Termenul prev. de art. 81 alin. 1 din Legea 85/2006 se aplică numai acţiunilor lichidatorului/administratorului care au ca obiect transferurile patrimoniale frauduloase efectuate de debitor, nu şi acţiunilor în anulare acte, încheiate de terţii dobânditori

Dosar Nr. 667 (17.09.2008)

Prin sentinta nr. 259/ 10.03.2008 a Tribunalului Galati, judecatorul sindic a respins exceptiile autoritatii de lucru judecat, a tardivitatii si inadmisibilitatii actiunii.

A admis actiunea formulata de lichidatorul judiciar A I.P.U.R.L. Galati si a dispus anularea contractelor de vânzare-cumparare autentificate sub nr. 1682/24.04.2002 si sub nr. 2167/11.05.2004 de B.N.P. A. C.L.B. si Z.I.

A dispus repunerea partilor în situatia anterioara încheierii celor doua contracte de vânzare-cumparare.

Împotriva acestei hotarâri au declarat recurs atât pârâtul C.L., cât si pârâtul C.L.C.

Pârâtul C.L. a criticat sentinta recurata sub aspectul nelegalitatii si netemeiniciei, pentru urmatoarele motive:

În mod gresit a fost respinsa exceptia autoritatii de lucru judecat.

În realitate, prin cererea initiala, lichidatorul judiciar a solicitat atât anularea contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1822/25.02.2001, cât si anularea celor doua contracte de vânzare-cumparare ce au facut obiectul prezentei cauze. Faptul ca instanta nu s-a pronuntat asupra tuturor capetelor de cerere i-ar fi putut conferi lichidatorului judiciar motive pentru a declara recurs împotriva sentintei nr. 183/16.05.2006, nu însa si dreptul de a formula o noua cerere, cu acelasi obiect.

În mod asemanator, necitarea în primul litigiu judiciar a S.C. N. S.R.L. nu poate îndreptati lichidatorul judiciar sa promoveze o noua cerere, cu acelasi obiect.

Un alt motiv de recurs vizeaza gresita respingere a exceptiei tardivitatii actiunii. În cauza erau aplicabile disp. art. 62 din Legea nr. 64/1995 republicata (preluate prin disp. art. 81 din Legea nr. 85/2006).

A mai sustinut recurentul pârât ca instanta de fond a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii, invocând însa temeiuri de drept straine spetei. Judecatorul sindic a ignorat, practic, dispozitiile art. 84 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Lichidatorul judiciar nu a facut dovada ca pretul bunului nu a fost platit de catre pârât. La data cumpararii imobilului de catre pârâtul recurent, acesta era grevat de privilegiul de pret al societatii debitoare.

Ulterior, privilegiul de pret a fost radiat la cererea societatii debitoare, prin încheierea nr. 8533/14.08.2003, pronuntata de judecatorul delegat la Biroul de carte funciara, ceea ce înseamna ca pretul a fost achitat. Ca atare, apreciaza ca prezumtia prev. de art. 84 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 a fost rasturnata.

În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 7, 8 si 9 si prevederile art. 312 alin. 3 C.pr.civ.

Pârâtul C.L. a criticat hotarârea recurata sub aspectul nelegalitatii, pentru urmatoarele motive:

Referitor la exceptia tardivitatii, motivarea instantei de fond cuprinde motive contradictorii.

Astfel, termenul legal de introducere a cererilor în anularea contractelor de vânzare-cumparare, în acceptiunea Legii nr. 64/1995 (în vigoare la acea data), este de 18 luni de la deschiderea procedurii. Principiul anularii actelor subsecvente actului principal, enuntat de judecatorul sindic, este corect, însa cererile trebuie formulate în termenul definit de lege, susaratat.

Cât priveste exceptia autoritatii de lucru judecat, instanta de fond a aplicat gresit legea, întrucât legea impune doar doua conditii simultane (identitate de obiect, cauza si parti), nu si solutionarea pe fond a primei cauze.

În mod gresit, în fundamentarea solutiei, instanta de fond a retinut incidenta Legii nr. 85/2006, de vreme ce efectele juridice s-au produs sub imperiul Legii nr. 64/1995.

Curtea de Apel Galati a respins recursurile declarate de pârâtii C.L. Si C.L.C., ca fiind nefondate.

Pentru a hotarî astfel, a retinut urmatoarele :

Motivul de recurs comun celor doua cai de atac, referitor la gresita solutionare a exceptiei autoritatii de lucru judecat, este nefondat.

Astfel, în mod corect a retinut judecatorul sindic ca, pentru a fi incidenta exceptia autoritatii de lucru judecat, în conditiile art. 1201 Cod civil, este necesar ca între cele doua actiuni sa existe tripla identitate: de obiect, cauza si parti, acestea din urma sa fi avut aceeasi calitate.

În primul rând, între cele doua cauze nu exista identitate de obiect, întrucât, prin cererea initiala, formulata de lichidatorul judiciar la data de 24.08.2004 (si modificata la data de 25.11.2005), lichidatorul judiciar nu a solicitat decât anularea contractului din 18.05.2001 si a contractului autentificat sub nr. 1822/25.05.2001, acte de vânzare-cumparare intervenite între debitoarea S.C. I. S.A. (în calitate de vânzator) si C.L. (în calitate de cumparator). Cum nu s-a solicitat si anularea celor doua acte de vânzare-cumparare subsecvente, încheiate de subdobânditori, este evident ca nu exista identitate de obiect.

De asemenea, în mod corect a retinut judecatorul sindic ca nu exista nici identitate de parti, de vreme ce S.C. N. S.R.L. nu a figurat ca parte în primul litigiu judiciar. Contrar celor sustinute prin motivele de recurs, la judecata primei cereri, aceasta societate nu a fost citata nu din omisiune, ci datorita faptului ca nu era parte în raportul juridic dedus judecatii, respectiv nu a fost parte în contractul de vânzare-cumparare a carui anulare s-a solicitat. Conventia a carei anulare s-a solicitat prin prima cerere de chemare în judecata, a fost încheiata între debitoarea S.C. I. S.A. si pârâtii C.L. si C.M.

Desi, fata de cele mai sus aratate, nu se impune analizarea criticii formulate de recurentul C.L., potrivit careia, pentru existenta autoritatii de lucru judecat, nu este necesara solutionarea pe fond a primei cauze, facem urmatoarele precizari:

De principiu, daca într-o prima cerere de chemare în judecata au fost formulate mai multe capete de cerere, dar instanta a omis sa se pronunte cu privire la unele dintre acestea, capetele de cerere ramase nesolutionate vor putea fi reiterate într-un al doilea proces, neexistând identitate de obiect. Deci, puterea de lucru judecat se limiteaza numai la acele puncte litigioase care au format obiectul pricinii si care au fost rezolvate prin dispozitivul hotarârii.

Judecatorul sindic a rezolvat în mod corect exceptia tardivitatii actiunii. Astfel, termenul prev. de art. 62 din Legea nr. 64/1995 republicata (text de lege preluat prin art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006) se aplica actiunilor lichidatorului care au ca obiect transferurile patrimoniale frauduloase efectuate de debitor, întrucât textul de lege face trimitere la actiunile prev. de art. 60 sau 61 din lege (respectiv, prevazute de art. 79 si 80 din noul act normativ – Legea nr. 85/2006).

Or, prezenta actiune are ca obiect anularea actelor de înstrainare subsecvente actului initial, încheiat de debitoare, intervenite între tertii dobândiori C.L. si C.M., pe de o parte, si subdobânditorul C.L.C. (primul contract) si între C.L.C. si subdobânditoarea S.C. N. S.R.L. (al doilea contract). Prin urmare, sunt actiuni întemeiate pe prevederile art. 65 din Legea nr. 64/1995 republicata (actual art. 84 alin. 1 din Legea nr. 85/2006), nefiind aplicabil termenul de prescriptie de 18 luni de la data deschiderii procedurii.

De altfel, nu s-ar putea accepta, ca data de plecare a termenului de prescriptie a actiunii în anulare, data deschiderii procedurii (în speta, 5.12.2003), în conditiile în care unul din contracte a fost încheiat în cursul procedurii insolventei, respectiv la data de 11.05.2004. Cu alte cuvinte, termenul de prescriptie pentru promovarea actiunii în anulare act nu ar putea sa curga de la o data anterioara perfectarii actului în discutie.

Cât priveste gresita respingere a exceptiei inadmisibilitatii actiunii, constata, în primul rând, ca temeiurile invocate în sustinerea acestei exceptii nu reprezinta un veritabil fine de neprimire a cererii, ci aparari de fond.

Concret, pârâtii s-au aparat, invocând ca nu ar fi îndeplinite conditiile cumulative prev. de art. 65 din Legea nr. 64/1995 republicata, respectiv ca nu s-ar fi facut dovada neplatii valorii corespunzatoare a bunului, precum si dovada ca pârâtii cunosteau sau ar fi trebuit sa cunoasca ca transferul initial este susceptibil de a fi anulat (conditii preluate de art. 84 alin. 1 din Legea nr. 85/2006).

Pe baza unei analize judicioase a materialului probator administrat în cauza, în mod corect a retinut judecatorul sindic ca sunt îndeplinite conditiile susaratate pentru a putea dispune anularea celor doua contracte de vânzare-cumparare.

Astfel, în ce priveste neplata valorii corespunzatoare a bunului, rezulta chiar din cuprinsul contractului autentificat sub nr. 1682/24.04.2002, ca la data perfectarii acestuia, din pretul stipulat, de 326.861.979 lei, pârâtul C.L. nu achitase decât suma de 39.962.999 lei, diferenta datorata catre titularul privilegiului de pret (S.C. I. S.A.) urmând a fi achitata de pârâtul C.L.

Desi se pretinde ca acest din urma pârât ar fi achitat pretul, întrucât, la data celei de-a doua înstrainari succesive, era radiat privilegiul de pret, acest fapt nu a fost dovedit. Atâta vreme cât în evidentele contabile ale debitoarei S.C. I. S.A. nu exista înregistrarea acestei operatiuni, plata pretului, iar pârâtii s-au marginit doar sa afirme ca au platit pretul fara sa produca vreo dovada, este evident îndeplinita conditia prevazuta de lege (nu s-a platit valoarea corespunzatoare a bunului).

Cât priveste cea de-a doua conditie, a relei credinte a subdobânditorilor (au cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca ca transferul initial este susceptibil a fi anulat), corect a retinut instanta de fond ca sunt incidente disp. art. 84 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. Astfel, pârâtul C.L. este fiul administratorului societatii debitoare, C.C. iar acesta din urma este si administrator al pârâtei S.C. N. S.R.L.

În ce priveste reaua credinta a pârâtilor C.L. si C.M., constata ca s-a retinut cu putere de lucru judecat, prin sentinta nr. 183/2006 a Tribunalului Galati, ca acestia au fost complici la frauda debitoarei si au actionat în scopul sustragerii bunurilor de la urmarirea acestora de catre debitori.

Cât priveste gresita invocare, în hotarârea recurata, a prevederilor Legii nr. 64/1995, republicata, constata ca actele de vânzare-cumparare au fost încheiate sub imperiul legii vechi, iar actiunea a fost promovata sub imperiul legii noi (Legea nr. 85/2006). Însa, în speta, nu a fost nevoie de rezolvarea vreunui conflict de legi în timp, întrucât normele legale incidente spetei, din legea veche, au fost preluate, fara modificari, prin noua lege a insolventei (Legea nr. 85/2006).

Fata de considerentele ce preced, potrivit art. 312 alin. 1 raportat la art. 3041 C.pr.civ., a respins cele doua recursuri, ca nefondate.