Tichete de călătorie simple cu reducere de 50% conform Legii nr. 147/2000. Acordarea acestor tichete şi pensionarilor care beneficiază de pensie de serviciu.

Dosar Nr. 727 (11.06.2009)

Tichete de calatorie simple cu reducere de 50% conform Legii nr. 147/2000. Acordarea acestor tichete si pensionarilor care beneficiaza de pensie de serviciu.

Persoana care este beneficiara unei pensii de serviciu nu este exclusa de la beneficiul dreptului la 6 calatorii gratuite prevazut de Legea nr. 147/2004, atâta vreme cât aceasta lege prevede expres acordarea acestui beneficiu si în favoarea pensionarilor din alte sisteme proprii de asigurarii, singura excludere fiind de a nu beneficia de acest drept în baza unei legi speciale.

Sectia conflicte de munca si asigurari sociale – Decizia civila nr. 727/11 iunie 2009

Prin actiunea de asigurari sociale înregistrata la Tribunalul Hunedoara sub nr. 5848/97/2008, reclamanta AR a chemat în judecata CJP Hunedoara si CNPAS Bucuresti si a solicitat obligarea pârâtelor la remiterea catre reclamanta a taloanelor de calatorie simple, cu reducerea de 50 % pe anul 2008 conform cu Legea nr. 147/2000.

În motivarea actiunii reclamanta a aratat ca potrivit Legii nr. 147/2000 trebuia sa-i fie remise pâna cel mai târziu în luna decembrie 2007 cele 6 taloane speciale pentru calatorii simple cu reducere de 50 % din tariful stabilit pentru calatoriile cu trenul de persoane la clasa a II-a, însa solicitarea sa a fost respinsa fara temei legal, doar cu motivatia ca nu beneficiaza de pensie din sistemul asigurarilor sociale de stat ci de pensie de serviciu , în temeiul Legii nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti, modificata si completata.

Prin întâmpinare, pârâta CNPAS Bucuresti a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea actiunii reclamantei, reclamanta neavând calitatea de pensionar din sistemul public de pensii si astfel nu poate beneficia de facilitatile prevazute de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 147/2000.

CJP Hunedoara a solicitat respingerea actiunii motivat de faptul ca reclamanta fiind beneficiara pensie de serviciu în temeiul Legii nr. 567/2004 nu are calitatea de pensionar în sistemul public de pensie si astfel nu poate beneficia de taloanele de calatorie acordate de Legea nr. 147/2000.

Prin sentinta civila nr. 1646/LM/02.12.2008 pronuntata de Tribunalul Hunedoara sub dosar nr. 5848/97/2008 s-a admis actiunea de asigurari sociale formulata de reclamanta ARE împotriva pârâtelor si în consecinta:

Au fost obligate pârâtele sa remita reclamantei taloanele de calatorie simple cu reducere de 50% pe anul 2008, potrivit art.1 din Legea nr. 147/2000.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre prima instanta a retinut cu referire la probele dosarului si dispozitiile legale incidente ca, cu toate ca reclamanta este beneficiara unei pensii de serviciu, acest lucru nu este de natura sa o excluda din categoria pensionarilor care beneficiaza anual de un total de 6 calatorii simple cu reducere de 50%, atât timp cât art. 1 din Legea nr.147/2000 face referire si la pensionarii din alte sisteme de asigurari sociale.

Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a C.N.P.A.S. a fost respinsa în temeiul art. 6 alin.1 si art. 12 alin.1 din H.G. nr. 2403/2004.

Împotriva acestei sentinte au declarat recurs, în termenul legal, pârâtele solicitând admiterea recursului, modificarea sentintei atacate în sensul respingerii actiunii formulate.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta CJP Hunedoara arata ca sentinta instantei de fond este nelegala si netemeinica, deoarece pentru a beneficia de taloanele de calatorie prevazute de lege, persoana în cauza trebuie sa aiba calitatea de pensionar din sistemul public de pensii, respectiv sa aiba stabilita printr-o decizie, una din categoriile de pensii reglementate prin legea pensiilor sistemului public-art.40 din Legea nr.19/2000; or în cazul de fata reclamanta nu are aceasta calitate, ea fiind beneficiara unei pensii de serviciu potrivit Legii nr.567/2004. În drept s-au invocat dispozitiile art.304, 312 Cod pr.civila.

Pârâta CNPAS Bucuresti a solicitat a se constata netemeinicia sentintei atacate, admiterea recursului sau, modificarea hotarârii si, pe fond, respingerea actiunii ca neîntemeiata si, pe exceptie, ca fiind îndreptata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

Pe exceptie a invocat aplicarea eronata a dispozitiilor art.6 alin.1 din H.G. nr.2403/2004 si a O.U.G. nr.71/2004, sustinând ca instanta si-a depasit atributiile puterii judecatoresti, adaugând la lege prin aceea ca a inclus-o pe reclamanta în categoria pensionarilor din sistemul public.

Mai arata ca CNPAS gestioneaza sistemul de pensii la nivel national si nu individual, neavând atributiuni în stabilirea si plata drepturilor individuale de pensie.

Pe fond, reiterând dispozitiile art.1 alin.1 din Legea nr.147/2000, sustine ca reclamanta beneficiind de pensie deserviciu în baza Legii nr.567/2004 modificata prin O.G. nr.100/2007, nu beneficiaza de facilitatile prevazute de lege.

CURTEA, analizând sentinta atacata prin prisma criticilor formulate cât si din oficiu conform cerintelor art. 304 indice 1 Cod procedura civila, în limitele statuate de art. 306 alin. 2 Cod procedura civila, a constatat ca recursurile pârâtelor sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 147 din 26 iulie 2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern (1) Pensionarii din sistemul public de pensii, precum si pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurari sociale beneficiaza anual de un total de 6 calatorii simple cu reducere de 50% din tariful stabilit pentru calatoriile pe calea ferata cu trenuri de persoane ori accelerate fara regim de rezervare clasa a II-a, cu mijloace auto sau cu navele de calatori clasa a II-a, la transportul intern în comun, între localitati….

(3) De facilitatea prevazuta la alin. (1) nu beneficiaza pensionarii care au dreptul la calatorii gratuite, stabilite în baza altor prevederi legale.

În acelasi sens sunt si Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr.147/2000 - art. 1, Normele metodologice ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative venind în aplicarea legii si nu în interpretarea sau completarea acesteia.

În speta, intimata reclamanta este beneficiara unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe lânga acestea, conform deciziei nr. 202719/09.07.2008.

Legea speciala de pensionare nr.567/2004, nu cuprinde dispozitii vizând dreptul la calatorii gratuite. Asa fiind, în mod corect prima instanta, a retinut incidenta în cazul reclamantei a prevederilor alin. 3 al art. 1 din Legea nr. 146/2007. Faptul ca reclamanta este beneficiara unei pensii de serviciu nu o exclude de la beneficiul dreptului la 6 calatorii gratuite prevazut de Legea nr. 147/2004, atâta vreme cât aceasta lege prevede expres acordarea acestui beneficiu si în favoarea pensionarilor din alte sisteme proprii de asigurarii, singura excludere fiind de a nu beneficia de acest drept în baza unei legi speciale ( ceea ce nu este cazul intimatei).

În ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata din nou si prin intermediul motivelor de recurs de catre pârâta CNPAS, este a se retine ca aceasta a fost corect solutionata de instanta de fond si aceasta nu pentru ca s-ar nega faptul ca recurenta nu are atributii în privinta stabilirii si platii drepturilor individuale de pensie, ci datorita faptului ca, fata de obiectul pricinii dedusa judecatii – acordarea taloanelor de calatorie simple cu reducere 50% - în speta devin incidente dispozitiile art.6 alin.1 si 12 alin.1din H.G. nr.2403/2004 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.147/2000, care instituie obligatia CNPAS Bucuresti de a asigura transmiterea taloanelor speciale la fiecare pensionar beneficiar al acestora, în parte.