Evacuare

Sentinţă civilă 813 din 05.10.2017


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil la data de 20.06.2017, sub nr……/259/2017, repartizată în mod aleatoriu prezentului complet (civil C3), reclamanta CF, în contradictoriu cu pârâţii C.S.A. şi A. G. M., a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, evacuarea pârâţilor din imobilul proprietatea sa, situat la adresa din Mizil, str. ….nr….., bl…., sc…, et…, ap…., jud. Prahova, urmând să fie obligaţi la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face cu judecarea acestui proces.

În motivarea în drept a cererii reclamanta a arătat că pârâtul îi este rudă, respectiv fiul său, iar numita AGM, concubina acestuia şi neavând unde locui, le-a permis să locuiască în imobilul proprietatea reclamantei, un imobil apartament, până când îşi vor găsi o locuinţă pe care să şi-o poată achiziţiona. Cu toate că aceştia au posibilitatea să se mute în altă parte, aceştia au refuzat şi continuă să refuze să părăsească imobilul său.

A mai arătat reclamanta că această îngăduinţă, toleranţă faţă de pârâţi, de a locui o perioadă în imobilul proprietatea sa, nu generează pentru aceştia niciun drept propriu de folosinţă în lipsa existenţei unui contract de închiriere. În acest caz, pârâţii având calitatea de toleraţi, pot fi evacuaţi, dacă reclamanta nu înţelege să le mai acorde ospitalitate, respectiv să mai locuiască în imobilul proprietatea sa.

Mai mult decât atât, ceea ce a determinat-o în ultimă instanţă să formuleze această acţiune pe rolul instanţei judecătoreşti, este faptul că pârâtul C.S. Adrian, manifestă o atitudine extrem de agresivă atât fizic cât şi verbal, ameninţând-o cu acte de violenţe, îndreptate împotriva sa, folosind un limbaj extrem de obscen . Fiecare acces de violenţă fizică se finalizează prin intervenţia organelor de poliţie, motiv pentru care a formulat şi plângeri penale, agresorul urmând a fi cercetat. Pârâtul a devenit extrem de agresiv, lovind-o, ameninţând-o cu moartea. Episoadele de violenţă se petrec oriunde, atât pe stradă cât şi în locuinţa bun propriu a reclamantei, din Mizil, str…… nr…., bl…., sc…., et…, ap…, jud Prahova.

În continuare reclamanta a  arătat că cei doi pârâţi provoacă scandaluri la care au asistat toţi vecinii săi. În urma acestor scandaluri, reclamanta a mers la poliţie unde a depus o plângere, care se află în curs de cercetări.

Reclamanta  a învederat instanţei că pârâta AGM, locuieşte în imobilul său, fără forme legale, nu îi permite să aibă acces la bucătărie, la utilităţi, nu are voie să locuiască decât în dormitorul apartamentului. Nu poate face pomenirile soţului său care a decedat acum câteva luni, nu are voie să-şi pregătească mâncare, nu-şi poate face un ceai, etc.

De asemenea, reclamanta a arătat că cei doi pârâţi i-au aruncat bunurile electrocasnice, au distrus uşile apartamentului, au ruinat munca de o viaţă a reclamantei şi a defunctului său soţ, de peste 32 de ani.

Reclamanta a solicitat instanţei să reţină că urgenţa impune obligarea pârâţilor la a părăsi imobilul, pentru că o ameninţă, locuind cu teamă în apartamentul proprietatea sa.

În drept, s-au invocat disp.art.581 Cod proc.civilă şi disp. art. 61 din Legea 114/1996.

În dovedirea prezentei reclamanta a  înţeles să se folosească de toate mijloacele de probă admise de lege, respectiv proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâţilor, care urmează să fie citaţi cu această menţiune şi proba testimonială cu doi martori, F.S, şi P. G.,

În susţinera cererii reclamanta a depus certificatele medico – legal nr.327/23.03.2017, nr.192/20.02.2017 şi cartea de identitate.

Pârâtul C.A.S. a formulat întâmpinare prin care a arătat că locuieşte încă din anul 1983 în imobilul din Mizil, str. … nr…, bl…., sc…., et…., ap…., jud Prahova, ce a aparţinut tatălui său şi mamei sale (reclamanta din prezenta cauză) în coproprietate. În urma decesului tatălui său, în calitate de moştenitor legal şi unic fiu, are drept de folosinţă asupra apartamentului.

A mai arătat pârâtul C.A.S. că reclamanta încearcă să inducă în eroare instanţa afirmând că apartamentul îi aparţine în totalitate, că pârâţii au o atitudine agresivă şi că fac scandal. A menţionat pârâtul C.A.S. că aceleaşi susţineri au fost făcute de reclamantă şi în dosarul  având ca obiect „ordin de protecţie”, aflat pe rolul Judecătoriei Mizil, în care s-a pronunţat o soluţie de respingere a cererii.

A apreciat pârâtul C.A.S. că prezenta cerere de evacuare pe calea ordonanţei preşedinţiale nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi anume:urgenţa, caracterul vremelnic şi neprejudecarea fondului şi pe cale de consecinţă solicită respingerea acesteia.

A mai arătat pârâtul C.A.S. că mama sa are probleme psihice, aşa cum rezultă din certificatul medical pe care îl ataşează. Nu deţine actul de proprietate al casei deoarece reclamanta nu vrea să i-l dea.

Potrivit rezoluţiei din data de 23.06.2017, instanţa, în baza art.1041 C.pr.civ., a acordat termen de judecată la data de 04.07.2017, în şedinţa publică şi a dispus citarea părţilor.

La termenul de judecată din data de 21.07.2017 reclamanta, prin apărător ales, şi-a modificat cererea de chemare în judecată, invocând ca temei de drept al cererii, art.1033 şi urm. Cod pr. civilă, art.451 Cod pr. civ., art.555 alin.1 Cod civil şi Ordinul 119/2014, cerere încuviinţată de instanţă.

 La termenul din data de 04.07.2017, instanţa a constatat că este primul termen de judecată, a comunicat cererea reclamantei, astfel cum a fost transformată pârâţilor şi după acordarea cuvântului părţilor (a reclamantei, prin apărător ales şi a pârâţilor), a constatat că este competentă să soluţioneze cauza în raport de disp. art.94 pct.1 lit.k şi 107 Cod pr.civilă, a estimat durata cercetării procesului la un termen de 3 luni.

 În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri şi interogatoriul părţilor.

 Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei, instanţa  a reţinut următoarele:

Reclamanta CF locuieşte împreună cu fiul ei, pârâtul C.S. Adrian şi nora acesteia pârâta AGM, într - un apartament situat în Mizil pe strada ….., nr. …, Bl. …, sc…., et. …ap….., jud. Prahova.

Din spusele ambelor părţi şi din factura emisă de  Premier Energy S.R.L. nr…… la data 11.05.2017 se poate trage prezumţia simplă că apartamentul situat în Mizil, str. Blajului, Bl. 21, sc. A, ap. 7, jud Prahova a aparţinut în coproprietate reclamantei şi soţului acesteia.

Soţul reclamantei a decedat în cursul anului 2017, aplicându-se astfel regulile dezbaterii succesiunii dictate de noul Cod civil.

Conform art.973 Cod civil soţul supravieţuitor care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuinţă corespunzătoare nevoilor sale beneficiază de un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moştenirii, iar art. 973 alin 4 Cod civil prevede că dreptul de abitaţie se stinge la partaj.

Astfel, faţă de prevederile de mai sus, instanţa  a reţinut că reclamanta beneficiază de un drept de abitaţie asupra apartamentului situat în Mizil, str,…., Bl. …., sc…., ap…., jud. Prahova.

Dreptul de abitaţie este un drept real opozabil erga omnes, inclusiv succesorilor de gradul I ai defunctului. Astfel, reclamanta nu poate fi împiedicată să exercite dreptul de abitaţie recunoscut de lege.

Chiar dacă pârâtul C.S. A. este successor de gradul I şi beneficiază de sezină ca urmare a decesului tatălui său, având dreptul să folosească bunurile ce fac parte din masa succesorală, acesta nu trebuie să nesocotească drepturile celorlalţi moştenitori, inclusiv dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor.

Din declaraţia martorului S.A.C. şi certificatele medico - legale depuse de reclamantă  a rezultat că există o stare conflictuală între pârât şi reclamantă, stare ce a dus la imposibilitatea exercitării dreptului de abitaţie al reclamantei.

Din declaraţiile părţilor reiese că nu s-a dezbătut succesiunea soţului reclamantei, astfel aceasta beneficiază în continuare de dreptul de abitaţie asupra imobilului, locuinţă, bun comun, în care a locuit reclamanta până la data decesului soţului său.

Faţă de considerentele expuse mai sus, instanţa a admis acţiunea formulată de reclamantă şi să dispună evacuarea pârâţilor C.S.A. şi AGM din apartamentul situat în Mizil, nr. …, Bl…., sc…, ap….., jud. Prahova