Prin sentinţa penală 64/D/2020 pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 2416/110/2018 de condamnare a inculpatului , s-au dispus următoarele:
„În temeiul art. 43, alin. 1 şi 4 C. pen. adaugă pedeapsa stabilită în prezenta cauză la pedeapsa detenţiunii pe viaţă aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 814/03.07.2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosar nr. 5829/99/2013*, definitivă prin Decizia penală nr. 709/11.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa principală a detenţiunii pe viaţă.”
Instanţa, la sesizarea făcută de către comisarul şef din cadrul Penitenciarului Gherla, constată că în minuta şi dispozitivul sentinţei penale menţionate, din eroare nu s-a consemnat faptul că desființează formele de executare emise pe numele condamnatului , aflat în Penitenciarul Gherla, condamnat prin Sentinţa penală nr. 814/03.07.2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosar nr. 5829/99/2013*, definitivă prin Decizia penală nr. 709/11.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, anulează Mandatul de executare nr. 850/12.11.2014 și dispune emiterea unor noi forme de executare pe numele acestuia, cum este corect.
Pe cale de consecinţă, cum cele sesizate au caracterul unor erori materiale, în temeiul art. 278 Cod pr.penală, instanţa va admite sesizarea din oficiu, în sensul că în minuta sentinţei penale nr. 64/D/2020 şi al dispozitivului acesteia, din data de 03.03.2020, pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 2416/110/2019, se va cosemna: „Desființează formele de executare emise pe numele condamnatului , condamnat prin Sentinţa penală nr. 814/03.07.2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosar nr. 5829/99/2013*, definitivă prin Decizia penală nr. 709/11.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, anulează Mandatul de executare nr. 850/12.11.2014 și dispune emiterea unor noi forme de executare pe numele acestuia”
Judecătoria Onești
art. 383 al. 2 din Cod penal
Curtea de Apel Oradea
Infracțiunea de amenințare. Încetarea procesului penal ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale. Infracțiunea de violare a sediului profesional. Standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă
Curtea de Apel Iași
Neaplicarea motivului opţional de refuz a executării mandatului european de arestare, prevăzute de art. 98 alin. 2 lit. a din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională cu modificări și completări, în situaţia în care faptele care moti
Judecătoria Constanța
Retinerea situatiei de fapt pe baza probelor administrate in cauza
Tribunalul Brăila
Arestare preventivă. Perseverenţa infracţională manifestată, aprecierea superficială a consecinţelor faptelor sale, precum şi o oarecare organizare a activităţilor ilegale, determină implicit un pericol concret pentru ordinea publică.