Tip : sentinţă

Prin cererea inregistrată la această instantă sub nr(...) reclamanta (...) a chemat in judecată pe pârâtul (...), solicitând instantei ca prin hotărârea ce va pronunta să fie obligat acesta la plata sumei de (...) RON; a dobanzii legale calculata conform OG 13/2011 , de la data introducerii actiunii si pana la plata efectiva a debitului; cu cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii reclamanta arată că în data de (...), s-a produs un accident rutier in care au fost implicate autoturismul marca (...) avand numarul de inmatriculare (...) care se deplasa regulamentar , proprietatea lui (..:) si condus de (...) si autoturismul marca (...), cu numarul de inmatriculare (...), condus de parat , care nu a pastrat distanta corespunzatoare in mers si a intrat in coliziune stanga spate cu auto (...)

Mai precizează reclamanta că vinovat de producerea acestui eveniment este paratul, aceasta situatie rezultand din Constatarea amiabila de accident incheiata intre cei 2 conducatori auto implicati in data de (...) acesta semnand fara nici un fel de obiectiune.

In continuare, reclamanta arată că în calitate de asigurator Casco , in baza politei nr. (...) incheiata pentru autoturismul avariat avand nr. de inmatriculare (...) , in baza Constatului amiabil incheiat, a Autorizatiei de reparatii nr.(...) si a procesului verbal de constatare a daunelor incheiat de subscrisa, societatea sa a deschis dosarul de dauna nr. (...) despagubindu-l pe asiguratul său , cu suma de (...) lei  achitata cu OP din data de (...), suma care reprezinta contravaloarea reparatiilor efectuate si care a fost achitata service-ului (...) care a efectuat reparatia si care a emis Factura nr.(...), astfel că pentru toate motivele inovate solicită admiterea cererii.

In drept, a invocat dispozitiile art.2210 Cod Civil , art.1357 Cod Civil.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului si proba testimonială cu martorul (...)

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru, conform art. 3 din OUG 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

A anexat cererii, in copie, înscrisuri.

La data de (...) pârâtul a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de chemare in judecată întrucât s-a împlinit prescriptia, in baza art. 2517 cod civil, termenul general fiind de 3 ani .

În drept, art. 115-118 C.proc.civ.

A anexat, in copie, înscrisuri.

In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri si s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.

Expertiza tehnică auto a fost întocmită de expert (...) si depusă la dosar.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare, instanţa constată următoarele:

Prescripţia extinctivă este acea sancţiune de drept civil îndreptată împotriva pasivităţii titularului dreptului subiectiv civil care constă în stingerea dreptului respectiv ori a „dreptului la acţiune” neexercitat în termenul prevăzut de lege.

Conform art. 2500 alin. 1 C.civ., dreptul material la acţiune se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Aşa cum rezultă din art. 2501 alin. 1 C.civ., drepturile la acţiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripţiei extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel. Astfel, având în vedere că prezenta cerere are ca obiect un drept patrimonial, instanţa constată că aceasta este supusă prescripţiei extinctive în condiţiile Codului civil.

Referitor la momentul la care începe să curgă termenul de prescripţie, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 2528 alin. 1, prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție de trei ani, instanța consideră că dreptul la repararea pagubei, valorificat prin introducerea acțiunii împotriva persoanei responsabile de producerea acesteia, nu este un drept subiectiv propriu al asigurătorului, ci cel ce i-a fost transmis prin mecanismul subrogării legale de la persoana păgubită, cu prilejul indemnizării acesteia.

Cu alte cuvinte, prin plata indemnizaţiei, asigurătorul nu devine titularul unui drept subiectiv distinct de dreptul la reparaţie mai înainte deţinut de persoana păgubită indemnizată pentru a beneficia de un alt drept material la acţiune în contra persoanei vinovate de pagubă, ci, prin subrogare legală, respectivul drept subiectiv la reparaţie îi este transmis „ope legis” de la persoana păgubită, întocmai cum acesta se prezenta la momentul transmiterii prin subrogaţie, împreună cu dreptul material la acţiune ataşat şi născut la momentul în care şi paguba şi persoana ce a produs-o au fost identificate.

Acest lucru are drept consecință faptul că debitorul obligației de reparare a prejudiciului poate invoca împotriva asigurătorului toate mijloacele de apărare pe care le avea împotriva creditorului inițial (persoana asigurată), în același sens fiind și dispozițiile art. 1597 alin. 2 C. civ.

Prin urmare, și cursul prescripției extinctive rămâne neschimbat în cazul subrogării asigurătorului în drepturile asiguratului prin plata indemnizației, momentul de început fiind cel în care persoana păgubită (asiguratul) a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, în conformitate cu dispozițiile art. 2528 C. civ.

Un argument suplimentar în acest sens este acela că dacă s-ar accepta interpretarea potrivit căreia dreptul la regres ar constitui un drept la acţiune propriu şi de sine stătător, având ca moment al naşterii plata indemnizaţiei de asigurare, s-ar ajunge la situaţia inacceptabilă în care, pe fundaţia aceluiaşi raport juridic delictual primar, acţiunea în regres a asigurătorului să fie ferită de extincţie prin neîmplinirea termenului, întrucât asigurătorul şi-a îndeplinit obligaţia de a plăti indemnizaţia de despăgubire către asiguratul persoană păgubită la un moment ales de el, poate chiar devenită o obligaţie naturală, în timp ce acţiunea civilă simultană a persoanei păgubite pentru partea neindemnizată din prejudiciul suferit să fie refuzată în urma constatării potrivit căreia dreptul subiectiv relativ de despăgubire în limita rămasă neindemnizată nu se mai bucură de protecţia coercitivă a statului, ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei extinctive.

Așadar, contrar susținerii reclamantei, termenul de prescripție curge de la data la care asiguratul a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, în speță de la data avarierii autovehiculului .

Suplimentar, se mai reține că prin art. 1 din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, în vigoare începând cu data de 16.03.2020, Președintele României a instituit starea de urgenţă pe întreg teritoriul României pe o durată de 30 de zile.

Conform art. 41 din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, „prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă instituite potrivit prezentului decret, dispoziţiile art. 2532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile”.

Prin art. 1 din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, Președintele României a prelungit cu 30 de zile starea de urgenţă pe întreg teritoriul României, începând cu data de 15.04.2020.

Conform art. 62 din Decret, „Prescripţiile, uzucapiunile şi termenele de decădere de orice fel, altele decât cele prevăzute la art. 63 alin. (12), nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă, dispoziţiile art. 2532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile.”

Aşadar, instanţa constată că, în perioada 16.03.2020 – 14.05.2020 inclusiv, termenele de prescripţie au fost suspendate.

Conform art. 2534C.civ., „(1) De la data când cauza de suspendare a încetat, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se pentru împlinirea termenului şi timpul scurs înainte de suspendare. (2) Prescripţia nu se va împlini mai înainte de expirarea unui termen de 6 luni de la data când suspendarea a încetat, cu excepţia prescripţiilor de 6 luni sau mai scurte, care nu se vor împlini decât după expirarea unui termen de o lună de la încetarea suspendării.”

Prin urmare, este mai mult decât evident că, la data depunerii acţiunii la serviciul de curierat– 24.02.2020, termenul de prescripţie de 3 ani, care a început să curgă începând cu data de 30.01.2017 şi care a fost suspendat pe perioada 16.03.2020 – 14.05.2020 inclusiv, nu era împlinit.

Astfel, în raport de toate aceste considerente, instanţa urmează să respingă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, pe fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:

La data de (...) (...) , conducând autoturismul (...) cu nr. de înmatriculare (...), asigurat CASCO la societatea reclamantă a încheiat cu (...), care conducea autoturismul marca (...), cu  nr. de înmatriculare (...),  formularul de constatare amiabilă de accident .

În urma acestui incident au fost avariate ambele autoturisme.

Conform raportului de expertiză tehnică auto (...), unica persoană responsabilă pentru producerea accidentului este (...)

Pentru a reține în acest sens, expertul a învederat că la data de (...), în jurul orelor (...) autoturismul (...), înmatriculat (-..), condus de (...), rula cu circa 20 km/h, urmat la circa 18 metri de autoutilitara (...), înmatriculată (...) condusă de (...) ce se apropia cu viteză de circa 50 km/h, pe banda doi a străzii (...), apropiindu-se de prima intrare spre parcarea unui supermarket (...), amplasat la colțul intersecției str. (...). A adăugat că în intenția de a întoarce în dreptul intrării în supermarket, acolo unde întreruperea scuarului central al drumului îi permitea, auto (...) a început devierea spre dreapta, pentru a putea executa întoarcerea într-o singură manevră (lățimea benzii doi, de maxim 3 metri, impune unui autovehicul cu gabaritul (...) ce întenționează să întoarcă, să descrie o ”buclă”, prin abaterea spre dreapta și imediat apoi să vireze maxim spre stânga). În continuare s-a descris că după circa 0,8 secunde, percepând manevra pe care o efectua în față (...), conducătorul auto (...) a ieșit cu roțile dreapta maxim 0,5 metri din banda sa de rulare, în timp ce frâna, pentru a opri la axul drumului, în vederea acordării de prioritate. Astfel, nu se poate considera că autoturismul (:..) a părăsit banda doi, pe care rula. În acest timp, autoutilitara (...) frâna în continuare, relativ intens, la circa 8 metri în spatele auto (...) si în aceste circumstante, colțul spate stânga al autoturismului (...), ce tocmai oprise, a fost abordat, la viteza de circa 6 km/h, de partea din față dreaptă a auto (...), ce se afla la finalul frânării, care rezultă astfel a nu fi fost corect dozată. (...) a fost împins circa 0,3 metri în față.

În final expertul a conchis că, în condițiile date, circulând permanent în cursul derulării accidentului în spatele autoturismului (...), înmatriculat (...), pe banda doi a străzii (...), conduita corectă a numitului (...), prin care evita cu certitudine producerea accidentului, era să păstreze permanent în mers o distanță suficientă față de acesta, pentru evitarea coliziunii.

Instanța apreciază că susținerile pârâtului în sensul că accidentul a fost produs de doamna (...) sunt neîntemeiate și contrazise de concluziile raportului de expertiză tehnică auto.

Instanța mai reține că pârâtul a fost convocat la efectuarea expertizei, a fost citat pentru termenul din (...) inclusiv  la domiciliul ales, la sediul Cabinetului de avocat (...), însă nu s-a prezentat și nu a înteles să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză, achiesând implicit la concluziile acestuia.

Față de toate considerentele reținute, culpa exclusivă în producerea accidentului aparține pârâtului, (...)

Din cuprinsul Poliței de asigurare tip (...) pentru autovehicule nr. (...) reînnoire  (...), în vigoare la data producerii accidentului rutier, rezultă că (...) şi-a asigurat autovehiculul ale cărui date de identificare corespund cu cele din dosarul de daună ((...) – nr. de înmatriculare (...)), pentru avarii şi furt (...)la societatea reclamantă, motiv pentru care aceasta din urmă a achitat indemnizaţia de asigurare în cuantum de (...) lei în vederea repunerii în circulaţie a autoturismului, fapt ce reiese din cererea de despăgubire, devizele şi factura fiscală depuse la dosarul cauzei.

Ca urmare a achitării despăgubirilor menţionate, în baza art. 2210 C. civ., reclamanta se subrogă în drepturile asiguratului său,, pentru recuperarea sumei achitate de la persoana răspunzătoare de producerea accidentului.

În consecinţă, constatând că reclamanta a reuşit să probeze existenţa cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, instanţa va admite capătul de cerere referitor la plata despăgubirii şi îl va obliga pe pârât să plătească reclamantei suma de (...) lei reprezentând contravaloare despăgubire.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata dobânzii legale, instanţa are în vedere dispozițiile art. 1516 C. civ. conform cărora creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar în caz de neexecutare fără justificare a obligațiilor asumate, acesta poate solicita daune-interese pentru prejudiciul cauzat prin faptul neexecutării conforme a obligației.

De asemenea, potrivit art. 1535 alin. 1 C. civ. în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Totodată, potrivit art. 1523 C. civ. în cazul în care obligația de a plăti o sumă de bani se naște din săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale, debitorul se află de drept în întârziere. Instanța reține că începând cu momentul săvârșirii faptei ilicite, reclamanta este îndreptățită de a solicita daune moratorii.

Prin urmare, având în vedere că pârâtul se afla de drept în întârziere, acesta datorează reclamantei dobânda legală penalizatoare, astfel cum este ea prevăzută de dispozițiile art. 3 alin. 2 O.G. nr. 13/2011. Astfel, instanța va admite acest capăt de cerere și îl va obliga pe pârât la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare calculate asupra sumei de (...) lei, de la data de (...) (data înregistrării cererii de chemare în judecată, astfel cum a solicitat reclamanta) și până la plata efectivă a debitului.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa constată că potrivit art. 453 alin. 1 C.p.c., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanţa constată că reclamanta a făcut dovada achitării taxei judiciare în cuantum de (...) lei si a achitat onorariul de expert în cuantum de (...) lei.

Astfel, în baza art. art. 453 alin. 1 C.p.c., constatând că pârâtul a pierdut procesul, instanţa îl va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de (...) lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și contravaloare onorariu expert.

Pentru aceste motive, instanţa va admite cererea de chemare în judecată, îl va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de (...) lei  reprezentând contravaloare despăgubire, la plata dobânzii legale penalizatoare calculate asupra sumei de (...) lei, de la data de (...) și până la plata efectivă a debitului și la plata sumei de (...)  lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare