Admiterea excepţiei prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită

Sentinţă civilă 568 din 15.10.2020


Titlu: Admiterea excepţiei prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită

Tip speta: Încheiere civilă

Numar speta: 568

Data speta: 15.10.2020

Domeniu asociat: contestaţie la executare

Continut speta: Conform art. 405 ind. 2 alin. 1 lit. b şi d Cod procedură civilă din 1865, „Cursul prescripţiei se întrerupe: b) pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent; d) pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare;”. Din înscrisurile de la dosar nu a rezultat că între anul 2009 (data declarării exigibilităţii întregului credit de către Bancă, dată pe care instanţa o reţine ca moment al începutului cursului prescripţiei) şi data de 04.03.2020 ar fi fost întocmit vreun act întreruptiv al cursului prescripţiei, nefiind incidente în speţă nici cazurile de suspendare ale cursului prescripţiei prevăzute de art. 405 ind. 1 Cod procedură civilă din 1865. Având în vedere că între datele precizate anterior s-a scurs o perioadă mai mare de 3 ani, instanţa constată că dreptul de a obţine executarea silită era prescris la momentul înregistrării cererii de executare silită.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA LIPOVA Operator ....

DOSAR NR. .../..../.... 

ÎNCHEIEREA CIVILĂ  NR. ... 

Şedinţa publică din 15 octombrie 2020

Preşedinte: ...

Grefier: ...

Se procedează la soluţionarea contestației la executare formulată de contestatoarea ... în contradictoriu cu intimata ....

Contestaţia este legal timbrată cu suma de 635 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru.

Se constată că dezbaterile au avut loc şi au fost consemnate în Încheierea de şedinţă din data de 7 octombrie 2020, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunţarea pentru termenul de astăzi, iar instanţa trece la soluţionarea cauzei.

În urma deliberării,

 

INSTANŢA

Constată că prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 21 mai 2020, contestatoarea ... în contradictoriu cu intimata ..., a formulat contestaţie la executare  împotriva Somaţiei emisă la 06.05.2020, de Birou Executor Judecătoresc ..., în dosarul execuţional nr. ..., a încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare silită din data de 06.05.2020 şi a înfiinţării popririi executorii din 06.05.2020, solicitând pe această cale anularea tuturor formelor de executare. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatoarea a argumentat că în fapt, creditoarea ... a formulat o cerere de executare silită împotriva contestatoarei, urmând ca după îndeplinirea formalităţilor necesare, să se procedeze la executarea silită a sa, prin toate modalităţile stabilite de lege şi la cererea de executare silită s-a ataşat titlul executoriu constând în Contractul de credit bancar nr..... încheiat la data de 16.11.2007 cu ...., investit cu formulă executorie prin încheierea nr.... a Judecătoriei Lipova.

Contestatoarea a precizat că prin Somaţia ce face obiectul prezentei căi de atac, i s-a adus la cunoştinţă faptul că are obligaţia de a achita suma de 10.594,63 lei, reprezentând debit datorat, şi cheltuieli de executare silită, deşi nu se detaliază cum s-a ajuns la această sumă pretins datorată, că a încheiat Contractul de Credit sus-menţionat, la data de 16.11.2007, urmând a achita ratele conform graficului convenit, însă datorită dificultăţilor de ordin financiar, nu a reuşit să achite decât un număr foarte mic de rate şi a precizat că ultima rată achitată de contestatoare a fost la începutul anului 2008,

neputând preciza cu exactitate momentul achitării acesteia, iar potrivit pct.4.11 din Anexa nr.10 la Contractul de Credit Bancar nr.....- Condiţii Generale de Creditare ,,dacă, în termen de 30 de zile de la data scadenţei, împrumutatul şi/sau coplătitorii/, garanţii nu achită rata totală de rambursat, întregul credit şi toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile) iar banca este îndreptăţită să procedeze la recuperarea creanţelor sale pe calea executării

silite şi a considerat că suma datorată a devenit scadentă în cursul aceluiaşi an, ori având în vedere dispoziţiile imperative ale art. 6 din Decretul 167/1958 prin care se prevede că dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani (aceiaşi dispoziţie se regăseşte şi la art. 706 Cod procedură civilă) şi a invocat pe această cale prescripţia dreptului de a cere executarea silită în baza Contractului de credit nr....., în temeiul art. 706 al. 1 Cod procedură civilă şi pe cale de consecinţă, desfiinţarea titlului executoriu, anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuţional nr...., în temeiul art. 704 Cod procedură civilă, termenul de prescripţie în care creditoarea urma a-şi recupera creanţa stabilită în favoarea contestatoarei s-a împlinit cel mai târziu la 30.12.2011, ori cererea de executare silită a fost înregistrată în cursul anului 2020.

Contestatoarea a solicitat instanţei de judecată să pună în vedere creditoarei prezentarea dovezii comunicării către debitor a cesiunii de creanţă şi, în lipsa comunicării cesiunii de creanţă, cesiunea nu poate produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului, urmând a solicita instanţei de judecată să constate că atât cedenta Bancă cât şi cesionara ... nu au respectat dispoziţiile legale în vigoare, fiind aplicabile dispoziţiile art.1578 Cod civil şi, faţă de instituţiile bancare, contractele de credit reprezintă titluri executorii, putând fi puse direct în executare în caz de neplată şi a considerat că acest privilegiu nu poate fi preluat în baza unui contract de cesiune şi de către firmele de recuperare deoarece recuperatorii nu pot acţiona asemenea unei bănci: contractele de credit nu-si păstrează calitatea de titluri executorii prin cesiune şi faţă de firmele de recuperare, altfel spus, creanţa cesionată îşi pierde calitatea de creanţă bancară, între noul creditor şi debitor intervenind un nou raport.

În drept, contestatoarea a invocat art. 714 şi următoarele Cod de procedură civilă.

 Pentru probaţiune a depus înscrisuri.

Pârâta nu a depus întâmpinare.

 La solicitarea instanţei, ... a depus la dosar dovada declarării scadenţei anticipate a creditului ce a făcut obiectul Contractul de credit bancar nr.... încheiat la data de 16.11.2007 de contestatoarea ... cu ....

În cauză, s-a dispus şi s-a ataşat dosarul execuţional nr. ... al BEJ ..., fiind de asemenea administrată proba cu înscrisurile depuse de părţi la dosar.

  Analizând legalitatea şi temeinicia actelor de executare silită, prin prisma excepţiei prescripţiei dreptului de a obţine executare silită invocată de contestatoare, instanţa reţine următoarele:

Între contestatoarea şi ...  fost încheiat Contractul de credit nr. .../16.11.2007, a cărui scadenţa anticipată a fost declarată de către Bancă în anul 2009, aşa cum fac dovadă înscrisurile depuse de ... la dosar (32-34).

La data de 27.03.2009 a fost încheiat Contractul de cesiune de creanţă între ... şi intimată, având ca obiect şi creditul antemenţionat al contestatoarei.

La data de 04.03.2020, intimata a formulat cerere de executare silită a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. ..../16.11.2007.

Prin Încheierea din data de 04.03.2020, executorul judecătoresc a admis cererea creditoarei, a dispus înregistrarea cererii de executare silită şi deschiderea dosarului de executare silită nr. ....

Prin Încheierea nr. .... pronunţată la data de 13 martie 2020 în dosarul nr. ... al Judecătoriei Lipova a fost încuviinţată executarea silită a titlului executoriu în cauză.

 Data scadenţei întregii creanţe (anul 2009) reprezintă data la care s-a născut în patrimoniul creditorilor dreptul la acţiune, respectiv dreptul de a obţine executarea silită, moment ce marchează începutul prescripţiei extinctive al dreptului material la acţiune.

 În drept, potrivit art. 711 Cod procedură civilă, raportat la 6 alin. 4 Cod civil şi respectiv

art. 201 din Legea nr. 71/2011, legea aplicabilă prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită în prezenta speţă, este Codul de procedură civilă din 1865, în vigoare la momentul începerii cursului prescripţiei, moment ce coincide cu cel al naşterii dreptului la acţiune.

Articolul 405 alin. 1 Cod procedură civilă din 1865 prevedea că „Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, termenul de prescripţie este de 10 ani.”.

Conform art. 405 ind. 2 alin. 1 lit. b şi d Cod procedură civilă din 1865, „Cursul prescripţiei se întrerupe: b) pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent; d) pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare;”.

Din înscrisurile de la dosar nu a rezultat că între anul 2009 (data declarării exigibilităţii întregului credit de către Bancă, dată pe care instanţa o reţine ca moment al începutului cursului prescripţiei) şi data de 04.03.2020 ar fi fost întocmit vreun act întreruptiv al cursului prescripţiei, nefiind incidente în speţă nici cazurile de suspendare ale cursului prescripţiei prevăzute de art. 405 ind. 1 Cod procedură civilă din 1865.

Având în vedere că între datele precizate anterior s-a scurs o perioadă mai mare de 3 ani, instanţa constată că dreptul de a obţine executarea silită era prescris la momentul înregistrării cererii de executare silită.

 Pentru aceste considerente, în temeiul art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa va admite excepția prescripției dreptului de a obţine executarea silită, invocată de contestatoare şi constatând că dreptul intimatei de a obţine executarea silită a creanţei conţinută de Contractul de credit nr. ... este prescris, va admite contestaţia la executare.

  Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 720 alin. 1 Cod procedură civilă din 2010, va anula toate actele de executare silită şi executarea silită însăşi demarată în dosarul execuţional nr. ... al B.E.J. ....

În temeiul art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, va dispune restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în sumă de 635 lei, achitată în contul ..., chitanţa seria ..., nr. ... 

În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, va obliga intimata la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocaţial.

PENTRU ACESTE  MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită a creanţei conţinută de Contractul de credit nr. .../16.11.2007 şi constată că a intervenit prescripţia.

Admite contestaţia la executare formulată de contestatoarea ...., cu domiciliul procedural ales în vederea comunicării actelor de procedură .... în contradictoriu cu intimata ..., cu sediul pentru comunicarea actelor de procedură la .....

Anulează toate actele de executare silită şi executarea silită însăşi demarată în dosarul execuţional nr. ... al B.E.J. ...

Dispune restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în sumă de 635 lei, achitată în contul ..., chitanţa seria ..., nr. 0000983/15.07.2020.

Obligă intimata la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocaţial.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Lipova.

Pronunţată azi, 15 octombrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.