Pretentii. Lipsa calitate procesuala activa. Analiza conditiilor de angajare a raspunderii civile delictuale

Cât timp reclamantul apelant a înţeles să-şi formuleze acţiunea în despăgubire împotriva Agenţiei Domeniilor Statului pe care a considerat-o responsabilă, alături de ceilalţi pârâţi, de cauzarea unui prejudiciu constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a suprafeţelor de teren menţionate în petit, această intimată este subiect al raportului juridic litigios dedus judecăţii, deci are calitate procesuală pasivă, îndeplinirea condiţiilor de angajare a răspunderii civile delictuale a acesteia, inclusiv analiza asupra vinovăţiei, fiind o chestiune de fond^.

Constată că prin sentinţa civilă nr. 9537 din 30.10.2018 a Judecătoriei Baia Mare s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii C. M. I.G. şi K.T., în contradictoriu cu pârâţii: Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Săuca, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Satu Mare, Agenţia Domeniilor Statului.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin acţiunea în daune pentru lipsa de folosinţă reclamanţii C. M. I.G. şi K.T. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Săuca, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Satu Mare, Agenţia Domeniilor Statului: obligarea acestora, în solidar, la plata în favoarea reclamanţilor a sumei estimată provizoriu de 15.000 lei reprezentând c/val. lipsei de folosinţă pentru perioada 22.12.2013 – 26.04.2016 a suprafeţelor de teren arabil:

-14,27 ha din nr. top 710/2 din comuna Odoreu, jud. Satu Mare, individualizat în procesul verbal de punere în posesie nr. 1175/26.04.2016, eliberat de Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Săuca,

-4,28 ha din nr. top 984/2 şi 10,45 ha din nr. top 987 din comuna Homoroade, jud. Satu Mare şi individualizate în procesul verbal de punere în posesie nr. 1168/26.04.2016 eliberat de Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Săuca; cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii s-a arătat că prin sentinţa civila nr. 1076/15.04.2013 data de Judecătoria Carei şi menţinuta prin decizia civilă nr. 769/R/07.11.2013 a Tribunalului Satu Mare s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea reclamantului K.I. pentru terenurile situate în Homorod. Pârâţii au refuzat punerea în executare a hotărârii judecătoreşti mai sus amintite. La circa 2 ani, pârâţii au pus în posesie terenurile în discuţie, motiv pentru care reclamanţii nu au putut beneficia de recoltele acestor terenuri.

In drept s-au invocat : HG nr. 890/2005, art. 34 alin. 1, Legea nr. 134/2010, art. 148 – 151, art. 192, art. 194 – 195 C. pr. civ., Legea 287/2009, art. 218, art. 219, art. 1349, art. 1357 – 1371, art. 1381 – 1395, 1516 alin. 1 C. civ.

A constata prima instanţă că, prin întâmpinarea formulată, pârâta Agenţia Domeniilor Statului a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, învederând că s-a constatat lipsa culpei sale în ce priveşte întârzierea punerii în executare a titlului executoriu mai sus arătat, constatându-se puterea de lucru judecat pentru acest motiv.

Pârâta Comisia Judeţeană Satu Mare de aplicare a Legii fondului funciar, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, arătând că emiterea titlului de proprietate este o atribuţie exclusivă a Comisiei Locale de fond funciar.

Analizând înscrisurile depuse în probaţiune, prima instanţă de judecată a reţinut, cu privire la excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Baia Mare, invocată de pârâta Agenţia Domeniilor Statului, că sunt aplicabile dispoziţiile art.111 C.pr.civ., respectiv “Cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public,  pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa sediului pârâtului”.

In speţă, domiciliul reclamanţilor este situat în raza teritorială a Judecătoriei Baia Mare, motiv pentru care s-a respins ca neîntemeiată această excepţie.

Cu privire la pârâta Agenţia Domeniilor Statului, prima instanţă a apreciat că aceasta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât în cele două dosare soluţionate de Judecătoria Satu Mare s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, lipsa culpei acesteia în ceea ce priveşte întârzierea punerii în executare a titlului executoriu de către reclamanţi.

Prima instanţă a reţinut că, ulterior, reclamanţii şi-au modificat cererea de chemare în judecată, pârâţii chemaţi în judecată fiind Primăria Săuca şi Instituţia Prefectului Satu Mare şi s-a invocat existenţa unor fapte ilicite din partea celor două instituţii şi a unui prejudiciu cauzat de acestea.

Prima instanţă a apreciat că pretenţiile formulate de reclamanţi nu sunt dovedite în  cauză, motiv pentru care a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul C. M. I.G., care a solicitat admiterea apelului, în principal, casarea sentinţei civile nr.9537/30.10.2018 şi trimiterea cauzei instanţei de fond spre rejudecare; iar în subsidiar modificarea în totalitate a sentinţei civile nr.9537/30.10.2018 în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivarea apelului, apelantul a învederat că, prin sentinţa civilă nr. 1076/15.04.2013 pronunţată de către Judecătoria Carei în dosar nr. 641/218/2012 şi menţinută de decizia civilă nr. 769/R/07.11.2013 pronunţată de către Tribunalul Satu Mare, în contradictoriu cu intimaţii s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului K.I., pentru terenurile nr. top. A 710/2 Odoreu de 14,72 ha, A 987 Homorod de 10,45 ha, 3,33 ha din nr. top. A 984 Homorod şi 0,5 ha pe un alt amplasament de preferinţă în vecinătatea nr. top. A 984 Homorod, cu eliberarea titlului de proprietate în acest sens.

Obligaţia din titlurile menţionate a fost stabilită în sarcina debitorilor Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Săuca (Comisia locală), Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Satu Mare (Comisia judeţeană) şi Agenţia Domeniilor Statului (ADS).

In urma mai multor acţiuni la instanţa de executare, la data de 26.04.2016, Comisia locală a procedat la punerea în posesie cu terenurile de mai sus prin procesele verbale de punere în posesie nr. 1175/26.04.2016 şi nr. 1168/26.04.2016, procese verbale emise în baza sentinţei civile nr. 1076/15.04.2013.

Punerea în posesie s-a făcut la peste doi ani de la rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr. 1076/15.04.2013, respectiv de la data de 07.11.2013 când s-a pronunţat decizia civilă nr. 769/R/07.1 1.2013 şi s-a făcut în urma unor demersuri de executare silită.

Apelantul mai arată că, în calitate de moştenitor al titularului dreptului de proprietate, a fost privat de exercitarea atributelor ce decurg din dreptul de proprietate, în special acela de a beneficia de recoltele de pe terenuri pentru această perioadă prin neexecutarea obligaţiilor stabilite în sarcina intimatelor prin cele două hotărâri judecătoreşti.

Prin cererea adresată Judecătoriei Baia Mare şi înregistrată în dosar nr. 12915/182/2016 a solicitat obligarea intimaţilor în solidar la plata în favoarea sa a despăgubirilor materiale echivalente lipsei de folosinţă a suprafeţelor de teren menţionate pentru perioada de timp trecută de la rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr. 1076/15.04.2013 până la data de 26.04.2016. În dovedire a solicitat Judecătoriei Baia Mare încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a probei cu expertiză judiciară în specialitatea agricultură pentru stabilirea prejudiciului reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a suprafeţelor de teren reconstituite prin sentinţa civilă nr. 1076/15.04.2013 pentru perioada de timp de la rămânerea irevocabilă a acesteia până la punerea în posesie cu terenul.

Apelantul a arătat că la data de 30 octombrie 2018 Judecătoria Baia Mare a pronunţat sentinţa civilă nr. 9537 prin care i-a respins cererea, sentinţă din cuprinsul căreia se observă că nu este motivată deoarece nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi nu se arată motivele pentru care s-au admis şi nici cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, aşa cum prevede art.425 al.1 lit. b Cod proc. civ., iar instanţa de fond cel mult a adus argumente în motivarea hotărârii pentru intimata ADS fără a face referire la celelalte intimate.

Apelantul a susţinut că, aşa cum a arătat, prejudiciul reiese din imposibilitatea folosirii terenului, prejudiciu constând cel puţin în preţul arendei pe care nu l-a putut încasa din cauza lipsei posesiei, deoarece în toată perioada în care i s-a refuzat punerea în posesie terenul a fost în administrarea ADS care, la rândul său, l-a arendat unor persoane de pe urma căruia a încasat dividende.

Apare evident că apelantul a fost prejudiciat prin lipsa de folosinţă a terenului, dar nivelul prejudiciului nu poate fi stabilit decât printr-o expertiză.

Din motivarea sentinţei civile nr. 9537 reiese că instanţa nu s-a pronunţat asupra solicitării reclamantului a probei cu expertiză judiciară în specialitatea agricultură şi asupra obiectivelor expertizei pe care le-am propus, fapt ce echivalează cu un refuz de încuviinţare a probei.

Apelantul a solicitat această expertiză pentru stabilirea cuantumului daunelor deoarece este singura modalitate prin care se poate proba pretenţia dedusă judecăţii.

In mod nefondat instanţa de fond a refuzat cererea de efectuare a expertizei acreditând ideea că prin lipsa de folosinţă a sa cu terenurile reconstituite prin sentinţa civilă nr. 1076/15.04.2013 din culpa intimaţilor pentru perioada de timp arătată mai sus nu s-ar fi produs niciun prejudiciu.

Apelantul a mai arătat că Judecătoria Baia Mare trebuia să încuviinţeze proba cu expertiza pentru soluţionarea procesului, iar privarea persoanei interesate de dreptul de a formula şi administra probe o echivalează cu încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Având în vedere cele de mai sus, reiese că Judecătoria Baia Mare a dispus în mod greşit respingerea acţiunii, sentinţa civilă nr.9537/30.10.2018 pronunţată în acest sens fiind netemeinică şi dată cu încălcarea prevederilor legale.

Intimata Agenţia Domeniilor Statului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Intimata arată că hotărârea pronunţată de către instanţa de fond trebuie să rămână neschimbată în ceea ce priveşte ADS având în vedere că aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în cauză.

Pentru a se pronunţa în sensul admiterii susţinerii sale cu privire la faptul că Judecătoria Satu Mare a reţinut cu putere de lucru judecat lipsa culpei ADS, în ceea ce priveşte întârzierea punerii în executare a titlului executoriu de către reclamanţi, instanţa de fond în mod corect a reţinut „cu privite la Agenţia Domeniilor Statului, aceasta nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză”.

Corelaţia autorităţii de lucru judecat cu principiul securităţii raporturilor juridice este subliniată în literatura juridică şi recunoscută de practica judiciarii, cu referire la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Reluarea judecăţii şi nesocotirea autorităţii de lucru judecat echivalează cu încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice care reprezintă un principiu fundamental al statului de drept.

Prezumţia că o hotărâre reflectă adevărul judiciar - res judicata pro veritate habetur -corespunde efectului său, mai exact, funcţiei pozitive a autorităţii de lucru judecat, conform căreia cele statuate printr-o hotărâre nu mai pot fi contrazise ulterior în alt proces.

Decizia 496/08 martie 1975 a Tribunalului Suprem, Secţia Civilă, lămureşte caracterul obligatoriu al dezlegărilor rămase definitive: „Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauza şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces”.

Foarte important este faptul că puterea de lucru judecat nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde şi asupra considerentelor hotărârii, care constituie susţinerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta. În acest sens s-au pronunţat doctrina prin autori de prestigiu şi practica judiciară. Aşadar, de vreme ce aceeaşi problemă dedusă judecăţii într-un litigiu dintre aceleaşi părţi a fost soluţionată irevocabil pe cale incidentală sau pe fond într-un anumit sens, rezultă că acest aspect reţinut de instanţe, care a stat la baza soluţiilor din dispozitivul hotărârilor, a dobândit putere de luciu judecat şi, în mod corect, trebuie avut în vedere de instanţa sesizată ulterior.

Astfel, având în vedere imposibilitatea de a contrazice o hotărâre anterioară, un argument deosebit de relevant în sprijinul acestei afirmaţii îl constituie faptul că instanţa a reţinut astfel: „cu privire la pârâta Agenţia Domeniilor Statului, aceasta nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză întrucât în cele două dosare soluţionate de Judecătoria Satu Mare s-a reţinut cu putere de lucru judecat lipsa acesteia, în ceea ce priveşte întârzierea punerii în executare a titlului executoriu de către reclamanţi”.

Apelul este fondat.

Reclamantul apelant C. M. I.G. a învestit prima instanţă cu o „acţiune de daune pentru lipsa de folosinţă”, solicitând obligarea în solidar a pârâtelor Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Săuca, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Satu Mare, Agenţia Domeniilor Statului, la plata sumei estimate provizoriu de 15.000 lei reprezentând c/val. lipsei de folosinţă pentru perioada 22.12.2013 – 26.04.2016 a suprafeţelor de teren arabil: de 14,27 ha din nr. top 710/2 din comuna Odoreu, jud. Satu Mare, individualizat în procesul verbal de punere în posesie nr. 1175/26.04.2016, eliberat de Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Săuca, de 4,28 ha din nr. top 984/2 şi 10,45 ha din nr. top 987 din comuna Homoroade, jud. Satu Mare şi individualizate în procesul verbal de punere în posesie nr. 1168/26.04.2016 eliberat de Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Săuca.

La data de 07.06.2017 reclamantul şi-a extind acţiunea şi faţă de pârâţii Comuna Săuca şi Instituţia Prefectului Judeţului Satu Mare.

Prin sentinţa atacată, prima instanţă a reţinut că pârâta Agenţia Domeniilor Statului nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât în cele două dosare soluţionate de Judecătoria Satu Mare s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, lipsa culpei acesteia în ceea ce priveşte întârzierea punerii în executare a titlului executoriu de către reclamanţi.

Or, culpa/vinovăţia este una dintre condiţiile de angajare a răspunderii civile delictuale, astfel că existenţa sau inexistenţa culpei este un aspect ce ţine de soluţionarea pe fond a cererii  reclamantului, nu o chestiune legată de calitatea procesuală a părţii.  Conform art.36 Cod procedură civilă „calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond”.

Cât timp reclamantul apelant a înţeles să-şi formuleze acţiunea în despăgubire împotriva Agenţiei Domeniilor Statului pe care a considerat-o responsabilă, alături de ceilalţi pârâţi, de cauzarea unui prejudiciu constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a suprafeţelor de teren menţionate în petit, această intimată este subiect al raportului juridic litigios dedus judecăţii, deci are calitate procesuală pasivă, îndeplinirea condiţiilor de angajare a răspunderii civile delictuale a acesteia, inclusiv analiza asupra vinovăţiei, fiind o chestiune de fond.

Ca atare, tribunalul constată că, faţă de prevederile art.1357 Cod civil invocat de reclamant ca temei al cererii sale de chemare în judecată „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă” şi faţă de cele ale art.36 Cod procedură civilă, în mod greşit a apreciat prima instanţă că pârâta intimată Agenţiei Domeniilor Statului

nu are calitate procesuală pasivă, soluţionând cererea formulată împotriva acesteia fără a intra în judecata fondului. 

În ce priveşte hotărârea pronunţată de prima instanţă asupra cererii formulate de reclamantul apelant împotriva celorlalţi pârâţi, tribunalul reţine ca fiind fondate criticile din cererea de apel referitoare la nemotivarea soluţiei.

Astfel, prima instanţă a reţinut că „pretenţiile formulate de reclamanţi nu sunt dovedite în  cauză, motiv pentru care respinge ca nefondată acţiunea reclamanţilor”, însă o  asemenea motivare a sentinţei atacate nu satisface însă cerinţa procesului echitabil.

Potrivit art.425 al.1 lit.b Cod procedură civilă, hotărârea se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt. Obligaţia de motivare impune o apreciere întotdeauna ataşată de natura cauzei, de circumS.ţele acesteia, stilul judiciar şi tipologia actului de justiţie. Motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv al tuturor argumentelor aduse de parte – dar nici ignorarea lor –, ci un răspuns al argumentelor fundamentale, al acelora care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Or, prima instanţă nu a reţinut şi nici nu a înlăturat susţinerile părţilor şi nu a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, aşa încât hotărârea sa nu creează transparenţa asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul, ceea ce constituie o piedică pentru exercitarea controlului de către instanţa de apel.  Această omisiune a instanţei de a verifica efectiv şi real afirmaţiile părţilor echivalează în fapt cu lipsa analizei cauzei şi, în esenţă, nesoluţionarea acesteia într-un procedeu real şi efectiv, acela de confruntare a afirmaţiilor părţilor cu actele cauzei, de stabilire a unei situaţii de fapt ca rezultat al unei aprecieri ataşate de natura cauzei, circumS.ţele acesteia.

Faţă de considerentele mai sus expuse, reţinând incidenţa prevederilor art.480 alin. 3 Cod procedură civilă care statuează că „în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului (…) instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare”, tribunalul va admite apelul formulat de apelantul reclamant C. M. I.G., împotriva sentinţei civile nr.9537 din 30 octombrie 2018 pronunţate de Judecătoria Baia Mare pe care o va anula în parte şi va trimite spre rejudecare primei instanţe cererea formulată de acesta, astfel cum a fost modificată.

Faţă de limitele efectului devolutiv al apelului, reţinând că reclamanta K.T. nu a formulat apel, iar obiectul litigiului este divizibil, tribunalul va menţine dispoziţia din sentinţa atacată de respingere a acţiunii formulate de această reclamantă.

Domenii speta

Spete similare