Răspunderea administratorilor pentru starea de insolvenţă a debitoarei. Nerăsturnarea prezumţiei ţinerii necorespunzătoare a contabilităţii societăţii. Corelarea art. 169 lit. d din Legea nr. 85/2014 cu art. 73 lit. c din Legea nr. 31/1990 şi art.10 alin

Răspunderea administratorilor pentru starea de insolvenţă a debitoarei.  Nerăsturnarea prezumţiei ţinerii necorespunzătoare a contabilităţii societăţii. Corelarea art. 169 lit. d din Legea nr. 85/2014 cu art. 73 lit. c din Legea nr. 31/1990 şi art.10 alin.1 din Legea nr. 82/1991. Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii faţă de constatările organelor de inspecţie fiscală în legătură cu evidenţierea veniturilor.

- art. 169 lit. d din Legea  nr.85/2014

Chiar dacă ţinerea necorespunzătoare a evidenţei contabile nu reprezintă o activitate direct producătoare de prejudiciu, ea poate ocaziona starea de insolvabilitate fiind asociată cu ascunderea unor părţi din active, întârzierea în plata unor creanţe, ori poate fi pusă în legătură cu creanţele neînregistrate în contabilitate şi care nu au fost achitate. Prin ţinerea necorespunzătoare a contabilităţii, datoriile bugetare ale debitoarei nu au fost evidenţiate şi urmărite în vederea achitării lor, ceea ce a dus acumularea de penalităţi de întârziere şi la intrarea în incapacitate de plată. Prejudiciul generat de fapta prevăzută în sarcina apelanţilor pârâţi se regăseşte în patrimoniul creditorilor societăţii debitoare prin imposibilitatea acestora de a-şi realiza creanţele scadente din lipsa fondurilor băneşti.

Potrivit art.197 şi art.75-77 din Legea nr. 31/1990, administratorul societăţii răspunde conform dispoziţiilor referitoare la mandat şi la cele special prevăzute în legea societăţilor comerciale în ceea ce priveşte realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi, existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere, exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale şi stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.

Conform art. 169 lit. d din Legea nr. 85/2014, răspunderea fostului administrator al debitoarei poate fi antrenată dacă insolvenţa a fost cauzată de fapta de neţinere a contabilităţii sau de dispariţie a documentelor contabile. Potrivit art. 73 lit. c din Legea nr. 31/1990 administratorii sunt răspunzători faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere, iar conform art.10 alin.1 din Legea nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii respective.

Constatările organelor de inspecţie fiscală în legătură cu evidenţierea veniturilor din jocurile de noroc obţinute de clienţii societăţii, menţinute prin hotărâre definitivă potrivit cărora societatea avea obligaţia reţinerii la sursă a impozitului conform art. 77 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal denotă că modul de calcul a sumelor imputate societăţii este corect. În consecinţă, datele cuprinse în contabilitate nu sunt de natură să susţină punctul de vedere al administratorilor pârâţi, fiind necesară justificarea plăţilor câştigurilor cu documente de plată, iar neemiterea dispoziţiilor de plată pentru fiecare operaţiune de plată în numerar contravine anexei 2 din ordinul nr.3512/2003 privind documentele financiar contabile în vigoare în perioada verificată.

Astfel, în mod corect s-a reţinut prezumţia relativă referitoare la legătura de cauzalitate dintre fapta reţinută în sarcina pârâţilor şi starea de insolvenţă a societăţii ce rezultă din imposibilitatea acoperirii creanţelor creditoarei faţă de lipsa actelor contabile. Întinderea prejudiciului şi antrenarea răspunderii foştilor administratori nu poate depăşi pasivul societăţii, astfel încât acesta corect s-a stabilit la nivelul creanţelor înscrise la masa credală. Vinovăţia pârâţilor derivă din încălcarea obligaţiilor legale privind ţinerea contabilităţii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 82/ 1991 cât şi din răspunderea prevăzută de art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind corecta ţinere a registrelor societăţii.

Prin urmare, în condiţiile în care apelanţii pârâţi nu au răsturnat prezumţia relativă de insolvenţă în cazul ţinerii unei contabilităţi necorespunzătoare, se constată că în mod corect s-a reţinut aplicarea prevederilor art.169 lit. d din Legea nr. 85/2014 privind răspunderea patrimonială a acestora.

Asupra apelului de faţă:

Constată că prin sentinţa civilă nr.358/SIND/31.03.2021, îndreptată prin încheierea din 16.09.2021, Tribunalul Braşov a admis acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice A. în contradictoriu cu pârâții B. și C. şi a obligat pârâţii, în calitate de administratori ai debitoarei D. S.R.L., să suporte din averea personală pasivul acestei societăţi, în cuantum de 18.429.805 lei.

În motivarea hotărârii se arată că prin încheierea pronunţată în data de 10.08.2017 în dosarul nr. xxxx/62/2017 a fost deschisă procedura insolvenţei faţă de debitoarea D. S.R.L., iar prin Sentinţa civilă nr. 1340/sind/14.11.2018 a fost deschisă procedura falimentului.

Potrivit constatărilor organelor de inspecţie fiscală, cuprinse în Raportul de inspecţie fiscală nr. F-XX xx/31.05.2017, „pentru veniturile din jocuri de noroc obţinute de participanţi, societatea avea obligaţia reţinerii la sursă a impozitului, în perioadele 01.12.2011 – 31.02.2015 şi 13.11.2015 – 31.12.2016. Din documentele puse la dispoziţie s-a constatat că societatea nu a organizat evidenţa, încât să poată determina câştigul realizat de fiecare persoană fizică şi să reţină impozitul datorat, cu excepţia câştigurilor de jack-pot, câştiguri care au o pondere mică în totalul câştigurilor şi nu a întocmit dispoziţii de plată din casierie pentru fiecare plată efectuată către persoanele fizice, clienţi ai societăţii. În drept, obligaţia societăţii este reglementată de art. 77 alin. (2) – (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal”.

Din verificarea portalului instanţelor de judecată în privinţa dosarului nr. xx/64/2018, indicat de pârâţi prin întâmpinare, rezultă că prin Decizia nr. 1543/11.03.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă în mod irevocabil contestaţia formulată de debitoarea D. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare stabilite prin inspecţia fiscală nr. F- XX xxx/31.05.2017 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. F-XX xx/31.05.2017.

Rezultă, astfel, săvârşirea de către pârâţi a faptei prevăzute de art.169 lit. d din Legea nr. 85/2016, deoarece nu a fost respectată obligaţia societăţii de întocmire a dispoziţiilor de plată către casierie şi organizarea evidenţei astfel încât să se poată determina câştigul realizat de fiecare persoană fizică şi să se poată reţine impozitul aferent, dovedindu-se, astfel, neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de art.73 din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia „administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere şi de stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea şi actul constitutiv le impun; acţiunea în răspundere împotriva administratorilor aparţine şi creditorilor societăţii, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată”;

Lipsa înregistrărilor contabile reale, a registrelor, creează prezumţia simplă a inexistenţei unei contabilităţi conforme cu legea.

În acest context, al nerespectării dispoziţiilor legale privind ţinerea evidenţei contabile, nu pot fi primite susţinerile pârâţilor, potrivit cărora societatea a respectat obligaţiile specifice ce îi reveneau în legătură cu contabilizarea câştigurilor jucătorilor.

Lipsa înregistrărilor contabile corecte în care sa fie expusă modalitatea de determinare a câştigului realizat de fiecare persoană fizică conduce la prezumţia deturnării sau ascunderii sumelor reprezentând impozitul aferent într-un alt interes decât cel societar.

Textul art. 169 din Legea nr. 85/2014 impune condiţia ca fapta administratorului să fi contribuit la ajungerea societăţii în încetare de plăţi, prejudiciind astfel societatea şi, indirect, creditorii, sau să fi constituit numai o condiţie favorabilă pentru apariţia insolvenţei.

Răspunderea membrilor organelor de conducere are natura juridică a răspunderii civile delictuale, aplicându-se principiile prevăzute de dispoziţiile art. 1357 Cod civil.

Fapta ilicită este expres determinată de dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014, iar din conţinutul acesteia rezultă că ea constă dintr-o acţiune sau inacţiune referitoare la imposibilitatea constatării situaţiei reale a societăţii; prejudiciul creat societăţii constă în aducerea acesteia în imposibilitate de a efectua plăţile, cu consecinţa declanşării procedurii insolvenţei; raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu se prezumă – prezumţie cu caracter absolut - atât timp cât există încetarea de plăţi şi una din faptele enumerate de art. 169 din Legea nr. 85/2014, iar vinovăţia administratorului există sub forma intenţiei, deoarece acesta contribuie la ajungerea societăţii în insolvenţă.

De vreme ce starea de insolvenţă a societăţii a fost constatată printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, iar în speţă s-a solicitat constatarea săvârşirii de către pârâţi a faptei prev. de art. 169 lit. d, este sarcina acestora de a demonstra că au fost buni administratori şi au ţinut evidenţa contabilă în conformitate cu legea.

Pentru aceste considerente, constatând că pârâţii nu au făcut dovada conducerii activităţii societăţii în conformitate cu mandatul asumat, considerând că prin conduita lor au determinat prejudicierea creditorilor, judecătorul sindic a admis acţiunea formulată de reclamantă şi în baza art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014, i-a obligat să suporte din averea personală pasivul debitoarei, în cuantum de 18.429.805  lei.

Împotriva hotărârii au declarat apel pârâţii B. şi C. solicitând schimbarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii.

Se menţionează că interpretarea judecătorului este una prea simplistă întrucât răspunderea patrimonială este o specie de răspundere civilă, ceea ce presupune analizarea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 1357 Cod civil. Creanţa provine din sume calculate prin estimare ca impozit pe câştigurile peste plafonul neimpozabil de 600 lei/zi, nefiind datorii ale societăţii. Organele de control au apreciat că activitatea societăţii, iar nu contabilitatea acesteia nu a fost organizată cu privire la sumele plătite fiecărui judecător. Creanţa nu reprezintă sume însuşite nelegal de către societate, ci o estimare globală a totalităţii impozitelor ce ar fi putut fi colectate de la jucători. Este vorba de interpretarea diferită făcută de contabilul societăţii şi de organele fiscale în ceea ce priveşte natura documentelor de evidenţă primară şi ţinerea registrelor speciale. Motivul pentru care s-a ajuns la creanţa calculată este caracterul neclar şi inaplicabil al legislaţiei fiscale anterioare O.U.G. nr. 92/2014. Societatea exploata peste 20 de săli cu peste 100 de aparate şi nu avea dreptul să legitimeze şi să construiască o bază de date cu jucătorii, iar întocmirea unor dispoziţii de plată pentru toate sumele ridicate de jucători ar fi blocat complet activitatea.

Se mai arată că sarcina probei revine reclamantului, actele contabile au fost puse la dispoziţia administratorului judiciar, nu orice neregulă în contabilitate este de natură a constitui temei al răspunderii, ci doar acţiunile săvârşite cu rea credinţă. Societatea a înregistrat în perioada 2014-2016 profituri consistente şi a plătit către stat contribuţii de milioane de lei şi doar emiterea deciziei de impunere a condus la blocajul financiar.

Se precizează că prin vânzarea unor bunuri auto către S.C. E. S.R.L., preţul a fost încasat, nefiind diminuat patrimoniul, iar prin restituirea unor creditări şi acordarea de dividende societatea şi-a îndeplinit doar obligaţii preexistente faţă de asociaţi anterior emiterii deciziei de impunere. Legiuitorul nu a instituit prezumţia de nevinovăţie în cazul administratorilor şi asociaţilor, iar invocarea dispoziţiilor legale nu constituie dovada necesară şi suficientă pentru atragerea răspunderii.

Prin întâmpinare, intimata creditoare DGRFP A. a solicitat respingerea apelului ca nefundat, fiind constate prin raportul de inspecţie fiscală nr. F-XX xx/31.05.2017 aspecte privind modul în care a fost condusă contabilitatea prin nerespectarea prevederilor fiscale care au dus la nereţinerea impozitului pentru câştigul realizat de jucători. Pentru veniturile din jocurile de noroc societatea avea obligaţia de a reţine la sursă impozitul în perioadele 1.12.2011-31.02.2015 şi 31.12.2016. Societatea nu a prezentat documente din care să rezulte că metoda rezonabilă este aceea a utilizării datelor din contabilitate, nu a prezentat dispoziţiile de plată pentru fiecare câştig şi nu a centralizat câştigurile. S-au extras din baza de date declaraţiile privind taxa de acces pentru jocurile de noroc şi s-au corelat cu evidenţa pe plătitor, rezultând o valoare totală a biletelor emise precum şi a celor cu taxe nedeclarate organului fiscal. Nu a fost respectată obligaţia de întocmire a dispoziţiilor de plată către casierie şi organizarea evidenţei astfel încât să se poată determina câştigul realizat de fiecare persoană pentru a se reţine impozitul aferent.

Se arată că lipsa înregistrărilor contabile reale creează prezumţia simplă a inexistenţei unei contabilităţi conforme cu legea. Contabilitatea nu are doar rol fiscal, ci serveşte la păstrarea evidenţelor economice ale societăţii. Debitoarea a transferat o parte din activele societăţii precum şi angajaţii pe o altă firmă, iar o parte din bunuri au fost vândute către pârâtul B. care a deţinut funcţia de conducere în societăţi, având posibilitatea de a acţiona în acest sens. Prin modul deficitar şi neglijenţa cu care pârâţii au organizat şi condus societatea se fac vinovaţi de stare de insolvenţă a societăţii, ceea ce creează condiţiile angajării răspunderii civile.

Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de apel şi actele dosarului, în baza art. 477-478 Cod procedură civilă se constată următoarele:

Judecătorul sindic a reţinut în sarcina pârâţilor B. și C. obligaţia de plată a sumei de 18.429.805  lei ca urmare a săvârşirii faptei prevăzute de art. 169 lit. d din Legea nr. 85/2014 faţă de neţinerea unei contabilităţi corespunzătoare cu legea.

Prin motivele de apel, pârâţii au susţinut greşita aplicare a prevederilor legale, considerând că nu au săvârşit faptele reţinute în sarcina lor în condiţiile în care legislaţia fiscală era neclară, iar actele contabile au fost întocmite şi predate administratorului judiciar.

Prevederile art. 169 din Legea nr. 85/2014 permit atragerea răspunderii foştilor administratori ai debitoarei în raport de modul în care aceştia au cauzat starea de insolvenţă prin faptele expres prevăzute de textul de lege.

 În speţă, s-a reţinut în sarcina pârâţilor neţinerea unei contabilităţi în conformitate cu legea faţă de lipsa dispoziţiilor de plată şi a unui centralizator al câştigurilor astfel încât să se poată determina câştigul realizat de fiecare persoană fizică şi să se poată reţine impozitul la sursă.

Potrivit art.197 şi art.75-77 din Legea nr. 31/1990, administratorul societăţii răspunde conform dispoziţiilor referitoare la mandat şi la cele special prevăzute în legea societăţilor comerciale în ceea ce priveşte realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi, existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere, exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale şi stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.

În ceea ce priveşte modalitatea de evidenţiere şi întocmire a actelor contabile cu privire la câştigurile jucătorilor, criticile apelanţilor pârâţi în sensul înlăturării răspunderii stabilite nu pot fi primite. Conform art. 169 lit. d din Legea nr. 85/2014, răspunderea fostului administrator al debitoarei poate fi antrenată dacă insolvenţa a fost cauzată de fapta de neţinere a contabilităţii sau de dispariţie a documentelor contabile. Potrivit art. 73 lit. c din Legea nr. 31/1990 administratorii sunt răspunzători faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere, iar conform art.10 alin.1 din Legea nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii respective.

Constatările organelor de inspecţie fiscală cuprinse în Raportul de inspecţie fiscală nr. F-XX xx/31.05.2017 în legătură cu evidenţierea veniturilor din jocurile de noroc obţinute de clienţii societăţii au fost menţinute atât prin sentinţa nr.103/2.07.2018 a Curţii de Apel Braşov, cât şi prin decizia nr.1543711.03.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie potrivit cărora societatea avea obligaţia reţinerii la sursă a impozitului conform art.77 alin.1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Documentele contabile prezentate de societate nu au evidenţiat câştigurile realizate de fiecare persoană fizică, nu au cuprins dispoziţiile de plată din casierie pentru fiecare plată efectuată către clienţii societăţii, iar aceste aspecte nu au fost infirmate de apelanţii pârâţi care au apreciat că legislaţia fiscală era neclară. Argumentele legislative invocate de apelanţii pârâţi au fost înlăturate şi de instanţa de recurs care a arătat că textele de lege sunt neîndoielnice şi nu creează confuzie, iar modul de calcul a sumelor imputate societăţii este corect. S-a mai reţinut că datele cuprinse în contabilitate nu sunt de natură să susţină punctul de vedere al administratorilor pârâţi, fiind necesară justificarea plăţilor câştigurilor cu documente de plată, iar neemiterea dispoziţiilor de plată pentru fiecare operaţiune de plată în numerar contravine anexei 2 din ordinul nr.3512/2003 privind documentele financiar contabile în vigoare în perioada verificată.

Chiar dacă ţinerea necorespunzătoare a evidenţei contabile nu reprezintă o activitate direct producătoare de prejudiciu, ea poate ocaziona starea de insolvabilitate fiind asociată cu ascunderea unor părţi din active, întârzierea în plata unor creanţe, ori poate fi pusă în legătură cu creanţele neînregistrate în contabilitate şi care nu au fost achitate. Prin ţinerea necorespunzătoare a contabilităţii, datoriile bugetare ale debitoarei nu au fost evidenţiate şi urmărite în vederea achitării lor, ceea ce a dus acumularea de penalităţi de întârziere şi la intrarea în incapacitate de plată. Prejudiciul generat de fapta prevăzută în sarcina apelanţilor pârâţi se regăseşte în patrimoniul creditorilor societăţii debitoare prin imposibilitatea acestora de a-şi realiza creanţele scadente din lipsa fondurilor băneşti.

 Astfel, în mod corect s-a reţinut prezumţia relativă referitoare la legătura de cauzalitate dintre fapta reţinută în sarcina pârâţilor şi starea de insolvenţă a societăţii ce rezultă din imposibilitatea acoperirii creanţelor creditoarei faţă de lipsa actelor contabile. Întinderea prejudiciului şi antrenarea răspunderii foştilor administratori nu poate depăşi pasivul societăţii, astfel încât acesta corect s-a stabilit la nivelul creanţelor înscrise la masa credală. Vinovăţia pârâţilor derivă din încălcarea obligaţiilor legale privind ţinerea contabilităţii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 82/1991 cât şi din răspunderea prevăzută de art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind corecta ţinere a registrelor societăţii.

Prin urmare, în condiţiile în care apelanţii pârâţi nu au răsturnat prezumţia relativă de insolvenţă în cazul ţinerii unei contabilităţi necorespunzătoare, se constată că în mod corect s-a reţinut aplicarea prevederilor art.169 lit. d din Legea nr. 85/2014 privind răspunderea patrimonială a acestora.

Celelalte aspecte legate de săvârşirea faptelor prevăzute de art. 169 lit. c şi h din Legea nr. 85/2014 cu referire la vânzarea bunurilor şi transferul activelor şi al angajaţilor societăţii către o altă firmă deţinută de apelanţii pârâţi nu se mai impun a fi analizate în lipsa investirii instanţei de apel în acest sens.

Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă se va respinge ca nefundat apelul declarat, cu consecinţa menţinerii ca legale şi temeinice a hotărârii instanţei de fond.

Domenii speta

Spete similare