Ofertă inacceptabilă. Neîndeplinirea obligaţiei de prelungire a valabilităţii ofertei

Decizie 198/R din 14.04.2021


Autoritatea contractantă a solicitat participanţilor la procedură prelungirea valabilităţii a două documente - oferta şi garanţia  de participare -  documente cerute cumulativ, astfel că lipsa unuia dintre documente atrage incidenţa art.137 al.2 lit. i din HG 395/2016, în mod legal fiind declarată inacceptabilă oferta AA SRL.

În interpretarea art. 35 din HG 395/2016 rezultă cu evidenţă că garanţia de participare este aferentă modului de prezentare a ofertei, legiuitorul folosind explicit acest cuvânt, aspect întărit şi de faptul că garanţia de participare are o perioadă de valabilitate cel puţin egală cu perioada de valabilitate a ofertei.

Ori, în lipsa unei oferte, o garanţie de participare, chiar prelungită,  nu are aptitudinea, prin ea însăşi, să conducă la ideea că ar exista şi o ofertă  corespunzătoare, legiuitorul prevăzând expres că garanţia de participare este aferentă unei oferte, şi nu invers.

Deliberând asupra plângerii de faţă, se constată că prin decizia nr. X/C9/413 pronunţată de CNSC la data de 16.03.2021,  în temeiul art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestaţia formulată de SC AA SRL, în contradictoriu cu Judeţul Mureş (Consiliul Judeţean Mureş), şi anulează procesul - verbal nr. x/15.02.2021 privind evaluarea propunerii financiare, inclusiv verificarea conformităţii acestei cu propunerea tehnică, în partea ce priveşte oferta contestatoarei, raportul procedurii de atribuire nr. y/24.02.2021, în partea ce priveşte oferta contestatoarei şi celelalte oferte declarate admisibile, şi comunicările privind rezultatului procedurii transmise contestatoarei şi operatorilor economici ale căror oferte au fost declarate admisibile. A obligat autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei SC AA SRL şi stabilirea rezultatului procedurii de atribuire, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare şi a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice. Rezultatul procedurii urmând a fi comunicat operatorilor economici implicaţi în termenul legal.

În temeiul art. 64 Cod procedură civilă, s-a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie formulată de SC BB SRL şi a respins-o.

Decizia fiind obligatorie pentru părţi, conform art. 29 din Legea nr. 101/2016.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal petenta SC BB SRL a formulat plângere, prin care a susţinut că Autoritatea Contractanta Judeţul Mureş a organizat procedura de achiziţie publică pentru achiziţia "Servicii de proiectare pentru lucrarea Lărgirea unui tronson de drum judeţean DJ154E Reghin (DN15) - Solovăstru - Jabeniţa -Adrian - Gurghiu (DJ153C), judeţul Mureş- faza PT" având anunţ de participare nr. SS din 16.10.2020.

Petenta a arătat că Autoritatea Contractanta, Judeţul Mureş a declarat oferta câştigătoare oferta depusă de societatea BB SRL.

Autoritatea Contractanta Judeţul Mureş a decis descalificarea ofertei pentru ofertantul AA SRL pe motivul ca la solicitarea A.C. acesta nu a prelungit valabilitatea ofertei prin aplicarea articolelor imperative ale HG 395/2016 respectiv „Autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita prelungirea valabilităţii ofertelor, precum şi, după caz, a garanţiei de participare, în situaţii excepţionale care impun o astfel de prelungire. În cazul în care un operator economic nu se conformează acestei solicitări, oferta sa va fi respinsă ca fiind inacceptabilă." şi clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. ", anularea deciziei CNSC cu nr. X/C9/413 din 16.03.2021.

Petenta a susţinut că prin adresa nr. a/24.02.2021 emisă de Judeţul Mureş către ofertantul AA s-au solicitat 2 puncte:

1. prelungirea ofertei

2. prelungirea garanţiei de participare.

Ofertantul AA a răspuns în data de 09.02.2021 şi a precizat în SEAP faptul că „Ataşat regăsiţi actul adiţional conform căruia s-a prelungit poliţa de asigurare „ şi actul adiţional nr 1 din data de 09.02.2021 la Poliţa de asigurare seria M nr . 000093530/06.11.2020 şi la instrumentul de garantare seria M nr 000093530/06.11.2020.

În opinia petentei Autoritatea Contractanta a decis în mod legal faptul că ofertantul AA nu a răspuns în mod concludent la solicitarea de clarificare şi a decis descalificarea acestuia.

În mod nelegal respectiv cu încălcarea următoarelor articole :

Art. 124 alin 3 din HG 395/2016

„(3) Atunci când stabileşte perioada de valabilitate a ofertelor, autoritatea contractantă va lua în considerare estimările privind perioada necesară pentru analiza şi evaluarea ofertelor, perioada necesară pentru verificările legate de aceste activităţi, precum şi perioada legală prevăzută pentru rezolvarea eventualelor contestaţii. Autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita prelungirea valabilităţii ofertelor, precum şi, după caz, a garanţiei de participare, în situaţii excepţionale care impun o astfel de prelungire. In cazul în care un operator economic nu se conformează acestei solicitări, oferta sa va fi respinsă ca fiind inacceptabilă." Şi iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate.

Art. 134 alin 1 din HG 395/2016

Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia.

Deci pe cale de consecinţa solicitările de clarificări se pot face doar la documentele ofertei / solicitările de clarificări nu şi la răspunsurile la solicitările de clarificări.

Petenta a susţinut că în mod nelegal şi netemeinic Consiliul National de Soluţionare a Contestaţiilor deşi recunoaşte faptul că ofertantul contestatar a omis să răspundă la solicitările de clarificări privind prelungirea ofertei şi faptul că răspunsul este incomplet şi cu toate acestea considera faptul că criticile contestatarei sunt întemeiate neţinând cont de articolele imperative din HG 395/2016 care impun ca oferta să fie declarată inadmisibilă în cazul în care " ofertantul nu se conformează solicitării de prelungire a ofertei" , precum şi a faptului că în cazul unui răspuns acestea nu sunt concludente oferta trebuie declarată inacceptabilă.

În opinia petentei nu se poate considera răspuns concludent simpla transmitere a prelungirii poliţei de asigurare deoarece instrumentul de garantare prevede expres condiţiile în care poate fi executat şi sunt strâns legate de perioada de valabilitate a ofertei astfel ofertantul şi-a retras oferta în perioada de valabilitate a acesteia, oferta fiind câştigătoare ofertantul nu a constituit garanţia de bună execuţie în perioada de valabilitate a ofertei, oferta fiind câştigătoare ofertantul a refuzat să semneze contractul de achiziţie în perioada de valabilitate a ofertei.

Netransmiterea de către ofertantul contestatar şi a documentului din care să rezulte prelungirea ofertei fac ca şi documentul transmis să nu îşi îndeplinească menirea prevăzută de legislaţia achiziţiilor publice respectiv aceea de a proteja Autoritatea Contractantă de un comportament necorespunzător al ofertantului deoarece dacă oferta nu este valabilă aceasta nu poate executa instrumentul.

Prin solicitarea unei noi clarificări Autoritatea Contractanta încalcă prevederile art. 124 alin. 3 şi art. 134 alin. 5 şi creează un avantaj ofertantului contestatar prin solicitarea de clarificări la documentele de clarificări, deşi aceasta are doar obligaţia de a stabili dacă răspunsul la clarificări este concludent cu luarea masurilor prevăzute de lege respectiv sunt neconcludente şi se continuă procedura sau sunt neconcludente şi oferta este declarat inadmisibilă.

Totodată prin decizia emisă Consiliul National de Soluţionare a Contestaţiilor încalcă şi articolul 2 alin. 2 lit. b prin care impune doar pentru ofertantul contestatar să se solicite o nouă clarificare deşi pe acelaşi motiv au mai fost descalificate 2 societăţi şi pe cale de consecinţă trebuiau să beneficieze de acelaşi tratament.

Petenta a considerat faptul că prin solicitarea unei noi clarificări la documentele ce constituie răspunsul la o solicitare de clarificări pentru respectarea principiului tratamentului egal acest lucru ar trebui aplicat tuturor ofertanţilor şi s-ar intra într-un cerc vicios respectiv s-ar solicita clarificări la răspunsurile neconcludente sau incomplete până ce toate răspunsurile la solicitările de clarificări ar deveni concludente şi conforme, lucru nepermis de articolele imperative din HG 395/2016.

În concluzie petenta a solicitat admiterea plângerii modificarea deciziei Consiliului şi constatarea faptului că procesul verbal nr x/15.02.2021 şi raportul procedurii au fost încheiate în conformitate cu prevederile legale.

În drept, petenta şi-a întemeiat plângerea pe prevederile Legii 101/2016, Legea 98/2016 şi HG 395/2016.

La data de 1 aprilie 2021 intimata autoritatea contractantă Judeţul Mureş a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea plângerii formulate împotriva Deciziei nr.X/C9/413 pronunţat de CNSC la data de 16.03.2021.

În considerentele întâmpinării intimata a învederat faptul că în aplicarea prevederilor art.215 alin.(1) din Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea contractantă a comunicat ofertantului SC AA nr. a/24.02.2021, decizia luată în ceea ce priveşte respectiv că oferta depusă de acesta a fost declarată inacceptabilă potrivit art.137 alin.(2) lit.i din H.G. nr.395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece ofertantul „a refuzat" să prelungească perioada de valabilitate a ofertei conform solicitării autorităţii contractante nr. b/05.02.2021.

Intimata a susţinut că a obligat autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei S.C. AA S.R.L. şi stabilirea rezultatului procedurii de atribuire în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor reţinute prin motivare şi a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins cererea de intervenţie formulată de către S.C. BB S.R.L.- petentă în prezenta cauză, având ca obiect plângerea formulată în potriva Deciziei CNSC, apreciind că aceasta este nelegală şi dată cu încălcarea prevederilor art.124 alin.(3), 134 alin.(1) şi (5) din H.G. nr.395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.

În opinia intimatei, susţinerile petentei sunt neîntemeiate, astfel pe fondul cauzei, având în vedere complexitatea achiziţiei, numărul mare de ofertanţi şi volumul mare de documente care au fost analizate, termenul de întocmire a raportului procedurii prevăzut la art. 214 alin.(3) lit.„b" din Legea nr.98/2016 acesta s-a prelungit până la data de 14.06.2021, întocmindu-se Nota justificativă nr. n/24.11.2020. Prelungirea termenului de întocmire a raportului procedurii a fost comunicată tuturor operatorilor economici participanţi la procedură prin intermediul platformei SEAP.

Intimata a susţinut că în considerarea prevederilor art.124 alin.(3) din HG 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea contractantă a solicitat tuturor ofertanţilor participanţi la procedură prelungirea valabilităţii ofertelor, precum şi a garanţiei de participare până la data de 14.06.2021.

Aspectele privind evaluarea răspunsurilor ofertanţilor la solicitarea de prelungire a ofertei, precum şi a garanţiei de participare sunt consemnate în Procesul verbal nr.10 privind evaluarea propunerii financiare, inclusiv verificarea conformităţii acesteia cu propunerea tehnică.

Intimata a arătat că în urma evaluării răspunsurilor la solicitările de prelungire a ofertei, precum şi a garanţiei de participare încadrate în SEAP, comisia de evaluare a constatat că operatorul economic SC AA S.R.L., deşi a răspuns în termen la solicitarea de clarificare privind prelungirea perioadei de valabilitate a ofertei şi a garanţiei de participare, nu a încărcat în SEAP decât actul adiţional nr.1/09.02.2021 la contractul de asigurare nr.000093530/06.11.2020 privind prelungirea valabilităţii poliţei de asigurare până la data de 14.06.2021, fără a prezenta şi prelungirea valabilităţii ofertei.

In consecinţă, comisia de evaluare a stabilit că potrivit prevederilor art. 137 alin.(2) lit.„i" din H.G. nr.395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, oferta depusă de operatorul economic SC AA S.R.L. este inacceptabilă, întrucât, nu a fost transmisă acceptarea prelungirii valabilităţii ofertei.

In mod corect a reţinut Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor prin decizia pronunţată, pentru a se considera că ofertantul nu a prelungit oferta, trebuia să existe un refuz expres din partea acestuia.

In opinia intimatei prin prelungirea garanţiei de participare, este evident că acesta şi-a recunoscut calitatea de ofertant, sens în care, se poate reţine cel mult o omisiune şi nicidecum un refuz. Putea fi considerat un refuz, fie lipsa totală a răspunsului la clarificare, fie un răspuns explicit că ofertantul înţelege să nu prelungească valabilitatea ofertei şi garanţia de participare. Din contră acesta a prelungit garanţie.

Astfel cum în mod corect a reţinut Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, refuzul nu poate fi prezumat sau interpretat, ci trebuie să fie exprimat expres printr-un document.

Comisia de evaluare trebuia să interpreteze lipsa răspunsului ofertantului în ceea ce priveşte prelungirea valabilităţii ofertei ca fiind cel mult o omisiune şi astfel deveneau incidente prevederile art.209 din Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare coroborate cu cele ale art. 135 din HG nr.395/2016, cu modificările şi completările ulterioare

Intimata a susţinut că potrivit art. 35 alin. (2) lit.„b" din HG nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare „perioada de valabilitate a garanţiei de participare este cel puţin egală cu perioada de valabilitate a ofertei".

Garanţia de participare este un instrument inseparabil de ofertă, al cărei unic scop este protejarea autorităţii contractante faţă de riscul unui comportament necorespunzător al ofertantului pe toată durata de valabilitate a ofertei.

Intimata a arătat că în speţă, omisiunea ofertantului de a prelungi durata de valabilitate a ofertei este contrazisă de prelungirea duratei de valabilitate a garanţiei  de participare, sens în care, prin solicitarea unei clarificări, s-ar fi lămurit în mod indubitabil intenţia concretă a acestuia, fără a i se crea vreun avantaj incorect.

Această conduită s-ar fi impus şi din perspectiva faptului că  oferta în cauză are cel mai mic preţ, dând astfel recunoaştere deplină principiului eficientei utilizări a fondurilor publice.

In drept, intimata şi-a întemeiat apărările pe dispoziţiile Legii nr.98/2016 privind achiziţiile publice, ale H.G. nr.395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice.

Examinând plângerea formulată prin prisma motivelor invocate, Curtea reţine următoarele:

Prin Decizia nr. X/C9/413 pronunţat de CNSC la data de 16.03.2021,  a fost admisă  contestaţia formulată de SC AA SRL, în contradictoriu cu Judeţul Mureş (Consiliul Judeţean Mureş), anulându-se în consecinţă  procesul - verbal nr. x/15.02.2021 privind evaluarea propunerii financiare, inclusiv verificarea conformităţii acestei cu propunerea tehnică, în partea ce priveşte oferta contestatoarei, raportul procedurii de atribuire nr. y/24.02.2021, în partea ce priveşte oferta contestatoarei şi celelalte oferte declarate admisibile.

În motivarea soluţiei pronunţate s-a reţinut, în esenţă, faptul că SC AA SRL a transmis actul adiţional nr. 1/09.02.2021, privind prelungirea garanţiei de participare, însă nu a transmis acceptarea prelungirii valabilităţii ofertei, dar acest aspect nu reprezintă „ un refuz expres şi categoric, cum prevede textul de lege”, (referirea vizând art. 137, al.1 lit.i din HG 395/2016). În consecinţă, CNSC a apreciat că, în lipsa refuzului de prelungire a ofertei, exprimat expres printr-un document , manifestarea de voinţă a existat prin prelungirea garanţiei de participare.

Împotriva acestei decizii a formulat plângere SC BB SRL, criticând soluţia ca nelegală.

Curtea constată că problema de drept ce trebuie dezlegată în prezenta speţă este aceea de a clarifica dacă perioada de valabilitate a ofertei trebuie prelungită expres , sau este o formalitate care se deduce din prelungirea garanţiei de participare, ori, cu alte cuvinte, să clarifice dacă refuzul prelungirii perioadei de valabilitate a ofertei trebuie să fie expres sau se asimilează cu  lipsa prelungirii perioadei de valabilitate a ofertei.

Reţine Curtea relevanţa următoarelor texte legale:

-art. 124, al.3 din HG 395/20216, potrivit cu care „ (3) Atunci când stabileşte perioada de valabilitate a ofertelor, autoritatea contractantă va lua în considerare estimările privind perioada necesară pentru analiza şi evaluarea ofertelor, perioada necesară pentru verificările legate de aceste activităţi, precum şi perioada legală prevăzută pentru rezolvarea eventualelor contestaţii. Autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita prelungirea valabilităţii ofertelor, precum şi, după caz, a garanţiei de participare, în situaţii excepţionale care impun o astfel de prelungire. În cazul în care un operator economic nu se conformează acestei solicitări, oferta sa va fi respinsă ca fiind inacceptabilă.”

-art. 136 al.3 din HG 395/2016, potrivit cu care „ (3) În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informaţiile şi/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă”

-art. 137, al.2 lit.i din HG 395/2016, potrivit căruia „ (2) În condiţiile art. 215 alin. (4) din Lege, oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situaţii:

...

i) ofertantul refuză să prelungească perioada de valabilitate a ofertei şi a garanţiei de participare;”

Aşadar, textele legale precitate impun obligativitatea depunerii atât a prelungirii valabilităţii ofertei, cât şi a prelungirii garanţiei de participare, cele două înscrisuri trebuind să fie depuse efectiv, concluzie ce rezultă fără dubiu din formularea folosită de legiuitor: „ prelungirea valabilităţii ofertelor, precum şi, după caz, a garanţiei de participare”, „ofertantul refuză să prelungească perioada de valabilitate a ofertei şi a garanţiei de participare;”

De altfel, dacă era necesară doar prelungirea garanţiei de participare, aspect din care se putea deduce implicit şi prelungirea ofertei, acest aspect ar fi fost prevăzut de legiuitor, în mod expres sau , implicit, prin folosirea conjuncţiei „ sau”.

Ori, nu aceasta este situaţia în prezenta speţă, cele două documente a căror prelungire se solicită- oferta şi garanţia  de participare-fiind indicate expres şi explicit de legiuitor, folosirea conjuncţiei „şi” fiind relevantă sub acest aspect.

În altă ordine de idei, interpretarea dată de CNSC textelor legale citate în precedent este greşită şi adaugă nepermis  la lege, în condiţiile în care nicăieri în cuprinsul HG 395/2016 nu se face referire la „ un refuz expres şi categoric” ,cum se menţionează în cuprinsul deciziei atacate.

Din contră, art. 136 al.3 din HG 395/2016 vorbeşte tocmai de lipsa unui document solicitat de autoritatea contractantă, simpla lipsă a  unui înscris solicitat fiind asimilată conceptului de ofertă neconformă.

În acest context, apare neîntemeiată susţinerea autorităţii contractante, care prin întâmpinarea depusă la dosar a arătat că ar fi trebuit să solicite ofertantului AA SRL corectarea viciilor de formă cu privire la oferta acestuia, astfel cum prevede art. 135 din HG 395/2016.

Curtea apreciază că raţionamentul intimatei este greşit, situaţia-premisă avută în vedere fiind falsă. Astfel, art. 135 din HG 395/2016 prevede că „ (1) În condiţiile art. 209 din Lege, comisia de evaluare are dreptul de a solicita ofertantului corectarea viciilor de formă cu privire la oferta acestuia.

(2) În cazul în care ofertantul nu este de acord cu îndreptarea viciilor de formă, în condiţiile prevăzute la alin. (1), oferta sa va fi considerată inacceptabilă.”

Aşadar, situaţia – premisă este aceea că există o ofertă, însă aceasta conţine anumite vicii de formă, doar aceasta fiind premisa în care comisia de evaluare are dreptul de a solicita ofertantului corectarea viciilor

Potrivit al.3 al aceluiaşi articol de lege, „  (3) În sensul dispoziţiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire.”

Ori, în lipsa documentului în sine, nu există nici erori sau omisiuni care să îndreptăţească autoritatea contractantă să solicite eventuale completări sau corectări.

În altă ordine de idei, dar în susţinerea aceleiaşi concluzii, depunerea garanţiei de asigurare cu o perioadă de valabilitate prelungită nu implică  şi prelungirea automată a  ofertei , aspect ce rezultă şi din interpretarea prevederilor art. 35 din HG 395/2016, potrivit cu care „  (1) Garanţia de participare reprezintă un instrument aferent modului de prezentare a ofertei, care are drept scop protejarea autorităţii contractante faţă de riscul unui comportament necorespunzător al ofertantului pe toată perioada implicării sale în procedura de atribuire.

(2) Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ofertanţilor constituirea garanţiei de participare.

(3) Anunţul de participare/simplificat/de concurs trebuie să conţină următoarele informaţii privind constituirea garanţiei de participare:

a) valoarea, ce nu poate depăşi 1% din valoarea estimată a contractului de achiziţie publică sau în cazul acordului-cadru din valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent;

b) perioada de valabilitate care va fi cel puţin egală cu perioada minimă de valabilitate a ofertei, astfel cum a fost solicitată prin documentaţia de atribuire. „

În interpretarea acestui text legal rezultă cu evidenţă că garanţia de participare este aferentă modului de prezentare a ofertei, legiuitorul folosind explicit acest cuvânt, aspect întărit şi de faptul că garanţia de participare are o perioadă de valabilitate cel puţin egală cu perioada de valabilitate a ofertei.

Ori, în lipsa unei oferte, o garanţie de participare, chiar prelungită,  nu are aptitudinea, prin ea însăşi, să conducă la ideea că ar exista şi o ofertă  corespunzătoare, legiuitorul prevăzând expres că garanţia de participare este aferentă unei oferte, şi nu invers.

Sintetizând, Curtea constată că autoritatea contractantă a solicitat participanţilor la procedură prelungirea valabilităţii a două documente - oferta şi garanţia  de participare-  documente cerute cumulativ, astfel că lipsa unuia dintre documente atrage incidenţa art.137, al.2 lit.i din HG 395/2016, în mod legal fiind declarată inacceptabilă oferta AA SRL.

În consecinţă, pentru argumentele arătate, Curtea va admite plângerea formulată de SC BB SRL împotriva Deciziei nr.X/C9/413 pronunţat de CNSC la data de 16.03.2021, decizie pe care o va modifica, în sensul că va respinge contestaţia formulată de SC AA SRL  în contradictoriu cu Judeţul Mureş-Consiliul Judeţean Mureş, cu consecinţa admiterii cererii de intervenţie formulată de BB SRL în faţa Consiliului.