Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 285 din 21.03.2017


Dosar nr. 10/267/2017 Nr. Operator 3923

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA NOVACI

JUDEŢUL GORJ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 285

Şedinţa publică din data de 21.03.2017

Instanţa constituită din:

Preşedinte:

Grefier:

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravenţională, privind pe petentul XX în contradictoriu cu intimata XX.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 14.03.2017, fiind cuprinse în încheierea de şedinţă pronunţată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 21.03.2017, când,

 

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Novaci la data de 05.01.2017 sub nr. 10/267/2017, petentul xx  a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea procesului-verbal de contravenţie seria R16 nr. xx/06.12.2016, încheiat de către CNADNR S.A și exonerarea de la plata amenzii contravenționale.

În motivarea plângerii contravenţionale, petentul a învederat instanţei că autovehiculul Ford Tranzit cu nr. de înmatriculare xx nu mai este proprietatea sa din data de 05.08.2015, fiind înstrăinat numitului xx prin contract de vânzare-cumpărare.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept.

În dovedirea susținerilor sale, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a anexat în copie certificată pentru conformitate cu originalul: proces-verbal de contravenţie seria R16 nr. xx/06.12.2016 contract de vânzare-cumpărare, adeverință , cărți de identitate .

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei (f.15).

Intimata a depus întâmpinare la data de 06.02.2017, prin care a solicitat respingerea plângerii şi menţinerea procesului-verbal contestat ca temeinic și legal întocmit.

În motivarea întâmpinării, a arătat în esență, procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de art. 16 și 19 din O.G 2/2001. A susţinut că respectivul contract de vânzare-cumpărare încheiat între petent şi cocontractant produce efecte doar faţă de părţile care l-au încheiat, neputând fi opus terţilor. Acest act are valoarea unui act sub semnătură privată, data acestuia nu este opozabila terţilor.

Orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terţilor după transcrierea dreptului de proprietate în evidenţele serviciului public comunitar regim mise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent.

Atâta timp cât petentul figurează ca şi proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât şi evidenţele serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculări, nicio altă persoană fiind menţionată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic îtravenţional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din O.G. 15/2002, şi acesteia îi revine obligaţia i face dovada valabilităţii rovinietei.

Referitor la condiţiile legale ce trebuie indeplinite pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra ui autovehicul, sunt incidente prevederile Ordinului Ministrului de Interne nr. 1501/2006, ale H.G. nr. (0/1992, ale O.U.G. nr. 195/2002, ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală.

Astfel, conform art. 24 alin.2 lit.d din Ordinul 1501/2006 privind procedura inmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor: proprietarii de vehicule inmatriculate sau inregistrate sunt obligaţi să solicite radierea din circulaţie in termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului inregistrat in proprietatea altei persoane".

Art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că "in cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se inscriu in evidenţele autorităţilor competente simultan cu menţionarea incetării calităţii de titular al inmatriculării a fostului proprietar".

În drept, intimata a invocat dispoziţiile O.G nr. 15/2002, O.G nr. 2/2001 și O.G nr. 8/2010.

În dovedirea susținerilor sale, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a anexat în copie certificată pentru conformitate cu originalul: planșă foto (f.22), autorizație de control (f.21).

Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenţie seria R16 nr. 0671371/06.12.2016 s-a reţinut în sarcina petentului xx fapta prevăzută de dispoz. art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, dispoziţii ce se referă la fapta posesorilor de autovehicule sau a conducătorilor acestora care utilizează infrastructura de transport rutier din România fără a deţine rovinieta valabilă.

Astfel, în cuprinsul actului de constatare s-a reţinut că  vehiculul categoria B, cu nr. de înmatriculare xx aparținând d-lui xx, a circulat la data de 07.07.2016, ora 18.17, pe DN 13 km 145+750m , Balauseri, jud. MS, fără a deține rovinietă valabilă.

Prin acest proces-verbal, în temeiul art. 8 alin. (32) din O.G 15/2002, s-a dispus aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de 750 lei, sancţiune ce se încadrează în limitele prevăzute de lege.

Verificând sub aspectul legalităţii procesul-verbal contestat, instanţa constată că acesta cuprinde toate elementele prevăzute, sub sancţiunea nulităţii absolute, de art. 17 din O.G 2/2001, fiind legal întocmit.

În acest sens, se reține că procesul verbal contestat cuprinde mențiunile necesare privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator, nefiind incident vreunul din cazurile de nulitate pe motive de formă.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că potrivit dispoz. art. 7 din O.G. nr. 15/2002, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare şi a deţinerii rovinietei valabile, precum şi a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar termenul de utilizator este definit ca persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în Romania, potrivit art. 1 alin. 1 lit. b din aceeaşi ordonanţă.

Prin urmare, în cazul neachitării tarifului de utilizare a drumurilor publice, legea prevede sancționarea proprietarului sau a celui ce poate folosi vehiculul în caza unui drept legal, după caz.

Scopul art. 8 din O.G nr. 15/2002 este, fără dubii, acela de a sancționa persoana responsabilă pentru fapta de a circula cu un autovehicul fără a deține rovinietă valabilă.

În prezenta cauză, potrivit contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit din 05.08.2015 (f.6), petentul a vândut vehiculul marca Ford Transit, având nr. de înmatriculare xx, către numitul xx.

 Acest autoturism a fost scos din evidențele fiscale la data de 05.08.2015, astfel cum rezultă din adresa nr. 14/03.01.2017, emisă de Primăria Orașului xx(f.7).

Prin urmare, la data săvârșirii contravenției, respectiv 07.07.2016, petentul nu mai avea nici calitatea de proprietar al vehiculului cu nr. de înmatriculare xx, deoarece operase transmiterea dreptului de proprietate, dar nici pe cea de utilizator.

Sub acest aspect, instanța amintește și dispoz. art 1270 C.Civ., potrivit cărora contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Astfel, realizarea acordului de voințe între părțile contractante este suficientă pentru transmiterea dreptului de proprietate.

În ceea ce privește obligația petentului de a proceda la radierea vehiculului după înstrăinare, în art. 11 alin. (4) din O.G nr. 195/2002 se prevede că în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se inscriu in evidentele autoritatilor competente simultan cu mentionarea incetarii calitatii de titular al inmatricularii a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni şi emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că obligația de a efectua formalitățile de transcriere a transmiterii dreptului incumbă noului proprietar, iar nu celui ce a transmis dreptul de proprietate, în speță, petentului.

Pentru a fi antrenată răspunderea contravențională, este necesară existența unui comportament ilicit, care să aparțină contravenientului. Astfel, în măsura în care acțiunea sau inacțiunea sancționabilă nu îi aparține, este exclusă răspunderea sa.

Nu în ultimul rând, inopozabilitatea înstrăinării, ce a fost invocată de intimată este o noțiune de drept civil, iar materia dreptului contravențional reglementează sancțiuni aplicate subiecților de drept pentru fapte ilicite cu scopul prevenirii comiterii unor noi fapte ilicite, răspunderea contravențională apropiindu-se mai mult de răspunderea penală, astfel că dreptul contravențional se completează cu dispozițiile dreptului penal. Așadar, nu se poate face analogie între opozabilitatea din materie civilă și cea din materie contravențională.

De asemenea, instanța reține că singura verificare pe care o face intimata este să consulte o bază de date, fără a efectua și alte demersuri pentru a identifica utilizatorul sau proprietarul autoturismului, împrejurare de fapt ce reprezintă o deficiență a intimatei ce nu poate fi imputată petentului.

Mai mult decât atât, potrivit dispoz. art. 1 din O.G nr. 2/2001, constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Astfel, instanța constată că, din punct de vedere al elementelor constitutive, contravenției îi lipsește elementul subiectiv, respectiv vinovăția, în oricare dintre formele sale, în sensul că nu petentul a circulat cu autovehiculul în discuţie la data săvârşirii faptei şi, pe de altă parte, aceasta nu mai avea nici un control asupra efectuării modificărilor în certificatul de înmatriculare, fiind de notorietate că la vânzarea autovehiculelor, vânzătorul remite în original cumpărătorului, toate actele autovehiculului, în vederea înmatriculării ulterioare.

Așa cum s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin mai multe decizii (Decizia nr. 670/2009, Decizia nr. 506/2010), nu se poate aplica o sancțiune contravențională în lipsa vinovăției.

Față de cele de mai sus, instanța, în temeiul dispoz. art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, va admite plângerea contravenţională şi pe cale de consecinţă, va anula procesul-verbal de contravenţie seria R16 nr. 0671371/06.12.2016, ca netemeinic întocmit.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța va lua act că acestea nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite plângerea formulată de petentul xx, cu domiciliul în oraș xx, str. xx nr. xx, jud xx, în contradictoriu cu intimata xx, cu sediul în xx, str. xx nr. xx, sector xx.

 Anulează procesul-verbal de contravenţie seria R16 nr. 0671371/06.12.2016, ca netemeinic întocmit.

Exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 750 lei.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

 Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Novaci.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.03.2017 

PREŞEDINTE GREFIER

xx xx

Domenii speta