Conflict negativ de competenţă. încuviințare executare silită

CONFLICT NEGATIV DE COMPETENŢĂ. ÎNCUVIINȚARE EXECUTARE SILITĂ

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2019 explică în paragrafele 98-101,106 că, chiar atunci când titlul executoriu este reprezentat de un act juridic din materia ce face obiectul specializării, cererile formulate în procedura executării silite în care se invocă aspecte de valabilitate a titlului sau întinderea acestuia sau se fac apărări pe fondul dreptului sunt cereri formulate în materia ce face obiectul specializării, pe care le are în vedere la pronunțarea recursului în interesul legii.

(Secţia a V-a civilă, decizia nr. 79/28 ianuarie 2020)

Analizând conflictul de competenţă în ceea ce priveşte soluționarea apelului declarat împotriva Încheierii din 20.06.2019 pronunțată  de Judecătoria sectorului 6 București în dosar nr. XXX având ca obiect încuviințare executare silită, Curtea a constatat că prin Hotărârea Colegiului de conducere 22 din 20.07.2011, prin care a fost avizat modul de reorganizare a secțiilor Tribunalului București a VI-a și a VII din comerciale în secții civile, dar cu competență în litigii cu profesioniști, Colegiul de conducere a propus ca Secția a VI-a să aibă competență și în soluționarea „cererilor privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare”. Iar această Hotărâre a fost aprobată de CSM prin Hotărârea 645/2011, prin urmare a fost aprobată în întregul ei conținut.

Contrar celor reținute de Tribunalul București - Secția a VI-a, prin Hotărârea Colegiului de conducere al Tribunalul București 3/16.01.2015 nu s-au stabilit în competența secției a VI-a numai contestațiile la executare, iar încuviințarea a căzut în sarcina Secțiilor III-V, pentru că în cuprinsul Hotărârii 3/2015 nu este menționat deloc că încuviințările de executare ar reveni secțiilor III-V și aceasta pentru că, la data de 16.01.2015 când a fost adoptată această Hotărâre, nici nu mai exista procedura încuviințărilor de executare silită, astfel că evident Colegiul de conducere nu putea stabili competențe interne pe proceduri inexistente. Dimpotrivă, la pct. 5 al Hotărârii 3/2015 s-a menționat expres că discutarea aspectelor referitoare la învestirea cu formulă executorie a titlurilor de valoare și alte instrumente financiare va fi amânată și prin Hotărârea 7, invocată în declinarea de competență de Tribunalul București - Secția a IV-a, Hotărâre din data de 02.03.2015, deci, ulterioară Hotărârii 3 din 16.01.2015, Colegiul de conducere a hotărât în unanimitate că cererile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de valoare și instrumente financiare (inclusiv bilet la ordin) sunt de competența secției specializate Secția a VI-a. Și în mod corect a reținut Tribunalul București - Secția a IV-a că, odată eliminată procedura învestirilor cu formulă executorie și reintrodusă procedura încuviințărilor de executare silită, această hotărâre nr.7/02.03.2015 se aplică mutatis mutandis procedurii de încuviințare executare silită care a înlocuit procedura învestirii.

De asemenea, contrar susținerilor Tribunalul București secția a VI-a, nici Hotărârea Colegiului 25/2017 nu cuprinde nicio mențiune cu privire la încuviințările de executare silită, ci numai cu privire la contestațiile la executare.

Cu atât mai puțin nu pot fi reținute susținerile secției a VI-a conform cărora „decizia nr.2/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este aplicabilă în ipoteza cererilor în materia încuviințării executării silite (…) dezlegarea dată de instanța supremă trebuie să privească doar ipoteza unde există practică neunitară (…) decizia este relevantă prin prisma faptului că menționează inexistența unei practici neunitare atunci când este vorba despre simpla încuviințare executare silită” atâta timp cât Decizia 2/2019 menționează dimpotrivă, paragraf 89, că unele instanțe au considerat că și cereri de încuviințare executare silită în care se invocă aspecte referitoare la însuși titlul executoriu sunt de competența în apel a tribunalelor specializate, iar Înalta Curte s-a considerat legal învestită, paragraf 78, cu stabilirea competenței material procesuale inclusiv în încuviințările de executare silită și dispozitivul deciziei 2/2019 vizează expres „apelurile în cererile formulate în procedura executării silite”, adică toate cererile enumerate la pct. 78, nu numai apelurile în contestațiile la executare.

Cu toate acestea, Curtea a reținut și că Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2019 explică în paragrafele 98-101,106 că, chiar atunci când titlul executoriu este reprezentat de un act juridic din materia ce face obiectul specializării, cererile formulate în procedura executării silite în care se invocă aspecte de valabilitate a titlului sau întinderea acestuia sau se fac apărări pe fondul dreptului sunt cereri formulate în materia ce face obiectul specializării pe care le are în vedere la pronunțarea recursului în interesul legii. Prin urmare, decizia nr. 2/2019 determină competența secțiilor/completelor specializate în apel în orice procedură din materia executării silite numai în acele cazuri în care se impune analiza raporturilor juridice de drept substanțial reglementate prin legislația specifică profesioniștilor.

În prezenta cauză, în dosarul mamă s-a invocat ca titlu și un bilet la ordin, dar natura biletului la ordin de titlu executoriu a fost reținută expres și de prima instanță și nicio dispoziție din Legea biletului la ordin nu este invocată în susținerea motivelor de apel. Singurul motiv al respingerii cererii de încuviințare de prima instanță și contestat in extenso prin apel vizează pretinsele efectele produse de hotărârea judecătorească de admitere a unei acțiuni pauliene. Prima instanță a reținut că biletul la ordin este titlu executoriu, dar în cauză s-a solicitat expres numai încuviințarea imobiliară asupra imobilului din Sinaia, că nu s-a făcut dovada calității debitorului de proprietar al acestui imobil, că hotărârea nr. 1411/2017 cu decizia din apel nr. 577/2018, deși vizează revocarea contractului prin care debitorul a vândut bunul unui terț, nu are autoritate de lucru judecat pentru că poate fi atacată cu recurs și caracterul ei executoriu nu are relevanță pentru că biletul la ordin este titlu executoriu, nu hotărârile judecătorești. Iar toată motivarea cererii de apel pe 6 pagini vizează strict efectele produse de hotărârea din acțiunea pauliană și o întreagă analiză a executorialității, opozabilității, autorității de lucru judecat ca efecte ale unei hotărâri judecătorești.

Pe cale de consecință, atâta timp cât apelul nu ridică absolut nicio analiză a unei probleme de drept substanțial din Legea biletelor la ordin sau orice alt act din legislația specifică profesioniștilor, ci, dimpotrivă, doar chestiune de drept civil și procesual civil pur, Curtea a stabilit competența în favoarea Tribunalului București - Secția a IV-a.

Domenii speta

Spete similare