Insolvență. Contestație împotriva tabelului preliminar de creanțe.

Limitele analizei, prin raportare la invocarea caracterul garantat al creanței, de către creditor - organul fiscal. Neincidența dispoziției art. 103 din Legea nr. 85/2014 cu privire la soluționarea unei contestații împotriva tabelului preliminar de creanțe.

- Legea nr. 85/2014, art. 5 pct. 15, art. 103, art. 111 alin. 1

- Codul civil, art. 2347

Deși creditorul nu a anexat la declaraţia de creanţă şi un extras de carte funciară din care să rezulte că măsura sechestrului asigurător a fost înscrisă în registrul de publicitate imobiliară, a ataşat, totuși, la contestaţie, un extras de carte funciară din cuprinsul căruia rezultă că prin încheierea de carte funciară s-a dispus întabularea dreptului de ipotecă al organului fiscal asupra imobilului, în baza procesului verbal de sechestru asigurător (pentru un anumit cuantum). Așadar, prin raportare la art. 2347 Cod civil (la care face trimitere art. 5 pct. 15 din Legea nr. 85/2014), a fost îndeplinită condiţia de publicitate a garanţiei, ipoteca fiind înscrisă în cartea funciară.

Însă, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 103 din Legea nr. 85/2014 pentru simplul fapt că judecătorul sindic a fost sesizat cu o contestaţie formulată împotriva tabelului preliminar de creanțe, or, art. 103 reglementează înscrierea creanţelor beneficiare ale unei cauze de preferinţă în tabelul definitiv de obligaţii. Prin urmare, referirea practicianului în insolvenţă la valoarea imobilului nu are relevanţă la acest moment procedural, evaluarea imobilului fiind o chestiune ulterioară întocmirii tabelului preliminar.

Prin sentinţa nr. 1801/11 noiembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosar nr. 534/96/2015/a1 s-a respins contestaţia formulată de creditorul ANAF-DGRFP Braşov, AJFP Harghita, împotriva măsurii de respingere a înscrierii creanţei în cuantum de 63.581 lei în tabelul preliminar al creanţelor la categoria creanţe garantate privind debitorul SC M. 2000 SRL Miercurea Ciuc, dispusă de administratorul judiciar S. MUREŞ INSOLVENCY SPRL Târgu Mureş, ca neîntemeiată; s-a admis contestaţia formulată de creditorul SC I. C. SA Bucureşti, împotriva măsurii de respingere a înscrierii creanţei de 226.064,93 lei în tabelul preliminar al creanţelor privind debitorul SC M. 2000 SRL Miercurea Ciuc, dispusă de administratorul judiciar S. MUREŞ INSOLVENCY SPRL Târgu Mureş, şi a dispus ca administratorul judiciar să includă în tabelul preliminar rectificat al creanţelor, pe lângă suma de 17.942,25 lei, şi diferenţa până la suma de 226.064,93 lei; s-a respins cererea formulată de creditorul SC I. C. SA Bucureşti privind amendarea administratorului judiciar S. MUREŞ INSOLVENCY SPRL Târgu Mureş, ca neîntemeiată; a fost obligat debitorul SC M. 2000 SRL Miercurea Ciuc, prin administratorul judiciar S. MUREŞ INSOLVENCY SPRL Târgu Mureş, la plata către creditorul SC I. C. SA Bucureşti a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, cu privire la contestaţia DGRFP Braşov – AJFP Harghita, judecătorul sindic a reţinut că, potrivit art. 103 din Legea nr. 85/2014, creanţele beneficiare ale unei cauze de preferinţă se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea de piaţă a garanţiei stabilită prin evaluare, dispusă de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, efectuată de un  evaluator desemnat potrivit prevederilor art. 61. În cazul în care valorificarea activelor asupra cărora poartă cauza de preferinţă se va face la un preţ mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv consolidat, diferenţa favorabilă se va face la un preţ mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv sau în tabelul definitiv consolidat, diferenţa favorabilă va reveni tot creditorului garantat, chiar dacă o parte din creanţa sa fusese înscrisă drept creanţă chirografară, până la acoperirea creanţei principale şi a accesoriilor ce se vor calcula conform actelor din care rezultă creanţa, până la data valorificării bunului. Or, a avut în vedere faptul că în extrasul CF este înscris dreptul de ipotecă în favoarea Băncii Comercială Carpatica SA cu valoarea de 150.000 USD, în baza contractului de garanţie reală imobiliară nr. 255/2008.

De asemenea, a reţinut că creanţele deţinute de creditorul SC I. C. SA sunt constatate prin titluri executorii emise în anii 2009 şi 2010, prescripţia extinctivă fiind guvernată de prevederile Decretului nr. 167/1958 în vigoare la momentele în care acestea au fost emise. A subliniat că, potrivit art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe printr-un act începător de executare, iar conform art. 17, întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie. În cazul în care prescripţia a fost întreruptă printr-un act începător de executare noua prescripţie nu începe să curgă până la îndeplinirea ultimului act de executare. Creditorul apreciază că prescripţia extinctivă a fost întreruptă pentru întreaga creanţă solicitată, iar la data deschiderii procedurii insolvenţei debitorului nu începuse să curgă o nouă prescripţie, toate executările silite fiind în curs de desfăşurare şi în niciuna dintre ele neîndeplinindu-se ultimul act de executare.

În cazul cererii de chemare în judecată efectele întreruperii se produc definitiv pe data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de admitere în fond a cererii, astfel încât între data sesizării instanţei şi data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti întreruperea prescripţiei extinctive este provizorie.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel creditoarea Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita. În motivare, a arătat că sentinţa atacată este nelegală, aceasta nefiind motivată, instanţa rezumându-se la a reţine aspectele invocate de creditoarea-apelantă şi de administratorul judiciar prin întâmpinare.

De asemenea, a arătat că sentinţa este neîntemeiată şi prin prisma faptului că nu s-a făcut referire la faptul ca apelanta a instituit ipoteca asupra imobilului în cauză şi a îndeplinit condiţiile de publicitate prevăzute de lege, fapt dovedit inclusiv prin extrasul de carte funciară.

În continuare, apelanta a reiterat aspectele prezentate în contestaţia formulată, subliniind că prin adresa nr. 13596/15.06.2012 a fost înaintat procesul verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. 13760/13.06.2012 privind pe debitoare, în vederea înscrierii în cartea funciară a sarcinilor ce grevează imobilul, fiind dispusă întabularea dreptului de ipotecă pentru datorii către bugetul de stat consolidat. Ca urmare, a subliniat că s-a îndeplinit condiţia de publicitate a garanţiei şi implicit efectul de opozabilitate a acesteia faţă de terţi, motiv pentru care a solicitat admiterea apelului.

Împotriva aceleiaşi hotărâri a formulat apel şi debitoarea MEGA 2000 S.R.L. A arătat că, raportat la starea de fapt, instituţia incidentă în speţă nu este prescripţia executării silite, aşa cum eronat a reţinut instanţa, ci instituţia perimării executării silite, subliniind  că s-au scurs mai bine de 6 luni între actele de executare efectuate în dosarele execuţionale menţionate, sens în care a redat prevederile art. 389 Cod proc.civ. (1864) şi art. 697 Cod proc.civ. (2012). A subliniat că atât înainte de deschiderea dosarului execuţional, cât şi înainte de cererea de intrare în insolvenţă formulată de creditoare la data de 20.03.2015, au trecut mai mult de 6 luni, astfel că executarea începută de creditoare s-a perimat.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea apelului.

Lichidatorul judiciar S. MUREŞ INSOLVENCY SPRL a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat admiterea apelului formulat de DGRFP Braşov – AJFP Harghita, arătând că dovada înregistrării garanţiei în sumă de 63.851 lei în registrele de publicitate (încheierea OCPI nr. 4091/29.06.2012) a fost depusă de contestator în anexă la contestaţia care formează obiectul prezentului dosar.

Asupra bunurilor ce constituie obiectul garanţiei s-a înscris ipoteca de rang I de către creditorul Banca Comercială Carpatica S.A. precum şi dreptul de ipotecă de rang II în favoarea DGFRP Braşov - AJFP Harghita în baza procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. 13760/13.06.2012.

A arătat că, faţă de prevederile art. 2.346 Cod civil, ipoteca instituită asupra imobilului este opozabil atât apelantului cât şi celorlalţi terţi.

Amintind şi prevederile art. 103 din Legea nr. 85/2014 şi făcând referire la valoarea imobilului, a solicitat admiterea apelului creditoarei.

La termenul de judecată din data de 23 februarie 2016 instanţa a reţinut că cele două apeluri sunt formulate în termen.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de apel invocate şi în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac reglementat de art. 476-478 Cod proc.civ., Curtea a apreciat că apelul formulat de debitoarea SC M. 2000 SRL este nefondat, iar apelul formulat de creditoarea DGRFP Braşov – AJFP Harghita este fondat, pentru următoarele considerente:

Relativ la apelul formulat de debitoare, Curtea a observat că singura critică formulată de această apelantă vizează instituţia care ar fi incidentă în cauză, sens în care s-a subliniat că nu ar fi incidente prevederile referitoare la excepţia prescripţiei astfel cum a apreciat instanţa de fond, ci ar fi aplicabile prevederile care reglementează excepţia perimării executării silite.

În primul rând, susţinerea intimatei I. C. SA (a se vedea concluziile scrise) în sensul că apelanta ar fi invocat un motiv nou în apel şi care, din această perspectivă, nu ar putea fi analizată, nu este fondată faţă de natura de ordine publică a excepţie perimării executării silite (invocată de apelantă ca şi apărare). Curtea a găsit necesar a sublinia faptul că dispoziţiile art. 420 alin. 3 Cod proc.civ. nu sunt incidente în cauză, textul legal amintit referindu-se la imposibilitatea de a invoca pentru prima dată în apel perimarea „cererii de chemare în judecată”, fiind de strică interpretare şi aplicare, neaplicându-se şi în situaţia invocării perimării executării silite.

Ca o consecinţă, trecând în continuare la analiza acestei apărări a apelantei, instanţa a reținut că perimarea executării silite, atât în reglementarea cuprinsă în vechiul Cod de procedură civil (art. 389 alin. 1) cât şi în cea cuprinsă în noul Cod de procedură civilă (art. 697 alin. 1) – aceste texte legale fiind incidente faţă de momentul la care au fost formulate cererile de executare silită în cele două dosare execuţionale invocate de creditoarea SC I.C. SA – este acea sancţiune de drept procesual care intervine în cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii ultimului act de executare silită. Consecinţa intervenirii perimării este desfiinţarea actelor de executare, fără ca această sancţiune să facă imposibilă o nouă executare silită în baza aceloraşi titluri executorii, prin formularea unei noi cereri – bineînţeles, dacă termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silita nu s-a împlinit. Or, în cauză, apelanta-debitoare nu a înţeles să critice soluţia pronunţată de judecătorul sindic cu privire la excepţia prescripţiei dreptului de a solicita înscrierea la masa credală, respectiv considerentele reţinute de tribunal în sensul că termenul de prescripţie ar fi fost întrerupt. De altfel, se observă că nici cu privire la excepţia perimării invocată ca apărare în apel (şi care, astfel cum s-a subliniat anterior, nu este de natură a produce consecinţele dorite de apelantă) nu a invocat şi, cu atât mai puţin, produs probe.

Pentru aceste considerente, apelul formulat de debitoarea Societatea Mega 2000 SRL este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în baza art. 480 alin. 1 Cod proc.civ.

Relativ la apelul formulat de creditoarea DGRFP Braşov – AJFP Harghita, Curtea a reținut că aceasta a solicitat prin contestaţia formulată în faţa judecătorului sindic, înscrierea creanţei sale în cuantum de 63.581 lei la categoria creanţe garantate.

În primul rând, Curtea a reținut că sentinţa atacată cuprinde motivele care au condus judecătorul sindic la pronunţarea soluţiei de respingere a contestaţiei DGRFP. Astfel, se observă că judecătorul sindic, soluţionând contestaţia amintită, şi-a argumentat soluţia pe prevederile art. 103 din Legea nr. 85/2014 şi a reţinut că în extrasul de carte funciară este întabulat dreptul de ipotecă asupra aceluiaşi imobil cu privire la care apelanta-contestatoare a arătat că s-a instituit un sechestru asigurător, în favoarea unui alt creditor, respectiv a Băncii Comercială Carpatica SA. Faptul că argumentele reţinute de prima instanţă nu sunt foarte ample nu poate conduce la concluzia nerespectării prevederilor art. 425 alin. 1 lit. b) Cod proc.civ., hotărârea atacată cuprinzând motivele de fapt şi de drept care au condus judecătorul de prim grad de jurisdicţie la pronunţarea soluţiei, motiv pentru care această critică nu poate fi primită.

Analizând în continuare celelalte criticile formulate de apelantă, Curtea a reținut că cererea apelantei de înscriere la masa credală a fost fundamentată pe existenţa unui proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile (fila 12 dosar declaraţie creanţă), în cuprinsul acestuia fiind cuprinse datele de identificare ale imobilului asupra căruia s-a aplicat măsura amintită.

Într-adevăr, creditoarea nu a anexat declaraţiei de creanţă şi un extras de carte funciară din care să rezulte că măsura sechestrului a fost înscrisă în registrul de publicitate imobiliară. Însă, se observă că creditoarea a ataşat la contestaţia formulată un extras de carte funciară  (filele 6-7 dosar 534/96/2015/a1), din cuprinsul acestuia rezultând că prin încheierea CF nr. 4091/21 iunie 2012 s-a întabulat în cartea funciară dreptul de ipotecă asupra imobilului, în baza procesului-verbal de sechestru asigurător, pentru suma de 63.851 lei, sub C-3.

Potrivit art. 5 pct. 15 din Legea nr.85/2014, creanţele care beneficiază de o cauză de preferinţă sunt acele creanţe care sunt însoţite de un privilegiu şi/sau de un drept de ipotecă şi/sau de drepturi asimilate ipotecii, potrivit art. 2.347 din Codul civil, şi/sau de un drept de gaj asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terţ garant faţă de persoanele beneficiare ale cauzelor de preferinţă.

Iar dispoziţiile art. 2.347 Cod civil (text legal la care face trimitere art. 5 pct. 15 din Legea nr. 85/2014), instituie condiţia înscrierii creanţei garantate în registrele de publicitate pentru ca aceasta să devină opozabilă terţilor.

În cauză, a fost îndeplinită condiţia de publicitate a garanţiei, ipoteca fiind înscrisă în cartea funciară.

Trecând mai departe la analiza îndreptăţirii apelantei la înscrierea creanţei sale la categoria creanţe garantate, Curtea a observat că, judecătorul sindic, respingând contestaţia apelantei, a avut în vedere prevederile art. 103 din Legea nr. 85/2014 şi a reţinut că, faţă de valoarea ipotecii care a fost înscrisă în cartea funciară în favoarea Băncii Comercială Carpatica SA (cea de 150.000 USD), se impune respingerea contestaţiei.

Însă în cauză nu sunt incidente prevederile art. 103 din Legea nr. 85/2014 pentru simplul fapt că instanţa de fond a fost sesizată cu o contestaţie formulată împotriva tabelului preliminar de obligaţii al debitoarei. Or, art. 103 din legea nr. 85/2014 reglementează înscrierea creanţelor beneficiare ale unei cauze de preferinţă în tabelul definitiv de obligaţii.

Ca o consecinţă a acestor aspecte, referirea practicianului în insolvenţă la valoarea imobilului (a se vedea în acest sens întâmpinarea depusă la filele 21-22 dosar apel) nu are relevanţă la acest moment, evaluarea imobilului fiind o chestiune ulterioară întocmirii tabelului preliminar, astfel cum rezultă din art. 111 alin. 1, coroborat cu art. 103 din Legea nr. 85/2014.

Cu alte cuvinte, în cadrul prezentei contestaţii la tabelul preliminar ceea ce se impune a se verifica este în ce măsură contestatoarea-apelantă face dovada că creanţa pe care a invocă este una garantată, iar această garanţie să fie înscrisă în registrul de publicitate pentru opozabilitate faţă de terţi, dovadă care a fost produsă.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că în mod greşit judecătorul sindic a apreciat că creanţa apelantei nu poate fi înscrisă la categoria creanţe garantate, sens în care, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, a admis apelul formulat de creditoarea DGRFP BRAŞOV-AJFP HARGHITA şi, în consecinţă, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a admis contestaţia formulată de creditoarea DGRFP BRAŞOV-AJFP HARGHITA împotriva tabelului preliminar cuprinzând obligaţiile debitoarei Societatea M. 2000 SRL şi a dispus înscrierea în acest tabel de obligaţii, a creanţei în cuantum de 63.581 lei în favoarea creditoarei, la categoria creanţe garantate. Totodată, a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Domenii speta

Spete similare