Natura acţiunii în constatare

DECIZIA CIVILĂ nr. 79

Data: 25 ianuarie 2018

Autor: Mirela - Andreea Duţă

Domeniu asociat: Proprietate privată

Titlu: Natura acţiunii în constatare

Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei XXX la data de 01.09.2015, sub nr. XXX/281/2015, reclamantul XXX a chemat în judecată pe pârâţii XXX şi XXX , solicitând instanţei să constate că reclamantul este proprietarul apartamentului situat în mun. XXX, Aleea XXX . Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, la data de 16.11.2007, a achitat pârâţilor contravaloarea apartamentului situat în mun. XXX, Aleea XXX , anume suma de 35.000 lei, conform declaraţiei autentificate în faţa notarului sub nr. XXX /16.11.2007.

La aceeaşi dată, părţile au stabilit că vor perfecta contractul de vânzare-cumpărare în termen de 1 an.  Cu toate că a încercat în mai mult rânduri să îndeplinească formele pentru încheierea contractului de vânzare, pârâţii nu au mai dorit acest lucru.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 35 Cod proc.civ.

În probaţiune, au fost anexate înscrisuri (f. 6-12).

La termenul de judecată din 08.02.2016, reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată, precizând că înţelege să se judece cu numitul XXX , în calitate de pârât, acesta fiind moştenitorul defuncţilor XXX  şi XXX .

Instanţa a luat act de modificarea cererii de chemare în judecată şi a dispus introducerea în cauză a numitului XXX , în calitate de pârât.

În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria XXX a pronunţat Sentinţa civ. nr. 5125/06.06.2017, prin care a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, la data de 16.11.2007, defuncţii XXXşi XXX  au dat o declaraţie autentificată sub nr. XXX /16.11.2007 de BNP ---, prin care au arătat că au primit de la mandatarul XXX  suma de 35.000 lei ce reprezintă preţul integral al vânzării apartamentului aflat în proprietatea lor, situat în municipiul XXX, Aleea XXX , judeţ Prahova (f. 6).

De asemenea, au declarat că nu mai au alte pretenţii cu privire la acest apartament.

Vânzătorii XXXşi XXX  dobândiseră dreptul de proprietate asupra apartamentului în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare din data de 20.06.1995 autentificat la Notariatul de Stat Judeţean Prahova.

Din extrasul din registrul de deces ataşat la fila 68, a reieşit că vânzătoarea XXX  a decedat la data de 09.06.2013, iar, potrivit certificatului de deces seria DZ/523990/25.07.2013 eliberat de Consiliul Local Covasna, la data de 24.07.2013, a decedat şi vânzătorul XXX(f. 77).

A reţinut instanţa de fond că, astfel cum reiese din extrasul de carte funciară pentru apartamentul în litigiu, proprietarul actual al acestuia este pârâtul Petre Florin-Daniel, ca urmare a încheierii contractului de donaţie nr. 93/12.04.2013 emis de către NP DAVID ELLA.

Prin Sentinţa civilă nr. 16644/26.11.2012 pronunţată de Judecătoria XXX în dosarul nr. 28577/281/2012, s-a dispus punerea sub interdicţie a numitului Petre Florin-Daniel, fiind desemnat în calitate de tutore numitul XXX .

Prin Sentinţa civilă nr. 6551/07.05.2014 pronunţată de Judecătoria XXX în dosarul nr. 17448/281/2013, a fost înlocuit tutorele interzisului judecătoresc, noul tutore desemnat fiind numita Petre Gabriela Andreea.

În cauză, instanţa a dispus citarea pârâtului Petre Florin-Daniel prin tutorele desemnat, Petre Gabriela Andreea.

Instanţa de fond, văzând data la care a fost redactată declaraţia autentificată sub nr. XXX /16.11.2007 de BNP ---, a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile de drept material din Codul civil de la 1864.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat să se constate că este proprietarul apartamentului nr. 24 situat în mun. XXX,  judeţul Prahova. Cererea a fost întemeiată pe disp. art. 35 din Noul Cod de procedură civilă.

La termenul de judecată din 09.05.2016, instanţa a pus în discuţie calificarea cererii, reclamantul arătând că doreşte să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului.

Prin urmare, instanţa a analizat dacă, prin convenţia încheiată între reclamant şi defuncţii XXXşi XXX  la data de 16.11.2007, a fost transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 24 din mun. XXX.

Potrivit art. 1294 din Codul civil de la 1864, vânzarea este un contract prin care una dintre părţi strămută proprietatea unui bun al său asupra celeilalte părţi, care se obligă în schimb să plătească vânzătorului preţul bunului vândut.

Vânzarea-cumpărarea este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, consensual şi translativ de proprietate. Caracterul său de contract sinalagmatic presupune crearea unor obligaţii reciproce în sarcina părţilor. Vânzătorul se obligă să transmită proprietatea asupra bunului, iar cumpărătorul să achite preţul aferent.

În primul rând, s-a observat că înscrisul prezentat de către reclamant drept temei pentru dobândirea dreptului de proprietate nu îmbracă forma unui contract de vânzare. Chiar dacă forma scrisă a contractului de vânzare-cumpărare pentru o construcţie este necesară doar pentru probarea contractului şi nu pentru validitatea ei, instanţa a observat că, din declaraţia depusă la dosar, nu reiese, cu certitudine, voinţa defuncţilor XXXşi XXX  de a transmite dreptul de proprietate asupra apartamentului către numitul XXX.

Un contract de vânzare-cumpărare, pentru a produce efecte juridice, trebuie să fie încheiat între două părţi: vânzător şi cumpărător. Or, declaraţia amintită reprezintă un act juridic unilateral şi nu probează voinţa concordantă a ambelor părţi pentru încheierea contractului de vânzare.

Trecând peste acest aspect, analizând conţinutul declaraţiei, instanţa a observat că defuncţii au afirmat că au primit preţul apartamentului de la mandatarul lor, XXX. Or, potrivit Codului civil, prin contractul de mandat mandatarul nu dobândeşte drepturi proprii asupra bunurilor cu privire la care tranzacţionează. El acţionează în numele şi pentru mandant şi toate actele juridice pe care le încheiere produc efecte în patrimoniul mandantului şi nu în patrimoniul său propriu.

Prin urmare, în cazul în care părţile ar fi încheiat o convenţie prin care reclamantul s-a obligat să vândă pentru defuncţi apartamentul respectiv, plătindu-le în schimb preţul de 35.000 lei, respectiva convenţie nu reprezintă un contract de vânzare-cumpărare, iar reclamantul nu putea dobândi, la acel moment, dreptul de proprietate în patrimoniul său.

De altfel, instanţa a observat că reclamantul prezintă în cererea de chemare în judecată argumente contradictorii. Pe de o parte, a susţinut că a devenit proprietarul apartamentului la data de 16.11.2007, dată la care a fost încheiată declaraţia notarială, iar, pe de altă parte, că, la acea dată, a convenit cu defuncţii să perfecteze actele de vânzare în termen de un an. Or, dacă proprietatea s-ar fi transmis prin declaraţia defuncţilor, reclamantul nu ar mai fi avut nevoie să încheie cu aceştia un alt contract ulterior.

S-a mai reţinut că nici prin celelalte probe administrate în cauză, reclamantul nu a făcut dovada încheierii contractului de vânzare-cumpărare, întrucât, din niciun mijloc de probă, nu reiese voinţa vânzătorilor de a transmite către reclamant proprietatea apartamentului.

Împotriva Sentinţei instanţei de fond, reclamantul a declarat apel, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea cererii de apel, a arătat că a formulat o cerere introductivă de instanţă, prin care a solicitat instanţei de fond să se constate ca este proprietarul apartamentului situat în mun. XXX.

A arătat la instanţa de fond că, la data de 16.11.2007, a achitat autorilor pârâtului XXXşi XXX , în prezent decedaţi, suma de 35.000 lei, sumă ce reprezenta contravaloarea apartamentului descris mai sus.

În probaţiune, a depus la dosarul cauzei înscrisul autentificat (declaraţie nr. XXX /16.11.2007), care atestă că a achitat suma de 35.000 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea apartamentului.

Înţelege să critice soluţia instanţei de fond în sensul că, în mod greşit, aceasta a interpretat că actul notarial, şi anume declaraţia pârâţilor în sensul de a vinde apartamentul către reclamant nu reprezintă voinţa acestora de a vinde.

Apreciază că instanţa a reţinut, în mod greşit, că înscrisul prezentat de către reclamant, drept temei pentru dobândirea dreptului de proprietate, nu îmbracă forma unui contract de vânzare, ori tocmai acest înscris din punctul de vedere al reclamantului reprezintă temeiul pentru acţiunea formulată.

Astfel, a arătat că a achitat contravaloarea apartamentului către pârâţi, iar aceştia au declarat că au primit suma, astfel că urma să se perfecteze actul de vânzare-cumpărare, ulterior.

 Consideră că este de necontestat voinţa pârâţilor de a vinde apartamentul către reclamant, iar susţinerea instanţei că respectiva convenţie nu reprezintă un contract de vânzare-cumpărare este total greşită şi se impune a fi cenzurată de instanţa de control judiciar, faţă de împrejurarea că tocmai aceasta este esenţa pentru care a formulat prezenta cerere, a se constata că este proprietarul apartamentului, pentru că, dacă ar fi avut un contract de vânzare-cumpărare autentificat, nu mai era necesar prezentul demers judiciar.

Mai mult decât atât, precizează că pârâţii au avut, cu certitudine, voinţa de a vinde apartamentul, în sensul că, la data arătată şi anume la 16.11.2007, au primit suma de 35.000 lei, contravaloarea apartamentului şi tot la acea dată au dat şi procura către reclamant pentru vânzarea acestui apartament, în sensul că, până la perfectarea actului de vânzare-cumpărare şi anume termenul de un an care îl stabiliseră în cazul în care reclamantul dorea să vândă apartamentul către o alta persoană, să poată să-l vândă, fără să-l mai treacă pe numele său.

Din probatoriul administrat în cauză, apreciază că rezultă, cu certitudine, că suma de bani a fost achitată în faţa notarului, în contul apartamentului, însă actul final de vânzare-cumpărare nu a putut fi perfectat la acel moment, urmând să fie încheiat în termen de un an.

Mai arată apelantul-reclamant că instanţa de fond nu a avut în vedere un aspect foarte important şi anume faptul că s-a plătit preţul, situaţie ce nu poate fi contestată, pentru respectivul apartament, iar, în cazul în care instanţa de control nu cenzurează soluţia pronunţată, reclamantul se află în situaţia de a fi păgubit cu suma de 35.000 lei, sumă care a fost achitată către pârâţi.

Faţă de întreaga situaţie şi faţă de materialul probator din care rezultă, cu certitudine, ca intenţia pârâţilor a fost de a vinde apartamentul, solicită admiterea apelului şi, în baza art. 480 alin. 2 C.proc.civ., anularea Sentinţei pronunţate şi, pe fondul cauzei, admiterea acţiunii, să se constate că reclamantul XXXeste proprietarul apartamentului din mun. XXX, Aleea Strejnic nr. 14, bI.A7, sc.B, parter, ap.24, jud. Prahova.

Solicită, de asemenea, cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale, atât la fond cât şi în faza de apel.

Cererea de apel nu a fost motivată în drept.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. XXX/281/2015 la data de 20.10.2017.

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare în cauză şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei de apel pentru a-şi exprima un punct de vedere cu privire la apelul formulat de către apelantul-reclamant.

Examinând Sentinţa apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale care au incidenţă în soluţionarea prezentei cauze, Tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Prin apelul formulat, apelantul-reclamant susţine, în esenţă, că actul juridic încheiat între părţi reprezintă un contract de vânzare-cumpărare şi tocmai de aceea a solicitat instanţei să se constate că este proprietarul apartamentului în litigiu, pentru că, dacă ar fi avut un contract de vânzare-cumpărare autentificat, nu mai era necesar prezentul demers judiciar.

Consideră apelantul-reclamant că autorii intimatului-pârât au avut, cu certitudine, voinţa de a vinde apartamentul, în sensul că, la data de 16.11.2007, au primit suma de 35.000 lei, contravaloarea apartamentului şi, tot la acea dată, au dat şi procura către reclamant pentru vânzarea acestui apartament, în sensul că, până la perfectarea actului de vânzare-cumpărare şi anume termenul de un an care îl stabiliseră în cazul în care reclamantul dorea să vândă apartamentul către o alta persoană, să poată să-l vândă, fără să-l mai treacă pe numele său.

Tribunalul apreciază ca fiind nejustificate criticile formulate de către apelantul-reclamant,  pentru considerentele ce urmează.

Potrivit principiului disponibilităţii, reglementat de art. 9 rap. la art. 22 alin. 6 C.proc.civ., cadrul procesual, respectiv părţile, obiectul şi cauza, sunt stabilite de reclamant. Instanţa nu poate schimba cadrul procesual stabilit în acest mod, fiind legată de obiectul cererii, astfel cum a fost formulat de către reclamant.

Acţiunea în constatare are caracter declarativ, astfel că, pentru admiterea ei, este necesar să se stabilească faptul că reclamantul a dobândit anterior dreptul invocat, prin vreunul din modurile prevăzute de lege. Acţiunea în constatare nu creează un drept nou în patrimoniul reclamantului, ci confirmă un drept preexistent.

Astfel, acţiunea în constatare reprezintă acel mijloc procedural prin care reclamantul solicită instanţei să se confirme un drept al său pe care l-a dobândit anterior, prin vreunul din modurile prevăzute de lege. Acţiunea în  constatare are efect declarativ, iar nu constitutiv de drept, motiv pentru care, pentru admiterea ei, este necesar a se dovedi că reclamantul a dobândit anterior acel drept.

În prezenta cauză, reclamantul solicită să se constate că este proprietarul apartamentului situat în mun. XXX, Aleea XXX , jud. Prahova, fără ca aceasta să fi dobândit anterior dreptul de proprietate asupra acestuia, în vreunul din modurile prevăzute de lege. Lipsa calităţii de proprietar a reclamantului atrage netemeinicia cererii de chemare în judecată.

Astfel, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că înscrisul prezentat de către reclamant drept temei pentru dobândirea dreptului de proprietate nu îmbracă forma unui contract de vânzare.

Şi în faţa instanţei de control, Tribunalul observă poziţia contradictorie a apelantului-reclamant, în sensul că, deşi iniţial afirmă că înscrisul încheiat între acesta şi autorul intimatului-pârât este un contract de vânzare-cumpărare, ulterior, chiar în cuprinsul aceleiaşi fraze, menţionează că s-a văzut nevoit să solicite a se constata că este proprietarul apartamentului, pentru că, dacă ar fi avut un contract de vânzare-cumpărare autentificat, nu mai era necesar prezentul demers judiciar.

Se reţine că, la termenul de judecată din 09.05.2016, instanţa de fond a pus în discuţia părţii prezente calificarea cererii, apelantul-reclamant arătând că solicită, în continuare, să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului.

Astfel, faţă de întregul material probator administrat atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de control judiciar, se observă, astfel cum şi însuşi apelantul-reclamant afirmă, la un moment dat, că, prin actul juridic încheiat între acesta şi autorii intimatului-pârât, nu a fost transmisă proprietatea asupra apartamentului situat în mun. XXX, Aleea XXX , jud. Prahova.

Apelantul-reclamant, în situaţia în care apreciază că actul încheiat cu autorii intimatului-pârât are o anume valoarea juridică, respectiv că aceşti autori s-au obligat să-i vândă, în viitor, apartamentul în litigiu, ar fi putut avea deschisă o altă cale legală, nicidecum cea pe care a ales-o în dosarul de faţă.

Aşa fiind, Tribunalul urmează să constate că, în mod corect, instanţa de fond a respins cererea, ca neîntemeiată, astfel că, şi pentru considerentele arătate în precedent, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., va respinge apelul declarat de apelantul-reclamant, ca nefondat.

În consecinţă, va păstra Sentinţa civ nr. 5125/06.06.2017 pronunţată de Judecătoria XXX în dosarul nr. XXX/281/2015.

Domenii speta

Spete similare