Conflict competenţă. Faţă de obiectul cererii deduse judecăţii, acţiune de reziliere contract de concesiune cabinet medical, Tribunalul – Secţia de contencios administrativ şi fiscal nu este competent să soluţioneze pricina nici în baza legii speciale...

Faţă de obiectul cererii deduse judecăţii, acţiune de reziliere contract de concesiune cabinet medical, Tribunalul – Secţia de contencios administrativ şi fiscal nu este competent să soluţioneze pricina nici în baza legii speciale, prevederile O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica nefiind incidente, deoarece vizează exclusiv regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica ale statului sau unităţilor administrativ teritoriale, nici în temeiul legii generale în materie, respectiv al Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, concesionarea terenurilor proprietate privată a municipiului neintrând în categoria contractelor administrative în accepţiunea Legii nr. 554/2004, pentru a se supune acestei legi.

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov sub nr. xxxx/197 la data de 19.04.2017 reclamantul Municipiul A. a chemat în judecată pe pârâta B. în calitate de reprezentantă a Cabinetului Medical de Medicină Dentară Dr. B., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună rezilierea contractului de concesiune nr. xxx/2013 ca urmare a intervenirii pactului comisoriu convenit între părţi.

În motivarea acţiunii formulate, reclamantul a arătat că, potrivit clauzei contractuale stipulate la art. 9 lit. i), în cazul în care titularul cabinetului de medicină dentară nu mai desfăşoară activitatea de medicină dentară în spaţiul concesionat, pe o perioadă de maxim 6 luni, acesta încetează. A susţinut reclamantul că, în urma unor verificări privind derularea contractului de concesiune, s-a constatat că titularul contractului de concesiune nu îşi mai desfăşoară activitatea în spaţiul concesionat, iar în cabinetul respectiv îşi desfăşoară activitatea dr. C., conform programului afişat pe uşa cabinetului.

În drept reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1549-1553 Cod civil.

Pârâta B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. A susţinut pârâta că nu reprezintă un pact comisoriu cauza pe care o apreciază reclamanta ca potenţial motiv de reziliere, singurul pact comisoriu reglementat de H.G. nr. 884/2004 fiind cel prevăzut de art. 10 alin. 3. Astfel cum atestă şi reclamanta, activitatea de medicină dentară este desfăşurată în cabinetul care face obiectul contractului de concesiune, pârâta are calitatea de medic titular al cabinetului şi, cu atât mai mult, desfăşoară şi în prezent activitatea de medicină dentară. Faptul că în cabinetul al cărui titular este pârâta activitatea de medicină dentară este efectuată şi de un coleg, care are calitatea de medic dentar, nu poate fi apreciată ca nedesfăşurare a activităţii medicale de către titularul cabinetului. Reclamanta interpretează eronat dispoziţiile art. 5 alin. 3 lit. f) din H.G. nr. 884/2004 şi care reprezintă legea specială în materia concesionării cabinetelor medicale şi ale art. 8 punctul 1 lit. h) din Anexa 1 a Ordinului 946/2004 al Ministrului Sănătăţii şi al Ministrului de stat, Ministrului administraţiei şi internelor, pentru aprobarea modelului – cadru al contractului de concesiune încheiat în temeiul H.G. nr. 884/2004 şi, atâta timp cât nu funcţionează în spaţiul concesionat un alt Cabinet de Medicină Dentară, activitatea desfăşurată este strict de medicină dentară, iar situaţia invocată de reclamantă pentru a solicita rezilierea contractului nu se circumscrie condiţiilor care ar putea determina rezilierea contractului.

Prin sentinţa civilă nr. 12590/18.12.2017 a Judecătoriei Brașov s-a dispus admiterea excepţiei necompetenţei materiale, invocată din oficiu de către instanţă, și declinarea competenţei de soluţionare a cererii formulate de reclamantul Municipiul A. în contradictoriu cu pârâtul Cabinet Medical Individual de Medicină Dentară Dr. B., în favoarea Tribunalului Brașov.

Pe rolul Tribunalului Braşov, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată sub nr. xxxx/197 la data de 22.12.2017.

La termenul de judecată din data de 22.01.2018 instanţa din oficiu a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 149/CA/31.01.2018 Tribunalul Braşov a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea  Judecătoriei Braşov.

Totodată a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie Tribunalul Braşov a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 66 alin. 1 din O.U.G. nr. 54/2006 (în vigoare la data încheierii contractului de concesiune) „Soluţionarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractului de concesiune, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.”

Potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 54/2006, acest act normativ are ca obiect de reglementare „regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică”, astfel că dispoziţiile sale se aplică doar contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, iar nu tuturor contractelor de concesiune.

Instanţa a mai reţinut că  obiectul contractului de concesiune a cărui reziliere se solicită în cauză nu este un bun proprietate publică, ci un bun care face parte din domeniul privat al unităţii administrativ – teritoriale Municipiul A. astfel încât instanţa de contencios administrativ nu este competentă să soluţioneze un astfel de litigiu în temeiul Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, contractul de concesiune încheiat între părţi neputând reprezenta un contract administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Tribunalul a apreciat că cererea privind rezilierea contractului de concesiune nr. 195/2013 având ca obiect un bun proprietate privată a U.A.T. Municipiul A., reprezintă o cerere evaluabilă în bani, conform art. 101 alin. 2 Cod procedură civilă, la stabilirea competenţei materiale a instanţei avându-se în vedere valoarea redevenţei anuale conform alin. 3 al aceluiaşi articol, competenţa Judecătoriei fiind atrasă de prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) Cod procedură civilă.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Curtea, în temeiul art. 135 alin. 3 şi 4 Noul Cod de procedură civilă, va stabili competenţa soluţionării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Braşov, pentru următoarele considerente:

Faţă de obiectul cererii deduse judecăţii, acţiune de reziliere contract de concesiune cabinet medical, se constată că Tribunalul –Secţia de contencios administrativ şi fiscal nu este competent să soluţioneze pricina nici în baza legii speciale (invocată ca temei al declinării de către Judecătoria Braşov), nici în baza legii generale.

Astfel, prevederile O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica nu sunt incidente, deoarece acest act normativ vizează exclusiv regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica ale statului sau unităţilor administrativ teritoriale, astfel că doar contractelor având ca obiect aceste bunuri le sunt aplicabile prevederile speciale de competenţă din art. 66 al Ordonanţei, potrivit cărora „soluţionarea litigiilor apărute in legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea si încetarea contractului de concesiune, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare”.

În cuprinsul său, O.U.G. nr. 54/2006 nu face nicio referire la concesionarea bunurilor din domeniul privat al statului sau unităţilor administrativ teritoriale, astfel că nu se poate reţine incidenţa acestui act normativ pentru determinarea competenţei materiale a tribunalului in soluţionarea prezentei cauze.

Instanţa de contencios administrativ nu este competenta sa soluţioneze un astfel de litigiu nici în temeiul legii generale în materie, respectiv al Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Prezentul litigiu derivă dintr-un contract de concesiune asupra unui bun care face parte din proprietatea privată a unităţii administrativ teritoriale, aspect care rezulta din art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 884/2004. Or, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. c teza a II-a din Legea nr. 554/2004, „sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competentei instanţelor de contencios administrativ”, fiind vorba tot despre bunuri proprietate publica a statului sau unităţilor administrativ teritoriale.

Prin urmare, concesionarea terenurilor proprietate privată a municipiului nu intră nici în categoria contractelor administrative în accepţiunea Legii nr. 554/2004, pentru a se supune acestei legi, iar o atare competenţă a instanţei de contencios administrativ nu este prevăzută in privinţa acestor bunuri nici prin legi speciale.

Neexistând niciun element care să atragă competenţa specială a instanţei de contencios administrativ, instanţa, raportat la prevederile art. 94 alin.1 lit. k Cod procedură civilă va stabili competenţa materială de soluţionare a acţiunii formulate de Municipiul A. în contradictoriu cu pârâtul C.I.M.D. dr. B. în favoarea Judecătoriei Braşov.

Domenii speta

Spete similare