Pretenții. Cheltuieli de judecată. Răspundere civilă delictuală.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 09.03.2020, sub nr. 7973/299/2020, reclamanta IN a solicitat, în contradictoriu cu pârâta CN, obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată solicitate pe cale separată, în cuantum de 3.000 lei, efectuate în dosarul nr. 14435/3/2018.

În motivarea cererii, a precizat reclamanta că la data de 07.09.2016 a încheiat cu Cabinet de Avocat O. contractul de asistență juridică seria B nr. 1246437, în vederea acordării de asistență juridică în procedura obținerii despăgubirilor conform dispoziției nr. 7457/12.02.2007. Contravaloarea onorariului negociat, în sumă de 3.000 lei, a fost achitat conform facturii nr. 354/26.11.2018 și chitanței nr. 105/26.11.2018.

Prin decizia civilă nr. 14A/08.01.2020, Curtea de Apel București a admis apelul reclamantei și a admis acțiunea, obligând CN la emiterea unei decizii în soluționarea dosarului administrativ.

A învederat reclamanta că, în condițiile în care a câștigat procesul cu pârâta, aceasta are obligația de a suporta cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă în vederea soluționării cauzei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 451 și urm. C. proc. civ.

În dovedire, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 215 lei.

La data de 09.10.2020, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii.

În motivare, a arătat că cererea reclamantei este inadmisibilă, întrucât nu au fost solicitate și cheltuieli de judecată în fond și nici nu a fost făcută dovada efectuării unor astfel de cheltuieli până la închiderea dezbaterilor asupra fondului în litigiul anterior. Astfel, consideră pârâta că reclamanta nu mai este îndreptățită să solicite cheltuielile prin prezenta cerere.

În subsidiar, a solicitat să se aprecieze asupra cuantumului onorariului de avocat, acesta fiind, în opinia pârâtei, excesiv de mare raportat la gradul de complexitate a cauzei și munca prestată de avocat. A arătat că pentru soluționarea fondului, respectiv a apelului, au fost acordate câte 3 termene de judecată, că în speță nu au mai fost administrate probe, apărările având un grad redus de implicare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205-208, art. 14, art. 451, art. 453 C. proc. civ., Legii nr. 165/2013.

În cauză, a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între reclamantă şi Cabinet de Avocat O., a fost încheiat contractul de asistenţă juridică nr. B 1246437/07.09.2016 având ca obiect asistenţă juridică, redactare, semnare documente și reprezentare în faţa tuturor instanțelor competente și terților pentru obținerea de despăgubiri conform dispoziției nr. 7457/12.02.2007 emisă de PMB. Conform contractului, onorariul cuvenit este de 3.000 lei.

Prin sentința civilă nr. 2225/29.01.2018 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 14435/3/2018 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta din prezenta cauză în contradictoriu cu pârâta CN. Prin decizia civilă nr. 14A/08.01.2020 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 14435/3/2018, a fost admis apelul declarat de reclamata din prezenta cauză împotriva sentinței civile antemenționate, fiind admisă în parte acțiunea și obligată CN să emită o decizie în soluționarea dosarului nr. 64968/CC.

Pentru serviciile de asistenţă şi reprezentare juridică ocazionate de soluţionarea dosarului nr. 14435/3/2018 – faza procesuală a fondului și a apelului – reclamanta a achitat avocatului suma de 3.000 lei, după cum reiese din factura seria AOL nr. 0345/26.11.2018 și chitanța seria AOL nr. 0105/26.11.2018.

În drept, potrivit art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată suportate, inclusiv onorariile avocaţiale, conform art. 451 C. proc. civ., întrucât a determinat, în mod culpabil, în sensul art. 1.349 Cod civil, efectuarea unor cheltuieli de către partea adversă.

Textul nu distinge după cum solicitarea de obligare la plata acestor cheltuieli se face pe cale accesorie, în cadrul procesului în vederea căruia au fost efectuate sau pe cale separată, iar unde legea nu distinge, nici cei chemaţi să o aplice nu o pot face, potrivit adagiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Regimul acordării cheltuielilor de judecată este guvernat de principiul disponibilităţii, ceea ce înseamnă că acestea vor fi acordate numai în măsura în care au fost solicitate. Dacă persoanele implicate într-un litigiu nu au solicitat cheltuieli de judecată în cadrul procesului, nimic nu se opune ca acestea să fie solicitate pe calea unei acţiuni separate, indiferent dacă în procesul care le-a generat s-a făcut sau nu menţiunea ca acestea urmează a fi solicitate pe cale separată.

Astfel, prin Decizia nr. 59/2017 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 18.858/4/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că în cauzele având ca obiect obligarea pârâtului la suportarea pretenţiei constând în cheltuielile de judecată generate de un alt litigiu soluţionat definitiv, dispoziţiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă rămân aplicabile.

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că: atât sub reglementarea Codului de procedură civilă de la 1865, cât şi sub cea a actualului cod, literatura de specialitate şi jurisprudenţa au fost unanime în a accepta posibilitatea pentru cel care câştigă procesul - şi care, din varii motive, fie nu solicită cheltuielile de judecată prilejuite de susţinerea acestuia în chiar cursul procesului ori, deşi le solicită, instanţa omite să se pronunţe asupra lor - de a le recupera pe calea unei acţiuni separate şi autonome faţă de litigiul care le-a generat, acţiune ce poate fi formulată în termenul general de prescripţie de 3 ani de la soluţionarea definitivă a acestuia. Posibilitatea recunoscută ca fiind legală nu constituie altceva decât un drept, iar cel ce pune în practică o posibilitate legală ori care exercită un drept - aşa cum este cazul reclamantului care solicită recuperarea, pe calea unei acţiuni separate, a cheltuielilor de judecată determinate de susţinerea unui proces definitiv câştigat - nu poate fi considerat în culpă. Reclamantului din astfel de acţiuni nu i se poate reproşa opţiunea recuperării pe cale separată a cheltuielilor de judecată dintr-un litigiu anterior, după cum el nu poate fi considerat culpabil pentru valorificarea acestei posibilităţi legale şi nici nu poate fi prezumat de plano că exercită un abuz procesual manifestându-se în acest sens.

Astfel, conform celor antemenționate și contrar susținerii pârâtei, acțiunea nu este inadmisibilă, reclamanta având dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată, indiferent dacă ar fi menționat sau nu acest lucru în litigiul de fond.

A nega acest drept reclamantei prin considerarea faptului că solicitarea de acordare a cheltuielilor trebuia făcută până la închiderea dezbaterilor în dosarul nr. 14435/3/2018, echivalează, pe de o parte, cu încălcarea accesului acestuia la justiție, iar pe de altă parte cu aplicarea greșită a legii.

În orice caz, se constată că în fața instanței de apel, în dosarul nr. 14435/3/2018, reclamanta, prin avocat, a precizat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată (fila 8 -  practicaua deciziei civile nr. 14A/08.01.2020 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 14435/3/2018).

Din considerentele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 3/2018 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Gorj - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 15.721/318/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile reiese că cererile prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată sunt cereri principale cu caracter autonom.

În consecinţă, instanţa de faţă apreciază că acestor cereri principale le sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun instituite de Codul de procedură civilă în materia probaţiunii.

În condițiile în care reclamanta a făcut dovada că s-au prestat în folosul său, în dosarul anterior menționat, servicii de avocatură, aceasta este îndreptățită a recupera aceste cheltuieli de judecată de la partea căzută în pretenții, respectiv de la pârâtă.

Stabilind că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a părţii care a căzut în pretenţii, se observă că fapta acesteia declanşează o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câştigat procesul a fost nevoită să le avanseze.

Culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul unei instanţe a unei cereri, acţiuni ce se dovedeşte a fi neîntemeiată, fie susţinerea unor apărări neîntemeiate, fie renunţarea la o cerere de chemare în judecată, după un anumit moment procesual.

Instanţa retine că, în speţă, culpa procesuală aparţine pârâtei, prin nesoluționarea dosarului nr. 64968/CC, fapt care a determinat pe reclamantă să formuleze cererea de chemare în judecată pentru a solicita obligarea pârâtei la emiterea deciziei de compensare și, implicit, să efectueze anumite cheltuieli de judecată în respectivul dosar.

De asemenea, apreciază instanţa că sunt incidente şi prevederile art. 1.349 Cod civil, dispoziţiile legale privind răspunderea civilă delictuală reprezentând dreptul comun în materia răspunderii civile şi aplicându-se ori de câte ori părţile nu au încheiat o convenţie care să reglementeze raporturile dintre ele.

În cauza, pârâta, care a pierdut procesul anterior, a cauzat reclamantei un prejudiciu constând în cheltuielile de judecată pe care aceasta au fost nevoită să le efectueze în vederea susținerii cererii de chemare în judecată și combaterii susţinerilor părţii adverse. Sunt de asemenea îndeplinite şi celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale - fapta culpabilă a pârâtei (care, prin nesoluționarea dosarului administrativ, a determinat pe reclamantă să suporte anumite cheltuieli în scopul obligării pârâtei, pe cale judiciară, la emiterea unei decizii de compensare), legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, precum şi vinovăţia pârâtei, aflată în culpă procesuală.

În speţă, nu se impune aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Astfel, rațiunea pentru care legiuitorul permite reducerea acestor categorii de cheltuieli de judecată o constituie protejarea părții ce a căzut în pretenții de instituirea unei obligații excesiv de oneroase, având izvorul într-un contract față de care are calitatea de terț.

Instanţa constată că activitatea de reprezentare şi asistenţă juridică a reclamantei în dosarul nr. 14435/3/2018 (fond și apel) a implicat acordarea de consultanţă juridică, formularea şi transmiterea actelor procedurale, urmărirea evoluţiei procesului, reprezentarea părţii la termen, cauza fiind, de altfel, destul de complexă şi cu o miză importantă.

Or, suma de 3.000 lei, achitată cu titlu de onorariu avocat, este justificată în raport de complexitatea cauzei şi de activitatea concretă desfăşurată de avocat şi nu este, astfel cum prevede art. 451 alin. (2) C. proc. civ., vădit disproporţionată în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea prestată de avocat, astfel că nu se impune reducerea acesteia.

În consecinţă, pentru toate considerentele de fapt și de drept anterior expuse, instanţa va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată acordate pe cale separată.

Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., față de soluția asupra cererii de chemare în judecată, reținând culpa procesuală a pârâtei în prezentul litigiu, instanța o va obliga la plata către reclamantă a sumei de 215 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Domenii speta

Spete similare