Suspendare act administrativ - suspendare Decizie de impunere

I. DESFĂŞURAREA PROCESULUI.

A.Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10 martie 2017, reclamantul SC COMAT MURES SA a chemat în judecată pârâţii AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECTIA GENERALA DE SOLUTIONARE A CONTESTATIILOR,  DIRECTIA GENARALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BRASOV,  ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE MURES, solicitând:

1.Anularea Deciziei nr.280/13.02.2017 a DGRFP Braşov, privind soluţionarea contestaţiei C M SA nr.2521/26.01.2017, împotriva Deciziei de impunere nr.F-MS 90/27.02.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală si împotriva Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr.35/24.02.2015, emise de AJFP Mureş in baza Raportului de inspecţie fiscala nr.F-MS 89/27.02.2015;

2.Anularea Deciziei de impunere nr.F-MS 90/27.02.2015, in ceea ce priveşte suma de 388.502 lei, compusa din 240.739 lei TVA, 111.652 lei dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA si 36.111 lei penalităti de întârziere aferente TVA;

3.Obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei  împotriva Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscala nr.35/ 24.02.2015, pct.2.1 -referitoare la diminuarea pierderii fiscale înregistrată de societate cu suma de 1.003.078 lei- in sensul anulării acestei dispoziţii.

Daca până la primul termen de judecată, pârâta va soluţiona nefavorabil contestaţia noastră, menţinând Decizia nr.35/24.02.2015, solicitam si anularea respectivei decizii de soluţionare.

4.Până la pronunţarea unei hotărâri definitive pe fond, va rugăm să dispuneţi suspendarea executării actelor administrative fiscale ce fac obiectul cererilor de anulare de mai sus: Decizia de soluţionare nr.280/ 13.02.2017, Decizia de impunere nr.F-MS 90/27.02.2015 si Dispoziţia nr.35/24.02.2015, pct.2.1. In vederea stabilirii cauţiunii, s-a precizat că suma contestată este de 388.502 lei + 102.362 lei = 490.864 lei.

5.Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat instanţei că în fapt, in baza Raportului de inspecţie fiscala nr.F-MS 89/27.02.2015 (filele 1-10 din anexa la prezenta cerere), pârâta a emis Decizia de impunere nr.F-MS 90/27.02.2015 (filele 11-13) si Dispoziţia nr.35/24.02. 2015 (filele 14-15).

Prin Decizia de impunere nr.F-MS 90/27.02.2015 (filele 11-13), pârâta a stabilit o prima obligaţie suplimentară de plată (lit.A) de 111.115 lei TVA, plus accesoriile aferente, pretinzând constatarea unor diferenţe valorice si cantitative intre stocul faptic de marfa si cel scriptic. Aceasta problema a făcut obiectul dosarului nr. 1369/102/2015 al Tribunalului Mureş. O a doua obligaţie suplimentară de plată stabilită prin Decizia de impunere nr.F-MS 90/27.02.2015 (lit.B) este de 240.739 lei TVA, plus accesoriile aferente, pârâta plecând de la premisa falsă a nerealităţii unor achiziţii de marfa făcute de C M SA de la H (anterior denumita M A) SRL, premisa dedusa din bănuiala că unii furnizori ai furnizorului lor aveau “comportament fiscal inadecvat”.

In baza acestei bănuieli si a falsei premise, prin Dispoziţia nr.35/24. 02.2015 (filele 14-15) s-a dispus măsură 2.1:

-“depunerea Declaraţiei privind impozitul pe profit (D101) pentru anul 2014 in care se va tine seama la preluarea pierderii din anul precedent de constatările înscrise in Raportul de inspecţie fiscala nr.89/27.02.2015”, iar ca motiv de fapt s-a indicat:

-“urmare verificărilor efectuate la C M SA, a fost stabilită suplimentar o bază impozabilă a impozitului pe profit in suma totală de 1.541.137 lei (75.080 lei +1.003.078 lei + 462.979 lei), din care: suma de 75.080 lei reprezentând cheltuieli nedeductibile cu provizioanele constituite in anul 2011, in mod eronat, in procent de 100% asupra creanţelor neincasate, suma de 1.003.078 lei reprezentând cheltuieli nedeductibile aferente facturilor de la H SRL Suceava pentru care societatea nu a făcut dovada realităţii si legalităţii operaţiunilor economice înscrise in acestea (care interesează acest proces), iar suma de 462.979 lei reprezentând cheltuieli nedeductibile aferente diferenţei cantitative rezultate în urma inventarierii patrimoniului de către societate in luna martie 2012” (a făcut obiectul dosarului nr.1369/102/2015 al Tribunalului Mureş).

Contestaţia reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr.F-MS 90/27.02.2015 si împotriva Dispoziţiei nr.35/24.02.2015 a fost soluţionată prin Decizia nr.4575/21.07.2015 a DGRFP Braşov (filele 16-32).

Reclamanta a mai arătat că în privinţa sumei totale de 388.502 lei, stabilită prin Decizia de impunere nr.F-MS 90/27.02.2015, care face obiectul prezentei cereri (240.739 lei TVA, 111.652 lei dobânzi/majorări, 36.111 lei penalităţi de întârziere), prin Decizia nr.4575/21.07.2015 s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei. De asemenea, s-a dispus si suspendarea soluţionării contestaţiei împotriva măsurii dispuse prin Dispoziţia 35/24.02.2015, pct.2.1, referitoare la diminuarea pierderii fiscale înregistrată de societate cu suma de 1.003.078 lei, "până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi reluata la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea, in condiţiile legii, conform celor reţinute in prezenta decizie”.

Cauza suspendării a fost faptul ca AJFP Mureş a înaintat organelor de cercetare penală o sesizare referitoare la săvârsirea infracţiunii de evaziune fiscala, in legătură cu operaţiunile comerciale dintre societăţile C M SA si H (M A) SRL.

La I.P.J.Mureş s-a format dosarul nr.223/P/2015,

Intre timp, însă, C M SA s-a conformat măsurii 2.1 din Dispoziţia nr.35/24.02.2015 si a depus Declaraţia 101 pe anul 2014, in care -denaturându-se rezultatele financiare, asa cum au cerut organele fiscale- au fost incluse si cheltuielile fals nedeductibile de 1.541.137 lei (75.080 lei + 1.003.078 lei + 462.979 lei), rezultând un profit impozabil nereal de 639.762 lei si un impozit nedatorat de plătit in suma de 102.362 lei.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a dat Ordonanţa de clasare din 12 septembrie 2016 (fila 41), rezumând din argumentele organelor de cercetare penala:

-"Relaţiile comerciale dintre C M SA si H SRL au existat in realitate, bunurile fiind transferate din patrimoniul celei de a doua firme in patrimoniul celei dintâi, iar sumele de bani reprezentând contravaloarea bunurilor fiind achitate. Aceste operaţiuni comerciale au fost înregistrate in contabilitatea C M SA, iar bunurile au fost revândute către terti”;

-“Faptul ca organele de control fiscal au stabilit ca furnizorii H SRL sunt fictivi nu poate avea efecte juridice decât in ceea ce priveşte acele relaţii comerciale, in condiţiile in care operaţiunile comerciale dintre H SRL si C M SA sunt reale.

S-a mai arătat că, faptul că firma H SRL a achiziţionat produse la negru si a folosit mai multe firme fictive pentru a-si justifica din punct de vedere contabil intrările acelor bunuri nu poate influenta relaţiile comerciale ulterioare si nici nu poate atrage o răspundere penala in ceea ce priveşte reprezentanţii C M SA, in condiţiile in care aceştia au fost de bună-credinţă, au înregistrat in contabilitate operaţiunile comerciale cu H SRL, bunurile achiziţionate au intrat in patrimoniul firmei, iar sumele datorate statului au fost calculate si plătite."Împotriva acestei ordonanţe, AJFP Mureş a formulat plângere, respinsa prin Ordonanţa din 12.10.2016 a Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş (filele 42-44).

Prim-procurorul şi-a însuşit constatările cu privire la situaţia de fapt rezultată din cercetările efectuate, adăugând in final:

-“Din probele administrate in cauza rezulta ca operaţiunile comerciale au avut loc in realitate, astfel ca nu se poate imputa C M SA evidenţierea in contabilitate a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale. Subliniem faptul ca nu se poate pretinde unei societăţi care achiziţionează nişte bunuri sa facă verificări cu privire la provenienţa lor.”

împotriva celor doua ordonanţe, AJFP Mureş a făcut plângere la Secţia penala a Tribunalului Mureş.

In fata acestei instanţe, s-au apărat, depunând odată cu notele de la filele 45-47, pentru a doua oara, anexele 1,2, 3 si 4 (550 file), prin care s-a dovedit tuturor ca operaţiunile lor cu H SRL au fost reale, ca am plătit marfa, ca am revândut-o si ca am încasat preţul revănzârii.

Cum era de aşteptat, Tribunalul Mureş în dosarul nr.2376/102/2016- a respins plângerea AJFP Mureş prin încheierea penala nr.l62/CP/16.12. 2016 (filele 48-51), definitivă, considerentele acesteia intrând in puterea lucrului judecat:

-“Nu se contesta starea de fapt reţinuta de procuror si anume aceea că C M SA a înregistrat in contabilitate operaţiunile comerciale derulate cu H SRL, ca bunurile achiziţionate si achitate prin virament bancar au intrat in patrimoniul firmei, întocmindu-se note de recepţie si fise de magazine, fiind vândute către beneficiari si preturile încasate tot prin virament bancar, iar sumele datorate statului au fost calculate si achitate, conform extraselor de cont depuse la dosar, filele 400-550, vol.lll. Totodată, nu se contesta faptul ca furnizorul mărfurilor H SRL nu poate justifica provenienţa legala a acestora, societăţile de la care le-a achiziţionat fiind probabil fictive, iar achiziţiile putând fi făcute la negru, însă, cum opinează şi ei aceste aspecte nu pot impieta asupra legalităţii operaţiunilor desfăşurate cu C M SA si nu pot creea suspiciunea ca administratorii acestei firme ar fi acţionat cu intenţia directa ceruta de lege, in materia evaziunii fiscale, de a se sustrage de la plata impozitelor si taxelor datorate statului, doar pentru simplul fapt ca nu se cunosc exact locurile unde a fost încărcată marfa, cine a suportat cheltuielile cu transportul si unde a fost descarnata, cat timp aceasta a fost recepţionată, înregistrată si vândută către terţi si s-au verificat persoanele care apar ca delegaţi pe facturile emise in 2011, constatându-se că seriile si numerele cărţilor de identitate corespund cu cele reale.”

In ceea ce priveşte conţinutul Deciziei nr.280/13.02.2017, reclamanta a solicitat a se  observa discordanţa dintre motivele de fapt si de drept invocate de DGRFP Braşov si soluţia de respingere a contestaţiei C M SA, in privinţa sumei totale de 388.502 lei, stabilita prin Decizia de impunere nr.F-MS 90/27.02.2015:

-La pagina 14 din decizie (fila 68, verso), DGRFP Braşov afirmă - făcând trimitere la pct.46 din OMFP nr.3055/2009, la directive europene si la art. 11, alin. 1 din Codul fiscal- “in materie, trebuie sa se tina seama de fondul economic al tranzacţiei sau operaţiunii si nu numai de forma juridica a acestora” si ca “prezentarea valorilor din cadrul elementelor de bilanţ si contul de profit si pierdere se face ţinând cont de fondul economic al tranzacţiei sau operaţiunii raportate si nu numai de forma juridica a acestora”.

Cu toate acestea, DGRFP Braşov eludează total realitatea economica a tranzacţiilor dintre C M SA si H SRL -realitate care a fost stabilita fără urmă de îndoiala de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J.Mures, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, in dosarul nr.223/P/2015 si de Tribunalul Mureş, in dosarul nr.2376/ 102/2016, aşa cum am arătat mai sus.

Ori, daca fondul economic al tranzacţiei este predominant, alte temeiuri -secundare- nu pot avea prevalenţa si nu pot justifica soluţia de respingere a contestaţiei. Prevederile legale care dau posibilitatea organelor fiscale sa nu i-a in considerare o tranzacţie fără scop economic (art.l1, alin.l din Codul fiscal) au fost transformate de DGRFP Braşov in abuzul total de a nu lua in considerare nici tranzacţiile a căror realitate este dovedită.La aceeaşi pagina 14 din Decizia nr.280/2017, DGRFP Braşov susţine de-a dreptul lugubru ca “in speţa, organele fiscale au reţinut că facturile în cauză nu consemnează operaţiuni reale derulate, in sensul ca SC C M SA a înregistrat in contabilitate intrări de mărfuri de la SC H SRL care achiziţionează de la societăţi de tip fantoma”.

De asemenea s-a mai arătat că reclamanta nu face aprecieri asupra faptului că ar fi posibile apariţii fantomatice de societăţi, care bântuie nordul Moldovei, însă mărfurile pe care ei le-au cumpărat si le-au plătit, apoi le-ai revândut si au încasat preţul lor nu sunt din ectoplasma, ci din materie concreta: materiale de construcţii si bani.Pur si simplu, DGRFP Braşov îşi bate joc de autoritatea de lucru judecat emanată de la Tribunalul Mureş.

Reaua-credinţă a DGRFP Braşov atinge apogeul la pagina 20 a Deciziei nr.280/13.02.2017 (fila 71, verso), in care recunoaşte că “din documentele prezentate la control, organele de inspecţie fiscala au reţinut ca valoarea facturilor în cauză (in cuantum total de 1.243.817 lei) a fost achitată prin virament bancar", însă in josul aceleaşi pagini afirmă că “întocmirea unei note de recepţie, factura, aviz de expediţie, nu poate garanta realitatea faptica a operaţiunilor reflectate de documentele respective”.

Totodată se mai arată că, la pagina 21 a Deciziei nr.280/13.02.2017 (fila 72), DGRFP Braşov conchide: “aşadar, documentul/înscrisul (factura, nota de recepţie, etc) dobândeşte calitatea de document justificativ dacă reflectă o operaţiune economica a cărei realitate poate fi dovedită, respectiv documentele justificative sunt documentele primare care probează legal o operaţiune.”După cum se vede, DGRFP Braşov o tine încontinuu pe nerealitatea operaţiunilor, chiar dacă asupra acestui lucru exista autoritate de lucru judecat si face referire la tot felul de documente, deşi Codul fiscal cere existenta unui singur document pentru acordarea dreptului de deducere a taxei: factura! (art.146, alin.l, lit.a).

La pagina 24 a Deciziei nr.280/13.02.2017 (fila 73, verso), DGRPF Braşov arată că notele de recepţie si avizele de expediţie au fost întocmite fără a avea la baza operaţiuni reale, întrucât bunurile nu au circulat de la H la C M si de la aceasta la Steaua si nu au intrat in gestiunea C M si nici in cea a Steaua SA.Ba dimpotrivă, emiterea unei facturi de către H SRL, acceptată de către C M SA semnifica transferul dreptului de proprietate asupra mărfii de la vânzător la cumpărător si chiar daca acest lucru s-a întâmplat o fracţiune de secunda înainte de revânzare, acea marfă a aparţinut patrimoniului cumpărătoarei revânzătoare, altfel ar fi imposibila revânzarea. Deci era obligatorie înregistrarea in evidentele de gestiune, iar acest lucru s-a făcut pe baza notelor de recepţie si fişelor de magazie.

Reclamanta a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, constând din probele administrate că tranzacţiile comerciale dintre H SRL şi C M SA au fost reale şi au avut scop economic, că mărfurile au existat, că au fost plătite de C M, ci au intrat în patrimoniul acesteia, apoi au fost revândute către terţi şi a fost încasat preţul lor.

B.Poziţia pârâţilor.

Pârâtul Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul  Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca urmare a lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât.

C.Modificarea cererii de chemare în judecată.

În termenul legal prevăzut de art. 204 al. 1 din codul de procedură civilă, înainte de primul termen de judecată pe fondul cauzei, reclamantul şi-a modificat cererea şi a solicitat, suplimentar faţă de anularea deciziei nr. de impunere 90/27.02.2017 şi a deciziei 280/13.02.2017, anularea dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţiei fiscală nr. 35/24.02.2015, precum şi a deciziei 757/14.04.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva acestei dispoziţii.

Reclamantul a arătat că după introducerea cererii de chemare în judecată s-a soluţionat contestaţia acestuia împotriva dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţiei fiscală nr. 35/24.02.2015, prin decizia arătată mai sus.

D.Probele administrate în cauză.

Au fost anexate actele care au stat la baza deciziilor contestate.

II. ANALIZA PROBELOR ADMINISTRATE ÎN CAUZĂ ŞI ÎNCADRAREA ÎN DREPT A SITUAŢIEI DE FAPT REŢINUTE. HOTĂRÂREA INSTANŢEI.

Prin decizia nr. de impunere 90/27.02.2017, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş  a stabilit în sarcina reclamantului următoarele obligaţii fiscale:

- 351.854  lei, reprezentând debit cu titlu de TVA,

- 52.778 lei, reprezentând penalităţi de întârziere,

- 153.653 lei, reprezentând dobânzi.

Din această sumă, în prezenta cauză reclamantul contestă o sumă totală de 388.052 lei, ce este compusă din 240.739 lei TVA, 111.652  lei dobânzi/majorări de întârziere şi 36.111 lei penalităţi, aferentă achiziţiilor de marfă de la societatea H SRL.

Suma reprezentând TVA a fost raportată la achiziţiile în valoare de 1.003.078 lei pe care reclamantul le-a înregistrat în contabilitate, în baza unor facturi emise de H SRL şi despre care pârâtul arată că ar cuprinde operaţiuni fictive, care nu beneficiază de deductibilitate fiscală.

Reclamantul a formulat o contestaţie administrativă, potrivit art. 205 şi următoarele din Codul de procedură fiscală. Contestaţia a fost suspendată prin decizia nr. 4575/21.07.2015, deoarece la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş se afla în cercetare dosarul penal 223/P/2015, ce avea ca obiect o eventuală faptă de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 al. 1 lit. c din legea 241/2005. Organele fiscale au constatat că între dosarul penal şi stabilirea obligaţiilor fiscale există o strânsă legătură, astfel încât au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 214 din codul de procedură fiscală, care prevede în astfel de situaţii suspendarea facultativă a soluţionării contestaţiei.

În dosarul 223/P/2015, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a emis ordonanţa de clasare din data de 12.09.2016, prin care a dispus clasarea cauzei.

Organul fiscal a contestat soluţia prin plângere la primul procuror, iar acesta a dispus, prin ordonanţa din data de 12.10.2016, respingerea acestei căi de atac.

Soluţia a fost menţinută de instanţa penală prin încheierea penală nr.162/cp din data de 16 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Mureş secţia penală.

Deoarece cauza penală a fost soluţionată definitiv, organul fiscal a reluat procedura de soluţionare a contestaţiei şi prin decizia 280/13.02.2017 a dispus respingerea contestaţiei ca neîntemeiată pentru suma de 388.502 lei, reprezentând 240.739 lei TVA, 111.652 lei, dobânzi/majorări de întârziere şi 36.111 lei, penalităţi de întârziere.

Totodată, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a constat necompetenţa în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei împotriva dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţiei fiscală nr. 35/24.02.2015  şi a trimis această parte din contestaţia formulată către direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, spre competentă soluţionare.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, organele fiscale au constatat că în cursul anului 2011 reclamantul a efectuat o serie de achiziţii de la H SRL, în valoare de 1.003.078 lei, achiziţii care faţă de datele culese de organele fiscale au relevat un caracter fictiv, astfel încât acesta nu putea beneficia de deductibilitate fiscală pentru o sumă de 240.739 lei, reprezentând TVA şi pentru cheltuielile în sumă de 1.003.078 lei.

Organul de soluţionare a contestaţiei a considerat dovedită nerealitatea operaţiunilor pe care reclamantul le-a efectuat în relaţia cu societatea H şi a aplicat dispoziţiile fiscale incidente în materie, care nu permit deductibilitatea operaţiunilor nereale (de ex. art. 146 al. 1 lit. a din codul de procedură fiscală, art. 11 al. 1,  cod fiscal, art. 6, 15 cod fiscal).

Prin dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţiei fiscală nr. 35/24.02.2015, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, s-a dispus ca reclamantul să întocmească şi să depună noi declaraţii informative pentru perioada ian. 2011-oct. 2014, în care se va ţine seama la preluarea pierderii din anul precedent de constatările înscrise în raportul de inspecţie fiscală nr. 89/27.02.2015.

În principiu organul fiscal a dispus măsura diminuării pierderii fiscale de recuperat cu suma de 1.003.078 lei, ca urmare a neacordării reclamantului a dreptului de deducere pentru cheltuieli în sumă de 1.003.078 lei, înregistrate în baza facturilor având drept furnizor societatea H SRL, ce reflectă operaţiuni a căror realitate nu a putut fi dovedită.

Reclamantul a formulat o contestaţie administrativă care a fost respinsă prin decizia 757/14.04.2017. Cele două măsuri fiscale au o strânsă legătură între ele, iar argumentele organului fiscal sunt comune cu cele arătate prin decizia 280/13.02.2017, în esenţă nerealitatea operaţiunilor desfăşurate de reclamant în relaţia cu societatea H SRL, aspect care înlătură măsurile de deductibilitate fiscale pentru operaţiunile considerate ca fiind nereale.

În speţa de faţă reclamantul nu contestă calculele matematice şi contabile efectuate de organele fiscale şi nici temeiurile de drept luate în considerare în soluţionarea contestaţiei.

Reclamantul arată însă că operaţiunile pe care le-a desfăşurat cu societatea H sunt reale şi constituie fundament al dreptului de deducere prevăzut de art. 146 din legea 571/2003.

În speţa de faţă tribunalul trebuie să stabilească dacă situaţia de fapt a fost reţinut corect de către organele fiscale şi dacă operaţiunile pe care le-a desfăşurat reclamantul în relaţia cu societatea H sunt reale sau fictive.

Din acest punct de vedere tribunalul reţine că iniţial situaţia de fapt constatată de organul fiscal a făcut obiectul cercetării penale în dosarul 223/P/2015 investigat de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş.

Acest dosar a fost iniţiat de o plângere formulată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, prin care s-a arătat că reclamantul a efectuat achiziţii fictive în valoare de 1.003.078 lei, iar această faptă ar putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 al. 1 lit. c din legea 241/2005.

În urma cercetărilor s-a constatat că aspectele sesizate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş nu se confirmă şi ca urmare a propunerii de clasare formulată de organele de poliţie, la data de 12.09.2016 procurorul de caz a dispus clasarea cauzei, soluţie confirmată şi de primul procuror, în urma soluţionării plângerii petentului.

Împotriva acestei soluţii, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş  a formulat plângere înregistrată la Tribunalului Mureş sub dosar nr.2376/102/2016.

Prin încheierea penală nr.162/cp din data de 16 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia penală, s-a dispus definitiv respinge ca nefondată a plângerii.

În motivarea soluţiei Tribunalul a considerat că nu se contestă starea de fapt reţinută de procuror, şi anume aceea că S.C. C M S.A. a înregistrat în contabilitate operațiunile comerciale derulate cu S.C. H S.R.L., că bunurile achiziționate și achitate prin virament bancar au intrat în patrimoniul firmei, întocmindu-se note de recepție și fișe de magazie, fiind vândute către beneficiari și prețurile încasate tot prin virament bancar, iar sumele datorate statului au fost calculate și achitate, conform  extraselor de cont depuse la dosar, filele 400-550, vol. III.  Totodată, nu se contestă faptul că furnizorul mărfurilor S.C. H S.R.L. nu poate justifica proveniența legală a acestora, societățile de la care le-a achiziționat fiind probabil fictive, iar achizițiile putând fi făcute la negru, însă a opinat că aceste aspecte nu pot împieta asupra legalității operațiunilor derulate cu S.C. C M S.A. și nu pot crea suspiciunea că administratorii acestei firme ar fi acționat cu intenția directă cerută de lege, în materia evaziunii fiscale, de a se sustrage de la plata impozitelor și taxelor datorate statului, doar pentru simplul fapt că nu se cunosc exact locurile unde a fost încărcată marfa, cine a suportat cheltuielile cu transporturile și unde a fost descărcată, cât timp aceasta a fost recepționată, înregistrată și vândută către terți și s-au verificat  persoanele care apar ca delegați  pe facturile emise în anul 2011, constatându-se că seriile și numerele cărților de identitate corespund cu cele reale.

S-a reţinut că în măsura în care, conform probelor existente, nu se poate demonstra cu certitudine că cei care au negociat încheierea relațiilor comerciale cu S.C. H S.R.L, reprezentanții firmei anchetate, ar fi acționat cu intenția directă de a prejudicia statul prin sustragerea de la plata impozitelor și taxelor legale datorate, astfel că soluția circumscrisă la art. 16 alin. 1 litera c Cod proc. penală, inexistența probelor că o persoană a comis o infracțiune, care a condus la clasarea cauzei, este legală și temeinică.

În consecinţă, în mod implicit instanţa penală a considerat că operaţiunile efectuate de reclamant în calitate de cumpărător sunt reale, chiar dacă vânzătorul nu a putut proba provenienţa bunurilor.

Ceea ce este relevant pentru soluţionarea cauzei este realitatea operaţiunilor înregistrate în contabilitate de către reclamant şi nu legalitatea tuturor operaţiunilor ce s-au desfăşurat în lanţul de distribuţie şi care nu erau în controlul acestuia.

Astfel, fiecare agent economic din lanţul comercial răspunde pentru faptele proprii, or în speţa de faţă nu s-a făcut dovada că reclamantul a înregistrat în contabilitate şi a procedat la deducere fiscală pe baza unor operaţiuni care nu au existat în realitate.

Mai mult, situaţia de fapt a făcut obiectul cercetărilor penale iar soluţia a fost confirmată definitiv de o instanţă de judecată, care a stabilit că eventualele achiziţii nelegale efectuate de societatea H nu pot împieta asupra legalității operațiunilor derulate cu C M S.A.

Instanţa mai reţine că organul fiscal nu a adus nici un element nou, de natură să răstoarne aceste constatări ale organelor penale, astfel încât instanţa va considera cercetarea penală şi soluţia instanţei penale ca fiind mijloace de probă de natură să lămurească situaţia de fapt în prezenta speţă.

Faţă de aceste mijloace de probă şi ţinând cont că pe parcursul soluţionării prezentei cauze pârâtul nu a produs nici un alt mijloc de probă care să răstoarne aceste constatări, tribunalul nu are nici un motiv pentru care să adopte o soluţie diferită faţă de cea adoptată de instanţa penală în ceea ce priveşte situaţia de fapt.

Într-adevăr, răspunderea fiscală este mai largă decât răspunderea penală, dar situaţia de fapt rămâne comună atât cauzei penale anterioare cât şi cauzei fiscale de faţă şi este determinată de stabilirea realităţii operaţiunilor comerciale desfăşurate de reclamant, adică dacă a cumpărat în mod concret bunuri de la societatea H SRL sau aceste operaţiuni au existat doar pe hârtie.

Or în speţă nici un element nu permite reevaluarea acestei situaţii în alt mod decât cel constatat de organele de urmărire penale şi mai apoi de instanţa penală. După cum s-a arătat mai sus, cercetările au relevat faptul că nu există dovezi ale nerealităţii operaţiunilor exceptate de organele fiscale de la deducere fiscală.

În plus, în soluţionarea cauzei, instanţa trebuie să ţină cont şi de jurisprudenţa CEDO.

În Cauza S.C. I S S.R.L. împotriva României (Cererea nr. 24935/04) Curtea a constatat că  admisibilitatea probelor ţine în primul rând de dreptul intern şi instanţele naţionale [García Ruiz împotriva Spaniei (MC), nr. 30544/96, pct. 28, CEDO 1999-1].  Curtea reţine că, în prezenta cauză, validitatea şi fiabilitatea aceleiaşi probe au fost interpretate în mod diferit de instanţele interne. Această motivare contradictorie a condus la soluţii juridice diferite în ceea ce priveşte stabilirea faptelor şi, în special, în ceea ce priveşte deţinerea de către reclamantă de motorină neconformă. În măsura în care această probă constituia proba decisivă pentru stabilirea faptelor, se ridică o problemă în planul echităţii procedurii.

Curtea mai stabilit că, în orice caz, faptul că pot exista mai multe opinii pe marginea unui subiect nu reprezintă un motiv suficient pentru a fi adusă atingere principiului securităţii raporturilor juridice. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când motive substanţiale şi imperioase impun acest lucru (SC Maşinexportimport Industrial Group SA împotriva României, nr. 22687/03, pct. 32, 1 decembrie 2005).

Astfel, într-o jurisprudenţă constantă (prin altele şi Cauza Lungu şi alţii împotriva României) CEDO a stabilit că situaţia de fapt reţinută de către instanţele judecătoreşti ar trebui stabilită în mod unitar, mai ales când o altă instanţă s-a pronunţat definitiv cu privire la existenţa unei astfel de situaţii şi doar în mod excepţional se poate deroga de la acest principiu.

Cum în speţa de faţă în afară de probele deja prezentate organelor penale nu s-au mai adus alte elemente suplimentare care să contrazică cele deja stabilite de instanţa penală, tribunalul, ţinând cont şi de jurisprudenţa obligatorie menţionată mai sus, va constata că nu există motive să se îndoiască de realitatea operaţiunilor desfăşurate de reclamant şi contestate de pârât, astfel încât, lipsa de bază factuală a actelor administrativ fiscale emise de pârât va determina nulitatea acestora.

In temeiul art. 453 al. 1 din codul de procedură civilă, pârâtul Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov va plăti reclamantului suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli de judecata (taxe de timbru).

În ceea ce priveşte cererea formulată în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, tribunalul reţine că această instituţie nu a emis actele contestate în prezenta cauză, astfel încât va respinge cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât.

 În consecinţă, cererea va fi admisă pentru sumele contestate de reclamant şi anume suma de 388.502 lei reprezentând TVA şi penalităţi aferente facturilor emise de H SRL precum şi pentru dreptul de deducere a sumei de 1.003.078 lei pentru aceleaşi facturi.

Domenii speta

Spete similare