Acṭiune în constatare nulitate absolută. Prescripţia dreptului material la acṭiune. Apel

Decizie 319 din 16.03.2022


Cuprins pe materii: Prescripţia dreptului material la acṭiune. Nulitate absolută

Index alfabetic:

- prescripţia dreptului material la acṭiune

- nulitate absolută

Decretul nr.167/1958: art. 2

C.proc.civ.: art. 22 alin. (6) 

Sancţiunea care intervine în situaţia neîndeplinirii condiţiilor de fond ale actului juridic, cu prilejul încheierii unei procuri, este nulitatea absolută, astfel încât acṭiunea în constatarea nulităţii absolute are caracter imprescriptibil.

Tribunalul Galaṭi, secṭia I civilă, Dec.civ.319/ 16.03.2022

Prin apelul formulat, reclamanta a criticat soluṭia pronunṭate de către prima instanṭă, cu privire la admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, în condiţiile în care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare atestate sub nr. xxx/06.05.1998 și xxx/07.08.1998, ca efect al constatării nulității absolute a procurii autentificată sub nr. xxx/19.03.1998 de către BNP xxx.

Apelul este fondat.

Tribunalul a reṭinut că reclamanta a investit instanţa de fond cu o cerere în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice menţionate, invocând viciul de consimţământ reprezentat de eroarea-obstacol, precum şi existenţa unei cauze ilicite.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) raportate la cele ale art. 22 alin. (6) C.proc.civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, judecătorul trebuind a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără depăşirea limitelor învestirii.

În acest context, tribunalul a reţinut că sancţiunea care intervine în situaţia neîndeplinirii condiţiilor de fond menţionate anterior, cu prilejul încheierii procurii autentificată sub nr. xxx/19.03.1998 de către BNP xxx, este nulitatea absolută, iar potrivit art. 2 din Decretul 167/1958 „nulitatea unui act poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune fie pe cale de excepţie.”

Faţă de aceste considerente, având în vedere caracterul imprescriptibil al acţiunii în constatarea nulităţii absolute,  Tribunalul a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a reţinut cauza  spre rejudecare, respingând, ca neîntemeiată, acṭiunea pe fond.