Cuprins pe materii:
Judecătoria Târgu Bujor, secţia civilă, sentinţa civilă nr. 52/22.01.2020
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T B sub nr. ......./2019 la data de 23.04.2019, reclamanta G P. M , a chemat în judecată pe pârâta SC O I SRL pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună rezilierea contractului de arendă încheiat la 01.10.2012 și înregistrat la Consiliul Local B sub nr. 3610 din 14.12.2012, motivat de neexecutarea în mod repetat, cu rea credință, a obligațiilor care derivă din contract și care sunt în sarcina arendașului.
A mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a învederat următoarele:
La data de 01.10.2012 a încheiat cu pârâta un contract de arendare a suprafeței de 5,5460 ha teren agricol situat în comuna B , județul G , prin care arendașul se obliga să-i achite, anual, redevența de 800 kg grâu/ha sau 50 litri ulei/ha.
Încă din primul an de contract pârâta a manifestat o totală ignorare a obligațiilor contractuale, achitând redevența cu mari întârzieri, de luni de zile și achitându-se parțial de obligații, deși în contract la capitolul V art. 6 punctul 2, este inserat că „plata arendei în natură se face imediat după recoltarea culturii dar nu mai târziu de 45 de zile”, iar la punctul 3 se prevede că „plata se face până la 50 zile de la recoltarea produsului respectiv ...”. A încercat să atragă atenția arendașului că nu este normal să încalce prevederile contractului și obligațiile astfel asumate.
A mai arătat reclamanta că la data de 18.07.2018 a înregistrat la Consiliul Local B sub nr. 1136/18.07.2018, o notificare prin care informa că reziliază contractul de arendare indicat mai sus.
În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art. 12 și 24 din Legea nr. 16/1994, art. 1423, 1435 și 1439 Cod civil.
În dovedirea acțiunii, a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și proba cu un martor.
Reclamantul a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 260 lei (fila 29).
Pârâta SC O I SRL, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea întâmpinării a învederat următoarele:
În contractul de arendă încheiat între părți s-a stabilit faptul că nivelul arendei este de 800 kg grâu/ha sau echivalent în bani la prețul de vânzare-cumpărare a produselor (cereale) din perioada recoltării sau 50 litri ulei/ha. Pe terenul proprietatea reclamantului în suprafață de 5,5460 ha a fost cultivat grâu.
A mai arătat pârâta, cu titlu de exemplu, pentru anul agricol 2018, reclamanta a primit suma de 2461 lei pentru suprafața cultivată de 5,5460 ha. Dovada primirii acestei sume o face cu dispoziția de plată nr. 01/18.09.2018, în care reclamanta a semnat pentru primirea acestei sume. În plus, reclamanta a primit o sumă echivalentă de bani pentru p cantitate mult mai mare de ulei față de cea stipulată în contractul de arendă. Reclamanta nu contestă faptul că a primit arenda și nici nu i s-a reținut impozitul pe venit de 10 % pe care l-a plătit.
Neexecutarea cu rea-credință a obligațiilor despre care face vorbire reclamantul nu este motivată în fapt și în drept, reclamantul nu a indicat în mod concret care obligații contractuale nu au fost respectate. Pe de altă parte, reclamantul nu a notificat niciodată pârâta despre intenția de a rezilia contractul de arendă încheiat.
În dovedirea întâmpinării a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 și următoarele Cod procedură civilă.
La data de 20.11.2019 reclamantul a depus la dosar precizări prin care a arătat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 1549 – 1551 Cod civil.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Între reclamanta G P. M – în calitate de arendaș și pârâta SC O I SRL – în calitate de arendator s-a încheiat contractul de arendă nr. 3610 din 14.12.2012 asupra suprafeței de 5,5460 ha teren arabil situat în extravilanul localității B, județul Galați.
Conform clauzelor contractuale, durata acestuia a fost stabilită pe o perioadă de 10 ani începând cu data de 01.10.2012 până la data de 01.10.2022.
În speță, reclamanta a solicitat rezilierea contractului de arendă pe considerentul că pârâta nu a respectat obligațiile contractuale privind termenele de plată și plata arendei.
Instanța reține că prin contractul de arendă, reclamanta s-a obligat să pună la dispoziția pârâtei terenul ce a făcut obiectul arendării iar pârâtul s-a obligat să plătească arenda la nivelul de 800 kg/ha grâu sau echivalent în bani sau 50 litri ulei/ha, în termen de 45 de zile de la recoltarea culturii, respectiv 50 de zile de la recoltarea produsului în situația plății în bani.
Conform disp. art. 1549 alin. 1 Coc civil „ dacă nu cere executarea silită a obligaţiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluţiunea sau, după caz, rezilierea contractului, precum şi la daune-interese, dacă i se cuvin”.
Pârâta, prin apărările formulate prin întâmpinare, a precizat că și-a respectat obligațiile asumate prin contract și a arătat cu titlu de exemplu, pentru anul agricol 2018, faptul că reclamanta a primit suma de 2461 lei pentru suprafața cultivată de 5,5460 ha astfel cum rezultă din dispoziția de plată nr. 01/18.09.2018 care a fost semnată de reclamantă. De asemenea, a precizat că a calculat o cantitate mai mare de ulei decât cea stabilită în contract.
Prin răspunsurile la interogatoriu pârâta a negat susținerile reclamantei în ceea ce privește nerespectarea termenelor de plată a arendei și a precizat că nu acceptă rezilierea contractului prin acord.
Instanța reține că potrivit disp. art. 249 Cod procedură civilă „cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”.
Coroborând lipsa nejustificată a reclamantei la termenul stabilit pentru luarea interogatoriului cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către pârâtă instanța apreciază acțiunea ca nefondată, urmând a o respinge.
Ca parte căzută în pretenții, reclamantul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă.
Judecătoria Brăila
Obligaţia de întreţinere
Curtea de Apel Târgu Mureș
Legea nr. 10/2001. Acţiune în justiţie pentru restituirea preţului în urma desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare. Calitate procesuală pasivă
Tribunalul București
Contract de împrumut
Judecătoria Iași
Contract de vanzare – cumparare atacat pe calea acţiunii pauliene. Neindeplinirea conditiilor prevazute pentru admisibilitatea actiunii.
Judecătoria Calafat
SENTINŢA CIVILĂ NR.28