Răspundere civilă contractuală

Răspundere civilă contractuală – Contract de locațiune încheiat între două persoane juridice. Fideiusiunea. Aplicarea dispozițiilor art. 2282 C.civ.

Sentința Civilă nr. 11638/24.11.2021 pronunțată de Judecătoria Galați

Instanța a reținut că între părți a intervenit contractul de închiriere din anul 2020, prin care reclamanta, în calitate de proprietar/locator a închiriat pârâtei imobilul-spațiu comercial situat în mun. Galați, acordând drept de folosință limitată în condițiile contractului în vederea desfășurării unei activități conform actului constitutiv, precum și pentru deschiderea unui nou punct de lucru. Durata contractului a fost stabilită pentru perioada 01.03.2020-28.02.2025. Prețul chiriei a fost stabilit la suma de 3500 euro lunar în perioada 01.03.2020-28.02.2025 cu mențiunea că în perioada 01.03.2020-31.03.2020 chiriașul va fi scutit de la plata chiriei, deoarece în această perioadă efectuează anumite amenajări interioare la spațiul închiriat.

Potrivit art. 6, chiriașul constituie în favoarea locatorului o garanție de 7000 euro, plătită prin virament bancar la data de 25.02.2020, garanție ce va acoperi cu prioritate distrugerile provocate spațiului din culpa chiriașului sau a prepușilor acestuia, reparațiile locative ce sunt în sarcina chiriașului, neefectuate de acesta și orice alte cheltuieli aferente folosirii spațiului. Locatorul va restitui chiriașului garanția depusă, după deducerea sumelor datorate de chiriaș în temeiul contractului.

Conform art. 25 lit. g din Contract, destinația spațiului ce se închiriază este pentru CAEN5610.

Încetarea contractului este reglementată de art. 30 din contract, potrivit cu care acesta va înceta fie la termen, fie prin rezilierea în caz de neexecutare culpabilă a obligațiilor. De asemenea, în perioada 01.03.2020-28.02.2021 contractul nu poate înceta prin denunțare unilaterală de către chiriaș, iar dacă chiriașul nu respectă această clauză se obligă să despăgubească proprietarul cu plata contravalorii chiriei lunilor rămase până la data de 28.02.2021.

Potrivit art. 32 din Contract, pentru obligațiile asumate de către chiriaș, în temeiul contractului, răspunde personal și solidar numita M.C., cu titlu de garanție personală.

În drept, potrivit disp. art. 1270 alin. (1) C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

Relativ la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M.C, instanța a reținut că potrivit art. 32 din Contract pentru obligațiile asumate de către chiriaș, în temeiul contractului, răspunde personal și solidar M.C., cu titlu de garanție personală.

Din analiza copiei contractului, se constată că acesta a fost semnat de către reclamant-proprietar, prin administrator, iar pentru pârât-locatar, prin administrator M.C.

Conform art. 2280-2282 C.civ., fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă față de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligațional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remunerații, obligația debitorului dacă acesta din urmă nu o execută. Fideiusiunea nu se prezumă, ea trebuie asumată în mod expres printr-un înscris, autentic sau sub semnătură privată, sub sancțiunea nulității absolute.

Instanța a reținut că din cauza consecințelor grave pe care le poate avea asupra patrimoniului fideiusorului, care poate fi pus în situația de a plăti în locul debitorului, fideiusiunea trebuie să rezulte în mod expres, ea neputând fi prezumată sau dedusă din uzanțe, precedente, practici statornicite între părți sau diverse calități ale persoanei (administratorul sau asociatul unei societăți comerciale nu poate fi prezumat fideiusor pentru obligațiile societății).

Mai mult, spre deosebire de Codul civil din 1864, care prevedea pentru contractul de fideiusiune forma scrisă ad probationem, noul Cod civil instituie obligativitatea formei scrise ca și condiție pentru existența valabilă a contractului, ceea ce transformă contractul de fideiusiune, dintr-un contract consensual, într-un contract solemn (art. 1174 alin. (3) C.civ). Legea nu obligă, ad validitatem, la forma autentică, fiind suficientă pentru încheierea valabilă a contractului forma scrisă, inclusiv prin înscris sub semnătură privată.

Asumarea expresă a obligației de fideiusiune presupune un consimțământ „exprimat în cunoștință de cauză” (art. 1204 C.civ.), cu privire la natura, dar și la limitele obligației sale (art. 2289 C.civ.).

Față de aceste considerente teoretice, instanța a apreciat că în absența semnăturii olografe a pârâtei M.C., în nume personal, de pe contractul de închiriere, nu se poate reține asumarea valabilă a fideiusiunii prevăzute în contract. Astfel, această pârâtă a semnat contractul de închiriere doar în calitate de administrator al pârâtei, dar nu și în nume propriu, prin urmare o eventuală prezumare a consimțământului acestei persoane cu privire la fideiusiune nu ar îndeplini cerințele legale de validitate a fideiusiunii.

În lipsa semnăturii, în nume propriu, a pârâtei M.C. de pe contractul de închiriere, nu se poate constata nașterea valabilă a obligației de garanție în sarcina sa deoarece lipsește cerința existenței unui consimțământ valabil exprimat de către persoana care s-ar obliga în calitate de fideiusor.

Nefiind dat consimțământul pârâtei M.C., instanța a constatat că aceasta nu este parte în contractul de închiriere și fideiusiune, prin urmare nu justifică nici calitate procesuală pasivă, excepția invocată urmând a fi admisă cu consecința respingerii cererii formulate în contradictoriu cu pârâta M.C., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Domenii speta

Spete similare