R**** I****
CondamnatAdmite propunerea făcută de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Baia Mare privind pe condamnatul R**** I****, fiul Marcel şi Leontina, născut la data de 24.09.1989, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 2 ( doi ) ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2664/08 a Judecătoriei Baia Mare şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 2653/08 emis de Judecătoria Baia Mare şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în Baia Mare , str. Melodiei nr. 4/26. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către dna avocat Lupşe Marinela. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 08.01.2009.