Litigii de munca

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991

Cod ECLI ECLI:RO:TBMUS:2020:002.000251

Dosar nr. 2258/102/2019

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 251/2020

Ședința publică din data de 06 aprilie 2020

Instanța constituită din:

Președinte: ...

Asistent Judiciar: ..

Asistent Judiciar: ...

Grefier: ....

Pe rol judecarea litigiului de muncă intervenit între reclamanții ... ... CNP ... .... CNP ... ambii cu domiciliul în ... str. ... bloc ..., scara .. ap. .. jud. ..și .. CNP ..., cu domiciliul în ...., nr. ...., jud. ....și toți cu dom. ales în ...., Piața ...., nr..., județul ...., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul ..., cu sediul în ... nr...., județul ... având ca obiect drepturi salariale personal justiție.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 12 martie 2020, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, 23 martie 2020 și apoi pentru data de 06 aprilie 2020, încheieri care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 noiembrie 2019, sub nr. 2258/102/2019, reclamanții ..., ... și ... au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul ...ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 4226 lei, în favoarea reclamantului de ordin 1, reprezentând indemnizația de instalare, conform dispozițiilor prev. de art. 23 alin. 1 din H.G. nr. 281/1993;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 3970 lei, în favoarea reclamantei de ordin 2, reprezentând indemnizația de instalare, conform dispozițiilor prev. de art. 23 alin. 1 din H.G. nr. 281/1993;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 4226 lei, în favoarea reclamantului de ordin 3, reprezentând indemnizația de instalare, conform dispozițiilor prev. de ari. 23 alin. 1 din H.G. nr. 281/1993.

În motivarea cererii, se arată că la data de 19.12.2017, prin dispozițiile nr. 9324/19.12.2017, nr. 9310/19.12.2017 și nr. 9302/19.12.2017 ale Școlii Naționale de Grefieri, reclamanții au fost repartizați în funcția de grefier cu studii superioare juridice la Tribunalul ... unde își desfășoară activitatea și în prezent.

Potrivit art. 23 alin. 1 din H.G. nr. 281/1993, la încadrarea într-o unitate din altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, personalul de specialitate beneficiază de o indemnizație de instalare echivalentă cu un salariu de bază corespunzător funcției, gradului sau treptei profesionale în care urmează a fi încadrat; iar grefierii constituie și ei „ personal de specialitate”, în conformitate cu Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.

La data 02.11.2018 reclamanții s-au adresat cu o cerere în acest sens la Tribunalul ....însă solicitarea le-a fost respinsă la data de 27.11.2018, pe motivul că textul de lege invocat nu este aplicabil în speță.

Menționează că prevederile art. 23 alin. 1 din HG nr. 281/1993 stabilesc drepturi în favoarea persoanelor ce se angajează în sectorul bugetar, pe cale de consecință și în favoarea personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea. Potrivit art. 14 din Legea nr. 52/1991 „Dispozițiile legale cu privire la premii și celelalte drepturi de personal, prevăzute pentru personalul din unitățile bugetare, se aplică în mod corespunzător.”. Pe cale de consecință, sunt aplicabile dispozițiile art. 23 din H.G. nr. 281/1993 privind salarizarea personalului din unitățile bugetare, act normativ adoptat în executarea Legii salarizării nr. 14/1991. Prin urmare, nu este fondată susținerea în sensul că H.G. nr. 281/1993 nu este aplicabilă personalului auxiliar de specialitate.

Legea nr. 56/1996 prevedea la art. 42 alin. (1) faptul că „absolvenții, în primul an de activitate, încadrați ca personal de specialitate în unități din justiție și în parchete situate în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază de o indemnizație de instalare echivalentă cu salariul de bază brut corespunzător funcției, gradului sau treptei și gradației în care urmează să fie încadrați.”.

Chiar dacă O.G. nr. 8/2007 și actele normative ulterioare nu au mai prevăzut indemnizația de instalare, nu se poate considera că dispozițiile art. 23 din H.G. nr. 281/1993 sunt contrare noilor legi în materia salarizării personalului bugetar (Legea nr. 153/2017), așa cum s-a arătat în adresa M.J.

Solicită să se constate că dispozițiile art. 23 alin. 1 din HG nr. 281/1993 nu au fost abrogate de art. 44 alin. 1 pct. 36 din Legea nr. 153/2017, aceste dispoziții nefiind contrare legii respective. Dimpotrivă, prevederile art. 23 alin. 1 din HG nr. 281/1993 stabilesc drepturi în favoarea persoanelor ce se angajează în sectorul bugetar, distincte (nu contrarii) cu drepturile acordate prin Legea nr. 153/2017.

Nu sunt de acord cu concluzia comunicată de Tribunalul ... prin intermediul răspunsului primit de la Ministerul de Justiție pentru că argumentele pe care se sprijină sunt nesustenabile. Și magistrații au un statut special, riguros reglementat, ceea ce nu îi împiedică să beneficieze și ei, pe lângă drepturile speciale, și de drepturi acordate exclusiv prin norme generale, așadar întregului popor bugetar [de exemplu, indemnizația de doctorat, prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017]. Desigur, în măsura în care aceeași relație socială este dublu reglementată, atât prin norme generale, cât și prin norme speciale, atunci în mod evident se aplică exclusiv norma specială, însă tot atât de evident, acolo unde norma specială tace, se aplică norma generală. De exemplu, faptul că statutul lor special, riguros reglementat nu prevede durata programului de lucru (art. 79 din Legea nr. 567/2004), nu înseamnă că personalul auxiliar de specialitate nu se află sub protecția Codului Muncii [durata programului de lucru este, în mod normal, de 8 ore pe zi, conform art. 112 alin. (1) din Legea nr. 53/2003].

Grefierii constituie și ei, „personal de specialitate”, în conformitate cu statutul lor special, riguros reglementat, cu titlul Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și cu art. 3 alin. (2) din același act normativ care stipulează că „Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT”. Nu există nicio normă care să îi excludă pe grefieri de la beneficiul dreptului în litigiu.

Mai mult, practica judiciară este constantă în acest gen de spețe, în sensul admiterii acțiunii. Cu titlu exemplificativ menționează următoarele hotărâri: nr. 7686/2018, pronunțată în dosarul civil nr. 24846/3/2018 al Tribunalului București; nr. 3410/2018, pronunțată în dosarul civil nr. 1369/95/2018 al Tribunalului Gorj; nr. 1023/2019, pronunțată în dosarul civil nr. 1965/107/2018* al Tribunalului Alba.

Menționează că prin nota nr. 15966/13848/2017 din data de 25.01.2018 a P.Î.C.C.J. - Secția de resurse umane și documentare aprobată de procurorul general al P.Î.C.C.J., în vederea asigurării unei practici unitare, se recomandă acordarea respectivei indemnizații personalului auxiliar de specialitate.

Precizează că altor colegi din aceeași promoție a SNG și nu numai, le-au fost admise cererile întemeiate pe aceleași dispoziții legale invocate, sens în care au atașat exemplificativ copii de pe fluturașii de salariu ai acestora. Or, în aceste condiții, prin neacordarea indemnizației de instalare s-ar crea o discriminare între reclamanți și restul colegilor aflați în aceeași situație, cărora li s-au admis cererile.

La data de 20.01.2020, reclamanții au depus o precizare de acțiune, prin care au arătat că solicită obligarea pârâtului la plata sumelor datorate cu titlu de primă de instalare, indexate și actualizate la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă de la data exigibilității plății.

Împotriva prezentei cereri de chemare în judecată nu a depus întâmpinare pârâtul tribunalul ....dar a depus note scrise, prin care și-a exprimat punctul de vedere cu privire la soluția ce ar trebui pronunțată în speță, solicitând respingerea cererii.

În motivare, pârâtul a arătat că personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești a fost salarizat în baza unor acte normative speciale, respectiv Legea nr. 52/1991, Legea nr. 56/1996, Legea nr. 8/2007, care arătau expres drepturile de care beneficia această categorie profesională. Acte normative precum Legea nr. 52/1991, Legea nr. 14/1991, care prin interpretarea coroborată ar fi putut fi considerate că recunoșteau dreptul la prima de instalare prevăzut de art. 23 din H.G. nr. 281/1993 au fost abrogate de mai multă vreme. Ulterior, drepturile de care beneficiază categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate au fost strict reglementate de Legea nr. 567/2004. Mai mult decât atât, în prezent există în vigoare Legea nr. 153/2017, care reglementează salarizarea personalului din sectorul bugetar, ce precizează expres drepturile de personal/salariale de care beneficiază fiecare categorie profesională salarizată din fonduri bugetare, inclusiv categoria personalului auxiliar de specialitate din care fac parte și reclamanții și care nu acordă dreptul în discuție categoriilor de personal din justiție.

Analizând coroborat actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin dispozițiile de repartizare nr. 9324, 9310 și 9302, emise de Școala Națională de Grefieri în data de 19.12.2017, reclamanții, absolvenți ai acestei instituții în promoția 2017, au fost repartizați pentru a-și desfășura activitatea în calitate de grefieri cu studii superioare juridice, în cadrul Tribunalului ....

Din examinarea copiilor de pe cărțile lor de identitate, rezultă că niciunul din reclamanți nu are domiciliul pe raza localității ...., unde se află sediul Tribunalului ..

În acest context, au solicitat să li se plătească indemnizația de instalare, prevăzută de art. 23 alin. 1 teza 1 din HG nr. 281/1993. Potrivit acestui text legal, la încadrarea într-o unitate din altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, personalul de specialitate beneficiază de o indemnizație de instalare echivalentă cu un salariu de bază corespunzător funcției, gradului sau treptei profesionale în care urmează a fi încadrat. Dar angajatorul a refuzat plata acestei indemnizații, apreciind, în acord cu un punct de vedere exprimat inclusiv de către Ministerul Justiției, că această normă juridică era aplicabilă numai acelor categorii de bugetari care beneficiau din perspectiva salarizării de o reglementare generică, iar nu și acelor categorii de bugetari care erau salarizați în temeiul unor acte normative speciale de salarizare. Iar personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești intra în această ultimă categorie.

Tribunalul reține că aprecierile pârâtului, într-o abordare istorică, sunt eronate, întrucât chiar de la momentul apariției sale, dispozițiile art. 23 alin. 1 din HG nr. 281/1993 au fost aplicabile și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești. Astfel, instanța constată că ab initio, potrivit art. 14 din Legea nr. 52/1991 cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătorești, dispozițiile legale cu privire la premii și celelalte drepturi de personal, prevăzute pentru personalul din unitățile bugetare, se aplică în mod corespunzător. Pe cale de consecință, erau aplicabile dispozițiile generale ale art. 23 din HG nr. 281/1993 privind salarizarea personalului din unitățile bugetare, act normativ adoptat în executarea Legii generale a salarizării nr. 14/1991.

Ulterior, într-adevăr, legiuitorul a ales o abordare diferită a acestei chestiuni a indemnizației de instalare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, în sensul că prin art. 42 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti s-a statuat că absolvenţii, în primul an de activitate, încadraţi ca personal de specialitate în unităţi din justiţie şi în parchete situate în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază de o indemnizaţie de instalare echivalentă cu salariul de bază brut corespunzător funcţiei, gradului sau treptei şi gradaţiei în care urmează să fie încadraţi. Așadar, s-a optat pentru includerea dreptului la indemnizația de instalare ca o reglementare expresă în legislația specială de salarizarea personalului cu pricina.

Este adevărat că OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei nu a mai prevăzut indemnizația de instalare ca un drept expres, care să beneficieze de o reglementare specială, dar această chestiune nu înseamnă că în actualul context legislativ sumele cu pricina nu se mai datorează reclamanților.

Astfel, reținem că ultima și cea mai amplă intervenție a legiuitorului asupra HG nr. 281/1993, pe care își fundamentează pretențiile reclamanții, s-a făcut prin art. 48 alin. 1 pct. 2 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Cu această ocazie, HG nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 25 iunie 1993, cu modificările și completările ulterioare, s-a abrogat, cu excepția art. 21, 22, 23 și 30. Prin urmare, o parte covârșitoare a acestui act normativ a fost abrogată prin prima lege de salarizare unitară a personalului bugetar adoptată de puterea politică în 2009, dar s-a ales păstrarea expresă în ființă numai a câtorva texte, referitoare la indemnizația de instalare, la delegare, detașare ori trimiterea în străinătate a personalului bugetar. Este neîndoielnic așadar, faptul că aceste norme au fost păstrate în vigoare, întrucât Legea-cadru nr. 330/2009 a stabilit expres acest lucru.

Totodată, prin această acțiune a legiuitorului, dispozițiile care au mai rămas în vigoare din HG nr. 281/1993 s-au atașat practic celorlalte reglementări ale Legii-cadru nr. 330/2009, devenind evident și caracterul lor atotcuprinzător, adică aplicabilitatea lor generală, la întregul personal plătit din fonduri publice, de vreme ce au fost menținute expres în vigoare tocmai prin această lege. Mai mult, apreciem aplicabilitatea generală la întregul personal bugetar a dispozițiilor HG nr. 281/1993 rezultă și din titlul și cuprinsul acestui act normativ și, deci, vizează salarizarea personalului din unitățile bugetare în care este cuprins și domeniul de activitate al reclamanților. Fiind parțial abrogat HG nr. 231/1993, iar din acest act rămânând în vigoare dispozițiile art. 21, 22, 23 și 30, care se referă la drepturile personalului bugetar în caz de delegare, detașare și la prima de instalare, tribunalul apreciază că, atât timp cât cele 4 articole rămase în vigoare din HG nr. 281/1993 nu fac nicio referire cu privire la o anumită categorie de persoane salarizate din bugetul public căreia aceste dispoziții legale se aplică, se interpretează că aceste dispoziții se aplică implicit și personalului auxiliar de specialitate din instanțe.

Nu trebuie să omitem că la data respectivă, Legea-cadru nr. 330/2009 era destinată inclusiv salarizării personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, chiar dacă grilele de salarizare stabilite în anexele la respectiva lege nu s-au aplicat efectiv niciodată. Mai trebuie să reținem că la art. 1 alin. 1 și 2 din Legea-cadru nr. 330/2009 s-a statuat că prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului. Începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege. Așadar, în ciuda acestei așa-zise exclusivități, legiuitorul a optat pentru păstrarea în vigoare a art. 21, 22, 23 și 30 din HG nr. 281/1993, care după cum am arătat, instituiau anumite drepturi bănești în favoarea unor categorii de angajați din sistemul bugetar, de unde concluzia că fie în viziunea legiuitorului acele drepturi nu erau drepturi salariale în sensul avut în vedere de Legea-cadru nr. 330/2009, fie chiar dacă lato sensu păstrau natura salarială, în virtutea voinței exprese a legiuitorului ele continuau să se aplice.

Mai departe, următoarea lege de salarizare unitară a personalului din sistemul bugetar – Legea-cadru nr. 284/2010 – a păstrat soluția legislativă din Legea nr. 330/2009, în sensul că a promovat și ea exclusivitatea drepturilor salariale din art. 1 și în același timp, nu a făcut nicio referire la abrogarea HG nr. 281/1993. Ca atare, este logic să considerăm și noi că în viziunea legiuitorului din anul 2010, art. 21, 22, 23 și 30 din HG nr. 281/1993 au rămas în continuare în vigoare, neexistând intenția de suprimare integrală a drepturilor respective recunoscute anterior în favoarea întregului personal bugetar. De altfel, în cuprinsul Deciziei nr. 27/2015 pronunțate de ÎCCJ – Completul competent să soluționeze cererile de dezlegare a unor chestiuni de drept în materie civilă, s-a stabilit că dispozițiile art. 23 din HG nr. 281/1993 sunt în continuare în vigoare. Chiar dacă acolo era vizat dreptul cadrelor didactice la acordarea indemnizației de instalare, totuși raționamentul instanței supreme, în partea sa generală, este aplicabil și în cazul din speță.

În fine, mai reținem că ultima lege de salarizare unitară a personalului bugetar este Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Și aceasta este o lege generală, aplicabilă întregului personal bugetar. Deci ea se aplică inclusiv personalului auxiliar de specialitate din instanțe și din parchetele de pe lângă acestea. Mai mult decât atât, legea cu pricina este efectiv în vigoare și era în vigoare la data încadrării în muncă a reclamanților, beneficiind de o aplicare etapizată, în conformitate cu art. 38 din acest act normativ.

Întrucât era legea în vigoare la data încadrării în muncă a reclamanților, ea prezintă maximă relevanță în speță. Cu referire la dreptul la indemnizația de instalare în general, această lege nu conține nicio reglementare. Prin urmare, ar trebui să apreciem că din această perspectivă, dreptul la indemnizația de instalare a personalului bugetar ar fi fost suprimat în integralitate. Totuși, nici Legea-cadru nr. 153/2017 nu conține o normă abrogatorie expresă a dispozițiilor care mai erau în vigoare din HG nr. 281/1993. Singura dispoziție care poate fi luată în considerare sub acest aspect este cea a art. 44 alin. 1 pct. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căreia, la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice alte dispoziţii contrare prezentei legi. Însă apreciem că pe de o parte, prevederile art. 23 din HG nr. 281/1993 nu sunt dispoziții contrare Legii-cadru nr. 153/2017, ci dimpotrivă, ele stabilesc un drept distinct și complementar față de cele ale legii salarizării unitare. Mai mult decât atât, trebuie să remarcăm că legiuitorul a păstrat în integralitate soluția legislativă abordată mai întâi în Legea-cadru nr. 330/2009, iar apoi în Legea-cadru nr. 284/2010, în sensul că la art. 1 din toate aceste acte normative a vorbit despre exclusivitatea drepturilor salariale prevăzute de fiecare dintre aceste legi în parte, însă au fost păstrate expres și prevederile art. 23 din HG nr. 281/1993. Considerăm că dacă legiuitorul, chiar și odată cu apariția Legii-cadru nr. 153/2017, ar fi dorit să elimine din peisajul legislativ întreaga reglementare conținută în HG nr. 281/1993, atunci ar fi trebuit să aleagă metoda abrogării explicite, întrucât altminteri în contextul evoluției reglementării indicat mai sus, referirea generală la abrogarea oricăror alte dispoziții contrare legii cu pricina nu poate fi interpretată în sensul că are în vedere și HG nr. 281/1993.

După cum am arătat deja, reclamanții au fost salarizați, de la data încadrării lor în muncă, în baza Legii nr. 153/2017. Ei nu mai beneficiază de o lege de salarizare specială, ci li se aplică norma generală, cu preluarea cuantumului retribuției din perioada anterioară adoptării acestei legi și apoi cu o aplicare etapizată, până la atingerea plafoanelor stabilite în anexele la lege. Întrucât HG nr. 281/1993 este și ea la momentul de față o reglementare generală, aplicabilă tuturor angajaților din sistemul bugetar care nu beneficiază de o reglementare specială a drepturilor salariale și de personal, se impune să concluzionăm că ea este aplicabilă inclusiv reclamanților, care au calitatea de personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.

Pentru toate motivele expuse mai sus, tribunalul găsește întemeiată în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții ...., .... și ... în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul .... și va obliga pârâtul la plata către reclamanți sumelor solicitate cu titlu de indemnizație de instalare.

Referitor la precizarea de acțiune, prin care s-a cerut indexarea și actualizarea acestor sume de bani la data plății efective, precum și acordarea dobânzii legale aferente de la data exigibilității plății, tribunalul va respinge aceste pretenții. Pentru a adopta această soluție, avem în vedere că pentru repararea prejudiciului constând în plata cu întârziere a debitului salarial restant s-a stabilit, prin art. 39 alin. 4 din OUG nr. 114/2018, că acesta va fi actualizat cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Reclamanții nu au arătat cum doresc să fie indexată suma pe care o pretind cu titlu de debit principal, iar legea rezolvă această chestiune în contextul eșalonării la plată a drepturilor salariale, iar actualizarea corespunzătoare ține de executarea voluntară asumată prin lege de stat. De asemenea, prin art. 39 alin. 5 din OUG nr. 114/2018 s-a reglementat acordarea de dobânzi remuneratorii pentru drepturile salariale litigioase. Dobânda legală remuneratorie nu reprezintă un mijloc de reparare a prejudiciului, ci o formă de recompensare (remunerare) pentru folosinţa banilor, pe durata cuprinsă între data remiterii acestora cu titlu de împrumut şi data restituirii lor. Deşi în principiu, dobânda remuneratorie nu are rolul de a asigura o despăgubire pentru întârzierea plăţii, totuşi legiuitorul în mod suveran a optat pentru acordarea voluntară a acestei dobânzi aferente perioadei de eșalonare. soluția este una logică, întrucât plata debitelor a fost eșalonată prin art. 39 alin. 1 din OUG nr. 114/2018, deci nu este încă scadentă, fiind stabilite termene viitoare de plată printr-un act normativ cu putere de lege. Cu alte cuvinte, aceste termene sunt unele legale și prin urmare, exclud orice culpă în neexecutarea obligației de plată din partea angajatorului debitor. Desigur că această situație, reținută de instanță, nu are în vedere perioada viitoare, de la data expirării eşalonării legale a plăţii, fără ca plata să se fi făcut, şi până la data plăţii efective a debitului salarial eşalonat (adică posibila nerespectare a termenelor legale la care a fost eșalonată plata), eventualul prejudiciu astfel creat nefăcând obiectul acțiunii deduse judecății și neputând fi stabilit acum datorită caracterului său incert.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții ... CNP ..., ... CNP .., ambii cu domiciliul în .. str. .. bloc ... scara .. ap..., jud....și ... CNP .. cu domiciliul în .., ..., jud. ..și toți cu dom. ales în ..., județul .... contradictoriu cu pârâtul Tribunalul ... cu sediul în ...nr. ...

Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului ... a sumei de 4.226 lei, cu titlu de indemnizație de instalare.

Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei ... a sumei de 3.970 lei, cu titlu de indemnizație de instalare.

Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului ... a sumei de 4.226 lei, cu titlu de indemnizație de instalare.

Respinge restul pretențiilor reclamanților.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureș.

Pronunțată azi, 6 aprilie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

Președinte: ...

Asistent Judiciar: ..

Asistent Judiciar: ...

Grefier: ....

Domenii speta

Spete similare