Verificarea creantelor. Drepturi izvorâte din contract de munca. Detasare.
Detasarea constituie o modificare a contractului de munca prin cesiunea lui temporara, în sensul ca pentru o anumita perioada de timp, persoana încadrata presteaza munca si este retribuita la alta unitate decât cea cu care a încheiat initial contractul. Raporturile de munca încheiate anterior detasarii se suspenda.
În situatia detasarii personalului navigant la terte societati de navigatie, raspunderea pentru plata drepturilor banesti restante revine acestor societati, iar nu debitorului în faliment, cu care membrii de echipaj aveau încheiate contractele de munca initiale.
Creditorii HE, UL, MF si LM au fost înscrisi pe tabelul preliminar al obligatiilor debitoarei CNM NAVROM S.A. – în faliment, cu sume reprezentând drepturi banesti izvorâte din contracte de ambarcare.
Creantele au fost contestate de S.C. PricewaterhouseCoopers Management Consultants S.R.L. – lichidator desemnat în cauza, apreciindu-se ca persoanele fizice nu au calitate de creditor fata de aceasta companie de navigatie.
Contestatia este întemeiata.
Sumele declarate de fiecare dintre salariati reprezinta drepturi banesti aferente perioadei în care au fost detasati de la CNM NAVROM S.A. la S.C. ROLLISHIP S.A., pe nave apartinând acestei din urma societati.
Detasarea constituie o modificare a contractului de munca prin cesiunea lui temporara, în sensul ca pentru o anumita perioada de timp, persoana încadrata presteaza munca si este retribuita la alta unitate decât cea cu care a încheiat initial contractul. Raporturile de munca încheiate anterior detasarii se suspenda.
În aceste conditii, raspunderea pentru plata drepturilor banesti restante revine S.C. ROLLISHIP S.A.
S-a invocat de catre creditorii-persoane fizice faptul ca CNM NAVROM S.A. este actionar al S.C. ROLLISHIP S.A.
Raspunderea pentru nerespectarea obligatiilor societatii revine, însa, numai societatii – ca persoana juridica, cu patrimoniu distinct de cel al asociatilor, iar nu direct asociatilor acesteia.
Nu se poate concepe o partajare a raspunderii societatii între asociati, cu atât mai putin o raspundere solidara a societatii pe actiuni cu actionarii sai, fata de creditorii sociali.
Constatând ca CNM NAVROM S.A. nu poate raspunde pentru aceste drepturi banesti neachitate, contestatia urmeaza a fi admisa.
(sentinta civila nr. 681 COM/ 06.03.2000, irevocabila prin nerecurare)