa solicitata a fi restituita a fost nedatorata, în temeiul dispozitiilor art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 Cod Fiscal care încalca dispozitiile art. 90 (1) din Tratat.
Având în vedere dispozitiile art. 1082-1084 Cod civil, se impune actualizarea sumei de restituit cu dobânda legala, la data platii efective.
Solicitarea ulterioara de restituire a acestei taxe se considera de catre autoritatile financiare publice ca nu este întemeiata si ca nu are suport legal, întrucât pe de o parte acesta nu este concretizata printr-un act administrativ fiscal în întelesul art. 41 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, iar pe de alta parte legiuitorul nu reglementeaza posibilitatea restituirii acesteia.
Din analiza dispozitiilor art. 214/ 1, trebuie sa se retina faptul ca plata acestei taxe are un caracter imperativ de la care nu se poate deroga decât în conditiile stabilite de catre legiuitor, respectiv potrivit art. 214/ 3, text de lege în care reclamantul nu se încadreaza.
Legiuitorul nu a stabilit posibilitatea restituirii taxei speciale de prima înmatriculare, organele fiscale neputând deroga de la aceste prevederi în cazul de fata, sens în care cererea reclamantului nu este întemeiata. Având în vedere faptul ca taxa de prima înmatriculare este stabilita în mod expres de catre legiuitor, organele fiscale au pus în mod corect si legal în practica dispozitiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, act normativ care nu reglementeaza posibilitatea restituirii acestuia.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligatia de a respecta dispozitiile din tratatele originale ale Comunitatii, dinainte de aderare.
Prin decizia în cauza Costa/Enel (1964), CJE a stabilit ca legea care se îndeparteaza de tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea sa duca la anularea lui, data fiind natura sa originala si speciala, fara a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitara si fara ca baza legala a Comunitatii însasi sa fie pusa la îndoiala. Mai mult, aceeasi decizie a definit relatia dintre dreptul comunitar si dreptul national al statelor membre aratând ca, dreptul comunicat este o ordine juridica independenta care are prioritate de aplicare chiar si în fata dreptului national ulterior – or, în speta, taxa speciala auto a fost introdusa în legislatia interna prin Legea nr. 343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit ca judecatorul national este obligat sa aplice normele comunitare, în mod direct, daca acesta contravin normelor interne, fara a solicita sau astepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constitutionale. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxa pentru autoturismele produse si înmatriculate ori reînmatriculate în tara noastra , dar se percepe o astfel de taxa pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare si reînmatriculate în România dupa aducerea acestora aici, instanta constata o diferenta de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal si contravine dispozitiilor mentionate din Tratatul CEE. Aceste dispozitii se opun unei taxe speciale de prima înmatriculare pentru achizitiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul national, astfel încalcându-se principiul libertatii circulatiei marfurilor – adica se dezavantajeaza, direct sau indirect, masinile din celelalte tari membre UE, în competitia cu produsele similare autohtone.
Se apreciaza ca suma platita nu a fost datorata potrivit legislatiei comunitare, si ca atare taxa trebuie restituita. Faptul ca se achita voluntar aceasta taxa este irelevant, întrucât nu exista alta posibilitate a înmatricularii autoturismului în România. Desi organul fiscal nu refuza în mod expres restituirea taxei încasate, DGFP neemitând o decizie în acest sens, ci doar o adresa, prin care arata ca îsi mentine punctul de vedere, ceea ce echivaleaza cu un refuz privind taxa de prima înmatriculare si care nu este datorata conform legislatiei comunitare.
Adresa A.F.P. Tg-Jiu constituie act administrativ fiscal în sensul art. 41 din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala întrucât este emisa de organele fiscale competente si privesc drepturi si obligatii fiscale, astfel încât este cenzurabila pe calea contenciosului administrativ întrucât constituie act administrativ în întelesul art. 2 alin 1 lit.c din Legea nr. 554/2004.
În cauza de fata nu a fost necesara declansarea procedurii prejudiciare prevazuta de art. 234 din Tratatul CEE în fata Curtii de Justitie Europene, întrucât pentru tribunal nu exista nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul national si dreptul si dreptul comunitar aplicabil în speta de fata.
În ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii, întrucât o astfel de exceptie este reglementata ca o conditie de exercitare a dreptului la actiune, a carei neîndeplinire este sanctionata cu respingerea actiunii ca inadmisibila conform art.7 din legea nr.554/2004 si art.109 C.pr.civ., iar în cazul de fata reclamantul, asa cum s-a mentionat mai sus, a îndeplinit aceasta procedura prealabila, însa pârâta Administratia Finantelor Publice a Tg-Jiu nu si-a îndeplinit obligatia ce-i revenea de a emite o decizie conform dispozitiilor art.70 din c.pr.fiscala si art.86 si 87, precum si art.210 si 211 din acelasi cod, rezumându-se la faptul de a purta o corespondenta obisnuita cu reclamantul.
Aceasta atitudine echivaleaza cu un refuz din partea pârâtei de a emite actul, cu un refuz de a solutiona cererea reclamantului si pe cale de consecinta cu încalcarea dreptului de acces la justitie al reclamantului.
Tribunalul observa ca aceasta adresa materializeaza în continutul ei, manifestarea de vointa a autoritatii fiscale de a respinge si de a refuza cererea de restituire a taxei speciale platita de reclamant, invocând ca justificare dispozitiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare si produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întruneste toate conditiile specifice ale actului administrativ în întelesul dat de dispozitiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum si ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urma asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim . Pe de alta parte, actul întruneste si trasaturile actului administrativ fiscal în întelesul dat acestei notiuni de prevederile art. 41 C.pr.fisc..
A argumenta pe ideea ca reclamanta trebuia sa utilizeze calea unei alte actiuni în contencios administrativ preventiv, în vederea înlaturarii refuzului de înmatriculare dat prin ipoteza de autoritatea care ar fi trebuit sa faca operatiunea de înmatriculare fara plata taxei, înseamna a expune pe reclamant, pe o durata de timp, riscului lipsei folosintei bunului sau, de vreme ce fara înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinatiei sale.
Or, în cauza reclamantul a ales în mod legal sa se supuna legislatiei interne în materie si mai apoi sa apeleze la organul fiscal, pentru a recupera taxa considerând ca a fost platita fara temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plata facuta din eroare sau fara a exista debit este considerata nedatorata si astfel este supusa restituirii.
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule în contul entitatii ce apartine de pârâta (trezorerie) este o conditie prealabila si obligatorie pentru înmatricularea autoturismului si pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea ca reclamantul a ales sa faca plata voluntara a obligatiei impuse de lege, fara o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlatura acesteia posibilitatea de a contesta baza legala pe baza si în temeiul careia a facut plata iar în caz de succes sa ceara apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxa ori jurisdictiei competente sa i se restituie.
Entitatea care a fost beneficiara platii taxei speciale, dupa cum chiar pârâta recunoaste plata a fost efectuata la trezoreria statului, deci beneficiarul acestei taxe este Statul Român care conform HG nr.495/2007 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, este reprezentat de ANAF Bucuresti si unitatile teritoriale subordonate, deci în speta de AFP Tg-Jiu.
Prin urmare, raportat la obiectul pricinii si dispozitiile legale incidente spetei, în mod corect s-a legat cadrul procesual fata de pârâta AFP Târgu- Jiu, aceasta autoritate putând fi obligata la restituirea taxei daca prin ipoteza aceasta nu ar fi avut baza legala.
Din aceasta perspectiva, nu se poate retine justificat ca Statul Român are un temei legal de retinere a unei parti din taxa încasata ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o alta taxa ce urmeaza a fi perceputa în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza caruia s-a încasat nelegal taxa speciala.
În contextul actual, noua taxa instituita de OUG nr. 50/2008 este stabilita pe alte principii decât taxa speciala anterioara si are un alt mod de calcul si o alta destinatie si per a contrario, mentinerea ca legala taxa speciala încasata sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidentei si efectelor produse de OUG nr. 50/2008, ar fi contrara principiilor de guverneaza institutia aplicarii în timp a legii, precum si a principiilor ce guverneaza procesul civil, în general, si procesul de contencios administrativ, în special.
A admite aceasta teza ar însemna ca solutia data actiunii reclamantului sa nu fie integrala si eficace, de vreme ce pârâta neaga în continuare ca taxa speciala s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Restituirea doar a diferentei între taxa speciala încasata anterior pe baza unei norme legale abrogata la 1 iulie 2008 si taxa de poluare ce urmeaza a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil dupa aceasta data, pune problema aplicarii noului act normativ si pentru trecut, respectiv taxa speciala încasata ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactiva a unui alt act normativ inactiv la data nasterii si consumarii raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivitatii legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constitutie si art.1 din codul civil.
Din aceasta perspectiva, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei si nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea si temeinicia cererii de chemare în judecata de fata, raportat la considerentele mentionate anterior.
În ceea ce priveste sustinerea ca taxa respectiva, ar avea caracter de protectie pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, nu poate fi retinuta deoarece taxa de prima înmatriculare are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocata neputând fi extrasa din formula de calcul si oricum aceasta este definita la nivelul anului 2008, prin aparitia OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Încasarea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule s-a facut fara temei legal in perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008, o reglementare contrara dreptului comunitar neputând produce vreun efect juridic fara a se aduce atingere chiar fundamentelor Comunitatii Europene. Decurge de aici ca statul roman nu este in drept sa pastreze nimic din sumele încasate nelegal in întreaga perioada cuprinsa intre 1 ianuarie 2007 si 30 iunie 2008.
Pe de alta parte, toate persoanele care si-au înmatriculat autoturismele sau autovehiculele in perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008 au facut acest lucru in temeiul reglementarilor in vigoare in aceasta perioada, achitând taxa stabilita potrivit art. 214 C. fisc. Tinând cont de principiul neretroactivitatii legii, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constitutie, rezulta ca noua ordonanta de urgenta nu se poate aplica situatiilor juridice nascute anterior.
Luând în considerare toate cele prezentate mai sus, rezulta ca solutia propusa de art. 11din OUG nr.50/2008 este nelegala si inaplicabila întrucât, statul român nu poate fi îndreptatit sa pastreze o taxa sau o parte dintr-o taxa prelevata cu încalcarea dreptului comunitar si totodata nu poate aplica retroactiv o noma juridica pentru a determina o taxa care ar fi fost datorata la data primei înmatriculari anterior intrarii în vigoare.
În consecinta, nu este posibila nici o compensare juridica sau financiara între sumele deja achitate si sumele calculate conform noii ordonante, deoarece nu poate opera o compensare intre sumele achitate anterior in contul bugetului statului (taxa de prima înmatriculare) si sumele care ar fi ipotetic datorate in temeiul OUG nr. 50/2008 la Fondul de mediu (taxa de poluare), întrucât cele doua prelevari au naturi juridice diferite (acciza, respectiv taxa de mediu) si se fac venit la doua componente distincte ale sistemului bugetar (bugetul de stat, respectiv bugetul Fondului de mediu).
Dupa cum se poate cu usurinta observa, noua taxa introdusa prin OUG nr. 50/2008 are o sfera de aplicabilitate restrânsa si taxeaza poluarea produsa de autoturismele înmatriculate in România dupa data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe. Daca instituirea unei taxe de mediu reprezinta un aspect cu siguranta pozitiv, in masura in care fondurile colectate sunt destinate protejarii mediului înconjurator, modalitatea in care se aplica aceasta taxa este cu siguranta criticabila, raportat la principiile ce guverneaza atât dreptul national, cât si cel comunitar, asa cum s-a mentionat anterior.
judecator, Camelia Badescu